”Orice om - singur - e aşa de puţin, că nici nu-i poţi zice om. Abia toţi oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur şi acela suntem toţi laolaltă”. ( Lucian Blaga) Mulțumesc! 🙂🤔❤❤❤👏🌹🎵🎶📖
Motto: ” Omul e o taină, viaţa lui un vis”. (VASILE ALECSANDRI) VASILE ALECSANDRI - ”VIS DE POET” Ea era frumoasă, dulce,-ncântătoare, Ca o floare vie, căzută din soare; Lumea-namorată și de doruri plină O slăvea în taină ca pe o regină, Și pe când nici visul nu-ndrăznea, nici dorul Până lângă dânsa să-și înalțe zborul, Gingaș, cu iubire, un poet ferice Prin a lui cântare îndrăznea a-i zice: Când privesc la tine, scumpa mea iubită, Ca o liră dulce inima-mi trezită Cântă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și al tinereții. Când privesc la tine, draga mea frumoasă, Raiul îmi deschide poarta-i radioasă, Și zăresc printr-însa plaiul nemuririi, Unde ne așteaptă îngerul iubirii. Atunci omenirea, viață de amaruri Se îmbracă-n ochii-mi cu plăcute daruri; Patria-mi ascunde chinurile-i grele, De zâmbește vesel fericirii mele, Și tot ce încântă, tot ce dă uimire, Tot ce-nalță omul la dumnezeire, Dragostea, virtutea, dulcea poezie, Îmi șoptesc de tine și mă-nchină ție! Iar când, mult ferice, îmi aduc aminte Ca-ntre-a noastre inimi sunt legături sfinte, Că tu, înger dulce, tu, minune vie, Ai venit din ceruri ca să te dai mie! C-al tău sân fierbinte bate pentru mine, C-a ta frumusețe este al meu bine O! atunci, iubită, sufletu-mi s-aprinde, Nobila mândrie vine de-l cuprinde, Și simt că el numai e menit pe lume De a fi altarul scumpului tău nume! Astfel la picioare-i poetul cântă, Iar ea, vărsând lacrimi, blând îl ascultă, Și-n a sa uimire gingașă, adâncă, Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă: Spune-mi ce minune, care scump odor Ar putea în lume să-ți insufle dor? Care vis de aur s-a oprit din cale Ca să fie visul tinereții tale? Vrei pe-aripa dalbă unui sprinten nor Cerul și pământul să-i alergi ușor? Vrei s-anin pe frunte-ți mărgăritarele, Salbe înșirate pe raze de stele? Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? Vrei să fii regina cerului senin? Spune-mi, ce minune dorești ca să nască Pentru-a ta plăcere dragostea-mi cerească? Dragul meu poete! nu doresc odoare, Din a ta cununa vreau numai o floare. Acea floare scumpa dacă aș avea, Altă-mpodobire pe frunte n-aș vrea. Și numai amorul care mă învie Ar întrece-n mine falnica-mi mândrie! Tu ești visul gingaș ce din zborul său Varsă încântare sufletului meu. Tu-mi îndulcești viața, tu-mi șoptești din stele, Tu luminezi calea rugăciunii mele, Și în veci pe tine cu drag te găsesc În orice îmi place, în orice iubesc, Ș-o credință sfântă de la cer îmi vine Ca în altă lume m-am iubit cu tine. O! mult îmi e scumpă închinarea ta, Căci, iubind, amorul tu știi a-l cânta. Și prin armonia dulcei tale lire Vom zbura-mpreună către nemurire. O! pleacă-a ta frunte pe inima mea, De asculta dorul ce șoptește-n ea, Ș-apoi cânta lumii țara mea slăvită, Cântă Romania și pe-a ta iubită! Cine-ar putea crede că acest amor A fost o părere, un vis trecător? Poetul visase, cum visez poeții, Flori de altă lume pe cărarea vieții. Iar când la lumină ochii a deschis, În ceruri zburase cerescul său vis! O, vis al iubirii! zis-a el cu jale, Simțind două lacrimi pe genele sale. Scumpă nălucire! te întoarce-n rai, Mergi de înflorește pe cerescul plai, Căci un vis, ca tine, așa de ferice, A-nflori nu poate pe pământ, aice! Vasile Alecsandri a fost ”reprezentantul cel mai puternic, - cum l-a caracterizat Bogdan Petriceicu Hasdeu -, cel mai complet al gândirii și simțirii omenești. El a cântat toate dorințele, el a plâns toate nevoile și necazurile românimii. El a încurajat și a îmbărbătat neamul lui în felul în care acest neam putea să înțeleagă, a fost vesel, trist, viteaz, cuminte, răbdător, plin de speranță și de credință, glumeț și înțelept ca poporul însuși. În mintea lui întreagă n-a fost loc pentru nimic ce n-ar fi fost specific românesc, și în talentul lui, nici o pornire care să nu fi fost specific românească. Alecsandri este gloria nediscutabilă a literaturii românești în secolul acesta. La o așa înălțime nu mai văz alta”. Marele scriitor Vasile Alecsandri este considerat nemuritor prin tot ce ne-a dăruit cu condeiul său - îmbogățind tărâmul literaturii ”cu rostirea simțirii înaripate care era nu numai a lui, ci a întregii suflări românești”. În toată opera sa inima lui ni se deschide sinceră, iubind fără rezervă, cu o noblețe de simțământ ce îl înalță; cu o dragoste ideală atât de pură și de puternică zugrăvește natura ca priveliștea cea mai minunată ce ne este dată ochilor și în același timp ca o eternă renăscătoare de viață, ca un ”izvor sacru de rodire” sub munca spornică a mâinii omului. În iubirea de neam, inspirația lui a găsit accentele cele mai puternice, din ziua în care a deschis ochii ca poet și până i-a închis și de la ea pleacă toate celelalte simțiri ale lui ca niște canale din albia unui izvor de matcă. Pe Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu l-a numit ”rege al poeziei, veșnic tânăr și ferice”. Da, rege, domnind frumos peste țara cuvântului, călătorind înalt pe aripile versului, adunând în brațele sufletului priveliștile fără seamăn ale pământului natal și redându-le apoi, uimitoare, oamenilor. Da, rege. Dar și combatant de linia întâi. Pe măsura generației căreia i-a aparținut și i-a fost, precum frații săi de gând și voință, înainte mergători - generația pe umerii căreia România a pătruns impetuos în circuitul modernității. Acest titan al literaturii române va rămâne veșnic un simbol al iubirii și al dăruirii pentru neam și țară. ”În Vasile Alecsandri - spunea Titu Maiorescu - vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, câtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară - el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mai mulți dintre noi - el le-a întrupat; frumusețea proprie a pământului nostru natal și al aerului nostru - el a descris-o; (...) când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București - el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; când a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă - el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicoloră a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. În ce stă valoarea unică a lui Vasile Alecsandri? În această totalitate a acțiunii sale literare”. Mărturie a unui contemporan suficient de competent, de lipsit de entuziasm neprecugetat în manifestările sale și de obiectiv, mărturia lui Titu Maiorescu, precum și mărturiile lui Bogdan Petriceicu Hasdeu și Mihai Eminescu, justifică întru totul caracterizarea ce o făcea personalității scriitorului nostru, mulți ani mai târziu, un reprezentant al tinerei generații ce-i urma și al epocii noastre chiar și anume Mihail Sadoveanu, care spunea: ”(...) începând din preajma anului 1840, vreme de jumătate de veac, Vasile Alecsandri a întrupat în sufletu-i generos și a exteriorizat cu marele-i talent toate aspirațiile neamului nostru. Vasile Alecsandri a fost primul din elita românismului luptător, interpret și cântăreț. A fost unul din creatorii României moderne, și prin prestigiul și strălucirea talentului său a simbolizat întreaga epocă și întreaga operă”. Într-adevăr, opera lui Vasile Alecsandri transformă lanțul faptelor generației lui într-un lanț de aur, ale cărui verigi capătă rând pe rând strălucirea nepieritoare a artei sale literare. Mulțumesc!🙂❤❤❤👏🌹👑🎵🎶📖
Motto: ”Fiecare inimă glăsuieşte un cântec ce este incomplet până când nu i se alătură o altă inimă. Cei care îşi doresc să cânte găsesc întotdeauna un cântec”. (PLATON) IULIA HASDEU - ”ȚIGANCA” Ca silful ea merge, zveltă și ușoară, Vântu-i smulge haina roșie de pe sân Pe pământ ea calcă, însă parcă zboară, Vie și înaltă, dreaptă ca un crin. Picioru-i subțire, fără ca să-i pese, Aleargă întruna. Eu îl prețuiesc Mai mult ca piciorul unei principese, Deși gol, prin ploaie, veșnic îl zăresc. Cum vântul îndoaie o trestie-naltă, Și-o pasăre mică o pleacă ușor, Astfel merge dânsa, s-apleacă și saltă, Se leagănă moale, măreț, răpitor... Și păru-i sălbatic pe frunte se lasă, E negru și mare, stufos și-ncrețit, Iar nasu-i subțire, cu formă aleasă, Oricare frumoasă l-ar fi pizmuit. Surâsul se joacă pe buza cărnoasă, Sub ea se văd dinții mici, albi, sclipitori, Și fața-i pârlită de soare, frumoasă, Aprinde mai tare doi ochi arzători. Mulțumesc! 🙂❤❤❤👏🌹🎵🎶
E o combinație himerică dintre om, poezie, mașină și Zeii care ne contemplă și-și râd de tot ce înțelegem noi din fiecare melodie, pe care ne-o dăruiesc cu nonșalanță și, poate, în zeflemea Demiurgii glumeți ai cerurilor infinite. 🌞
Mulțumesc pentru aprecieri și popas! 🌞 Sper să aducem și pe mai departe, emoție în sufletele drumeților din țara Poeziei Rostite! Pace, Lumină, Noroc și Amor! 🎩
Motto: ”Liberi suntem să compunem din aparenţe figura tuturor realităţilor. Oare noaptea nu se agită pe străzi şi pătrund în locuinţe personagii ciudate, creaţii ale imaginaţiei noastre? Am crezut într-un alb şi îndepărtat teritoriu şi am ascultat, asemenea chemărilor de dincolo de noi, mesagiul unei alte vieţi”. (EMIL BOTTA) EMIL BOTTA - ”SCUT” Iubirea mă apără, de aceea port fruntea sus, în exil printre oameni. Când ziua decade și când, spre apus, Cumpăna liniștită se-nclină, o, atuncea, de sus, primesc o tristețe senină. Ochii mei în extaz rătăcesc spre adâncul fântânii unde stelele scapără. O, de al stelelor dor mă topesc și m-aș duce la ele, dar Iubirea mă apără. Cu graiuri nebune mă cheamă, în lunci, cântătoare Undine. Și când să le ajung, Piaza Rea mă trage la dânsa : la mine, la mine! Dar mă însoțește acel Cineva, Iubirea, pururi cu mine. Poetul, prozatorul și actorul EMIL BOTTA a fost o personalitate plină de o vibrantă sensibilitate a culturii române. ”A fost actorul-poet şi poetul-actor, artistul cu priviri albastre, rob al fantasmelor, născut pentru a scruta ce e dincolo de graniţa existenţei omeneşti şi de frontiera vieţii «reale», impresionant de veridic, dovedind o inteligenţă scenică rară şi o acuitate a sensibilizării textului neobişnuită. EMIL BOTTA este, de fapt, cel mai artist dintre poeții români, nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. EMIL BOTTA a fost însăși efigia poetului. Opera sa poetică și-a păstrat semeția singurătății pe care o avea poetul în viață. «Când EMIL BOTTA apare pe ecran, cum îl caracterizează Sanda Faur, spectatorul cade, pentru câteva clipe, într-o stare de transă: ecranul dispare, distanţele sunt anihilate, simţământul şi convenţia de spectacol se spulberă şi spectatorul rămâne singur, faţă în faţă cu acest Mare Preot care oficiază un straniu ritual. Această forţă hipnotică, această putere de incantaţie pe care o emană EMIL BOTTA de cum se iveşte la geana scenei sau a ecranului, vine din credinţă. Din credinţa cu care EMIL BOTTA săvârşeşte orice gest de artă, din concentrarea cu care trăieşte orice rol, din acea tensiune interioară, incendescentă, pe care o simţi în orice clipă în stare să facă marea explozie. Dar vârtejul nimicitor nu se porneşte niciodată: EMIL BOTTA îl ţine, cu toate puterile, sub toate lacătele, înlăuntrul său, acolo focul arde şi chinuie neîntrerupt, şi EMIL BOTTA pare că asistă uneori cu voluptate la acest joc torturant al vârcolacilor. Dar nouă nu vrea să ne spună nimic: ca să nu ne molipsim de durere. Şi atunci, pe chipul de piatră se sapă două cute adânci, în ochii limpezi se aşează, ca la ea acasă, o tristeţe de gheaţă şi EMIL BOTTA începe să tacă cu nobleţe»”. Mulțumesc! ❤❤❤👏🙏🌹 🎵🎶📖
”DODECALOG” - CORNELIU COPOSU Înalță-te-n credință, prin cumpăna dreptății/Și apără, temeinic, hotarul libertății./Stăpân peste pornire, încalecă tăcerea,/Sporește vrednicia, virtuțile și vrerea!/Nu rupe niciodată, privirea de la ținte,/Nu renunța, o clipă, la visurile sfinte!/Împlântă, cu credință, nădejdile în bine,/Păstrează neștirbită, încrederea în tine./În iureșul vieții, pătrunde fără frică,/Călcând peste înfrângeri, mai tare te ridică./Înfruntă, cu tărie, potrivnicele valuri,/Și luptă, sub statornic drapel de idealuri! ”Seniorul CORNELIU COPOSU, considerat pe drept cuvânt președintele moral al României, a făcut istorie și rămâne întruchiparea idealului de libertate și dreptate al poporului, într-o viziune care își găsește izvoarele în marile modele istorice creatoare de stat și de națiune [...]”. Îi închinăm un gând pios și ne rugăm pentru odihna sufletului său. Nu-l vom uita niciodată! Odihnă veșnică în Împărăția lui Dumnezeu! Mulțumesc!🙏🕯💐❤❤❤👑📖
