@@mirceaaanei4301 Alegeţi Ana Birchall, este independentă, a dat-o Viorica și Dragnea și camarila psd că a fost corectâ și l-a băgat pe măzăriche și alţi corupţi mafioţi fugiţi la pușcărie, conform hotărârilor judecătorești, nu a modificat legea să-i scape, este doctor în drept la facultatea președinţilor americani (deci poate gândi ca familia Busch, nu ca ăia dr au stat câţiva ani pe la ruși, cum era zicala aia). Ia judecaţi cu mintea voastră, limpede, ce se poate vota?
Seamănă tot mai mult cu Kamala. La gradul de simpatie publică😊😁. Diana este educată și inteligentă, mai greu de imitat. Strigă pentru urechile surde, care oricum își ascultă numai interesele proprii. Altfel ar auzi faptul că deja tuturor le vine să urle, după măsurile "geniale" dictate de stăpâni.
5:28 😂 eu îmi amintesc că bârfeam de moldoveni că în data de 10 ianuarie 1990 au ieşit şi ei în centrul Iaşului au dat o horă să sărbătorească venirea democrației,după ce în oraşele serioase transilvănene mulți cetățenii participanți la revoluție au fost ucişi şi arestați,moldovenii au aşteptat până când erau siguri că a trecut pericolul,după aia au ieşit şi ei,probabil şi ciolacu,şi sa declarat mare revoluționar.La noi e o zicală despre moldoveni:mămăliga nu explodează,e o zicală veche,dar explică tot.
Ei, bravo orașelor serioase transilvănene😊 și Revoluției decembriste Române pornite de românul László Tőkés la Timișoara😁. Dar mai ales bravo acelor bravi moldoveni, istorici, medici, jurnaliști și oameni credinciosi, care nu s-au îndoit în fața corectitudinii politice din ultimii patru ani, impuse prin toate gurile oficiale sau publice și care au avut îndrăzneala să iasă în față, să scrie și să vorbească adevărul, înainte ca acesta să ne fie fatal tuturor.
Doamne. Pippidi analist politic??? Mai trăiește asta??? Scopul pentru care s-a numit ea analist politic este pentru a critica USR! Vorbește de clientelă politică la USR??? Păi ce facem cu miile de sinecuri din agenții, instituții, ministere etc ale PSD si PNL? Iar nu mă mai uit la B1 câteva luni. Mie îmi vine să vomit de câte ori o văd pe asta!
Un covrigar, un plagiator, un manelist, o scăpată de la deranjaţi la mansardă, o ţoapă ("persoană civilizată"), un manelist voiajor și o doamnă doctor la Yale în drept, candidează. Ce alegem?
@@NeluPopescu-my4ki Ce este de bun simţ să votezi Popăscule? Ia judecă cu mintea ta, ia analizează candidaţii cum sunt, ca pregătire, ca onestitate, ș.a. Nu este decât o ofertă de bun simţ: Ana Birchall. Restul sunt toţi "cu lutul în fund", mânjiţi. Gândește serios!
@@mariandima7357 Dar când stătea lângă marii corupți ai României, în perioada lor de intensa activitate, unde lăsase onestitatea doamna Birchall?Sau ptr. unii onestitatea e doar un accesoriu după cum dictează moda?