Prima atestare documentară a zonei Aradului era făcută în secolul al XI - lea în contextul luptelor localnicilor cu armatele regatului feudal maghiar. În Gesta Hungarorum este descrisă activitatea regelui maghiar Ștefan I, de supunere a unui conducător local, recunoscut ca și Ajtony/Ahtum, care este înfrânt, astfel permițând formarea comitatului Aradului, care administra un teritoriu aflat la nord de râul Mureș. Administrarea se făcea de la un „castel” aflat pe actualul teritoriu al comunei Vladimirescu (cunoscută mai ales sub denumirea veche de Glogovăț, sau în maghiară Öthalom), menționat la 1132 și ulterior înaintea invaziei tătare și distrugerea repetată a orașului la 1241 și 1258. Regele Béla al II-lea înființează în 1135 capitlul de Arad după ce decapitase 68 de nobili adversari la Arad din ordinul reginei Elena de Rascia. Regela a înzestrat capitlul cu bunurile confiscate ale celor executați. În perioada de apogeu a capitlului arădean acesta era loc de autentificare pentru trei comitate - Arad, Zărand și Cenad - iar mănăstirea deținea proprietăți în șapte comitate.
1331 - Orașul este menționat în Cronica pictată de la Viena
1527 - Răscoala condusă de Iovan Nenada, supranumit „Țarul Negru”
1552 - Orașul este ocupat de turci la 18 septembrie și devine sediul Sangeacului de Arad, inclus în Pașalâcul de Timișoara
1595 - Trupele transilvănene eliberează Aradul
1616 - Orașul este recucerit de către Poarta Otomană
1658 - Principele Gheorghe Rákóczi al II-lea reia Cetatea Aradului și o păstrează până în 1660[6
1 май 2024
