Aceasta este continuarea aventurii noastre pe Creasta Fagarasului.
Ne-a am trezit tarziu, cu soarele luminand deja Refugiul Caltul. In sfarsit ne-am odihnit dupa cele doua zilele solicitante petrecute pe creasta. Singura problema era ca ne mai ramaneau putine ore de lumina si ca nu puteam sa ajungem pana pe Vf. Moldoveanu, asa cum ne-am propus initial. Am meditat asupra situatiei la o cafea facuta la primus si la un mic dejun cald, tocmai bun in racoarea zilei. Am ajuns la concluzia ca vom merge cat va fi ziua de lunga si apoi vom recalcula traseul pentru zilele urmatoare.
Am urcat pe Vf. Laitel si am privit fascinati in urma, peisajul stancos, maret si mangaiat de nori. Am trecut indiferenti pe deasupra Balei (mereu agitata si plina de zgomote de masini, mai ceva decat Bucurestiul) si ne-am concentrat atentia asupra florilor intens colorate si asupra crestei inguste si aeriene care ne conducea catre Vf. Iezerul Caprei. Am admirat Fereastra Zmeilor - un monument deosebit, modelat de natura. Am trecut de cele din urma lanturi din zona “La trei pasi de moarte”. Ajunsi pe Varfurile Arpasul Mare si Mircii, am zarit Lacul Podul Giurgiului inca inghetat. Nu imi venea sa cred ca suntem in luna august si inca mai exista atat de multa zapada netopita. Mai aveam o ora si jumatate de lumina. Era clar ca nu mai puteam ajunge pe Vf. Moldoveanu. Prin urmare am coborat la lac si am pus sacii de bivuac in apropiere. Pentru a face rost de apa potabila am fost nevoiti sa folosim filtrul si sa filtram din lac deoarece izvorul era acoperit de zapada.
Noaptea am dormit bine timp de vreo trei ore, pana cand am inceput sa simt durerile de spate cauzate de cateva pietre de sub saltea. Am inceput sa ma foiesc si mi-am dat seama apoi ca nu sunt singura treaza. Si fratele meu se trezise si m-a intrebat: este ora trei noaptea, vrei sa urcam pe Moldoveanu acum? M-am gandit ca decat sa ma straduiesc sa adorm pe bolovani, mai bine accept propunerea lui Cristi. Pana la urma era o noapte placuta, fara vant, cu cerul luminat de stele, iar traseul nu era deloc unul periculos. Ne-am strans deci lucrurile si am pornit la drum.
La ora 7:30 dimineata am ajuns pe cel mai inalt varf din Romania. Ne-am bucurat de liniste, de vant, de pasarile care se jucau pe stancile inalte. Norii inca dormeau in vai ca niste prunci in paturi, iar noi impreuna cu soarele ii priveam induiosati. Am ramas sa mancam in acest peisaj sfant si mancarea ni s-a transformat in anafura, umplandu-ne inimile de daruri.
In aproiere de Fereastra Mare a Sambetei am intalnit, la cativa centimetri de poteca, o vipera. Nu ne venea sa credem ca o putem intalni intr-un loc atat de umblat de drumeti.
Partea estica a Creastei Fagarasului este cu plaiuri mai line, inierbate, pastorale. Am lasat in urma clipele pline de adrenalina si uimire si am descoperit pacea in cantece de talanga, pe potecile sinuoase.
Apusul ne-a prins din nou pe drum, in apropiere de Ref. Curmatura Bratilei. Am facut bivuac si langa acest refugiu deoarece l-am gasit plin. Acum imi dau seama ca a fost mai bine asa, ca am putut sa mai urmaresc inca o data perseidele, ca am putut sa ma gandesc la realitatea si grandoarea Universului pe care adesea le dam uitarii in favoarea altor lucruri nesemnificative.
Ne-am trezit din nou inainte de rasaritul soarelui si am luat micul dejul langa Ref. Comisu. Ne-am continuat coborarea spre Plaiul Foii prin padure. Am mancat zmeura pe saturate din niste tufe crescute de-a lungul unui drum forestier cu peisaj defrisat si neprimitor. Gustul concentrat de zmeura proaspat culeasa ne-a facut sa petrecem acolo aproape o ora.
La coborare, chiar cand ma intorceam sa recuperez camera, dupa ce am filmat coborarea, am vazut venind spre mine un urs. Eram singura, fratele meu era putin mai jos. Mi-a inghetat inima cand am vazut animalul venind spre mine. Nu era chiar foarte aproape, insa frica iti distorsioneaza imaginea realitatii. Am facut zgomot cat sa ma auda, mizand pe faptul ca, probabil, ursul nu stia ca sunt atat de aproape de el. Cand m-a auzit s-a ridicat putin sa ma vada mai bine si s-a retras fara sa stea pe ganduri. In tot acest timp fratele meu se indrepta spre mine pentru “ma salva din ghearele ursului”. Urmatorul kilometru l-am parcurs cu picioarele tremurand desi nu mai era niciun pericol prin preajma.
Am ajuns in Plaiul Foii pe dupa-amiaza. Cei din urma kilometri i-am parcurs nu cu gandul la urs, ci la papanasii de la cabana. Din nefericire, am avut ghinionul sa nu gasim locuri la mese. Ne-am pus pofta in cui si am facut autostopul pentru a ajunge in Zarnesti. Aici am reusit sa prindem ultimul tren spre Brasov, unde “am dat” papanasii pe hamburgeri. Nici acum cand scriu nu am apucat inca sa mananc un papanas, dar urmeaza sa fac asta, probabil chiar asta seara.
Daca va doriti sa parcurgeti Creasta Fagarasului va las un link cu informatii utile: calatoriiinsalbaticie.wordpre...
19 авг 2021
