”Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care m-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc” (Ioan 12:49)
Maica Domnului este foarte puțin menționată în Sfânta scriptură, dar rămân memorabile cuvintele Ei la nunta din Cana Galilei, cărora li se acordă o prea puțină atenție. ”Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”
Isus i-a răspuns: „Femeie , ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul .” Mama lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.” ”(Ioan 2:3-5).
Cercetând Scriptura și meditând la spusele Maicii Domnului înțelegem că nu numai slugilor de la nuntă s-a adresat Ea ci și tuturor celor ce-L slujesc și fac ce zice El, aceștia fiind numiți de El ucenici și prieteni ai Săi. Desigur, tot ce a spus Isus și a fost consemnat în Evanghelii ar trebui cunoscut întrutotul ca să știm, să păzim și să mărturisim. Videoclipul prezintă o mare parte din spusele Mântuitorului consemnate în Evangheliile lui Ioan și Marcu considerate ca suficient de sugestive ca să devină imbold pentru citirea evangheliilor în integralitatea lor.
29 окт 2024