Superb, divin, o cantare despre omul care nu găsește fericirea, dar când se întoarce la El care nu obosește iertand. Atunci am început sa găsesc adevărată fericire. 1TESAL1 :9.10.
1. Eram copil, și-atâta bucurie Mă însoțea pe calea spre Hristos! Aveam fiorul sfânt de nostalgie, Când mici poveri mă apăsau în jos. R1: /: În primăveri, treceam prin lungi zăvoaie Și cânturi ascultam de ciocărlii; Vedeam seninul cald, chiar și pe ploaie; Cântam pătruns de sfinte melodii. :/ 2. Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume, Am fost atras de amăgiri mereu; Crezând că au și slavă și renume, Mi-au stins căutarea după Dumnezeu. R2: /: Căutam mâhnit adesea fericirea Și când mi se părea că o găseam, Eram mai trist, era nefericirea - Dezamăgit și frânt iar rămâneam. :/ 3. Târziu am întâlnit un sfânt pe cale Și eu i-am spus ce-n suflet am avut; M-a ascultat, apoi mi-a zis cu jale: „Întoarce-te de unde ai căzut!" 4. Azi m-am întors, îmi pare rău de anii Ce i-am pierdut și nu i-am folosit; Îmi plâng trecutul: „Doamne-Ți cer iertare... Primește-mă din drumul rătăcit!... R3: /: Mai dă-mi, o, Doamne, iar divinul cântec Ce mă-nsoțea când eu eram umil! Mai dă-mi seninul anilor de fraged Ca și atunci când eu eram... copil... :/ 5. Azi m-am întors, îmi pare rău de anii Ce i-am pierdut și nu i-am folosit; /: Îmi plâng trecutul: „Doamne,-Ți cer iertare... Primește-mă din drumul rătăcit! :/
