Тёмный

Când vecinul dă muzica tare - MIRCEA BRAVO 

MIRCEA BRAVO
Подписаться 1,2 млн
Просмотров 3,3 млн
50% 1

Actori: Bogdan Bob Rădulescu, Marieta Țop și Mircea Bravo
Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.

Опубликовано:

 

15 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 819   
@mateivs8198
@mateivs8198 4 года назад
Mama da ce ne mai plac genu* asta de clipuri 😋 like daca esti deacord 👇
@lacatusu125ioanamaria8
@lacatusu125ioanamaria8 4 года назад
Da sunt super ok.😂😂😂😂👍
@ancutapop2171
@ancutapop2171 4 года назад
Mi-o fost asa de dor de voi, Haurentiuuuu👍👍👍👍👍👍👍❤❤❤❤❤❤💋💋💋💋💋
@denisrulli1410
@denisrulli1410 4 года назад
Norocu tau ca te salveaza Mariana
@MrSprite19
@MrSprite19 4 года назад
Română când
@ivonaasivati1817
@ivonaasivati1817 4 года назад
Grozav!
@balacianuvasile
@balacianuvasile 4 года назад
Un mod profesionist si inteligent de a face reclame. Le urmaresc cu mare drag. Mult succes !
@somnorila9913
@somnorila9913 4 года назад
Pai astea sunt reclame si atat. Nu e nici un mod de orice fel de a include si reclame intr-un clip.
@alinasorescucocos1628
@alinasorescucocos1628 4 года назад
🤦🤦🤦🤦🤦🤸☺️☺️☺️😆😆
@balacianuvasile
@balacianuvasile 4 года назад
@@ioaniorgu5662 daca zici tu, asa o fi.
@ionuttiti5358
@ionuttiti5358 4 года назад
@@alinasorescucocos1628 hgsjwgejwjegeklwoqyete🐷🐖
@pandazchoice385
@pandazchoice385 4 года назад
@@somnorila9913 mda , tu preferi aia de iti spun pe fata ca sunt sponsorizati de nuj , Bongo sau cv
@serban3883
@serban3883 4 года назад
Legenda spune ca macar un copil din aia 30 a lu' Haurentiu e numit Ciment
@ramonalonghin1019
@ramonalonghin1019 4 года назад
Și pe unul fer😂
@ioio6148
@ioio6148 4 года назад
Si IPSOS nume biblic ii ala mai mic. 😄😄😄
@timantim
@timantim 4 года назад
beton gluma :-)
@benaiajaminbj7149
@benaiajaminbj7149 4 года назад
😂😂😂
@ionutstefan701
@ionutstefan701 4 года назад
Cel mai mare dintre ei se numeste Geany Magnetul ;))
@mr.penguin7209
@mr.penguin7209 4 года назад
"Mascati de iarna" :)))))))))))
@cosTTacosTTa
@cosTTacosTTa 4 года назад
=)) =)) o idee de un nou job
@ildazaregep1847
@ildazaregep1847 4 года назад
@@cosTTacosTTa p0
@lacatusu125ioanamaria8
@lacatusu125ioanamaria8 4 года назад
Hahahahahahaha
@ionut_dubs
@ionut_dubs 4 года назад
"și a mea face spume când se enervează"😂😂
@florinmoise6149
@florinmoise6149 4 года назад
Salut ionuț să ştii ca te urmaresc si imi plac videoclipurile tale
@domutapetruadriandomuta6328
@domutapetruadriandomuta6328 4 года назад
Ionuț_ Dubs x
@habwgjaanbajsbauakbs76
@habwgjaanbajsbauakbs76 4 года назад
Vtm
@ileanabulgea6036
@ileanabulgea6036 4 года назад
Doamne ce si au nimerit profesia toti trei.Felicitari frumosilor.Nu ori cine poate face asta,trebue talent, cultura si multa munca.
@IuliaTanase-q8d
@IuliaTanase-q8d 5 месяцев назад
Sunteți MINUNATI!!!!!!!!MULȚUMESC HAURENTIU!!!!!
@linarocsoreanu3498
@linarocsoreanu3498 4 года назад
Continuă tot la fel esti tare boss
@mirceabravo
@mirceabravo 4 года назад
Mersi, boss
@valentinaditrich2289
@valentinaditrich2289 3 года назад
@@mirceabravo un talent urias haurentiu un actor de geniu un oscar pentru interpretarea magistrala
@Zeghetank
@Zeghetank 4 года назад
Ce bine joaca EA! :)))) Perfect! Minunat! Superb!
@paulrusu1
@paulrusu1 4 года назад
Ce bine interpretează Haurentiu, om deștept!
@zencn5334
@zencn5334 4 года назад
Eu nu inteleg cum dracu de reusesti mereu sa gasesti idei geniale :)))
@professionalhater3348
@professionalhater3348 4 года назад
De fapt e foarte ușor, mai ales dacă ai oameni în jurul tău. Primești idei, sfaturi, una alta. Ba chiar improvizezi. Nu e mare filozofie.
@georgecirlig3553
@georgecirlig3553 4 года назад
Cred ca faci singurele reclame care nu sunt nici pe departe enervante de vizionat
@andreeaplesa8562
@andreeaplesa8562 4 года назад
Chiar este
@stefanpopescu477
@stefanpopescu477 Год назад
Pai dacă au cap
@adrianaalb1227
@adrianaalb1227 4 года назад
Super-fain clipul! Bravo Mircea! Am râs de numa la numele Izolația și Polistiren!! Ești bun!👍👏💪🤗
4 года назад
Un clip exceptional, ca de fiecare data, care imi face duminica seara mult mai frumoasa 😍❤️ felicitari pentru munca depusa 👏❤️
@poplaurentiu4148
@poplaurentiu4148 Год назад
Tare izolatia lui Haurentiu.. 😆
@eddyweiss6435
@eddyweiss6435 4 года назад
"Izolatia" e superba, face cit casa o Izolatie buna!!
@gruitagratian4376
@gruitagratian4376 4 года назад
Mda...cu adevarat inteligente aceste vloguri. o adevarata placere sa le vezi.
@sergiuburlacu4590
@sergiuburlacu4590 4 года назад
Apreciez acest tip de publicitate. Daca tot trebuie sa vad, prefer sa vad asa ceva in loc de banalele spoturi ce se perindeaza printre media de pe la noi.
@lucylucy6290
@lucylucy6290 4 года назад
Ce izolatie bună are prietenul nostru😂😂😂😂😂
@dorailas6328
@dorailas6328 2 года назад
Bravo și felicitări multă sănătate Bogdan Rădulescu
@anisoararadu4886
@anisoararadu4886 4 года назад
Mare talent, bravo ,sunteți adevărați 👍👍👍😘😘
@PakoMusicRomania
@PakoMusicRomania 4 года назад
Acel moment cand ti-e dor de o reclama vii si ajungi pe canalul asta. Bravo, Mircea. Sau Mircea, Bravo. :)
@ElenaTodorut
@ElenaTodorut 9 месяцев назад
Amindoi sunteți minunați.. felicitări dragilor .. doamne ca tare ne mai înveseliți ziua ..talent cu caru .. aș vrea sa va vad mereu ..daca s-ar putea pe tv de revelion ar fi minunat .. sănătate vouă dragilor 👍🙏🌹💋
@florinbob4163
@florinbob4163 4 года назад
Dic dic dic!!! O revenit Haurentiu🤣, bravo Mirceooo
@severmanciu1483
@severmanciu1483 4 года назад
Nu suntem departe de un astfel de scenariu in Romania!
@stefanbatranuramba9348
@stefanbatranuramba9348 2 года назад
No
@zana269
@zana269 7 дней назад
😂😂😂​@@stefanbatranuramba9348
@sniperGDA
@sniperGDA 4 года назад
Super reclama! Originala, ca si celelalte de fapt. Bravo! Cei prea pros.... Cei care nu au inteles nimic au dat dislike.
@AlexAlex-hm3hz
@AlexAlex-hm3hz 4 года назад
Izolatia,faianta si gresia:))) Cele 3 fiice ale Imparatului Ciment!Foarte tare Mircea,Bravo!:)
@georgianaerai5769
@georgianaerai5769 4 года назад
Ador clipurile tale.... Ești super talentat... Continuă cu ceea ce faci... 🥰👏
@oliviamartis7746
@oliviamartis7746 3 года назад
Efectiv nu ma satur sa ma uit! Felicitări din suflet♥️🍀
@ancamariastoica4557
@ancamariastoica4557 4 года назад
Fenomenal !!! Inca o reclama fantastica ! Mulțumim Mircea !
@negoego2692
@negoego2692 4 года назад
O reclama cum ar trebui sa fie in 2019.
@danimocanu7624
@danimocanu7624 4 года назад
Cea mai buna reclama din romania pana acum, bravo tine o tot asa daca ar avea televeziunea asa ceva nu si ar mai pierde audienta❤❤❤
@squix968
@squix968 4 года назад
Dacă ar fi aceste video-uri şi la TV nu m-aş plictisi să mă uit la ele. Respect Mircea!!!
@elenalaura7598
@elenalaura7598 4 года назад
Am și eu un haurentiu... Și eu ies afara odată pe an când vine din Italia 🤣🤣🤣🤣🤣Haurentiu e peste tot
@user-wg2bc4zk6c
@user-wg2bc4zk6c 5 месяцев назад
Salutare tuturor va urmăresc cu drag din Bistrița ❤️❤️❤️ multă sănătate și la familia dvs ❤❤❤❤
@supracars2948
@supracars2948 4 года назад
"Are baiat Polistiren " 😂😂 Foarte tare videoclipul , n-am mai râs cu asa pofta de mult . Mircea Bravo şi echipa lui sunt cei mai tari , VA FELICIT 👏
@roremix8304
@roremix8304 4 года назад
Super!!👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
@skalex9051
@skalex9051 4 года назад
Cele mai frumase episoade .Tine_o tot asa !!Respect 😄💪💪
@alexiatatar2814
@alexiatatar2814 4 года назад
Am ras cu lacrimi😂 Sunteți prea tari. Sper sa mai faceți videoclipuri de genu😂😂 Mai ales de Haurentiu îmi place cel mai mult. La el am ras cel mai mult😂😂
@acatrinemirela6531
@acatrinemirela6531 4 года назад
Buna seara îmi plac fff mult videoclipurile tale ,bravo succes in continuare si o Duminica frumoasa .
@jkiristwt2946
@jkiristwt2946 4 года назад
Cine mai vrea clipuri cu ei sa dea like 👍🏻 Ps:esti tare mircea
@discoveringyourchi1090
@discoveringyourchi1090 4 года назад
Hmm
@blackcatgarage
@blackcatgarage 4 года назад
A reapărut Haurentiu :) Trebuie să-l chemăm și noi să ne izoleze garajul că vine iarna :) Super tare :) Salutări BLACK CAT GARAGE Team!
@adrianaelizabetha6688
@adrianaelizabetha6688 4 года назад
Foarte tare Mircea esti cel mai tare 👍👍👍👍👍👍👍👍
@adrianpanciu3847
@adrianpanciu3847 4 года назад
dã la maxim, no, ca io n-aud.
@farcasovidiu1127
@farcasovidiu1127 4 года назад
Whoo trasnitear :)) tare faza dic dic dic
@tudorciuc2630
@tudorciuc2630 4 года назад
Frate pur si simplu m ai scos din starea aia de anxietate de duminica.Super tare clipu.Genial joaca actorii tiganilor,GE-NI-AL...
@alexandraxp6191
@alexandraxp6191 4 года назад
Faci cele mai tari clipuri! Mereu number one!,😍😘💪💪💯
@runainoriginal
@runainoriginal 4 года назад
😂🤦‍♀️👍👍super tare ,foarte bine integrata reclama si actuatia vecinului e toatala!!👏👏😘Mircea 🤗
@simomimo
@simomimo 4 года назад
Bogdan Bob Rădulescu aduce puțin cu ungurul bulan la voce :)) super talentați! Bravo Mircea! ai văzut ce am făcut acolo?:))
@nelutuchindris2903
@nelutuchindris2903 4 года назад
ce fain e sper sa continui
@robertghiorghian8394
@robertghiorghian8394 4 года назад
Fain Mircea. Râdem, mai învățăm câte ceva, aflăm noutăți ... super. Spor in continuare ✌✌✌ Ps. Imi place "piranda"🥰
@luciamarcu9878
@luciamarcu9878 2 года назад
Sunteți grozavi. Vă admir și vă prețuiesc.
@alexfrancisc4178
@alexfrancisc4178 4 года назад
Ba ce tare e si comic 😂😂😂😂
@gigelchiras9188
@gigelchiras9188 4 года назад
Tot cei produs de Mircea este BRAVO.
@carlos-costelbullarda9028
@carlos-costelbullarda9028 4 года назад
Prea bun Haurentiu. Bravo❤👏
@pavellorena3416
@pavellorena3416 4 года назад
misto rău 😂❤, si io am vecini țigani..=(( Nu am nimic cu ei, dar prea multă muzică și chefuri strică 😂
@cristianmatasa2277
@cristianmatasa2277 4 года назад
Io in locu tau daca ar da muzica si. Daca s ar auzi pana la mn in curte as dansa :))
@cristianmatasa2277
@cristianmatasa2277 4 года назад
Las ca ii bune fata de astia calmi :)
@ip3909
@ip3909 4 года назад
Daaaaa.....eu le pun rock mai tare și sepultura când plec de-acasa 😈
@pavellorena3416
@pavellorena3416 4 года назад
@@ip3909 hai că mi-ai dat o idee 😂
@shaqivoneall4864
@shaqivoneall4864 4 года назад
@@cristianmatasa2277 înseamnă că ești prost. ...
@paull607
@paull607 4 года назад
Combini umorul cu reclama. Foarte plăcut! Big Up! 👍
@meditamimpreuna8645
@meditamimpreuna8645 4 года назад
Musai o fi sa se intalneasca Haurentiu cu bunica. Ala show!
@madalintomoiaga1759
@madalintomoiaga1759 4 года назад
Abia am asteptat un clip cu "Haurențiu" =)
@armyboy2825
@armyboy2825 4 года назад
Like like like pentru Mircea Bravo ❤
@carlos-costelbullarda9028
@carlos-costelbullarda9028 4 года назад
Eu aș zice că Haurentiu este baza în acest clip
@petrusdumitrache7566
@petrusdumitrache7566 4 года назад
Like pentru Haurentiu el e super tare
@blackthunder3877
@blackthunder3877 4 года назад
Wow,cat de fain ai îmbrăcat o reclamă 😍😍😍😍 ești bestial 🤗🤗🤗🤗nr 1!La cat mai multe clipuri și cât mai multe like-uri!Ziua bună!
@elyrazvan
@elyrazvan 4 года назад
Azi de ziua mea.... Mare frumusete de video ai urcat 😁❤️💋 hai la multii aniiiiiii mieeeeee 😘😂😂😂
@maximusdan2792
@maximusdan2792 4 года назад
Super tare, mai vrem clipuri cu Haurentiu 💣💣💣
@simonastoian
@simonastoian 4 года назад
Felicitari Mircea!!!sa o tii tot asa nebunule😁
@cimpeanucristinel6549
@cimpeanucristinel6549 4 года назад
Pur și simplu sunteți super inteligenți ....chiar știți să vă faceți plăcuți sa aveți multa bafta și sănătate
@catalinvasilescu3739
@catalinvasilescu3739 4 года назад
Salut. Sunt foarte tari genul acesta de reclame. Felicitari Izolati@!
@danapop195
@danapop195 4 года назад
Îmi place maxim de tine Mircea da și Bogdan Radulescu ii mortal,mega talentat.
@siposaniko7374
@siposaniko7374 4 года назад
Să îți mist foarte mult de iarnă da este foarte okey să fiți de acor eu asa cred😍😍😍👍👍👍👍👍👍💕 să dați multe like pe ce am scris eu terog foarte mult😍😍👍👍👍👊👊👊👊👊👊
@georgetageorgescu8402
@georgetageorgescu8402 4 года назад
Mă uit cu mare drag la videoclipurile tale , bravo și mult succes in continuare @MIRCEA BRAVO ! ☺
@cristinarus5709
@cristinarus5709 4 года назад
It is a different approach to do advertising! It's not bad at all! Good job! You're making money! ✌♥️🙂
@getabudau6202
@getabudau6202 2 года назад
Deci de anul trecut încontinuu mă uit !!!😂😂😂 deci nu se poate mai bine de atât!!!!🤩🤩
@dragosghejan1994
@dragosghejan1994 4 года назад
😂😂 Ce nebuni!! Lol.. Bravo pentru muncă 👏👏👏
@PASIONATDEGATIT
@PASIONATDEGATIT 4 года назад
*Super tare clipul,bravo!👏*
@danielarba8363
@danielarba8363 2 года назад
Ce s a schimbat pe stradă tot!
@vlaicudragos7041
@vlaicudragos7041 4 года назад
Dic la el stricá chefu' 🤣🤣
@ivonaasivati1817
@ivonaasivati1817 4 года назад
Prea de tot e ,,vecinul "!
@FilimonRider-cfmoto
@FilimonRider-cfmoto 4 года назад
Un videoclip inedit!Foarte amuzant de aseamnea
@MyMy-gl5qe
@MyMy-gl5qe 4 года назад
Ce super esti!!!❤😘
@sw0rdxwtf
@sw0rdxwtf 4 года назад
Reclamele perfecte nu exi-
@tatianasimion6764
@tatianasimion6764 4 года назад
Bravo!!!👏👏👏👏😊
@carmenonea3800
@carmenonea3800 5 месяцев назад
inteligenta naturala cu umor! Multam fain!!
@ramonacriste4593
@ramonacriste4593 2 года назад
Bravi ,Ma faceti sa Rad .Va Salut Della Germania .Sunteti bravi.
@marann1
@marann1 4 года назад
"Mascati de iarna" 😂😂😂
@amalianita2286
@amalianita2286 2 года назад
Prea bun!
@SelenaAida
@SelenaAida 4 года назад
O venit mascați de iarna cu spume poliuretanice :)))
@paulgavris2434
@paulgavris2434 3 года назад
Asta este o reclama de calitate facuta cu cap, bravo MIRCEA BRAVO!
@ticaloflorin7221
@ticaloflorin7221 4 года назад
Dic la el strica cheful. Morrr 😂😂😂😂
@cristinacadar446
@cristinacadar446 4 года назад
Dar un parfum să miroasă băiatul frumos Mor de râs
@paparudaruda656
@paparudaruda656 4 года назад
Sunteti belea impreuna...😂🥰
@IonicaMaris
@IonicaMaris 4 года назад
Bravo Mircea! Eu demult te urmăresc pe youtube dar numai acum m-am abonat la acest canal de youtube!
@ardeleandan887
@ardeleandan887 4 года назад
Il iubesc pe Haurentiuuuu!!!!!! 😂🤡
@daciangeorgescu5030
@daciangeorgescu5030 4 года назад
Prèa buni prea ça la tara !!!bravo
@alerimtimis659
@alerimtimis659 4 года назад
La fel de bun ca bunica! Mai baga l in "vidouri"!
@caterinavarnali3411
@caterinavarnali3411 3 года назад
Excelent, mulțam fain!!!
@liviarusu8821
@liviarusu8821 3 года назад
Santeti foarte buni imi placeti mult succes si multa sanatate
@alexpetrut09
@alexpetrut09 4 года назад
O reclama care su simt ca imi "baga ceva pe gat " . Frumos !
@citugheorghe9657
@citugheorghe9657 3 года назад
No misto reclama BRAVO 👏👏👍👍
@ovibrinza8912
@ovibrinza8912 4 года назад
Date Mircea ești 1 mondial !! Nu este valoare mai mare ca tine
@rodicaspring2686
@rodicaspring2686 4 года назад
sä faceti mai multe video cu acesti actori, sint nemaipomeniti,super tare
@dmistudios2635
@dmistudios2635 4 года назад
Super tare, mai continua, iti urmaresc video-urile cu placere !
@ligiabojinca1355
@ligiabojinca1355 4 года назад
Mircea..asta e cel mai beton,gresie..😂😂
Далее
Haurențiu și polițistul - MIRCEA BRAVO
5:12
Просмотров 1,3 млн
Casa FERmecată - MIRCEA BRAVO
4:42
Просмотров 6 млн
Haurențiu la fier vechi
6:59
Просмотров 1,7 млн
Când vecinul își renovează casa
4:41
Просмотров 876 тыс.
Haurențiu își face palat
6:40
Просмотров 574 тыс.
Heducație cu Haurențiu - Bitcoin
6:50
Просмотров 542 тыс.
Haurențiu și-a deschis magazin - MIRCEA BRAVO
4:26
Când îți iei mobilă nouă - MIRCEA BRAVO
4:50