Тёмный

Bunica m-a pus la treabă prin curte 

MIRCEA BRAVO
Подписаться 1,2 млн
Просмотров 588 тыс.
50% 1

Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Приколы

Опубликовано:

 

31 май 2023

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 316   
@nicoletaceresmis4554
@nicoletaceresmis4554 Год назад
Dragilor, tanti Lenuța ar trebui să ...predea lucrul în gospodărie. Cursuri și fizic și moral. Lecții de viață utile tuturor. Vă îmbrățișez cu drag!
@No_Name_Really
@No_Name_Really Год назад
Tine-o, Doamne, pe bunica sănătoasă, că o iubim și ... e de mare folos la casa și viața omului!❤
@floareafilip1565
@floareafilip1565 8 месяцев назад
ŹZè1%%%%%%%%%
@MocoiIoan-qj8dc
@MocoiIoan-qj8dc 6 месяцев назад
Mult gunoi prin curte😂😂,Lenuta nu prea are vreme de curatenie din cauza filmarilor iar pe Mircea nuse poate baza😅
@FloricaGligan
@FloricaGligan 2 месяца назад
​Bun bun❤❤😮😮😅 CT l nu
@cristinadumitru6221
@cristinadumitru6221 Год назад
Misto video iar bunica e unica 😆si autentica. Mircea, asta e valoarea pamantului . Fara mancare si apa nimic nu are valoare pe acest pamant ca fara ele nimic nu poti face. Cei care lucreaza pamantul sunt cei mai importanti oameni de pe Terra pentru ca ei ne dau exactr ceea ce avem nevoie sa facem si celelalte lucruri.
@yoyo1901
@yoyo1901 Год назад
-Pun nucile jos sau pe masă? -Lasă-le in lighean! 😂😂😂
@bibicu19a
@bibicu19a Год назад
Doamne ce simpatici sunteti. Imi aduce aminte de bunica mea
@enachecarmen5662
@enachecarmen5662 Год назад
Ce dragi îmi sunteți când vă văd împreună. Fiți sănătoși și binecuvântati.❤❤❤❤❤
@dacideu
@dacideu Год назад
Tanti Lenuța e o scumpă. Dumnezeu să-i păzească şi să-i binecuvânteze, atât pe ea, dar şi pe Mircea, familia lui şi toată echipa lui de filmare. ❤
@ClaudiuMartin-xz4vc
@ClaudiuMartin-xz4vc Год назад
Acum vreo 3 saptamani, am venit de la Bistrița la servici , către casa, in Bihor, dar am facut un ocol ,prin Chinteni, pentru a încerca cumva să o întâlnesc pe bunica. Am traversat comuna, înspre Hida, in speranta ca o voi întâlni pe ulița, cu "nanele" la o poveste. Pe masura ce ma îndreptam către iesire, ma intristam, fiindcă stiam ca sansele sa fie casa dansei, chiar în drumul meu, sunt foarte mici...dar ce să vezi? La iesire din sat, in fata ultimei case (mai degrabă, prima de la intrare 😉🤣), bunica Lenuta, stătea de vorbă cu vreo 4-5 consateni, toți îmbrăcați în negru. M-am speriat, in prima faza... Pe urma m-am liniștit, probabil erau doar "oamenii ei" care îi dădeau "știrile de ultima ora" 🤣🤣🤣(ca era dupămasă, destul de tarziu🤣) Vroiam sa opresc, s-o strâng în brațe și să fac o poza cu ea, pentru fetita mea de 7 ani, care o iubeste...Am ezitat...dar cu toate astea, am lăsat geamul jos, la masina si i-am dat un "Sarutmana!" din toata inima. A ridicat o mână, in varianta, Elena Ceaușescu (varianta faina🤣🤣🤣) si mi-a dat un zâmbet, sincer de multumire. Am rămas cu el imprimat în suflet, ca o poza mică, de buletin, păstrată în portofel, cu oamenii dragi mie... Si pentru ca mie îmi plac doar finalurile fericite, ajungând acasă lângă fetita mea, i-am povestit "patania". M-a certat fiindcă am fost nepoliticos, pentru ca nu m-am dat jos să o pup 🤣🤣🤣si i-am promis că facem un drum pana la Chinteni, doar pentru asta ...
@pedro-ze6qu
@pedro-ze6qu Год назад
Altadata sa indraznesti!Cand este din drag ptr cineva,intotdeauna este bineprimit salutul😊
@nicolenico55
@nicolenico55 Год назад
Ce frumos. Va înțeleg sentimentul și da , cu toți avem nevoie sa ne luam "inima în dinți " să fim ma8 curajoși sa alungam din teama asta sau 'rusine' care ne blocheaza sa facem lucruri care ne pot fi de mare folos, care ne pot face mult bine și împliniți chiar . ❤ mult succes! 😊
@ionut-el1i
@ionut-el1i Год назад
Ce ai fumat ...
@No_Name_Really
@No_Name_Really 8 месяцев назад
Eu aș fi coborât fără să stau pe gânduri. Timpul nu are o răbdare nesfârșită, suntem mereu în trecere sau trecători...
@ciprians27
@ciprians27 Год назад
Personaj mare Tanti Lenuta. LA fel Mircea. Mult succes!!!
@dinuciprianeugen6651
@dinuciprianeugen6651 Год назад
Felicitari, de 3× DA, acesta este Mircea Bravo impreuna cu tanti Lenuta, reusiti sa transmiteti reale invataturi, ganduri si povete despre viata cu tot ceea ce se intampla zi de zi. Va rog sa realizati cat mai multe filmari, prezentand adevarata si reala viata traita zi de zi, inafara oraselor, unde timpul sta in loc. Viata rurala, autentica, reala, constructiva care este neglijata de catre foarte multe persoane.
@erzsebetauroaica
@erzsebetauroaica Год назад
Salutări si sănătate ,tanti Lenuța este autentică, cum la filmare și în realitate! Am avut onoarea să o vizităm, să o cunoaștem! Este superbă! Vă doresc în continuare mult succes împreună ! Felicitări Mircea Bravo, pentru tot! ❤❤
@floaredecolt9381
@floaredecolt9381 Год назад
Cu siguranță i-ai făcut o mare bucurie bunicii că i-ai dat o mână de ajutor la treburi.
@mirceatotdocolin9152
@mirceatotdocolin9152 Год назад
Multă sănătate, tanti Lenuța! Ne regăsim în dvs. toți bunicii care nu mai sunt printre noi... Mult respect, Mircea și multă sănătate tuturor!
@scp.creepypasta
@scp.creepypasta Год назад
Tot respectul pentru tine și tanti Lenuța, mă faceți fericit cu fiecare videoclip
@spivmod5040
@spivmod5040 Год назад
Frumos ! Bravo Mircea ! Sa nu uitam si oamenii care nu se vad ECHIPA CONTEAZA !
@olachus
@olachus Год назад
Da' chiar ca esti stangaci. Trebuie sa mergi mai des prin ograda la tanti Lenuta, sa o ajuti si sa te invete. Viata la tara bate filmul. Sanatate multa!
@valermartincrisan9887
@valermartincrisan9887 Год назад
Nu e stangaci,are două mâini pe stânga!😂
@rubenlevi
@rubenlevi Год назад
O mai și joaca pentru video sa iasă putina controversa ...ca asta atrage vizualizări!
@friedrichhartel1290
@friedrichhartel1290 Год назад
1
@elenatarau940
@elenatarau940 Год назад
​😂@@valermartincrisan9887 a11
@janoskopecsiri2236
@janoskopecsiri2236 Год назад
.
@michen25
@michen25 Год назад
Apăi chiar ca-i tare. Foarte naturala și pe faza.
@getacopil6393
@getacopil6393 Год назад
Doamna Lenuța, aveți toată stima și respectul meu, pentru felul dumneavoastră de" A FI"👍👍🙏🙏ÎN TOATE, port, vorbă, bun simț, demnitate, fiți cu binecuvintare Sfântă 🙏👍SĂNĂTATE 👍👍👍🙏🙏
@carmenmoga5319
@carmenmoga5319 Год назад
Apreciez mult faptul ca ti-ai facut Sfânta Cruce, dupa masa! Fiti binecuvântați!
@iplaybose
@iplaybose Год назад
aia e tot ce conteaza, sfanta mizerie :)))))
@luminitacordea821
@luminitacordea821 Год назад
Sunteți deosebiți, minunați, mirobolanți și autentici! Vă iubesc maxim! Felicitări, Mircea pentru interesul acordat muncii în gospodăria de la țară. Nu trebuie să uităm că... "veșnicia s-a născut la țară, la sat"! Bunica este adorabilă, ca de obicei. Vă respect, vă ador, vă iubesc și vă apreciez, maxim! Să vă dea bunul Dumnezeu multă sănătate și putere de muncă! La cât mai multe vloguri frumoase și reușite! Doamne ajută!
@monicatecar729
@monicatecar729 Год назад
Hristos a înviat, Doamne ajuta la bunica Lenuța și bunul Dumnezeu să ai dea sănătate 🙏🏻❤️❤️❤️
@mariaciugudean1848
@mariaciugudean1848 Год назад
Exact cum zicea Tovarasul:nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă, așa că învață Mircea că nu știi cind te lovesti de aceste lucruri, și har Domnului are cine te invata. BRAVOOO ❤
@Hara-lamb
@Hara-lamb Год назад
Exact bunica mea cand eram in vacanta la tara :))
@paliciucgheorghita6098
@paliciucgheorghita6098 Год назад
Mircea,la cum stii lucra,ori vrei sa te faci de ras,ori vrei mostenire de la Bunica
@viopocol4906
@viopocol4906 Год назад
Mare har pt cei care ne am născut la țara .. nu le am avut pe toate .. le am învățat .. .. a munci nu e Rușine …. Mircea e priceput in ceia ce face … cu tanti Lenuta învață și alte lucruri felicitari ! Sunteți faini!!
@kammy4051
@kammy4051 Год назад
Mircea, trebuie sa-i organizezi o petrecere .....ca doar vine ziua ei🥳🥳🥳🥳
@elenaandrei6374
@elenaandrei6374 Год назад
Tot respectul pentru voi!
@carlosilie
@carlosilie Год назад
D-zeu să vă binecuvinteze pe amândoi sunteți geniali .❤
@mariamihaeladeceanu6770
@mariamihaeladeceanu6770 Год назад
Va iubim și va mulțumim pentru frumusețea clipului! O bucurie sa va vedem!❤
@evailisie404
@evailisie404 Год назад
Bunu.Dumnezeu.sa.va.dea.multa.sanatate.si.tie.Mircea.si.lui.Tanti.Lenuta.sa.mai.puteti.face.multi.ani.deacum.inainte.multe.videoclipuri.felicitari.si.mult.succes.
@stelaaneta1666
@stelaaneta1666 Год назад
Ai învățat rapid! Muncile din gospodaria bunicii! Bravo! ❤😊
@user-wq8kx8hw7p
@user-wq8kx8hw7p Год назад
Scumpa mea de tanti Lenuța să ți deie Dumnezeu sănătate
@ayeshasaeed3140
@ayeshasaeed3140 Год назад
Doamne cat de dulce e mamaie😘❤❤❤😍 Mamaie,YHWH DUMNEZEU sa va binecuvinteze mereu cu multe binecuvântări cerești și cu o viața veșnică în paradis pe pamant amin 😘❤❤❤😍😂😂😂😂😂
@moldovandorica3398
@moldovandorica3398 Год назад
Sa fiți sănătosi, îmi sunteți tare dragi că sunteți naturali nu jucați teatru cât că sunteți mereu filmați. Multă sănătate, va iubesc!❤❤❤❤❤❤❤
@michen25
@michen25 Год назад
Chiar azi ma gândeam la Tanti Lenuta. O salutam!
@anac6392
@anac6392 Год назад
Ioooi, halău 😂, mi-ați amintit de tata și al lui halău, doamne cât sunteți da faini.❤❤
@leontinpopa5654
@leontinpopa5654 Год назад
Respect și felicitări pentru voi și Domnul să vă Binecuvânteze și să vă dea biruință...!
@DanielDaniel-zs3px
@DanielDaniel-zs3px Год назад
Săi de-a Dumnezeu multă sănătate la bunica ta este o doamna gospodina și harnica se vede că a muncit la viața ei cu drag și spor ,este bine sa o mai ajuți și tu prin gospodărie domnul fie cu voi
@skarly1705
@skarly1705 Год назад
Ce caterincă este Mircea și când nu își dă interesul 😅😂🤣 Dar cel mai mult mi-a plăcut cum aleargă, parcă e o "focă/gazelă" 😁😄😃 Multă sănătate Tanti Lenuța 😚😘🤗🤗 Baltă multă Mircea 😉👏🏼
@lilianamincu1985
@lilianamincu1985 Год назад
Multă sănătate și succes!❤️❤️❤️👏👏👏
@Motanul_Miau
@Motanul_Miau Год назад
Ce frumos cand mai vezi cate o icoana sfanta in casa.
@runainoriginal
@runainoriginal Год назад
Tot ce zice bunica Lenuța e mega original ❤
@olybumbui6728
@olybumbui6728 Год назад
Sărbători fericite la fel❤Sunteți minunați.😊
@JC-uh9ro
@JC-uh9ro Год назад
Sunteti minunati🤗
@iuliavasile1720
@iuliavasile1720 Год назад
Bravo!!! cu asa o bunica fii fericit ca o ai ce frumoasa gospodarie
@monaminas
@monaminas Год назад
Eu nu am stiut niciodata ce inseamna dragostea unei bunici...
@nicolinagegea2822
@nicolinagegea2822 Год назад
Multa sanatate lui tanti Lenita ❤️si mai multe vloguri impreuna ❤️
@petipeti6095
@petipeti6095 Год назад
FELICITĂRI pentru amândoi !!! 👏👏
@user-et1cq6ri4k
@user-et1cq6ri4k 10 месяцев назад
Mulță sănătate la bunica o revăd pe bunica mea "❤❤❤la fel de activă vă felicit îmi sunteți dragă cu nepotu din MARAMUREȘ 😅😅❤
@anagherman8528
@anagherman8528 Год назад
Foarte frumos 🙏🌹🌹
@carmelodieli1587
@carmelodieli1587 Год назад
Adorabilă doamna Lenuța și domnul Sandu era fain om❤bravo Mircea pentru tot ce faci și pentru că ești alături sufletește de această scumpă ființă. Domnul să vă ajute mulțumesc vă urmăresc așa cu drag🤗
@adrianjianu8583
@adrianjianu8583 Год назад
Bravo vouă și frumos respect pentru o Doamnă și Femeie de treabă de la Ardeal...tulai Domnie...!
@angelicarotaru9297
@angelicarotaru9297 4 месяца назад
Felicitări mamaia pt tot ce faceți!!! Dumnezeu sa va binecuvânteze ❤❤❤
@vera3680
@vera3680 Год назад
Pur și simplu vă ador! 😍❤️🙏
@otiliabudulai3471
@otiliabudulai3471 Год назад
Sunteti superbi dragii mei😉😇😉.Va pup si va imbratisez pe toti😘😘😘😘
@Mikyyy1990
@Mikyyy1990 Год назад
Va iubim scumpilor❤
@florincosminstefan6024
@florincosminstefan6024 4 месяца назад
Mircea sa fi sănătos binecuvântarea sănătate și fericire
@flore32
@flore32 Год назад
Doamne da cât îl iubește tanti Lenuța,va iubesc❤👍👍✌️✌️
@liviamartaalb5922
@liviamartaalb5922 Год назад
D-zeu sa va dea multa sanatate! Sînteți asa de faini!Va pup!
@alexsamu9787
@alexsamu9787 Год назад
Doamne ferește lasă furca jos că tare ma tem că ajungi la spital 🤣
@olgutazaharia852
@olgutazaharia852 Год назад
Îmi place ff mult de voi 🌹😊 Dumnezeu să vă binecuvânteze,cu sănătate!! 🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹
@maritsagen2791
@maritsagen2791 Год назад
Pentru cine se tot întreabă, filmarea e de după Paște. Piersicul din curtea lu' tanti Lenuța e plin de flori și casa plină cu lalele. 😊
@madalinacocrea8726
@madalinacocrea8726 Год назад
Super❤❤🥰🥰suces in continuare si mult noroc❤❤
@micleamarian-gb8ep
@micleamarian-gb8ep Год назад
Și eu locuiesc la țară și e foarte frumos mai frumos decât la oraș sunt din Chechiși ❤❤ sănătate multa pentru bunici tăi și ție multă sănătate ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@levalloisdanton5088
@levalloisdanton5088 Год назад
Extraordinara Bunica❤🎉
@juncusabrina
@juncusabrina Год назад
Ești cel mai tare mereu râd la videoclipurile tale 😂😂😂😂
@bogdanobogeanu5758
@bogdanobogeanu5758 Год назад
Ne-a fost dor de tanti Lenuta 😊❤
@sanfranciscorightnow
@sanfranciscorightnow Год назад
Multa sanatate!
@marieamititelu5270
@marieamititelu5270 3 месяца назад
Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va binecuvinteze amin
@mariaoros8606
@mariaoros8606 Год назад
Sanatate🕊🤩
@user-et1cq6ri4k
@user-et1cq6ri4k 10 месяцев назад
❤❤😅o doamnă minunată seamănă cu bunica mea mie dor de ia și de dumeavostră cu nepotul să fiți sănătoși și fericiți și multe emisiuni TV ❤😅😅❤
@toboalpha_drums
@toboalpha_drums Год назад
Mama ei de lume,Mircea !!!😂😂😂 Am crezut ca te aleargă cu furca 😅😅
@elisa_w_
@elisa_w_ Год назад
Ce asi da pentru o mancare buna facuta de tanti Lenuta😞 sarut mana cu drag din Germania❤
@iuliamadalinasotea9317
@iuliamadalinasotea9317 Год назад
Multă sănătate, va iubim !❤🎉🎉
@floreazolico9765
@floreazolico9765 Год назад
Respect❤!
@elenabalasa9717
@elenabalasa9717 Год назад
Spor la treaba. Sanatate ZILE LINISTITE CU DRAG ❤❤❤❤❤😂😂😂😂😂
@ionpop6547
@ionpop6547 Год назад
Țuc-o tata pe tanti Lenuța, dar știu că ți-a dat de furcă! 😀 N-o pun ăștia la Forțele de Muncă? În câteva zile îi rezolvă pe toți șomerii...
@Daniel_Robert.
@Daniel_Robert. Год назад
Daca au maini stangi ca si Mircea nu rezolva nimica.
@pstelian7016
@pstelian7016 Год назад
Bunica, întotdeauna are dreptate, în tot ceea ce spune.
@ayeshasaeed3140
@ayeshasaeed3140 Год назад
Ce dulce e bunicuta😘❤❤❤😍😍😍😍 Când zice mno îți dai seama la ce se refera după felul cum îl pronunta😂😂😂😂😂 Cum zise mno,parca fu robotul mo sau foca din mo și foca😂😂😂😂
@ioanliviu4809
@ioanliviu4809 Год назад
Super faini
@Povestiricucaterinca
@Povestiricucaterinca Год назад
E bineeee, e super! 👍👍👍👍👍👍👍
@vladlucaci2978
@vladlucaci2978 Год назад
Super tare clipul sănătate la bunica
@margaretasandu6351
@margaretasandu6351 Год назад
Bravo Mircea! Bravo tanti Lenuta!
@aritinaoanea7188
@aritinaoanea7188 Год назад
Va ador ❤❤ sunteți minunați...
@Rainbow_ann
@Rainbow_ann Год назад
Dar doamna este Chiar Bunica lui Mircea? Ma intreb unde a gasit-o. Asa autentica si draguta ❤
@vikciuciu784
@vikciuciu784 Год назад
Ce poză făină! ♥️♥️
@MelindaBor
@MelindaBor 5 месяцев назад
Nu mā mai pót sātura de tanti Lenuta,este O scumpā❤❤❤
@Dicoranto
@Dicoranto 10 месяцев назад
Iooaai Doamne!!! Iooaai tulai! ❤❤❤❤ este minunată tanti Lenuța!! Și vorbele rostite de tanti Lenuța cu atâta dragoste!!! Să vă țină Dumnezeu sănătoși ❤❤❤ Am râs... 😂😂😂😂 ioai, mi-am adus aminte de copilaria mea alături de bunica, așa se bucura și ea când mergeam să o ajutăm ❤❤❤❤❤❤
@ninapanina6086
@ninapanina6086 Год назад
Bunica ❤❤❤❤❤❤❤!!!! You’re the best 🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉
@AndreiChrisso
@AndreiChrisso Год назад
frumos gest 😊
@cristina.jk_
@cristina.jk_ Год назад
Respect
@timoftimaria2654
@timoftimaria2654 Год назад
La casa este de munca .Nu-i de stat degeaba ..O apreciez pe bunica .Este comica .
@ligiaanamariavlog2084
@ligiaanamariavlog2084 Год назад
Cat de dragi imi sunteti,ardeleni mei❤
@mariapop3241
@mariapop3241 10 месяцев назад
Ff frumos din partea ta Mircea
@Ice_t86
@Ice_t86 Год назад
Doamne Ajută 🙏
@user-mn5ki2iz1t
@user-mn5ki2iz1t 5 месяцев назад
Foarte adevărat ce vb tanti Lenuța 😊
@mirelablue1987
@mirelablue1987 Год назад
La muncă că e vară. ❤😅
@adriansavut4376
@adriansavut4376 Год назад
Respect tanti Lenuța!
@valeriaradu1126
@valeriaradu1126 Год назад
Cei mai frumsi Sanatate va iubim💋❤💋❤💋
@luncadaniel5917
@luncadaniel5917 Год назад
respect
@Gabriel-uz5bh
@Gabriel-uz5bh 10 месяцев назад
Bravo ...
@mariusfodor1447
@mariusfodor1447 Год назад
Sarbatori fericite! Ne bucuram de fiecare video 👍
@luminitageorgescu1713
@luminitageorgescu1713 Год назад
ASTEPT CU NERABDARE NOUL VIDEOCLIP SCENARIU DEOSEBIT BRAVO!
@luminitageorgescu1713
@luminitageorgescu1713 Год назад
ASTEPT CU NERABDARE NOUL VIDEOCLIP SCENARIU DEOSEBIT BRAVO!
Далее
Bunica mă învață să gătesc
14:34
Просмотров 768 тыс.
TANTI LENUTA - CE AM FOST SI CE-AM AJUNS
51:53
Просмотров 179 тыс.
Cum era Crăciunul pe vremea bunicii - MIRCEA BRAVO
18:16
Cum se apucă bogații de grădinărit
4:13
Просмотров 616 тыс.
Vacanța mare fără testare
7:16
Просмотров 260 тыс.
Haurențiu la dentist
5:25
Просмотров 296 тыс.
Haurențiu ajunge în Rai
5:38
Просмотров 1,5 млн
Гномы против Квадроберов
1:00
Просмотров 3,1 млн