Тёмный
No video :(

Cea mai modernă seră din România, dedicată culturii de roșii 

Agrointeligenta
Подписаться 64 тыс.
Просмотров 30 тыс.
50% 1

Cea mai modernă seră din România, dar și din Europa, se află în localitatea timișeană Biled. Este o seră dedicată culturii de tomate, iar investiția a fost inaugurată la finele anului trecut, intrând din acest an cu producția pe piață.
Prima seră a soților Răileanu a fost și ea revoluționară la momentul inaugurării. A schimbat ceea ce știam despre spații protejate în primul rând pentru că antreprenorii au decis să cultive numai roșii tot timpul anului.
Succesul primei super-sere i-a făcut pe soții Răileanu să fie asaltați de comenzi. Cererea de roșii românești în extra-sezon a devenit atât de mare încât s-a luat decizia în extinderea afacerii cu o nouă structură. O structură care, la acest moment, reprezintă cea mai modernă seră din Europa și nu numai.
Singura cultură din serele Super este cea de tomate. Iar Silvia Răileanu a reușit să facă din roșia de Biled un adevărat brand al calității și mai ales al gustului. A convins chiar producători de soiuri și hibrizi să îi acorde exclusivitate pentru o serie de tomate care acum cresc numai la Biled.
Pentru a obține cele mai gustoase roșii, serele Super au o tehnologie de vârf pe care Silvia Răileanu a ajuns să o cunoască în detaliu, ea fiind cea care implementează atât strategia de piață, cât și pe cea de cultură a tomatelor.
Serele din Biled, județul Timiș, reușesc la acest moment să furnizeze roșii pentru cele mai mari lanțuri de retail din România. Contractele sunt ferme pentru că și producția pe care o livrează soții Răileanu este constantă. În privința profitabilității, aici situația din ultimul an a dat peste cap planurile de producție și mai ales de costuri.
--------
Materialul a fost difuzat pe 25 iulie 2022 în cadrul emisiunii Fermierii României, de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.

Опубликовано:

 

29 авг 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 55   
@mihaiemilpuiu5728
@mihaiemilpuiu5728 Год назад
Minunat ..va doresc mult succes
@mihaelastanescu8350
@mihaelastanescu8350 5 месяцев назад
Waw.super!!!
@viorelraileanu7844
@viorelraileanu7844 2 года назад
Felicitări
@nitulescugabriel4362
@nitulescugabriel4362 2 года назад
Felicitari ! Cea mai moderna din Romania poate ca este,dar din Europa? Nu prea cred ,numai Olanda are zeci ,sute de astfel de sere " moderne" ,cum va place sa le spuneti,. Aceasta nu este decat o sera normala care o vezi in Olanda si in alte tari din vest.
@sergiuciosa5971
@sergiuciosa5971 2 года назад
Baaa calmează-te.. Și mai documentează te, cu Olanda ta...
@user-mi5ig4uk8p
@user-mi5ig4uk8p Год назад
Nu m ai este nevoie de Personal aici Eu Soția și un Prieten suntem interesați pentru a lucra la această seră
@Goblyn92
@Goblyn92 6 месяцев назад
​​@@sergiuciosa5971"Baaa" Prietene tu ar trebui să te calmezi nu el. Am lucrat în Olanda în astfel de sere și pot ce spune acesta este adevărat. Tipul acesta de sere și sistemele inovatoare în legumicultura de acest gen în cea mai mare parte a fost realizat,inventat de Olanda. La ei pământul nu e productiv deloc și au fost nevoiți să caute alte soluții pentru a putea avea și ei o legumă pe masă. Doar că ei fiind profesioniști au dus lucrurile la un cu totul alt nivel. Și acum au zeci sute de astfel de sere de ultimă generație...și asta de zeci de ani. Iar noi numărăm pe degetele de la o mână niște sere asemănătoare...cu indulgență numeri și cele de la cea de-a doua mână.
@mihaitanase3390
@mihaitanase3390 3 месяца назад
În Dubai au pământ?
@mihaitanase3390
@mihaitanase3390 3 месяца назад
Este cultură hidroponică. Numai chimicale.
@andreiasw1
@andreiasw1 Месяц назад
Intrebarea este, cum se pot combina soiurile romanesti / balcanice gustoase cu productivitatea ridicata. Din ce vad este ori / ori.
@alexlivadaverde1531
@alexlivadaverde1531 2 года назад
Foarte sanatoase,mai ales ca tomatele nu stiu ce este acela PAMANT!
@euroagrisere
@euroagrisere 2 года назад
Regretabila aceasta “fractura de gandire” din partea cuiva care erbicideaza propria livada cu glifosat … adica sigur aveti fructe sanatoase de pe acel pamant … poate nu stiati dar in sera despre care va dati cu parerea, nu se folosesc erbicide si insecticide, iar plantele cresc pe compost din coaja de cocotier … studiati inainte sa faceti afirmatii rautacioase.
@stefanconstantin3989
@stefanconstantin3989 2 года назад
Poate că nu are pământ, dar cum bine a spus produc in extra sezon. Nu ne obliga nimeni sa cumparam, desi din prezentare se vede interesul pt calitate. Si dincolo de orice comentariu : CEA MAI MODERNA SERA DIN EUROPA !!! Asta înseamnă performanță, asa ceva ar trebuie sa fie un exemplu . Haideti oameni buni să apreciem performanța, haideți să ne susținem compatrioții care realizează ceva.... Și să lăsăm ipocrizia deoparte , mai ales după ce cumpărăm atâtea produse "frumoase si corecte" de la straini.
@panoiuangelo7079
@panoiuangelo7079 Год назад
@@stefanconstantin3989 Exact!! Foarte bine spus! Fac pariu că dacă ar avea într-o mână o roșie crescută în vată și una crescută în pământ, probabil că nici nu ar face diferența între ele. Și vata, așa cum pare ea, creează condiții aproape perfecte pentru roșii. Deci doar pentru că am fost învățați că ce e bio e crescut în pământ, asta nu înseamnă că alte metode noi nu ar fi bune și ele.. Ar cam fi timpul să avansăm și noi puțin și să începem să acceptăm și ce este nou!
@cristiandinca889
@cristiandinca889 Год назад
Habar nu ai de tehnologie ))))))
@MiticaGaming
@MiticaGaming Год назад
Astea au 6 stropiri din 7 zile 😂😂
@ionvarlan2189
@ionvarlan2189 Год назад
Păcat ca nu sunt comestibile sa ne bucurăm și de gust romanesc
@ciocoflender007
@ciocoflender007 Год назад
🤣🤣🤣 Esti sustinator AUR?
@dasacluovidiu8573
@dasacluovidiu8573 8 месяцев назад
RAUTATE ROMANEASCA DU-TE BA SI MANANCA IN RUSIA VITO
@PREPELITOLAND
@PREPELITOLAND 7 месяцев назад
Tu îți dai seama ce vorbești ? Asta este cel mai sigur cel mai sănătos sistem, nu se folosesc insecticide sau ierbicide, se reduce consumul de apa cu 90 la sută interesați va înainte să comentați, și macar de ce nutrienți are nevoie o planta pentru a trai ?
@cradleofalex
@cradleofalex Год назад
Cum adică "În România am voie să o produc doar eu"?
@MihneaKiller
@MihneaKiller 5 месяцев назад
Exista soiuri noi care sunt patentate de companiile care le creeaza. Practic, cumperi semintele dar mai ales drepturile de cultivare ale acestor noi soiuri de la acele companii. Astfel, doar cei care cumpara, implicit doamna din videoclip, au dreptul sa le cultive. In cazul soiurilor mentionate in videoclip, nimenid in romania nu a mai primit dreptul de ale cultiva.
@mihaitanase3390
@mihaitanase3390 3 месяца назад
S-o mănânce doar ea! Nu i-ar intoxica și pe ceilalți ,,progresiști"
@stefanstancescu2344
@stefanstancescu2344 Год назад
Au vazut rosiile pamant vreodata?? Sunt rosii crescute in vata??
@panoiuangelo7079
@panoiuangelo7079 Год назад
Da, sunt crescute în vată, la fel ca în majoritatea serelor așa mari… Dacă ar fi să ai în mână o roșie crescută în vată și una crescută în pământ, probabil că nici nu poți face diferența, sunt cam la fel, și la gust chiar. Fiind o seră atât de mare și având atâtea comenzi, au nevoie ca roșiile să crească mult mai repede decât ar crește în pământ. Faptul că le cresc în vată nu le afectează atât de tare pe cât ai crede… Poate că într-adevăr sunt puțin mai bio cele crescute în pământ, dar nu este o idee rea nici cu vata, chiar e o idee foarte bună!
@ciocoflender007
@ciocoflender007 Год назад
Pun pariu ca nici tu nu ai vazut o carte vreodata.🤣🤣🤣
@EmilNicolaiePerhinschi
@EmilNicolaiePerhinschi 9 месяцев назад
nici macar in vata, sunt crescute in apa, prin tuburile alea de unde ieseau tulpinile circula apa
@luciangabriel6765
@luciangabriel6765 2 года назад
Sant la fel de moderne peste tot in europa, nui única.
@mihaiemilpuiu5728
@mihaiemilpuiu5728 Год назад
Va scădea și prețul energiei ...
@viuvenitlalumina
@viuvenitlalumina 5 месяцев назад
apa geotermala este radioactiva
@ioanlechintan7751
@ioanlechintan7751 Месяц назад
oameni buni mancati hidroponice fabricate exclusiv cu chimicale. Sa nu va mirati ca dupa o vreme, vi se deregleaza instalatia si incepeti sa mergeti la doctori , tot mai des. Eu nu mananc rosii decat din gradina mea. Cand se termina, pun stop si trec pe varza murata, ceapa, usturoi
@durdadica1921
@durdadica1921 2 года назад
Unde fac livrări, adică unde putem cumpăra produsele lor
@adrianpopescu6837
@adrianpopescu6837 Год назад
Dar și 60 lei kg ul
@iankoharazin1416
@iankoharazin1416 2 года назад
Bună ziua, lucrez in domeniul legumicol in Austria de 7 ani,pot să vin in vizită la dumneavoastră?
@iankoharazin1416
@iankoharazin1416 2 года назад
Pe săptămână viitoare a-și putea să trec?
@agrointeligentaRO
@agrointeligentaRO 2 года назад
Noi suntem jurnaliștii care au realizat reportajul, nu proprietarii serei.
@szappanosarpad3849
@szappanosarpad3849 Год назад
Felicitari la rosii fara gust
@mury8852
@mury8852 Год назад
STATIL TIGANRSC COMPLICA LUCRURILE. TREBUE SA TRECI PT A PUNE PE PICIOARE O AFACERE ??? CARE SA RANEASCA O NATIE CARE APRECIAZA MAI MULT MANELISTII DECAT AGROCULTORII ROMANII
@mihaitanase3390
@mihaitanase3390 3 месяца назад
Doamna nu e agricultor!Atenție la termen! E chimist.
@iankoharazin1416
@iankoharazin1416 2 года назад
Număr de telefon de La adresa firmei Nu este corect.
@agrointeligentaRO
@agrointeligentaRO 2 года назад
Nu intelegem ce vreti sa spuneti...
@MegaCippe
@MegaCippe Год назад
Foarte frumos, dar se spune roșii nu tomate în românește
@clausion
@clausion Год назад
Te-ai uitat in DEX si n-ai gasit tomata? Ce bine stii tu romaneste!
Далее
Solarul îngropat construit de Silviu Todoș din Leș
15:23
Look how Pepe sells his vegetables
31:30
Просмотров 9 тыс.
🎙ПОЮ ВЖИВУЮ!
3:17:56
Просмотров 1,5 млн
娜美这是在浪费食物 #路飞#海贼王
00:20
The Fan’s Fang Skin🔥 | Brawl Stars Sneak Peek
00:16
Cea mai mare fermă de vaci de lapte din România
13:22
Soiuri de rosii de top in 2023
25:36
Просмотров 60 тыс.