Тёмный

Colind: Iisuse, bucuria noastră | Gabriel, Emil și Elisabeta Arghire | Oastea Domnului | 2021 

Gabriel Arghire
Подписаться 643
Просмотров 1 тыс.
50% 1

Descarcă audio acest colind: bit.ly/3m77stb
Versuri: Traian Dorz
Melodie: Gabriel Arghire
Interpreți: Gabriel, Emil și Elisabeta Arghire
Înregistrare, prelucrare, mixaj, masterizare, copertă și montaj video: Gabriel Arghire
*
Iisuse, bucuria noastră,
Tu iar din nou la noi cobori
cu toată sfânta duioșie
a albei Tale Sărbători.
Noi care Ți-ascultăm Cuvântul
cu-ai dimineții sfinte zori
venim la ieslea Ta acuma,
în loc de magi și de păstori.
Și-n loc de daruri, Îți aducem
ai dragostei adânci fiori
și inima din noi, căci n-avem,
Iisuse, mai de preț comori.
Notă: versurile de mai sus sunt un fragment din poezia „Iisuse, rugăciunea noastră” din volumul „Cântări îndepărtate”
*
Anul acesta am avut o puternică dorință de a pune o melodie la o poezie-colind a fratelui Traian, însă cele pe care le citeam vedeam că se găsesc ori în „Cartea de cântări a Oastei Domnului” (vol. 1 sau 2) ori în „Lângă ieslea minunată”. Simțeam că încă n-am ajuns la starea de a compune și versurile, și melodia colindului nou, așa că am rămas la gândul de a pune o melodie.
Într-o zi, citeam din volumul „Cântări Îndepărtate” poezia „Iisuse, rugăciunea noastră”. Citind cu atenție, am observat că primele două strofe sunt mai diferite de următoarele trei strofe, care pot fi luate ca un colind, și sunt despărțite printr-un asterisc (*). Mai mult decât atât, măsura silabelor primelor două strofe diferă de cea a următoarelor trei, așa încât nu se poate pune o melodie întregii poezii, ci primele două strofe ar avea o melodie, iar următoarele trei strofe ar avea altă melodie.
M-am bucurat foarte mult când am văzut aceasta și am mulțumit Domnului și fratelui Traian pentru că aproape îmi vedeam împlinită dorința. Aveam textul, urma să îi pun o melodie de colind.
Nu știu de ce, dar am avut inspirație mai întâi să pun o linie melodică ultimelor două versuri, iar apoi am compus și pentru primele două versuri. Ascultând colindul, nu se simte aceasta, ci pare că totul este la locul lui. Singura modificare pe care am făcut-o a fost să elimin pauzele de la sfârșitul versurilor doi și patru. Această modificare a venit în urma sfatului primit de la Emil, fratele meu, motivând că se înțelege mult mai ușor mesajul colindului în acest fel.
Și, iată că anul acesta (2021) avem un colind nou. Desigur, acest videoclip putea fi realizat mult mai minunat. Vorbeam cu Emil și Elisabeta că nu avem noi cele mai frumoase voci, nici eu nu sunt un așa talentat inginer de sunet, însă pentru învățarea melodiei la acest nou colind, am realizat acest videoclip. Poate că anul care vine, sau peste doi ani, sau Domnul știe când vor veni alții cu daruri mai minunate și vor realiza un lucru mult mai frumos decât a fost realizat acum. Domnul să le ajute! Așteptăm cu mare bucurie!
*
Poezii scrise de fratele Traian Dorz:
oasteadomnului.ro/categorie/p...
www.poeziitraiandorz.ro/
*
Canale sociale ale Oastei Domnului:
Site: oasteadomnului.ro
Pagină Facebook: / oasteadom
Canal RU-vid: / oasteadomnuluitvlive
Radio: radio.oasteadomnului.ro/
Instagram: / oasteadomnului.ro
Twitter: / oastea_domnului

Игры

Опубликовано:

 

22 дек 2021

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 6   
@gabrielagheban6333
@gabrielagheban6333 2 года назад
Slăvit să fie Domnul Iisus !
@GabrielArghire
@GabrielArghire 2 года назад
În veci, amin!
@mariailie8533
@mariailie8533 2 года назад
,, CRĂCIUN FERICIT"SĂ FIȚI BINECUVÎNTATI DE BUNUL DUMNEZEU 🙏⛄🕯️🎄
@mariamuresan6981
@mariamuresan6981 2 года назад
Slăvit să fie DOMNUL Domnul Iisus Să vă binecuvinteze toată munca
@GabrielArghire
@GabrielArghire 2 года назад
În veci, amin! 😇
@electroadvar7044
@electroadvar7044 2 года назад
Ce lucrare minunată
Далее
Еду за гитарой…
01:00
Просмотров 202 тыс.
ХЕРЕЙД И НАТАХА У МЕНЯ ДОМА
4:58:08
Впервые дал другу машину…
00:57
Stelică și Sorina Strugariu - Când nu Te cunoșteam
4:46
МЕТРО ПАБГ СОЛО СКВАД
6:46:01
Просмотров 222 тыс.
Factorio Спустя 30 часов
29:19
Просмотров 145 тыс.