Тёмный

Când te omoară pentru o carte. Salman Rushdie și libertatea cuvântului 

Zaiafet
Подписаться 854 тыс.
Просмотров 30 тыс.
50% 1

Fraților, astăzi vorbim despre cum poți să mori din cauza unei povești. Cum poți să publici o carte în 1988 și 30 și ceva de ani mai târziu să fii la un pas de moarte. Pe 12 august 2022, sala de conferințe a unui centru educațional din statul New York era plină-ochi. Unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani urma să țină o prelegere. Pe la 10.30 dimineața totul era aproape pregătit, mai erau doar câteva lucruri de reglat. Lumini, sunet, microfoane. La 10.45 din public sare pe scenă un tânăr îmbrăcat în negru și cu o mască pe față. Unii au crezut că e vreun tehnician rătăcit, alții că e vreun protestatar părăsit de colegi. Dar în secundele care au urmat toți cei prezenți în sală au înțeles ce voia de fapt: Salman Rushdie, scriitorul invitat, a fost înjunghiat de 10 ori în gât, în piept și în stomac. Oamenii din public, organizatorii și cei câțiva agenți de pază și cei doi polițiști s-au dezmeticit și au intervenit scoțându-l pe Rushdie din mâinile agresorului și punându-l pe acesta la pământ. Salman Rushdie a fost dus de urgență la spital cu un elicopter, iar Hadi Matar, bărbatul cu origini libaneze, născut și crescut în Statele Unite, dus în arestul poliției. Scriitorul de 75 de ani, care trebuia să țină o conferință despre protejarea autorilor din exil și despre libertatea de expresie, este încă în viață, deși și-a pierdut un ochi și capacitatea de a-și mișca o mână. Tânărul de 24 de ani este tot în arest, acuzat de tentativă de omor și atac, putând primi o pedeapsă de până la 32 de ani de închisoare. Așadar, astăzi vom vorbi despre scriitorul de origine indiană Salman Rushdie și despre romanul său cult - Versetele satanice, cel care, publicat în 1988, a supărat un sfert de glob și i-a atras lui Rushdie ura comunităților islamice și, printr-o Fatwa emisă de ayatollahul Iranului Khomeini, o condamnare la moarte. Cel care duce la îndeplinire cuvântul lui Khomeini, primește 3 milioane de dolari, recompensa pusă pe capul lui Rushdie. Probabil că Hadi Matar visa cu ochii deschiși la banii ăștia. Numai că nu i-a ieșit. Din fericire.
Până să vedem cum a putut o carte de ficțiune să producă toată această furie mondială, haideți să vedem care-i povestea din Versetele satanice, roman apărut la editura Polirom în traducerea Danei Crăciun.
Text scris de Oana Vasile
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Опубликовано:

 

11 фев 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 103   
@georgemitea5303
Salman Rushdie nu e primul care pățește așa ceva. Naghib Mahfuz, scriitorul egiptean laureat al premiului Nobel, a fost înjunghiat în gât la vreo 40 de ani după publicarea cărții care a iritat. Cartea se numește "Băieții de pe strada noastră", și e o lectură cel puțin la fel de interesanta ca "Versetele Satanice". Similitudinea mă face să mă gândesc că atacatorii nu au căutat omorârea cat mutilarea, au vrut să-i lase, la propriu, fara voce.
@cocheoradrian7331
Comentariu pentru algoritm
@radurozor4742
Salman Rushdie e scriitorul meu preferat, de la "Versetele satanice" la "Pământul de sub tălpile ei" omul asta e un magician al cuvintelor.
@Mike-zh7xe
Nu credeam sa fie abordad vreodata subiectu lui Salman Rushdie si islamul pe un podcast romanesc. Bravo voua!
@divad7137
Imi aminteste umpic de cartea "Ultima ispita a lui Hristos" de Nikos Kazantzakis care sincer este mai mult o varianta crestina la cartea asta, nu neaparat narativ, si sincer nici nu critica crestinismul cred intr-un fel dar se intampla chestii in ea (cel mai major fiind Isus fiind pe cruce pentru ultima data ispitit de Diavol printr-o viziune cu el scapand de pe cruce si traind o viata omeneasca normala cu Maria Magdalena si avand si sex cu ea si avand copii ceea ce na, se poate intelege de ce ar supara orice crestin asta, dar se leapada de viziunea aceasta si se sacrifica pentru iertarea pacatelor pe cruce) si potretizarea lui Isus fiind in comflict intre natura lui divina si cea umana care a adus la fel de multa controversa, inclusiv filmul adaptat dupa carte regizat de Martin Scorsese. Sincer sa fiu povestea in sine este intresanta si aduce multe intrebari despre natura lui Isus si natura jertfei sale desi poate de multe ori nu o face in cel mai biblically friendly way sa zic asa. Si desi a fost interzisa cartea asta la un moment dat, este diferit fiindca din cate stiu autoru' nu a avut o recompensa pe capul sau ca Salman Rushdie
@liviupopa1068
Cartea va fi nemuritoare, este excelent scrisa. Imi pare rau pentru suferinta lui. Rushdie va ramane unul dintre foarte marii scriitori universali iar faptul ca a trecut prin atatea nenorociri ii aduce un aer misterios,atat lui cat si cartii.
@rodicacojoc3636
Mai corect , titlul clipului ar fi " Cine omoară pentru o carte " ? Păi cine ? Cartea nu am citit-o.Din prezentarea lui Horia, deduc că ,e o carte de ficțiune . Actiunea descrisă poate fi luată ca atare sau interpretată de fiecare după cum simte. Dar să omori autorul pentru asta , e prea mult !
@alexandarvoncarsteinzarovi3723
Este nostim consideran ca Asiro Persani au avut regine si femei generali care au fost considerate egale cu generali si imparati Romani,
@mihaimoldo
Christopher hitchens a vorbit despre prietenul lui Salman cu ani buni înainte si despre pericolul asupra lui.
@mihailostun5132
Unul dintre cele mai interesante episoade ever ❤
@user-su5eb4bc4i
Mulțumesc mult pentru acest documentar
@Asia_Power
Chiar interesant! 🥰Stiam povestea vietii scriitorului, dar nu am stiut povestea efectiva a cartii
@cocheoradrian7331
Felicitări pentru tot ceea ce faci și pentru ceea ce esti 😊
@virgilastefanoaei7928
Felicitari ❤
@elenadragomir5203
Mulțumesc! 🤗
@catalin5674
Mulțumesc
@divad7137
Horia, bravo frate, arati foarte bine acuma si mult mai sanatos
@oberstul1941
Bun video; bafta!
@alexdima4746
Hai cu algoritmul ❤❤❤
@catalina_981
Eu sunt roșcată cu șuvițe negre. Într-un oraș de creștinopați. Dacă nu ar exista autoritate, cu pietre m-ar intâmpina ăștia😂
Далее
Ce făceau otomanii noaptea (în sec. 18)
44:40
Просмотров 330 тыс.
Aristotel & Enigma Țiparului
30:06
Просмотров 204 тыс.
Which national team are you rooting for at Euro 2024?
00:17
New model rc bird unboxing and testing
00:10
Просмотров 6 млн
Вопрос Ребром: Сергей Бурунов 2
1:03:47
Gregorian Bivolaru : arestat. Ce a fost MISA în anii 90?
1:25:12
Cine conduce America
50:50
Просмотров 758 тыс.
Sonderkommando: singurele amintiri rămase
1:06:03
Просмотров 169 тыс.
Istoria mămăligii
50:00
Просмотров 139 тыс.
Cum sărbătoreau românii Crăciunul în comunism
1:13:43
Cum recunoști un narcisist
1:04:25
Просмотров 148 тыс.
Originea Basmelor
40:15
Просмотров 315 тыс.
Cum A Salvat Winston Churchill Lumea
24:06
Просмотров 503 тыс.
Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii '90)
1:11:17
Which national team are you rooting for at Euro 2024?
00:17