Тёмный

Andrei Jecza. Superstaruri, tablouri celebre și colecții secrete 

Vorbitorincii
Подписаться 44 тыс.
Просмотров 7 тыс.
50% 1

Prieteni Vorbitorincii, avem o premieră, intrăm în lumea artelor despre care nu toți știm atât de multe. Dar ne-am să știm. Așa că invitatul acestui episod va face lumină în acest univers și ne va introduce în lumea licitațiilor, a colecțiilor unicat, o lume cu artiști, tablouri celebre, superstaruri și mulți bani.
Doamnelor și domnilor, vi-l prezentăm pe timișoreanul Andrei Jecza, un exemplu foarte bun despre cum să faci afaceri cu artă. Pentru că arta nu este doar frumosul care ne înconjoară, ci și o afacere care poate ajunge la cifre cu multe zerouri la coadă.
Andrei este fiul sculptorului Péter Jecza și fondatorul galeriei Jecza, pe care o puteți vizita la Timișoara. Are studii universitare la Timișoara și Londra, la Sotheby's Institute of Art, nume cu greutate pe cartea de vizită a oricărui negustor de artă.
”Dacă aș alege să trăiesc unde mi-ar plăcea, aș alege Viena. Din punct de vedere al afacerilor, eu trebuie să aleg Bucureștiul, pentru că aici se fac afaceri tari cu artă. Am vândut mult mai mult la București decât la Viena” ne-a spus invitatul. De la care am mai aflat și cum se stabilește valoarea unei opere, cât timp este bine să păstrezi opera licitată pentru a-i crește valoarea, cum decurge o licitație dacă vă bate gândul să participați, cu ce vedete internaționale vă puteți întâlni la licitații și evenimente, care este cea mai frumoasă colecție de artă din România și cum arată topul artiștilor români astăzi. Un pic peste 2 ore acest interviu din care am învățat multe, spunem noi. Vă așteptăm comentariile și vă mulțumim pentru fiecare like și share, astfel vom ajunge la mai multă lume. Vizionare plăcută!
07:38 Ce înveți la Sotheby's Institute of Art din Londra
11:25 Cum decurge o licitație
19:15 Investiția în artă
26:25 Cum se stabilește valoarea unei opere
35:44 Succesul lui Adrian Ghenie
45:00 Acasă la Andrei: Galeria Jecza
1:00:12 Arta prin ochii copiilor
1:07:28 Povestea Catedralei de la Orșova
1:13:10 Ce este grupul Sigma
1:28:12 Lumea celebrităților
1:41:46 Cazul Mark Rothko
1:48:51 Cea mai frumoasă colecție de artă din România
1:52:10 Memorialul Holocaustului (București)
1:55:34 Procesul lui Brâncuși cu ”elicea”
1:59:29 Top artiști români

Опубликовано:

 

3 июл 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 18   
@chrisa9295
@chrisa9295 2 дня назад
Fenomenală serie! Am savurat dialogul ăsta!
@usernameamari32
@usernameamari32 5 дней назад
Ce dialog minunat! Mulţumesc pentru lecţia de artă, oferită atât de uşor şi generos!
@shibansky
@shibansky 20 часов назад
da, romgleza. minunat... 😂
@usernameamari32
@usernameamari32 15 часов назад
@@shibansky Da. Am trecut de mult peste asta :)
@dec0de_
@dec0de_ 3 дня назад
Excelent dialog! Am vizitat Catedrala din Orșova acum câțiva ani și am fost plăcut surprins de forma nemaiîntâlnita în România. Acum am și explicația!
@nicolaeadrianureche5199
@nicolaeadrianureche5199 23 часа назад
Educație pe pâine, bravo d-le Striblea, apreciez munca și invitații😁
@passionpetro
@passionpetro 2 дня назад
Felicitari pentru acest minunat episod ! Cat de mult mi-ar placea sa fie din ce in ce mai mediatizate emisiunile culturale si sa se vorbeasca despre arta macar 5 minute in fiecare zi in massmedia ( radio si TV ) In afara de TVR Cutural si Radio Romania Cultural, nimeni nu vorbeste despre asta la modul serios :( Va multumesc si, sper din suflet sa repetati si cu alti "actori" din acest domeniu
@elekmadalin928
@elekmadalin928 5 дней назад
Imi puteti spune cum se numeste revista de la Bistrita Nasaud? Multumesc!
@ioni74
@ioni74 День назад
Felicitări!!!
@dancilatiberiu
@dancilatiberiu 4 дня назад
Andrei Jecza ne-a purtat într-o poveste profundă, rafinată și totodată cool. Mă simt un strop mai om după acest episod. Apropo de povestea cu falsul Rothko, e interesant de văzut documentarul Made You Look: A True Story About Fake Art.
@RocaInToTheWild
@RocaInToTheWild 4 дня назад
wow...fain content! Felicitari
@DeannaSt
@DeannaSt 3 дня назад
Însfarsit ceva legat direct și de domeniul meu… ca la finanțe și afaceri nu ma pricep și nici nu mă atrag in mod deosebit …dar le urmăresc totuși ca să înțeleg cărarea pe care merge România . De la Gorzo încoace nu mi-a mai zburat timpul asa de repede la un podcast.
@davidiancu3689
@davidiancu3689 3 дня назад
Frumoase vorbe. Păcat ca teoria cu practica nu se potrivește. Lumea artei este o mare 🎭
@misupopescu8379
@misupopescu8379 5 дней назад
Greu de comentat. Am rămas plăcut surprins.
@rumanosky
@rumanosky 5 дней назад
foarte interesant, mulțumesc!
@iuliancorun
@iuliancorun 4 дня назад
un desert cultural cu arome autentice plăcute, mulțumim pentru deliciu
@adrianacoller6987
@adrianacoller6987 5 дней назад
Interesant pentru mine care cunosc câțiva artisti
@alexandrupatrascu4952
@alexandrupatrascu4952 3 дня назад
Like & Comment
Далее
СКАМ НА TWITCH
14:07
Просмотров 281 тыс.
Каха и суп
00:39
Просмотров 2,6 млн
De ce e în stare nația? Cu Dragoș Pătraru
4:14:31
Просмотров 69 тыс.
Suntem un popor de hoți?
46:55
Просмотров 19 тыс.