Тёмный

Adevărata viață a torționarului Vișinescu 

Zaiafet
Подписаться 851 тыс.
Просмотров 195 тыс.
50% 1

Fraților, astăzi vorbim despre torționari. Mai exact despre Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior. La sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60, cei doi s-au aflat la conducerea unor lagăre și închisori destinate deținuților politici, adică persoane pe care regimul comunist le considera drept dușmani care trebuie eliminați. Prin izolare, prin înfometare, prin privarea de orice drepturi, prin bătaie și, în unele cazuri, prin lichidare fizică.
A fost un sistem represiv care a distrus zeci de mii de vieți, a afectat nenumărate familii și a lăsat o puternică amprentă asupra societății românești. Un sistem despre care, în ciuda cărților și studiilor publicate în ultimii treizeci de ani, încă mai avem foarte multe de descoperit și de învățat. Și un sistem care nu a funcționat de la sine, ci a fost gândit și aplicat de oameni. Așa cum au fost, de exemplu, Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior.
O jumătate de secol mai târziu, într-o Românie complet diferită, în care democrația s-a consolidat și funcționează, cu bunele și relele sale, numele lui Vișinescu și Ficior au ieșit din anonimatul istoriei. Cei doi figurau acum pe o listă a torționarilor comuniști: persoane acuzate că, în primele două decenii postbelice, s-au aflat la conducerea unor centrele de detenție unde au fost închiși, în condiții deosebit de dificile, deținuți politici. Și, totodată, că prin acțiunile lor, au provocat suferință și chiar decesul acestora din urmă, fapte care le-au adus celor acuzați eticheta de „torționari comuniști”.
Dintre toți cei suspectați, numai Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior au fost judecați și, în cele din urmă, condamnați pentru „infracțiuni contra umanității”. Au fost două procese care au stârnit foarte multe discuții în societatea românească: că sunt vinovați, că au fost numai niște executanți, că e prea târziu, că este o lecție pentru generațiile viitoare, că sunt mult prea bătrâni. Și multe, multe alte păreri pro și contra.
Iar peste toate astea s-au spus și multe neadevăruri și s-au creat mituri în jurul lui celor doi „torționari”. Ba chiar Vișinescu devenise și un meme pe internet sau un subiect de scheciuri pentru emisiuni de umor.
Așa că astăzi o să aflăm poveștile adevărate din spatele torționarilor Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior. Cine au fost de fapt cei doi? Cum au ajuns să aibă drept de viață și de moarte asupra deținuților politici? Și cât de îndreptățită este eticheta asta de „torționari”?
Alături de mine se va afla Constantin Vasilescu, unul dintre cei care au documentat sesizările penale ce au stat la baza trimiterii în judecată și care apoi a urmărit îndeaproape desfășurarea celor două procese. Ba chiar a avut ocazia să discute pe larg cu Alexandru Vișinescu și să participe la investigațiile arheologice de la Periprava, unde au fost descoperite rămășițele victimelor lui Ioan Ficior. Așadar, este, probabil, persoana care știe cel mai bine cum stă treaba în cazul torționarilor Vișinescu și Ficior.
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Опубликовано:

 

1 сен 2022

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 391   
@rendobot
@rendobot Год назад
Eu am fost abandonat la 3 ani după chinuri îngrozitoare in familie (am fost găsit intr-o baltă de sânge după ce mi-a fost sparta gura și mi-a fost zdrobit un deget la piciorul stâng, lasat infectat și cu cangrena... plus am fost bolnav de cancer la doar 3 ani...). Mai mult de atât am avut o mama cu probleme psihice care intr-un moment de furie a luat un cleste și l-a aruncat spre mine nimerind-du-ma direct în față. Mi-a provocat o rană a cărei cicatrice o mai am și astăzi pe față. La spital, am fost îngrijit și dus la casa de copii unde lucrurile s-au schimbat în timp in bine... chiar dacă au fost și momente foarte grele la casa de copii (bătăi, abuzuri, neglijenta, maltratarea și violență)... Cu toate astea, am făcut 2 facultati, am făcut un program de masterat, vorbesc 3 limbi străine și astăzi sunt asistent social, lucrând în vederea respectării drepturilor persoanelor adulte cu handicap. Am lucrat în protecția copilului și in domeniul promovării drepturilor copilului din sistemul de protecție specială. Noi n-am trăit în comunism dar am simțit pe deplin efectele monstruoase ale acestui sistem criminal. Nu-mi doresc de la viata decât sa pot face bine și sa fiu lăsat în pace... cu tot noianul de amintiri bune și rele. Am suferit mult dar n-am lăsat ca tot ce s-a întâmplat sa ma influențeze negativ... Nici eu nu cred ca o copilărie nefericită scuză toate abuzurile comise de altfel de persoane...
@georgescucristina2720
@georgescucristina2720 Год назад
🤗Pace și numai bine! Așa este!
@mihaelaanghel446
@mihaelaanghel446 Год назад
Respectele mele! Ma înclin.
@izmgeo2360
@izmgeo2360 Год назад
Daca o ai pe Dana Budeanu , cred ca iti este dor de acele vremuri !
@leondobre7498
@leondobre7498 Год назад
Exista oameni ingeri si oameni monștrii tu alegi o ai în inima trăiești cu inima ta o ai s-au nu mori cu ea!
@georgealex5723
@georgealex5723 Год назад
Sistemul este schimbat astazi ..s a creat dupa 89 doar o mina de bogati si restul rupti in fund ...ceia ce comunismul n a permis niciodata ...
@fm7551
@fm7551 Год назад
buna tema. felicitari! asteptam si emisiunea despre un alt criminal: iliescu
@bodyhater
@bodyhater Год назад
chiar asta ar avea maxima audienta./
@1cent396
@1cent396 Год назад
Da cine a zis ca iliescu e criminal,nu este nici o dovada sa il acuze
@alinharagus
@alinharagus Год назад
@@1cent396 pentru mineriade da. A se vedea podcasturile de la happyfish cu Madalin Hodor. Sau chiar cartea lui de acum 3 ani.
@charrelotte4844
@charrelotte4844 Год назад
Un volum uriaș de munca pentru obținerea acestor informații. Felicitări invitatului!
@all4all341
@all4all341 Год назад
Super invitat ! Un om echilibrat si cu o gandire foarte logica ! Felicitari !
@djbarba6403
@djbarba6403 Год назад
@@all4all341 Muntenii.
@mihailflorintrifu1247
@mihailflorintrifu1247 Год назад
Felicitări! Gazda are decența să nu-l întrerupă pe invitat pentru a ieși în evidență, iar invitatul chiar are multe lucruri de spus! Bănuiesc că ambii au terminat Facultatea de Istorie. Chiar dacă nu e așa, așa ar trebui să fie orele de Istorie de la școala, nu o înșiruire de date pe care elevii ar trebui să le memoreze. Felicitări!
@istoriipentrufiulmeu2627
@istoriipentrufiulmeu2627 Год назад
C. Vasilescu e cercetator la IICMER.
@tibidiaconescu4432
@tibidiaconescu4432 11 месяцев назад
Baaaaa boilor ați făcut armata cred că nu??!!! Primești ordine nu are importanta daca e uman sau inuman execuți farA comentarii altfel curteaartiala o ardeți aiurea !!!
@serpex77
@serpex77 11 месяцев назад
​​@@tibidiaconescu4432 Baa Boule! Si eu am lucrat in armata si m-am cacat pe ordinele lor si pe ei, si am plecat. O adunatura de prosti. Spalati pe creier. Nu primeaza omenia peste ordine? Daca citeai regulamentele G-urile, vedeai ca nu se pot da ordine contra umanitatii. Idiot sinistru ce esti. Tu pe animalele de tortionari ii aperi? Cacat cu ochi ce esti! Si vi si injuri ca un cretin.
@templierknight
@templierknight 8 месяцев назад
​@@tibidiaconescu4432asta când n ai creier și conștiința
@thegreatunknown8014
@thegreatunknown8014 4 месяца назад
@@tibidiaconescu4432 ba boule,in regulamentul militar exista paragraf care precizeaza situatia in care ordinul primit contravine regulamentelor militare in vigoare sa raportezi pe cale ierarhica situatia cu pricina existand posibilitatea ca cel care da ordinul respectiv sa isi piarda mintile sau un alt motiv!Ai facut tu armata idiotule,si asta ai inteles,sa executi ordinul,fara sa gandesti!D'astia ca tine au facut macelul si la Revolutie si la mineriade!
@cosminstefanpuie8313
@cosminstefanpuie8313 Год назад
Să fie sănătos acolo unde e, îl așteaptă și pe Iliescu la o cafea ✌️✌️
@Razvannn999
@Razvannn999 Год назад
Aduc eu coliva
@feliciadascalu6541
@feliciadascalu6541 Год назад
...și să dea mâna unul cu celălat, ca între tovarăși!
@valeriuoancea1988
@valeriuoancea1988 Год назад
Credeți? Iliescu o sa stea în dreapta lui Sf.Petru...și o sa bea capucino ! Visinescu...cu michiduta - mai jos ! ..
@Razvannn999
@Razvannn999 Год назад
@@valeriuoancea1988 nu cred ca iliescu poate fi de partea binelui in nici o religie, in deosebi inortodoxie.
@cosminstefanpuie8313
@cosminstefanpuie8313 Год назад
@@valeriuoancea1988 Doar pentru asta mă rog ca iadul să existe...
@Empix2
@Empix2 Год назад
Unchiul meu a fost la Periprava. Tata a fost la Gherla, ca nenoricitii astia s-au gandit ca detinutii politici care sunt rude , e mai bine sa fie cat mai departe unul de altul, ca si acest fapt adauga ceva la suferinta. Au mai fost si alti copii, saraci, care au venit pe lume intr-o familie dezorganizata, care stateau in mocirla cu piciorele goale , pazind gastele unor tarani bogatii.... sau, cu mamele abuzate de mosieri, de stapani..., dar n-au devenit nici securisti, nici tortionari. Caut in adancul sufletului, dar nu gasesc empatie sau compasiune pentru nemernicii astia, nu pot sa-i vad ca pe niste oameni cu o copilarie grea.
@valeriuoancea1988
@valeriuoancea1988 Год назад
Probabil ca vorba lui Băsescu ...o fi făcut ceva....ceva ce erea in contravenția legilor din acel timp... sincer îmi pare rău dar asa au fost timpurile acelea
@Empix2
@Empix2 Год назад
@@valeriuoancea1988 Erau detinuti politic, nu de drept comun. N-au furat, nu au batut pe nimeni, n-au omorat, n-au inselat, n-au escrocat pe nimeni. Nu erau nazisti, nici legionari. Nici macar bogati, sau chiaburi. Erau doar tineri si idealisti. Au scris o scrisoare, care trebuia sa ajunga in vest la organizatii pentru apararea drepturilor omului, atat au facut. Intr-o societate nu ideala, doar normala, nu faci 6 ani ( sentinta era de 25) de munca silnica pentru ca ai scris o scrisoare. Doar in societatile astea anormale, unde dreptul nu conteaza , ca "au facut ei ceva". Unde tinerilor li se spune sezi in banca ta , nu ridica vocea, nici capul, taci si inghite. Din cauza acestei gandiri a dainuit atat si mult si atat de bine sistemul represiv in Romania.
@ancaprundeanu1425
@ancaprundeanu1425 Год назад
Corect!
@tecuci76
@tecuci76 Год назад
@@valeriuoancea1988 nu cred ca ai inteles ce a vrut sa spuna Meli.
@tiberiujaczko369
@tiberiujaczko369 Год назад
Doar cei doi reporteri au asa o urma de umanitate si empatie in ei față de cei doi derbedei
@adynegrean
@adynegrean Год назад
Eu am ascultat toată discuția și mi s-a părut foarte tare. Avem nevoie de mai multe discuții pe această temă.
@crisssara260
@crisssara260 Год назад
A fost SUPERBA aceasta discutie! Sper sa mai avem sansa sa-l vedem pe domnul Vasilescu pe acest canal. Poate data viitoare o sa vorbiti despre rezistenta armata anticomunista . :)
@bodyhater
@bodyhater Год назад
modul cum, este filmat, profesionalismul vostru si diversitatea subiectelor abordate, m-au adus la voi, si sunt fericit sa vad fiecare postare a dumneavoastra pe prima pagina cand deschid youtube, si evident, sar pe ea, open in new page, si view/ sunteti mai mult decat evident o elita in Romania mea, si asta iubesc enorm la voi toti. va salut echipa superba din south london greenwich UK
@lavorbitor9711
@lavorbitor9711 Год назад
Wow, South London Greenwich, UK? Foarte tare, cum pot ajunge si eu intr-un loc atat de minunat?
@bodyhater
@bodyhater Год назад
@@lavorbitor9711 vii in uk inchiriezi locuinta si te apuci de munca si de terminat cat mai multe cursuri care sa te ajute in munca ta. eu am cel mai nedorit job din uk si nu numai, dar mi-a adus o casa pe care nu o mai inchiriez, si un venit constant de peste3000 lire pe luna,nu ma imbogatesc dar nu mai am grija zilei de maine, pe care evident am avut-o zi de zi in primii 35 ani de viata in romania,
@mariucahulubescu1328
@mariucahulubescu1328 Год назад
Felicitari pentru subiect! Mi-a fost greu insa sa urmaresc din cauza lipsei de fluiditate verbala a invitatului.
@boggggggdan
@boggggggdan Год назад
In copilarie urmaream emisiunile lui Neagu Djuvara si ma gandeam cu groaza ca dupa ce va muri nu va mai avea cine sa spuna istoria pe intelesul publicului. Azi constat cu placere ca m-am inselat si ca sunt zeci de istorici tineri care au lucruri interesante de spus. Cine crede ca Romania nu are viitor greseste.
@rodicaiacob4585
@rodicaiacob4585 10 месяцев назад
Viitor ?😢
@vladvladovici1548
@vladvladovici1548 Год назад
Avem multe detalii de cum se imbarcau acesti tortionari si foarte putine detalii despre ce au facut, modul de operare , proces ... am senzatia ca lipsete esentialul, nu se cunosc lucrurile!
@marianbarbu76
@marianbarbu76 Год назад
Interesant podcast-ul, controversate concluziile. E greu sa nu fii subiectiv in privinta celor doi criminali.
@andreitosa4984
@andreitosa4984 Год назад
Exceptionala discutie! Am urmarit-o fascinat!
@ana-mariamarcu5353
@ana-mariamarcu5353 Год назад
A murit Mihail Gorbaciov la 91-92 de ani ,ultimul conducător sovietic al URSS.Puteți să faceți un video despre această personalitate istorică? Salutare din Republica Moldova.
@johnnyc7254
@johnnyc7254 Год назад
Chiar ar fi un subiect foarte intresant
@geomircea786
@geomircea786 Год назад
Acum 5 zile pe HappyFishTV
@deez_nuts6496
@deez_nuts6496 Год назад
Poate nu
@deez_nuts6496
@deez_nuts6496 Год назад
Basarabia nu e Romania!
@mreya23
@mreya23 Год назад
"Basarabia nu e Romania" spune trolul Muie 😂
@avalanche9026
@avalanche9026 Год назад
Da asa este a afectat mii de vieti diaspora datorita acestor fiare in chip de Om dintre care inca exista in present din pacate. Fluxul tinerilor Ce parasesc Romania continua..
@marianac1437
@marianac1437 Год назад
Corect
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Год назад
Tinerii.au.dreptate.
@RalucaIrimie
@RalucaIrimie Год назад
Felicitări pentru emsiune! Și eu cred la fel: în fiecare există câte o parte malefică, iar, în contextul oportun, aceasta poate să se manifeste.
@haimvizental5338
@haimvizental5338 Год назад
Frumoasa formularea "riști să empatizezi". De fapt, sindromul Stockholm!
@flaf146
@flaf146 Год назад
Unde e zaiafet?
@dianuiulia-maria147
@dianuiulia-maria147 Год назад
To be or not to be, this is the question 😂
@letitiatodorut2748
@letitiatodorut2748 Год назад
Don t ask.🤣
@dariuslupsa7804
@dariuslupsa7804 Год назад
Te rog mult povestea Mara de Ioan Slavici te rog !!!
@georgetoderascu1995
@georgetoderascu1995 Год назад
Mai avem cazul lui Iliescu și camarila este aproape la fel . Dar sigur se va tergivesa mai mult deja a depășit 30 de ani
@claudiageorgianacrisan3254
@claudiageorgianacrisan3254 Год назад
La Periprava au ajuns ca deținuți politici mulți preoți greco-catolici care nu și-au trădat religia!
@ralucabalica1862
@ralucabalica1862 Год назад
Mulțumesc
@mihaiadriana2850
@mihaiadriana2850 Год назад
Deținuți politic, nu politici !
@GeorgeLungu618
@GeorgeLungu618 Год назад
Ie grele ce vrei 😀👍
@skylight4984
@skylight4984 Год назад
Nu este stabilita nicaieri forma corecta, prin urmare nu te vad in masura sa stabilesti ce si cum. De asemenea, varianta predominanta a fost "detinuti politici" si sunt sigur ca o sa fie in continuare.
@skylight4984
@skylight4984 Год назад
@@GeorgeLungu618 ​Tu ce ti-ai zis? Ca asta a fost sansa ta sa pari inteligent, este? : ))) "ie grele ce"? Daca aveai cunostinta gramaticii de clasa a 5-a, atunci stiai ca nu exista o forma corecta si stabilita si totusi din pacate pentru cei ca tine, forma mai utilizata este "detinuti politici". V-as ruga sa nu mai stati sa pradati(nu o pot numi altfel) si cand vi se pare voua ca un om cu inzecit mai multe studii si cunostinte decat voi, a gresit, sa-l "atacati" sau sa il luati la bascalie. Nu sunteti si nici nu puteti fi mai inteligenti sau "mai sus". Din pacate mereu o sa ramenti doar niste comentaci.
@GeorgeLungu618
@GeorgeLungu618 Год назад
@@skylight4984 Si tu un anonim fricos 😀
@mihaiadriana2850
@mihaiadriana2850 Год назад
@@skylight4984 varianta corecta acceptata de majoritatea specialiștilor este totuși deținuți politic
@MrAndrei1221
@MrAndrei1221 Год назад
Interesant subiectul, totuși tonul este de multe ori strident de colocvial, chiar miștocăresc. Este vorba de niște bestii care au frânt multe vieți într-o perioada extrem de sumbră și tragica pentru România. Oricât de tare te-ar " gâdila" vreun gând năstrușnic parcă nu se face sa râzi în hohote lângă o groapă comuna așa cum a fost comunismul, la propriu dar și la figurat.
@gheorgheneacsu3356
@gheorgheneacsu3356 Год назад
Pârț! :)
@rauliusco3577
@rauliusco3577 Год назад
Gorbaciov o să se uite acuma de sus, Vișinescu la ficior la Iliescu și la Ceaușescu care se vor tângui mult de acolo de jos!
@nicumunteanu3296
@nicumunteanu3296 Год назад
Mă tem că toate dezbaterile pe aceste teme indiferent cine le face, nici nu rezolvă nimic și nu îndreaptă nemerniciile așa-zisei justiții care oricum este condusă de Ticăloși . Nici acum , nici în viitor!
@ionmandres8553
@ionmandres8553 Год назад
Ai multa dreptate;ce trebuie nu se spine,poate nu-i necessar!
@marinbalosu1340
@marinbalosu1340 Год назад
Documentar foarte interesant! De asemenea, interesantă e și mențiunea, de altfel constatată de mulți români, că justiția are nevoie de timp ș.am.d.. E suficient să ne amintim de DNA-ul de sub bagheta Codruței Koveși.
@mariusmurgan3404
@mariusmurgan3404 6 месяцев назад
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
@gianinivenom9999
@gianinivenom9999 Год назад
Data viitoare vorbiți deschiși numai ocoliți cuvintele și mascați părerile cine înțelege bine cine nu sa meargă mai departe. Mascarea realității și părerilor naște ideologii greșite
@mioaramioara8506
@mioaramioara8506 Год назад
Istoria se repeta!
@carmentanasa2366
@carmentanasa2366 Год назад
Minunată emisiune!❤❤❤
@danvasii9884
@danvasii9884 Год назад
Aceste procese au fost pe de o parte o păcăleală, iar pe de alta, o necesitate. Despre aspectul necesității ați vorbit dvs, dar despre păcăleală o să spun eu câteva cuvinte: Punctul 8 de la Timișoara nu ar fi fost de ajuns pentru o schimbare socială reală - ar fi trebuit imediat toți cei implicați în represiunea comunistă - gen Vișinescu/Ficior, să fie atunci judecați - pentru că atunci erau și martorii în viață. De ce nu s-a întâmplat, este simplu de explicat - Iliescu și PSD(ex/criptoPCR) au preluat puterea. Abia când PDL a ajuns la putere, Băsescu a inițiat procesul de condamnare a comunismului - o păcăleală expiatoare a națiunii, ca să aibă el un atu versus competitorii politici FSN-PDSR-PSD. Iar PSD putea spune acum ”noi nu suntem comuniști, uite cum au fost condamnați comuniștii...”
@doruvasile8842
@doruvasile8842 Год назад
Ok emisiune.
@bolintineanuciprian8701
@bolintineanuciprian8701 Год назад
Toti romanii ar trebui sa stie aceste lucruri si sa nu permita repetarea lor
@cristianm7097
@cristianm7097 11 месяцев назад
E in natura românului sa fie bestie.
@mirceastanescu2207
@mirceastanescu2207 11 месяцев назад
Acest Vișinescu trebui în ziua de astăzi pentru patroni și politicieni !
@L.iulian.C.
@L.iulian.C. Год назад
Legat de chestiunea ca ar fi putut sa scape, e cam imposibil avand in vedere ca ati spus ca a fost condamnat conform legii penale ce facea imprescriptibila fapta/faptele. Chiar daca unele au fost savarsite sub imperiul vechii legi(primul cod mentionat) daca si-au produs efectele sub imperiul noului cod sunt considerate ca fiind sub impreiul acestiuia. Nu cunosc toate detaliile (comentez la min 48.21), dar ceva e gresit in explicatie, ori judecatoarea a gresit, ori nu sunt sufiicente detalii.
@gianinivenom9999
@gianinivenom9999 Год назад
Oameni nasc monștri 😁si după ii judecă și încearcă sa ii distrugă
@2nasoare845
@2nasoare845 Год назад
Horia Sarghi ne -a obisnuit cu o anume prezentare a subiectelor ! Nu vi se poate imputa o nepregatire prealabila ,nu ,dne ,fereste ! 😶Dar tonul ( potrivit unei sprorovaieli intre prieteni despre aventurile aproape uitate ! Trebuia sa aveti un plan ,o strategie.Aproape m -a enervat rasul domnului .Tema e de plans .Unii au murit in bataile acestor gunoaie ! Nu se hahaie pe aceasta tema .Nu cand ati studiat cu adevarat problema .Multumim pt stradanie ,dar pt expunere -😢 De empatie nu se vb in casa spanzuratului -adica istoria !Cu drag va spun !
@gheorgheneacsu3356
@gheorgheneacsu3356 Год назад
Pârț! Fiecare povestește cum vrea mușchiul lui. Nu-ți place nu te uiți! :))))))
@ReBeLu96
@ReBeLu96 Год назад
Superb episod 👏
@vasilesoare5539
@vasilesoare5539 Год назад
Tovarășul Iliescu trebuia judecat la fel că Vișinescu!
@mirceastanescu2207
@mirceastanescu2207 11 месяцев назад
Și Iliescu a fost și este asemănător faptelor lui Vișinescu !
@liviuraducanu4767
@liviuraducanu4767 Год назад
Asta merita toti cei care au condus tara de dupa '89.
@valeriuoancea1988
@valeriuoancea1988 Год назад
Îmi place sincer ce ați făcut! Sper sa mai vad( și sa aud ) și altele." de gen " !
@luludzulu8431
@luludzulu8431 Год назад
A cauta scuze unor astfel de bipezi este o mare EROARE ! Incepind cu 22.12.1989 trebuiau luati si mierliti. Fara exceptii ! Si urmasii lor !
@gionipaduraru3806
@gionipaduraru3806 Год назад
Eu aș executa pe toți jefuitorii de după lovitura de stat din '89__PSD-işti și PNL-işti și homălăii USR-iști 😡😡😡
@sorinstamu319
@sorinstamu319 Год назад
Sunt de acord ca cei doi pot fi comparati cu Visinescu si Ficior, dar nu din punct de vedere al violentei si cruzimii celor doi criminali, ci mai degraba din punct de vedere al inteligentei si claritatii lor in exprimare. Deasemena, ar putea fi numiti si tortionari, pentru ca a viziona acest video lung de o ora si jumatate este o adevarata tortura. Tatal meu a fost detinut politic, si l-a cunoscut pe Ficior la Periprava. Am vorbit si cu alt detinut politic care l-a cunoscut pe Visinescu... Din pacate, in tot acest video nu se vorbeste aproape deloc despre faptele pentru care cei doi au fost judecati si condamnati. Daca un tanar care nu a auzit nicidata de Visinescu urmareste acest video va ramane cu impresia ca Visinescu a fost un batranel cumsecade, vrednic de mila si empatie, care a fost persecutat de o judecatoare prea emotionala. Celor care isi doresc sa afle mai multe despre faptele lui Visinescu si ale subalternilor sai le recomand cartea domnului Andrei Muraru numita "Vişinescu, torţionarul uitat." Exista si pe youtube alte video-uri despre faptele celor doi criminali, cum ar fi de exemplu acesta: ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-U_TeH_4QHCU.html
@TheLudwigWan
@TheLudwigWan Год назад
În sfârșit problema sunetului a fost rezolvată. Mulțumim!
@marianac1437
@marianac1437 Год назад
Am ascultat cu mare greutate pină la final expunerea. Domnul meu chiar nu cred că este cazul sa-i găsim scuze acestui om. Dacă părinții tai ar fi murit schingiuit in închisorile comuniste nu cred că acum ai mai fi vorbit cu atita blindete . Vișinescu a fost un om RĂU, incapabil sa facă altceva și s-a băgat in mizeria respectivă . Dovadă că toți l-au părăsit este din cauza caracterului sau . Asta se vede de la o poștă și acum face pe victima. In închisoare are trai dulce nu ca cei pe care el i-a lovit, umilit ,etc. Gata cu văicăreala . Zaiafet cu acest vlog m-ați dezamăgit. Ce repede uitam suferința altora .
@ancaprundeanu1425
@ancaprundeanu1425 Год назад
Exact așa am gândit și eu!!!
@tecuci76
@tecuci76 Год назад
blogul a fost despre visinescu, cu scopul de a-i creiona un portret si de a intelege cum a fost posibil sa apara oameni ca el. de asta nu a fost pus accentul pe suferinta pe are a produs-o. ati fost dezamagita pt ca nu ati inteleg chestia asta.
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Год назад
Numai.cine.e.mincat.de.rele,stie.a.cinta.de.jele.AVETI.DREPTATE!
@mihailflorintrifu1247
@mihailflorintrifu1247 Год назад
Până la urmă Vișinescu a murit în condițiile deținuților din închisoarea condusă de el: wc in camera in care manca, frig cumplit, mâncare puțină...
@angelicaburcut8940
@angelicaburcut8940 Год назад
@@tecuci76 tu nu înțelegi ce a vrut sa spuna
@psihozefir
@psihozefir Год назад
Torționar este cel care torturează. Tehnic este torționar.
@danielalexandru2906
@danielalexandru2906 Год назад
De ce se folosește termenul "infractiuni" la fel ca și în cazul lui Iliescu. Au comis crime nu infracțiuni. În carta ONU cred ca "crime" scrie nu infractiuni...
@anahodea2521
@anahodea2521 Год назад
Rusine statului Roman 60000milioane pensive pantru tortionari pensie
@evechina118
@evechina118 Год назад
Thanks
@ancaprundeanu1425
@ancaprundeanu1425 Год назад
Nu înțeleg de ce s-a râs atâta la un asemenea subiect. Și eu am fost dezamăgită de Zaiafet cu această discuție.
@leondobre7498
@leondobre7498 Год назад
Peliprava ? In 1971 am fost la munci Agricole la cules de porumb la vinatorii de munte la fosta Colonie "Gloria"de unde am fugit la vin rose la orasul Măcin unde m-au arestat din care am evadat....care mai traiti soldatilor ?????.
@danieldanut1353
@danieldanut1353 Год назад
Nu-i mai căutați scuze, nu poate avea niciuna !
@mirceastanescu2207
@mirceastanescu2207 11 месяцев назад
FELICITĂRI domn VIȘINESCU
@bogdang9702
@bogdang9702 Год назад
Am ascultat tot episodul, a iesit foarte bine. Eram curios ce pensie a avut Ficior, ținând cont că Vișinescu lua 3300 de lei. E interesant că primul îl trata de sus pe al doilea pentru că-l simțea inferior intelectual. Iarăși, diferențele dintre ei doi: unul - cu oameni pe lângă el; celălalt - singur. Vișinescu are ceva tragic în povestea lui. Deși profitor și ambițios ca Fecior, pare că la el contextul a jucat un rol mai mare decât la celălalt. E un interviu pe youtube cu un polițist de penitenciare din anii '50-'60 care povestea că efectiv a fugit de-acasă de câte bătăi lua. Era foarte mândru de el. La fel zicea și Franz Țandără. Nu știu, îmi par niște copii cărora li s-au exploatat anumite limite intelectuale și afective de către noul regim de după '47 care avea nevoie de cineva care să facă treaba murdară. Asta nu-i scutește de ce au făcut, dar te face să te gândești că, la fel cum ziceți și voi în final, există câte-un Vișinescu și Ficior în fiecare dintre noi.
@nicuchitineac1950
@nicuchitineac1950 Год назад
Să nu fim creduli si să credem că dacă mai lua bătaie acasă și păștea gâștele, la călit pe mai târziu să devină torționar. Pascutul gâștelor era o relaxare. Toți sau aproape toți copiii din acea vreme erau în situația asta. Lui Vișinescu și celor asemeni lui li se potrivește proverbul: " Să te ferească Dumnezeu de sărăntocul ajuns bogat şi de prostul ajuns şef ".
@bogdang9702
@bogdang9702 Год назад
@@nicuchitineac1950 Nu am încercat să justific ce au făcut oamenii de mai sus. Încercam să înțeleg din ce mediu proveneau și cum au intrat în structurile respective unde s-au manifestat așa cum îi știm azi.
@nicuchitineac1950
@nicuchitineac1950 Год назад
@@bogdang9702 pentru mine rămâne un mister cum de un om ca Vișinescu care nu lega două cuvinte în scris, a ajuns ofițer de securitate!? Înțeleg că nu erau oameni destui care să fie și calificați pe atunci, pe care partidul să se bazeze. Dar totuși... Deci, personajul în cauză avea alte calități care nu au fost dezvăluite în clip. Probabil, Securitatea l-a remarcat din timpul stagiului militar că era un om fără scrupule, care striga în demență la ceilalți soldați mai tineri. Hai, înțeleg, că putea ajunge un mitocan care asculta de comenzile superiorilor și împărțea pulane în stânga și în dreapta, dar să ajungă ofiter după care sef de penitenciar??! Înseamnă că avea abilități înnăscute de torționar, iar partidul i-a oferit doar șansa să se afirme. Cu trecerea timpului tindem să devenim îngăduitori, că lasă, a trecut. Dar nu trebuie privit cu indulgență, că asa au fost atunci timpurile, că au mai fost și altii ca el, cumva să disipam vina și sa para el însuși o victimă. Oameni ca el nu trebuie iertați niciodată.
@bogdang9702
@bogdang9702 Год назад
@@nicuchitineac1950 După cum ai zis și tu, pur și simplu nu erau suficienți oameni alfabetizați la vremea respectivă din care să poată face selecția. A doua chestie e că ei trebuiau să formeze oameni la foc automat în primii ani pentru că nu puteau avea încredere în oamenii care au lucrat în domeniul ăla anterior '47. E normal ce au făcut, așa și-au asigurat fidelitatea cadrelor și totodată un cadru ideologic coerent (vedeți, oamenii muncii sunt acum la conducere, nu cei din familii care au exploatat etc.). Pur și simplu când schimbi un stat din temelii, în primii ani trebuie să formezi rapid oameni și ei s-au adaptat la situația de atunci a țarii. Ăsta era interbelicul, era o epocă în care dacă te nășteai sărac nu aveai prea multe șănse la educație. Dacă vei săpa vei da de povești cu generali care nu aveau liceul făcut (vorbesc de anii '50). A fost o perioadă când asta a fost norma.
@feliciadascalu6541
@feliciadascalu6541 Год назад
@@nicuchitineac1950 comentariu pertinent, felicitări! Aveți dreptate, degeaba i se caută diverse scuze, ceea ce se observa in această discuție, faptele sunt grăitoare, nimic nu scuză cruzimea aplicată semenilor!
@razvandumitru4204
@razvandumitru4204 Год назад
Greu de urmarit invitatul , lungeste cuvintele tot ce am auzit a fost ăăăă eeee iiiii
@Gabi.Brehuescu
@Gabi.Brehuescu Год назад
Asta se întâmplă când ajung mediocrii la șefie. La fel ar fi și astăzi cu mediocrii noștrii de la conducere dacă nu am fi în UE și NATO!
@mirceastanescu2207
@mirceastanescu2207 11 месяцев назад
Noi am ales prin vot mediocri !
@alexvictor3015
@alexvictor3015 Год назад
FELICITĂRI ZAIAFET MERIȚI 9 MILIOANE DE ABONAȚI
@vasileguzganu5169
@vasileguzganu5169 Год назад
Concluzia pe care am tras-o, e că personaje precum vișinescu, au fost, sunt și vor fi posibile-n România, atâta vreme căt implementarea accesului la egalitatea de șanse, nu este cultivată-n țară. Așa că, atunci când apare o șansă-n fața unui disperat spre a-și depăși condiția socială, nu v-a ezita s-o facă, chiar și fără scrupule....
@georgealex5723
@georgealex5723 Год назад
Niciodata nu voi fi de acord cu tortionarii...nu am dat pe nimeni in git ...am dosarul care spune asta ...
@georgealex5723
@georgealex5723 Год назад
Corea de nord a fost intotdeauna pisata de americani si deci este pregatita in acest sens ...rachetele nucleare pleaca doar inspre sua ...asta e .
@gadearafael
@gadearafael Год назад
Habar nu ai ce vorbesti omul ala si altii ca el au chinuit Sfintii Inchisorilor si au torturat mii de suflete in Romania s-a dat jertfa de sânge pentru Ortodoxie si Credinta.....
@liviupopescu7551
@liviupopescu7551 Год назад
✨🏆🏆🏆✨
@alinharagus
@alinharagus Год назад
Pentru mine si tatal domnului Rafila a fost un tortionar. A se vedea interviul cu el din anii 90 facut de Tvr .
@mugurstefan68
@mugurstefan68 Год назад
Ala nu e băgat în fața pt ca nu e român...
@giorgiotorre9000
@giorgiotorre9000 Год назад
Doamne ferește
@irinacomanescu8166
@irinacomanescu8166 10 месяцев назад
Multumesc de informatii, e un subiect foarte dureros pentru oricine se straduie macar sa priveasca adevarul in fata. Si da, ‘ somnul ratiunii naste monstri ‘ , e bine sa fim constienti de existenta unui ‘ taliban interior’, cum spunea un foarte bogat om al planetei care dadea multi bani pentru refacerea solurilor degradate in America de Sud si le read naturii - asta ar fi de dorit sa faca multi, dar… e poate mai ‘ comod ‘ sa cumperi ca austriecii rosiile muncite cu sangele sclavilor din puscariile politice comuniste romanesti.
@Gooddeeds023
@Gooddeeds023 Год назад
👍
@valeriuoancea1988
@valeriuoancea1988 Год назад
Povestea cu calul știu ca ii aparține lui Maromet...un altfel de Ficior. .
@sorinstamu319
@sorinstamu319 Год назад
Asa stiu si eu. Maromet ( Nicolae Moromete) a fost comandant la Chilia unde avea si un cal alb. Nu a mai putut fi judecat pentru ca a murit inainte de 1989.
@buckyfanksy
@buckyfanksy Год назад
o viata buna asa cum stim noi ca trebuie sa fie
@angiepaun
@angiepaun Год назад
Comandantul iadului este si acm !
@desus8505
@desus8505 Год назад
pai asa vin si eu sa prezint zaiafet :D ...
@zordorian55
@zordorian55 Год назад
Daca nu vorbește Horia...🥱☹️🤔
@BociortAdrianIoan
@BociortAdrianIoan Год назад
Nu mai puneți șchiopi să ne prezinte cum se aleargă. Mă doare capul.
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Год назад
DA,DA,DA!
@sandozpop6017
@sandozpop6017 Год назад
Va inchipuiti daca "regimul" a decis sa numeasca un evreu pentru un proces al comunismului din care nu transpare nici un personaj judeu ...
@alexandrunistoroiu452
@alexandrunistoroiu452 Год назад
Baiatu cu caroiaj este foarte "norvegian" in conceptzii
@kostifikatorul
@kostifikatorul Год назад
Deci până la urmă sunteți amândoi Vișinești :)))
@alinlupu6244
@alinlupu6244 Год назад
Nu poți sa ai compasiune pentru oamenii de genu, nu poți sa ai o minte normala când scoți dinți și unghii cu patentu.
@mirceastanescu2207
@mirceastanescu2207 11 месяцев назад
Vișinescu a executat ordinele bravo lui asemenea om trebui și în ziua de azi printre patroni și politicieni !
@emai41
@emai41 Год назад
daca-i oferi circumstanta atenuanta de-a fi crezut ca e bine ce face,trebuie sa ne spui daca era redus mintal,psihopat,orb,surd..daca nu era,poti fi sigur ca stia perfect ca e binele LUI personal ceea ce facea,unicul fel prin care putea sa ajunga acolo unde isi dorea
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Год назад
CORECT!
@anahodea2521
@anahodea2521 Год назад
Statul Roman a platit pensi specials tortinarilor rusine
@Claudiu93791
@Claudiu93791 Год назад
felicitari!
@danielmartonca1550
@danielmartonca1550 Год назад
Sunteți departe de adevăr și realitate.
@LinaBuza
@LinaBuza 8 месяцев назад
Tu ști adevărul adevărat???? De une l ști ????? Cum ai ajuns la alte informații decât acestea ????
@septimiuchis2058
@septimiuchis2058 Год назад
Minunată emisiunea!
@sperantalumina9687
@sperantalumina9687 Год назад
vocea crestinilor live Richard wumbrand film
@viorelarsene5620
@viorelarsene5620 Год назад
O emisiune interesantă,dar invitatu se chinuie grozav de mult să vorbească.
@proice9372
@proice9372 8 месяцев назад
😢De Gh Ursu, nu spuneti nimic?
@TenGatuMatii
@TenGatuMatii Год назад
Ăsta arată ca Horică de pe Wish Zici ca a încercat sa l copieze tema da' a zis ca mai schimbe ceva
@alinmogosi6905
@alinmogosi6905 Год назад
Constantin Vasilescu, excepțional! Calitatea lui umană îmi dă speranțe! Da in fiecare dintre noi stă posibilitatea de a fi abominabili. Poate aceasta istorie ar trebui studiată fără prea multă emoție, de scos in evidență, faptul că putem fi oricând în situația torționarului. Experimentele psihologice au arătat, că putem trece foarte usor la atrocități. Soluția este o educație sănătoasă, prin care sa fim puși în gardă asupra acestui risc, de ați schingiui semenul. Trebuie să fim învățați, sa refuzam, sa facem rău unei alte ființe umane, indiferent cât de diabolică este acea persoană! Sa nu ne răzbunați, asa ziceau foarte mulți dintre cei ce au trecut prin aceste închisori, întrebarea rămâne deschisă: Oare de ce?
@generaldhautpoul8388
@generaldhautpoul8388 Год назад
Probabil au ajuns la o intelegere f profunda a vietii . Sa nu rasplatiti raul cu raul e un principiu religios de baza
@silviupreda3824
@silviupreda3824 10 месяцев назад
Tarziu fratilor...bosorogii nici nu realizau ce se intampla cu ei...important era sa fie luati imediat dupa revolutie...pentru mine nu este un act de justitie...dupa 89, o groaza din astia au trait fericiti!
@doruochian4033
@doruochian4033 Год назад
O super lectie de istorie!
@anahodea2521
@anahodea2521 Год назад
Pensii specials tortionari NKVD
@dieklayzer2987
@dieklayzer2987 Год назад
Și așa a murit renumitul torționar, de inimă rea. 1:20:27
@vioricacoroama7494
@vioricacoroama7494 Год назад
M-DA,"SARACUL"CRIMINAL!
@andreinartea5823
@andreinartea5823 Год назад
Excepțional.
@tiberiujaczko369
@tiberiujaczko369 Год назад
Eu nu inteleg empatia celor doi reporteri față de acești doi nemernici si derbedei....ce judecată dreaptă si corectă pentru cei doi torționari???...nimic...ar fi trebuit sa fie dați pe mâna celor care au fost torturați si sa facă si ei la randul lor cu cei doi boșorogi...fară legi...fară judecată dreaptă...linșați in chinuri grele de catre cei care au suferit de pe urma lor
@mihaifloares2503
@mihaifloares2503 Год назад
Pai si atunci aceaia nu ar deveni ca nenorocitii aia? Numai Dumnezeu poate sa pedepseasca oamenii, noi putem doar sa iertam.
@monicadragan6837
@monicadragan6837 11 месяцев назад
@@mihaifloares2503 Amin🙏
@mirceastanescu2207
@mirceastanescu2207 11 месяцев назад
RESPECT VIȘINESCU
@tiberiujaczko369
@tiberiujaczko369 11 месяцев назад
@@mirceastanescu2207 ce slugoi jegos si obedient poti fi, fac pariu ca de ți ar da acest nemernic de vișinescu ciorpii si chiloții lui putați sa ii sugi, i ai suge fara sa clipesti si ai zice ca is bomboane de capsuni
@tiberiujaczko369
@tiberiujaczko369 11 месяцев назад
@@mirceastanescu2207 fii sigur ca ori cat l ai respecta, de ai pica pe mana lui s ar fi cacat si pe tine si pe respectul tau
@anahodea2521
@anahodea2521 Год назад
Do so vissinesscu a primit 60.milioane de LA Niki sdcuristi AI statului, rusine Romania
@popacipri5781
@popacipri5781 Год назад
Salut
@bianca-stefanasofronie3698
@bianca-stefanasofronie3698 Год назад
Ati vorbit ca si cum audienta ar sti cu amanunte ceea ce s-a intamplat in comunism, in ceea ce priveste faptele din inchisorile comuniste, ceea ce nu e adevărat. Ar fi trebuit relatate faptele specifice pt ca audiența nespecializată să înțeleagă importanța fenomenului : care au fost cauzele ce au dus la instituirea acestor inchisori, care au fost efectele torturii asupra detinutilor, daca acestia erau, sau nu, vinovati, efectele reeducarii... Nu ati spus mare lucru, iar invitatul se exprima greu. De obicei ascult cu drag toate podcasturile , dar azi nu prea mi-a placut.
@budaimihaimv
@budaimihaimv Год назад
Ma gandesc ca cine se uita la un asemenea podcast, stie ce a fost atunci. Noi, astia mai batrani sau cei ce au avut parinti "cazati" acolo. Iar podcastul este deapre Visinescu, nu despre inchisorile comuniste in general. Pentru asta exista alte materiale. Privind acest material din aceasta perapectiva, ma gandesc ca e mai ok.
@bianca-stefanasofronie3698
@bianca-stefanasofronie3698 Год назад
Visinescu nu e important ca persoana ,prin el insusi, ci e important ca participant activ in fenomenul inchisorilor comuniste . Ati fi surprins sa stiti câtă lume nu are habar despre subiect.
@furionthefurious
@furionthefurious Год назад
@@budaimihaimv Daca exista aceste alte materiale la fel de usor de urmarit ca clipurile Zaiafet sa imi fie cu iertare dar eu nu am gasit. As vrea foarte tare ca Zaiafet sa expuna terorile inchisorilor comuniste cu niste episoade mai in detaliu astfel incat oamenii de toate varstele sa poata invata.
@daily8963
@daily8963 Год назад
Informeazate de pe net proasta satului sunt destule materiale chiar vrei mura-n gura!
@corbanflorin3220
@corbanflorin3220 Год назад
De aceeași părere. S-a vorbit mult dar nu s-a spus nimic. Spre exemplu pe la min 21 spunea de Vișinescu ca la 38 de ani era deja considerat un dinozaur sinistru, dar nu a spus nimic despre cum a ajuns la acest statut. Ma așteptam sa fie mai intrigant. 😕
@marinmiu5087
@marinmiu5087 Год назад
Nu mai vb,ti sub aripile altuia ,,,,,
@SirJohnatan
@SirJohnatan Год назад
Yey
@ticatica2128
@ticatica2128 Год назад
Voi în loc să vb despre el că a fost un criminal...i cam plânge-ți de milă
@SirJohnatan
@SirJohnatan Год назад
@@ticatica2128 și tu întâi să comentezi ar trebui să îți dai seama că yey are mai multe înțelesuri........mediul online nu este pentru toată lumea😅
@giorgiotorre9000
@giorgiotorre9000 Год назад
Da ce dracu are asa emoții asta de vorbește asa
@sasamilea8730
@sasamilea8730 Год назад
Procesul lui Ion Iliescu trejudecat...și apoi sa vedeți justiția va lua un curs normal....
@Lidia-ir9ye
@Lidia-ir9ye 10 месяцев назад
Exact ce se întâmplă astăzi dar mascat in azilele ausvitiste
@ciprian7243
@ciprian7243 Год назад
Nu, complet împotriva ideii ca "a elibera pe cineva acuzat pe nedrept în pragul morții" e prea târziu. Dimpotrivă, e un semn de justiție sănătoasă. După cum se discuta la începutul interviului, justiția e un act supus greșelii. Importanta e asumarea greșelii, chiar mai târziu, decât băgare mizeriei sub preș. Inclusiv pentru cei condamnați pe nedrept e important sa facă pasul spre lumea cealaltă ca oameni liberi, scăpați de pata faptelor de care au fost acuzați degeaba.
@rauliusco3577
@rauliusco3577 Год назад
Dacă la Penitenciarul pe Eli prava puteai ajunge doar cu elicopterul sau barca, putem compara oarecum cu Alcatrazul din Statele Unite! În fel de The Rock Al României!
@sorryc5424
@sorryc5424 Год назад
Periprava*
Далее
Germania în anii '30 (pe SPEED)
18:05
Просмотров 309 тыс.
Cum soarta lumii e în mâinile Taiwanului
44:24
Просмотров 259 тыс.
Ce a fost Fenomenul Pitești
1:20:38
Просмотров 125 тыс.
Coreea de Nord  - când paranoia e la nivel de stat
57:01
Cum s-a îmbogățit Coreea de Sud
1:08:51
Просмотров 254 тыс.
Rezistența armată anticomunistă I PVT #7
1:15:28
Просмотров 168 тыс.
Rudolf Hoess. Comandant la Auschwitz
1:15:54
Просмотров 396 тыс.