Тёмный

Complexitatea creației și Duhul Sfânt (partea 1) - Stefan Cârstea 

O Chilie Athonită: Bucurii din Sfântul Munte
Подписаться 135 тыс.
Просмотров 8 тыс.
50% 1

Uneori chiar fără ca să ne dăm seama - poate - ne închipuim un Hristos pietist, un Dumnezeu bunicel și milos însă cam incapabil să gândească și să pătrundă lucruri mai complexe.
Uneori ne închipuim că putea să facă destule minuni, însă până la urmă a fost omorât pentru că era un neputincios și incapabil să gestioneze lucrurile cu inteligența necesară și astfel a fost executat de iudei prin mâna romanilor iar cadavrul său a fost îngropat cu pioșenie de mironosițe și cei apropiați ai săi.
Că nu este chiar așa și că Dumnezeu este un Creator superinteligent o să încercăm să demonstrăm într-o foarte mică măsură în materialul ce urmează - dacă, desigur, vom avea puterea să-l urmărim împreună.
Urmăriți o parte din conferința intitulată “Dimensiunea Pneumatologică a Creației” (despre “vederea” Duhului Sfânt în creație), organizată de Părintele Cornel Dragoș la Pitești, pe 17 feb. 2023, sub forma unui dialog între Teologie și Fizica modernă, având ca parteneri în acest dialog pe Părintele Prof. Dr. Ion Popescu și Prof. Dr. Stefan Adrian Cârstea, cercetător științific gradul I la Departamentul de Fizică Teoretică al Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară din Măgurele.
Cercetătorul Ștefan Cârstea subliniază, bazându-se atât pe realități ale științei cât și pe cuvinte ale Sfinților Părinți, unele corelații foarte profunde si interesante între cunoașterea științifică și cea duhovnicească, în particular între proprietăți ale materiei, așa cum este ea descrisă prin fizica cuantică, și manifestarea prezenței Duhului Sfânt în creație.
Vizionare plăcută!
Pentru Pomelnice și Donații accesați: www.chilieatho...
Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți www.chilieatho...
Pentru a vă abona la acest canal: click pe butonul [[ Subscribe / Abonare ]]
sau click aici www.youtube.co...

Опубликовано:

 

28 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 45   
@crinela6534
@crinela6534 Год назад
Interesantă abordare!
@mariaelenaferghete9073
@mariaelenaferghete9073 Год назад
Hristos a Înviat! Minunat material și de mare folos! Mulțumim frumos! Pe dl. Ștefan Cristea l-am ascultat în mai multe apariții ale dânsului. Atât la Trinitas tv, cred că acolo a fost prima dată, dar și-n mediul online, la cursurile de vineri ale pr. Bogdan-Florin Vlaicu din Charleroi. Este atât un bun cercetător, cât și un trăitor în Dumnezeu, în credința creștin-ortodoxă. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți!
@mariaelenaferghete9073
@mariaelenaferghete9073 Год назад
Asteptăm cu mult interes partea a II-a.
@stefaniesean
@stefaniesean 10 месяцев назад
Prea frumos explicat. Slava Domnului!
@alexandrubriancianinov7885
@alexandrubriancianinov7885 Год назад
Da Da Da Cât de ușor și pe înțelesul tuturor a explicat Numai cineva rău intenționat nu ar auzi această explicație rațională și logică. Până și iluminiștii și darwiniștii atei se convertesc dacă își dă puțin interesul să asculte! Hristos a înviat!!!
@MrRoxX10
@MrRoxX10 Год назад
FABULOS !!!!!!!!! Mai vrem!!!
@taniahordovan714
@taniahordovan714 Год назад
Foarte frumoasa expunerea unui concept atât de complex pentru noi, mi-ar plăcea să citesc toată cartea. Am să o caut online si mă încred in integritatea ei vazund că o recomandați dumneavoastră.
@luciantufa8746
@luciantufa8746 Год назад
cand n daruiti si parta a2a . MULTUMIM
@cladoveanu
@cladoveanu 3 месяца назад
Unde putem găsi partea a 2 a ? Am căutat și nu o găsesc
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita 3 месяца назад
www.chilieathonita.ro/2023/10/06/darurile-duhului-sfant-stefan-carstea/ și www.chilieathonita.ro/2023/10/13/big-bang-relatia-bor-cu-tinerii-stiinta-teologie-stefan-carstea/
@viravirakti
@viravirakti Год назад
20:30 Nu cred că evoluționismul ar contrazice unicitatea logos-ului fiecărui lucru, pentru că fiecare specie este unică și distinctă, și e înzestrată cu proprietăți și abilități aparte, iar diferitele specii nu se pot împerechea și nu pot procrea cu succes (decât în rare cazuri, când rezultă progenituri sterile). Iar aceasta unicitate a logos-ului e determinată tocmai prin codul , informația sau modificarea genetică indusă, și prin care a fost adusă în existență. De altfel, avem multe lucruri în comun cu celelalte specii, pornind de la elementele chimice și biochimice, Adn-ul, până la organe și sisteme care au aceleași functii. Însă avem și aspecte care ne diferentiaza, și în aceasta consta logos-ul nostru unic, ca și al fiecărei specii. Și nici big-bang-ul nu contrazice teologia creștină sau creația din nimic, pentru că și în cosmologie, în știință, acesta este considerat tocmai începutul universului și a materiei, a spațiului și a timpului, înainte de care nu exista nimic. Și mulți teologi chiar folosesc big-bang-ul, observația că universul are un început, ca unul din argumentele pentru existența lui Dumnezeu.
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Год назад
Evoluționismul înseamnă că o specie evoluează din alta, inclusiv omul din maimuță - ceea ce este o eroare și este în contradicție și cu învățătura Bisericii (reprezentată în alocuțiunea lui Ștefan prin opera lui Sf. Maxim Mărturisitorul) și cu definiția pe care o dai tu evoluționismului. Adaptarea la mediu este cu totul altceva. Logosul, rațiunea divină și persoana este cu mult deasupra „codul, informația sau modificarea genetică”. Noi nu suntem o grămadă de celule. Cel mai trist om este cel care reduce zâmbetul persoanelor care îl iubesc la mișcarea a 27 de mușchi de pe fața acestora și, deci, la curenții electrici necesari pentru activarea acestora. Mâna prietenului care se întinde către noi nu este urmașul unui mare vierme alb cum spunea Sartre în „Greața”.
@viravirakti
@viravirakti Год назад
@@oChilieAthonita Da, la această evoluție a unei specii din alta mă refer, și asta tocmai prin modificarea codului genetic anterior, prin aducerea sau crearea de informație nouă, specifică. Iar in cazul omului, desigur că e vorba de mai mult decât atât, de insuflarea Duhului dumnezeiesc. Dar genetica și fiziologia constituie baza materiala necesara a omului pentru a primi acest Duh. Evoluția ca procesul creator al lui Dumnezeu. De altfel, evoluția chiar dă mai mult sens antropologiei creștine și genezei biblice, pentru că prin evoluție omul, coroana creației, este conectat și unit trupește cu întreaga creație, iar, prin insuflarea Duhului, omul e conectat și unit cu Dumnezeu. Omul e punctul de legătură și decomuniune dintre Dumnezeu și creație, și care s-a împlinit și desăvârșit în Hristos, care s-a întrupat în întreaga sa creație, tocmai prin om. Apoi, e ciudat că nu ne deranjează, nu avem nicio problemă cu ideea că suntem făcuți sau provenim din pământ (și din Duh, desigur), dar ne deranjează și avem probleme cu ideea că am proveni din pești sau din maimuțe, si din Duh.. De fapt, evoluția descrie tocmai acest proces de apariție a speciilor și a omului din pământ și/sau din apă, adică din materia lumii, din mediul în care trăim, așa cum e descris și în Geneza.
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Год назад
@@viravirakti Cum spuneam - este o eroare. Este împotriva învățăturii Bisericii, oricine ar crede cineva. Toți ereticii s-au dus în iad cu Biblia în mână, bazați pe credința în propria minte. Cu atât mai mult atunci când nu avem suport în Biblie sau la Sfinții Părinți.
@viravirakti
@viravirakti Год назад
Aș spune și aici că această conferință e un exemplu al faptului contradictoriu că unii oamenii acceptă și sunt deschiși la unele descoperiri, observații, idei și chiar teorii științifice (cuantica, gravitația, biochimia ADN etc), însă nu acceptă și nu sunt deschiși la alte descoperiri sau observații științifice, precum încălzirea globală și schimbările climatice generate de om, sau chiar teoria evoluției...
@viravirakti
@viravirakti Год назад
@@oChilieAthonita Dar de ce este o eroare, de vreme ce biblia nu face o descriere științifică sau exactă a creației, ci duhovnicească, iar Sfinții Părinți nu (cred că) au vorbit despre evoluție, și nu au respins-o, ci au făcut, din cât am înțeles, comentarii mai mult duhovnicești la Scripturi, nu științifice?
@mimia2299
@mimia2299 Год назад
Minunat!!! Multumim mult! Așteptam de mult așa ceva și astept cu nerăbdare continuarea! Câte părți are?
@oChilieAthonita
@oChilieAthonita Год назад
Nu știu. Vedem. Conferința este destul de mare.
@mimia2299
@mimia2299 Год назад
@@oChilieAthonita , mi-a placut ca a reusit pentru fiecare evidenta stiintifica (pe care le-am studiat in scoli) sa faca trimiteri foarte exacte la Sf Scriptura si sf Parinti, fara pierdere in detalii nesemnificative si plictisitoare, dar reusind sa evidentieze principiul creator/sursa generatoare, adica Dumnezeu. Marturisesc ca nu am stiut pana acum de acest domn Carstea, dar mi-a placut coerenta si capacitatea de sinteza si paralela. Voi cauta video cu dumnealui. Multumim!
@alexandrubriancianinov7885
@alexandrubriancianinov7885 Год назад
Hristos a înviat!!!
@ATITUDINI
@ATITUDINI Год назад
Adevărat a înviat!
@flaviusc.4286
@flaviusc.4286 Год назад
Adevărat a înviat!
@mihaelamm1466
@mihaelamm1466 11 месяцев назад
Această " fizică " este debordantă ! Este prezentată atât de elaborat - tangențial cu perspectiva teologiei - astfel încât , toti ar elevii ar trebui să performeze .
@mirelaalina4050
@mirelaalina4050 Год назад
Hristos a Înviat ! Atât de frumos și complicat! ❤️✝️ cel puțin pentru mine. 🤗🌞
@adriangabrielolaru9497
@adriangabrielolaru9497 11 месяцев назад
Doamne ajuta! Exista posibilitatea sa vad conferinta integral? Si daca da, unde o pot face?
@gabrielaavram5551
@gabrielaavram5551 Год назад
Mulțumesc frumos ❤
Далее
Să nu fim încrezuți - p. Pimen Vlad
24:22
Просмотров 36 тыс.
CORTE DE CABELO RADICAL
00:59
Просмотров 1,8 млн
Самая сложная маска…
00:32
Просмотров 1,2 млн
Țelul omenirii: Duhul Sfânt - părintele Teologos
26:08
Despre identitate - Dan Puric
1:18:36
Просмотров 175
Educația tinerilor, intimidarea - p. Teologos
30:44
Просмотров 16 тыс.
Patimile - p. Teologos
29:15
Просмотров 18 тыс.
Cum și de ce plângem - părintele Teologos
28:06
Просмотров 30 тыс.
CORTE DE CABELO RADICAL
00:59
Просмотров 1,8 млн