Тёмный

AUTOSTRADĂ DIN RO, GATA CU 10 LUNI MAI DEVREME?! - CASEBUNE.RO 

Case Bune
Подписаться 126 тыс.
Просмотров 94 тыс.
50% 1

#AUTOSTRADA #BRASOV #CRISTIAN
Autostrada Râșnov - Cristian va fi gata cu 10 luni mai devreme. Dacă luna trecută, când am filmat noi, părea a fi gata în Decembrie, astăzi, ministrul transporturilor a anunțat luna Noiembrie. Adică vom putea merge cu 130 de kilometri pe oră încă din luna Noiembrie. Bucata de 6.7 kilometri face parte din autostrada București - Brașov care va trebui continuată de la Ploiești la Râșnov.
Cand am vizitat noi șantierul lucrările erau în toi, constructorul se concentra pe traversarea DN 73 A Râșnov - Zărnești. Ghidul nostru a fost Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov. Pasajul trece peste o cale ferată și în același timp, peste drumul care face legătura între Zărnești și Râșnov. Drumarii au pregătit loc și pentru o a doua cale ferată, dar și pentru o posibilă electrificare pentru trenuri. Autostrada va avea două benzi pe sens plus o bandă de urgență și un spațiu de separație cu parapeți între cele două sensuri.
Detalii și comentarii aici: casebune.ro/?p=5273
Dă un like și urmărește-ne și pe:
/ casebune.ro
/ casebune.ro
Imagine și montaj: Laurențiu Dumitrescu [Greger]
/ laur3ntiud

Опубликовано:

 

20 июн 2020

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 42   
@demik7455
@demik7455 4 года назад
Ce m-aș bucura ca acest antreprenor nou sa fie român. Sa ne construim autostrăzile cu firme românești.
@buchguy8301
@buchguy8301 4 года назад
Romania is slowly becoming a robust modern country 👌these are great news
@alexandrup3152
@alexandrup3152 3 года назад
Romanii au inventat autostrazile de 5-7 km :))) campioni la capitolul asta 🥇🏆
@specularverzide9972
@specularverzide9972 Год назад
Pana in 2021 Romania facea autostrazi din fonduri proprii. Bani putini autostrazi scurte. Acum cand se fac pe bani de la EU o sa vina la pachet cu import de negri si indieni. Eu unul le prefer pe alea scurte, pe banii nostri.
@Mrsufletel1
@Mrsufletel1 4 года назад
FELICITARI ! Totusi un reportaj excelent, mi-a placut ca nu a fost doar filmare din drona , ci au fost explicatii ample la obiect. As fi vrut si niste date despre constructor . Sugerez sa faceti un reportaj si la centura Bacau la UMB firma serioasa romaneasca, care tot asa isi termina lucrarile mai repede.
@simioncsm5042
@simioncsm5042 4 года назад
Mult dorita si de mult asteptata. Sa ne fie de folos mult si bine 👍🏻
@cosmin4125
@cosmin4125 3 года назад
In Romania ar trebui construite( sau cel putin proiectate) numai autostrazi cu 3 benzi.
@ioanbota5270
@ioanbota5270 4 года назад
Foarte bine bravo asa trebuie tot anainte
@numeral007
@numeral007 4 года назад
Ne bucură astfel de realizări! Așteptăm cu interes deschiderea
@danielboian9004
@danielboian9004 4 года назад
Felicitări,Iulian! Romania se schimbă.
@danos995
@danos995 4 года назад
👏👏👏
@alimentarimanns6577
@alimentarimanns6577 4 года назад
O veste bună. Poate așa or să se întoarcă toți Românașii Acasă și o sa muncească în România nu pe afară.
@cristiancodrescu4532
@cristiancodrescu4532 4 года назад
Foarte interesant acest material! Sfat: trebuie curatati senzorii de la camere :)))
@BSabinB
@BSabinB 4 года назад
Mulțumiri pentru reportaj!
@blackeyes18ro
@blackeyes18ro 4 года назад
Aștept un reportaj pentru centura Rădăuți care va fi prima centura ce formează un inel complet al unui municipiu (din RO) și care va fi gata peste 2-3 luni cu 1 an înainte de termen. Și dacă veniți până în Bucovina nu uitați să vă opriți și în Moldova la Bacău unde de asemenea sunt 16km de autostradă care fac parte din centura Bacău și A7 plus inca pe atât de drum de centura cu o banda pe sens ce vor fi gata cu un an înainte de termen( poate chiar mai devreme)
@euroco3562
@euroco3562 4 года назад
Cit de simplu in Rominia pentru autostrada strada dreapta, nu trebuie tuneluri,pacat ca au perdut 30ani.
@migucianu
@migucianu 3 года назад
Pe cand si spre Modova?!
@alexaxel6362
@alexaxel6362 4 года назад
bun video de autostrada mai filmati mai multe loturi in constructie ca e fain cum se vad pe camera de aproape dar constructi de cai ferate mult succes
@andreirechin2613
@andreirechin2613 4 года назад
Big like la reportaj
@cristigeorgescu4338
@cristigeorgescu4338 4 года назад
Bravo Brașovul meu Cristi Georgescu.
@samuililas6798
@samuililas6798 3 года назад
Gata mai repede cu 10 luni?? Bravo. Speram sa nu țină "doar" 10 luni
@iliegheorgheliviugeorge2162
@iliegheorgheliviugeorge2162 4 года назад
bv asa se face traba bv brasov
@ionelpoeana2674
@ionelpoeana2674 4 года назад
Super
@simi1391
@simi1391 4 года назад
Nice👍🛣
@mesterulmitica3810
@mesterulmitica3810 4 года назад
Eu va garantez ca in viitorul apropiat nu va fi suficient 2 benzi ,ar fi fost 3 ok.🤔
@vladablev7108
@vladablev7108 4 года назад
O intrebare pentru constructor de ce mai folosesc grinzi di beton armat pentru poduri ? Cand sunt mult durabile si sigure grinzile din fier . Si daca niste piloni de 12 m ii putem numi foarte inalti , oare cum putem numi pilonii autostradali aflati in Muntii Alpi ( Italia, Franta si Elvetia ) si Appennini (Italia) ? Mult succes in continuare !
@petrupetru596
@petrupetru596 4 года назад
Sa speram ca daca o termina mai repede,sa fie si de calitate !
@alexeiseremet3579
@alexeiseremet3579 4 года назад
Doamne ajută!
@elenaliamusina4733
@elenaliamusina4733 3 года назад
Fratilor deci se poate
@randell78
@randell78 4 года назад
Bravo👍, dar la cum bate vântul vara iarna o sa stea mai mult închisă...
@alexandruridiche8330
@alexandruridiche8330 3 года назад
Felicitări pentru reportaj. Totuși, care ar fi raționamentul constructorului pentru un sens giratoriu cu un drum județean, în mijlocul acestui tronson de autostradă?
@no1radu
@no1radu 4 года назад
Haideți la oradea ca ii gata autostrada
@tanasamagdalina680
@tanasamagdalina680 4 года назад
cred ca pentru acea zona era necesar trei benzi pe fiecare sens plus cea de urgenta
@vereseduard6585
@vereseduard6585 4 года назад
Nu era mai bine sa de-a direct in centura Brașovului?
@manioan7966
@manioan7966 Год назад
Revin la 2 ani -ce ați mai realizat în continuare ? Sensurile giratorii sunt depășite.
@nervometalpentruplanseumas5238
@nervometalpentruplanseumas5238 3 года назад
Faceti iesirile și intrarile pe benzi prin sensuri giratorii dar separat de autostrada ,pai merg 10 km și franez de la 130 km ca am sens giratoriu ? Nu mai proiectați caricaturi de drumuri.
@user-hf5ss5yt2z
@user-hf5ss5yt2z 4 года назад
Vantul asta... In ce hal ti s-a umflat camasa! :)))
@DumaxProject
@DumaxProject 4 года назад
mai e de munca...
@amministrazioneh.c.9027
@amministrazioneh.c.9027 4 года назад
..totusi nu am inteles cine e constructorul
@pirvoiualexandru5811
@pirvoiualexandru5811 3 года назад
Cat ati luat sa faceti clipul asta?
@liviuoltean1500
@liviuoltean1500 4 года назад
Poate fi adevărat?...
@adypiticu3814
@adypiticu3814 3 года назад
Pt ce autostrazi ,daca ne bagati pe gat electricele care circula cu 100 km /h si au o anduranta de maxim150 km i pana la mare facem 3 zile
Далее
CASUȚA METALICĂ PENTRU GRADINĂ - CASEBUNE.RO
16:21
Drive through the color🚗❓
00:13
Просмотров 4,3 млн
Сколько метров чернил в ручке?
16:35
Autostrada A0, 6 Martie 2023
35:47
Просмотров 21 тыс.
Casa Superba in Cristian - Judetul Brasov
3:45
DOCUMENTAR De ce trăim de azi pe mâine?
48:37
Просмотров 1,2 млн
Îți Trebuie PROCURĂ Să Conduci Mașina ALTCUIVA?
8:06
Tehnologie = producție și calitate
24:15
Просмотров 23 тыс.
ROMÂNIA, TE IUBESC! - ROMÂNIA, NAUFRAGIU PE DUNĂRE
43:29