Tare îmi mai place mie sa-i aud pe grecotei cum se lauda a fi cititori de tara în România, dar și-au lăsat Grecia ca pasalac turcesc timp de 400 ani! Binenteles ca în România au venit ca prieteni ai turcilor!
prin anii 80 am participat la renovarea castelului .un batran ne povestea despre istoria familiei si domeniului.lucrarea era facuta de santierul unde lucram si eu sub conducerea d_lui inginer Cojocaru.Piatra cu emblema familiei a fost ascunsa in podul biserici din sat,asa ne spunea acel batran care a lucrat direct cu groful,pana cand a plecat din tara,si multe altele..
Foarte trist. Patrioții secolului al XIX-lea au construit această țară, iar urmașii au distrus-o. După ce comuniștii si-au bătut joc de conac, parc și tot ecosistemul, "democratii" de azi le desăvârșesc opera.
Felicitări pentru acest documentar. Cine se mai gândește astăzi la marele Kogălniceanu? O personalitate uriașă, un patriot cum au fost puțini și cum nu vor mai fi niciodată.
O porcarie de intersecție, nu știu cum de nu se lovesc aia acolo!! Nu e nici giratoriu, nu are semnul de giratoriu, nu este in tara ceva mai prost facut
Sunt emotinat pana la lacrimi.Ma gandesc la eroi si la suferinta celor din familile lor care au ramas.Au fost ori soti ,parinti,copii,intretinatori de familie ,ori singuri Dumnezeu stie.Sunt indurerat ca noi nu ne mai gandim ca astazi avem o tara,o limba romana si datoria de a o lasa binecuvantata urmatoarelor generatii de dupa noi.
Pe principiul "noi nu ne vindem tara", o lăsăm să se ducă pieirii. Noaptea minții. "Sa vina străinii sa ne fure?"Mai bine moare de mana mea turismul romanesc.Asa au gândit conducătorii postdecembriști.Au jefuit cât au putut si nu le-a pasat de nimic.Unii i-au numit comunisti,dar nu,ei au fost si sint MAFII buni de dus la ocna 50 de ani,zi la zi.Sa distrugi ceea ce ai-asa cum era,era o bază de la care puteai pleca mai departe, sa te dezvolti, sa updatezi, sa faci, sa te miști.Nu.Lasa- le sa moara.Asa a vrut mușchii lor.Bestii si canalii.N-au vrut să facă niște contracte corecte, negociate bine si cum trebuie cu cine se oferea sa investească aici.Era prea mult, peste puterile si mintile lor.Trebuia să iti pese de aceasta tara si de oamenii ei.What? Ei organizau mineriade, ciomageau si minteau poporul cu televizorul. Canalii bune de dus la Canal, sa faca si ei ceva ptr. tara.Sa sape un Canal.Au devalizat aceasta tara.Acum cred ca se simt bine lafaindu-se în 10 vile si 7 limuzine ultimul model.Arza-v-ar focul sa va ardă de jeguri umane! PS Sa-mi fie iertat limbajul "colorat".
Thank you for sharing your video of my favourite place, lived in Mellieha for 3 years, happy times, your video brought back many good memories of my time there. Left in 2015 and been back for holidays every year until the pandemic. Can't wait to visit again.
Bunicul meu a luptat la Oarba de Mureș, la eliberarea Ardealului, Odessa... A fost rănit grav de o schija.. Dar a supraviețuit... Și în 45 s-a întors acasă... Ii mulțumesc pentru minunatele povestiri pe care mi le-a spus cât timp a trăit.... Despre război, cum a fost pe front.... Câți camarazi a salvat, el a fost și Comandant de batalion... Ii mulțumesc pentru copilăria minunata pe care mi-a dăruit-o, dar și vouă ca... Mi-ați răscolit amintiri... Odihna veșnică bunic drag :(
Va multumesc pentru acest film. Doamna profesor Zaharia Covacef , care a muncit aproape 20 de ani cu studenții la aceasta cetate , din păcate nu mai trăieste . Bunicii și părinții mei sunt dintr-un sat de lângă Capidava și pe vremuri o vizitam în fiecare vara. Acum , nu se mai descopera nimic. Poate ca nu mai au ce descoperi
Păcat ca sa degrada aceasta clădire ! Se putea face ceva acolo pentru a lucra multe persoane din sat ! Ce frumos era pe când lucram eu acolo ! Nustiu de ce autoritățile nu au făcut nimic ! Știind că este și un loc istoric ! Cu care ne putem mândri