Тёмный

CUM PUTEM FACE CA DORINȚELE NOASTRE SĂ SE ÎMPLINEASCĂ 

Edith Elisabeta Kadar
Подписаться 63 тыс.
Просмотров 138 тыс.
50% 1

Ni se întâmplă deseori ca în viață să ne dorim ceva foarte mult. Formulăm dorințele, iar câteodată ele se împlinesc, alteori se împlinesc doar parțial.
Dar uneori, sau de cele mai multe ori, nu se împlinesc deloc, iar atunci dezamăgirea și frustrarea își fac loc încetul cu încetul, în viața, inima și sufletul nostru. Importantă este atitudinea pe care o avem după acest „eșec”. Unii „lucrează” în continuare la acea dorință și își spun „aha, poate nu este suficient să o formulez o singură dată; poate ar fi bine să cer de mai multe ori pentru a fi auzit(ă)”, și vor cere în continuare.
Alții vor fi dezamăgiți și vor renunța după prima cerere. Vor deveni victime și vor spune „buhuhuuu... pe mine nu mă aude nimeni, doar mie nu-mi îndeplinește nimeni dorințele...”
Și totuși, de ce unora li se împlinesc dorințele aproape întotdeauna, în timp ce altora deloc.
Oare ce se întâmplă? Greșim undeva? Este divinitatea supărată pe noi? Nu merităm, oare, să ne bucurăm și noi de îndeplinirea unui vis?
Dorințele minții SE pot împlini, dar dorințele sufletului TE pot împlini.
Dorește cu sufletul, nu cu mintea.
Binețe, dragă cititor!
Pentru a afla răspunsurile mele la aceste întrebări, și la altele legate de acest subiect, te invit să urmărești videoclipul conceput, realizat și prezentat de mine.
Și pentru că am mai povestit despre aceste subiecte, te invit să recitești două dintre materialele pe această temă:
„CUM SE ÎMPLINESC DORINȚELE NOASTRE” (vibratiavindeca...) și
„CÂT OFERI PENTRU A-ȚI FI BINE” (vibratiavindeca...)
Nu uita să-mi dai de veste.
Îți mulțumesc din suflet!
Binețe, dragă OM!
dr. Edith Kadar
Am creat acest videoclip cu Editorul video RU-vid ( / editor )

Опубликовано:

 

6 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 142   
@marinamihalas623
@marinamihalas623 4 года назад
Doresc să vă dau mare dreptate , până în momentul de față tot ce mi-am dorit sa îndeplinit , absolut tot . Consum foarte multă energie într-adevăr și sunt foarte încapățânată dar când îmi pun in cap ceva se îndeplinește deoarece eu cred și sunt convinsă că așa se va întâmpla . A-și dori să vă împărtășesc câteva dintre dorințele mele . Când aveam 6 ani mi-am dorit să ajung sportivă de performanță la canotaj doar prin faptul că am văzut la televizor și asta ma fascinat foarte tare , ei bine până la vârsta de 12 ani mi-am imaginat și am crezut că va venii momentul acela de a incepe acest sport fără să spun cuiva . La 12 ani am fost singura fată din tot judetul Iași aleasă să fac canotaj , m-au selectat de la scoală 2 antrenori de la Constanța . Cu acesta dorință sa îndeplinit și a doua de a locui la Mare , Constanța . Mi-am dorit să ajung asistentă medicală și sa îndeplinit , mi-am dorit să ajung să profesez meseria in Austria și sa îndeplinit , mi-am dorit să găsesc acel bărbat cu care să-mi petrec tot restul vieții din liceu și sa îndeplinit suntem din liceu împreună și ne-am căsătorit și am adus pe lume un băiețel , acel băiețel de care vorbeam încă din liceu , un băiețel și nu o fetiță . Mi-am dorit să ajung să mă pricep la cofetărie deșii nu am nici un curs fac totul foarte bun , o fac din dorința de a fi mai bună in tot ce cred că într-adevăr se vor îndeplini . Da depun și efort , am vrut să fiu sportivă , m-am antrenat , am vrut să devin asistentă , am învățat , am vrut să am bărbatul visurilor mele cu calitățile pe care le doream să le aibă , am visat , am vrut să avem primul copil băiețel , ne-am imaginat și imaginat și am crezut că așa va fii . Eu îmi doresc multe și reușesc să ajung să se îndeplinească deoarece eu cred că așa va fii și dacă mă gândesc la ele cași cum ar fii așa și depun și un pic de efort să le obțin , le obțin . Consider că orice îți dorești cu adevărat conștient se va îndeplini deoarece nou eliminăm energie iar dacă elimini energie pozitivă , pozitivă primești . Nu încetați să credeți și să visați , totul este posibil !
@sicky2360
@sicky2360 5 лет назад
Foarte adevărat! Am citit Puterea prezentului de Eckart Tolle. Marii creatori adică poeții, pictorii, muzicienii creează de undeva din starea de dincolo de minte. Tot ceea ce trebuie să faci este să fii prezent, să lași gândurile să treacă. El a avut un moment de cumpănă trecând printr-o depresie teribilă pe care a reușit să o depășească abandonandu-se pur și simplu. Apoi i-au venit și ideile, s-a vindecat.
@mariaene1925
@mariaene1925 6 лет назад
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVINTEZE doamnă frumoasă și bună,că tare bine ne sfatuiesti pe noi nemuritorii, însă ca să reușim tot ce ne spui cît timp trebuie să exersam asta,doamnă dragă.Multă sănătate și să rămîneți tot așa de frumoasă și exterior și mai ales interior.Cu mult drag o nouă și fidelă ascultătoare.
@gabrielamanta3110
@gabrielamanta3110 4 года назад
Multumesc draga mea Edith .Esti cel mai de preț om pe care l am cunoscut in viața asta!M ai emoționat de multe ori şi m ai ridicat de la pamant!Inca nu stau bine pe picioare dar lupt cu disperare sa reusesc!
@gabrielapetrea8999
@gabrielapetrea8999 Год назад
Nadajduiesc ca ai reusit 👍💖🙏
@auroramaftei409
@auroramaftei409 5 лет назад
Tiiiiiiiii! !!Astăzi v-am DESCOPERIT. Muzica de fundal este binefăcătoare și se pliază perfect pe ceea ce ne transmiteți. Va îmbrățișez!
@Loredana_20
@Loredana_20 7 лет назад
Intr-adevar, de fiecare data cand mi-am dorit ceva si simteam ca devin disperata, incordata si panicata ca poate nu se indeplineste, ma opream si ma adresam lui Dumnezeu, daca face parte din planul lui ca aceasta dorinta sa se implineasca se va implini, daca nu, sa fie asa cum considera el. Si cum ati mai spus si in alte emisiuni, stii cand esti pe calea cea buna cand lucrurile se astern fara efort in calea ta, si asa mi s-a indeplinit o mare dorinta, totul s-a aranjat perfect, au venit spre mine informatiile si oamenii care m-au sustinut si m-au ajutat la implinirea acelei dorinte. As vrea foarte mult ca pe viitor, daca se poate, sa abordati si subiectul despre obiceiurile proaste si cum sa renuntam la ele, de la banalul ros de unghii, piscalit cosuri etc la fumat si altele. Desi unele obiceiuri par banale din exterior si se poate renunta usor le ele, ne este totusi foarte greu sa renuntam si ne pot afecta foarte mult. Cel putin eu am un obicei care imi afecteaza extrem de mult stima si increderea in mine si sunt ani de zile in care am incercat diverse metode si nu am reusit. Va multumesc din suflet pentru tot! ❤
@elenabiancabny4337
@elenabiancabny4337 7 лет назад
bianca bny
@elenabiancabny4337
@elenabiancabny4337 7 лет назад
bia
@elenabiancabny4337
@elenabiancabny4337 7 лет назад
ce faci
@emaem3285
@emaem3285 7 лет назад
Stimata doamna va apreciez foarte mult pentru aceste cuvinte frumoase , care ma ajuta sa schimb ceva in viata mea. As dori daca se poate sa iau legatura cu dumneavoastra. Sunteti o persoana extraordinara si vreau sa merg pe calea care chiar o merit. Am suferit mult si acum si aici simt ca doresc sa schimb ceva in viata mea. Multumesc UNIVERS.
@tincutagisca493
@tincutagisca493 7 лет назад
multumesc si sunt recunoscatoare oglinda sufletului meu!!! o zi extraordinara din toate punctele de vedere!!!
@gocciadimare6971
@gocciadimare6971 4 года назад
Doamna va multumesc din suflet. Ma-m regasit foarte mult. Domnul sa va binecuvinteze💟
@marioaraserban9492
@marioaraserban9492 Год назад
Mulțumesc foarte frumos va doresc multa sănătate și tot Binele din lume ...
@mariadinca5686
@mariadinca5686 5 лет назад
Doamna frumoasa ne bucurați foarte mult mult cu cunoștințele Dumneavoastra intr-adevar sînteți foarte deșteaptă. Eu va multumesc
@albumariaeugenia6659
@albumariaeugenia6659 3 года назад
Iti multumesc din suflet si iti raman recunoscătoare pentru aceasta informatie benefică
@emy1115
@emy1115 7 лет назад
Am stat 2 ore urmarind videoclip dupa videoclip de pe canalul dumneavoastra. Imi dati un vibe pozitiv. Big like
@ioanropcean2809
@ioanropcean2809 5 лет назад
Am vizionat intr-un cinematograf bucurestean filmul japonez ,,Un tramwai numit dorinta". Era in 84 sau 85. Cu stilul personal dorinta [motivatia] personala se plineste in adevar. Aici si acum imi doresc iubire, venind din cer!
@danielaionescu1768
@danielaionescu1768 Год назад
Multumesc
@byabyanka8516
@byabyanka8516 4 года назад
Mulțumesc mult pentru tot v-am ascultat cu mare interes ceia ce a-ți spus iar spre final mi-au dat lacrimile .Va doresc tot binele din lume sunt superbe mesajele d-voastră și foarte utile .Sarumina mult. Cu mare drag Bianca Tohaneanu
@marianatanasescu230
@marianatanasescu230 2 года назад
Multumesc mult d na Doctor Edith Kadar, sunteti un om cum nu am intalni. Mi a placut foarte mult cum ati explicat, daa asa ai ce invata. Ati explicat exact asa pe intelesul tutror. O primavara frumoasa! 😘 ❤🤗
@petruleonardstanila4968
@petruleonardstanila4968 4 года назад
Edith, respect si recunoștință !! Iti mulțumesc, om frumos !!!!🙏❤🙏
@mariachiss91
@mariachiss91 5 лет назад
Multumesc frumos.
@karmen888
@karmen888 Месяц назад
Edith mulțumesc cu recunoștință pentru tot! Îmi place tare, tare, mult aici cum vorbești, vorbești cu blândețea unei mame iubitoare, si acum îmi place tare mult, dar parcă e o energie mult prea masculină. Parcă mi te imaginez cu o înjurătură adresată mie, căci te cunosc, te urmăresc, te apreciez si te iubesc. Dar am simțit să-ți spun asta! 😁 Te îmbrățișez! 💖
@dana69976
@dana69976 7 лет назад
Multumesc din suflet ,tot binele din lume va doresc!!!
@סימונהקטנה
@סימונהקטנה 3 года назад
De cate ori te ascult mi se face pielea de gaina si-mi vine sa plang...deoarece -mi atingi puncte sensibile ale sufletului.Multumesc si te iubesc draga " oama" 🙏🌹😊
@constydinu6465
@constydinu6465 7 лет назад
Minunat! Foarte adevarat ce spuneti, cred ca dorintele ni se implinesc atunci cand suntem cu adevarat pregatiti pentru ca ele sa se materializeze dupa ce am investit energia de care pomeniti. Eu simt ca acum cea mai mare dorinta a mea e pe cale sa se indeplineasca si are legatura cu gasirea sufletului complementar, simt ca l-am gasit. Il astept de o viata si mi-am imaginat si am stiut cum vreau sa fie. O alta dorinta a fost aceea de a fi doctorita (ati spus ca v-ati dorit sa fiti doctorita de mic copil), ptr aceasta dorinta nu a existat posibilitatea financiara si conjunctura potrivita iar acum la 43 ani e prea tarziu dar am descoperit hipnoza si imi doresc sa profesez in domeniu, ma fascineaza domeniul, asta pot sa fac la orice varsta. Inca odata, multe multumiri!
@veaceslavpascali4423
@veaceslavpascali4423 6 лет назад
Consty Dinu 0
@taty79
@taty79 6 лет назад
Și eu de mica mi_am dorit sa fiu medicM_am rugat din clasa_a 8_a până la Bac Spuneam Tatăl Nostru,Crezul,Îngerașul,Doamne Doamne Ceresc Tatăl,etc,am ținut post,am mers la biserică,am pus la biserica 9 noduri,molifte,acatiste,pomelnice.Nimic nu a dat roade.Am ieșit la examen ultima,deasupra mea s-a tras linia.Nu am avut bani sa intru la cu plata.Acum am 39 de ani,și de când am picat la medicină viața meas_a schimbat.Am vrut sa mă omor dar nu am avut curajul.Ca sa pot sa mai trăiesc am făcut școala de asistenți medicali,dar nu am reușit să profeseze decât 3 ani.Acum am alta meserie,dar viața mea s_a oprit la dorința de a fi medic.Ma gândesc mereu că trebuia atunci să-mi iau zilele,și regret asta zi de zi ,că am fost o lasă.Ma gandesc și că poate cineva mi_a făcut rău _gen farmece sau blesteme.Am fost bolnava de plămâni tusea m mereu._dezamagirea a fost devină și poate nu am crezut că doar eu am fost devină,am dat vina pe tata că nu mi_a plătit studiile la cu plata In 2011 am făcut tromboflebita,și am învățat din nou să merg.Si așa un vis avut din copilărie mi_a distrus viața și dorința de a mai trăi,acum trăiesc că mi_e tars sa mă omor și nici curaj nu am!!!!!Unde am greșit în dorința mea,când asta era dorința mea cea mai importanta???? Nu m_am rugat destul 5 ani?,unde am greșit? Poate cineva sa_mi spună?Dar oare mai are rost să știu răspunsul când numai e nimic de spus și de făcut!Astam_a făcut sceptica in privința împlinirii dorințelor și numai am curaj să-mi mai doresc nimic,de ce sa mă mai rog pt vreo dorință când știu prea bine că nu se va împlini?????
@ionicaciobanu4595
@ionicaciobanu4595 5 лет назад
paul rosca 😢😢😢poate faptul ca nu ți-ai luat zilele e destul..viața e frumoasa cu rele si bune...fii sănătos!!! In viața sunt si alte posibilități !!! Sus cu viața!!! Razi si fii fericit!!!!
@valentinmirceaiorgu9432
@valentinmirceaiorgu9432 5 лет назад
Din fata soartei,a destinului ,a karmei,nu te poti da la o parte.
@mariacarmenmanea2088
@mariacarmenmanea2088 2 месяца назад
Multumesc.iEu chiar doresc ceea ce cer,simt,iubesc asta.
@bobirceaveronica
@bobirceaveronica 2 года назад
Multumesc. Aveam nevoie sa aud chestiile astea.
@magdalenanegoita9746
@magdalenanegoita9746 2 года назад
Multumesc frumos o zi frumoasa va doresc
@polianavlad2447
@polianavlad2447 5 лет назад
Iti Multumesc! Te iubesc! Fii binecuvântată!
@marianasteluta
@marianasteluta 11 месяцев назад
Multumesc , Edith 🙏
@rodicanastasa9852
@rodicanastasa9852 7 лет назад
Bine punctat, Edith! Dar majoritatea nu-si pun dorinte, ci VISEAZA la dorinte, isi IMAGINEAZA despre ele, deci nu DEVIN dorinta. Dorinta in sine este un gand despre ea, o iluzie. Tu ai vorbit despre Devenire aici, parerea mea.Si noi, continuam sa visam...
@estigrozav1567
@estigrozav1567 Год назад
Excelente sfaturi mulțumim frumos
@elabogdorbogdanici9278
@elabogdorbogdanici9278 3 года назад
Mulțumesc o Seară frumoasă!
@aditaderevleanu9360
@aditaderevleanu9360 3 года назад
Sarumana multumesc din suflet draga doamna
@gurguandreea1460
@gurguandreea1460 3 года назад
Ce luminezi, radiezi ! Si in weekend la fel mi-ai parut 🥰Multumesc!!
@victorcipriananastasiu5197
@victorcipriananastasiu5197 2 года назад
Mulţumesc frumos.
@elenatoma512
@elenatoma512 5 лет назад
Mulțumesc mult! O zi bună!
@cipiflorin2488
@cipiflorin2488 4 года назад
Multumesc frumos! Binete!
@adriana53335
@adriana53335 5 лет назад
Stimată şi dragă doamna, profund respect am pentru dmv şi pentru ceea ce spuneţi! Vă doresc sănătate multă şi din partea mea un mare MULȚUMESC pentru că existaţi şi aduceţi lumină în viaţa mea! Va iubesc!❤🌷🌷🌷
@carmentismanar1728
@carmentismanar1728 5 лет назад
Mulțumesc și te îmbrățișez cu drag !
@marioarapopa9858
@marioarapopa9858 7 лет назад
Buna dimineata, D-na Doctor! In fiecare dimineata fac din a bea o ceasca de cafea, un moment sublim. In aceasta dimineata, momentul a fost dublu sublim pt ca, s-a consumat in fata computer-ului, privindu-va, ascultandu-va si tehnoredactand decalogul pe care mi/ni l-ati transmis.Sunt recunoscatoare! Multumesc! Mi-ati ridicat in val de pe ochi cand ati punctat la nr 10 ca nu mintea hotaraste cine? cum? si unde? ci acea forta care exista si pe care am rugat-o cu hotarare sa ma conduca spre destinatia mea in viata. Spun acest lucru pt ca (nu o s-o spun ca pe o scuza sau a invinovati pe cineva, departe de mine acest gand!)in urma cu trei ani am participat la un workshop unde a venit catre mine o informatie/fraza si anume...dorintele vin din minte, nu din suflet.Atunci am cautat in dex, dorinta este o stare sufleteasca a celui care aspira la ceva...si totusi, am ales sa iau de bun ceea ce mi-a transmis acel treiner ca doar a spus-o din ceea ce a experimentat,nu?...gandeam eu! Gresit???... sau poate nu...poate a fost necesar pt mine sa traiesc cu acea credinta a lui, pt ca sa ajung aici, in acest moment cand trebuie schimbata si regandita, cand trebuie sa spun STOP! Tot de pe la workshop-uri/seminarii/emisiuni am auzit, sa scoatem din vocabular cuvantul...trebuie...aceasta informatie am luat-o si am inlocuit cuvantul trebuie cu... este necesar. Ascultandu-va imi dau seama ca suna chiar mobilizator in fraze acest cuvant...trebuie. Daca simtiti,timpul va permite sa imi/ne dati un punct de vedere asupra acestui aspect va sunt recunoscatoare...daca nu, eu oricum va sunt recunoscatoare pentru ceea ce sunteti si imi/ne transmiteti.Dumnezeu sa va binecuvanteze! O zi frumoasa sa avem! Va imbratisez!
@ankaankh18
@ankaankh18 6 лет назад
Va iubesc...sunteți minunata!
@lixandroiubianca5579
@lixandroiubianca5579 3 года назад
Foarte frumos...va multumesc!
@mariagabrielamelega9156
@mariagabrielamelega9156 4 года назад
Mulțumesc cu recunoștință!
@mikystefan4043
@mikystefan4043 3 года назад
Multumesc ! Sigur asa este .....
@kovacsanaaurica6532
@kovacsanaaurica6532 4 года назад
MULTUMESC PENTRU SFATURI.MULTA SANATATE ALATURI DE CEI DRAGI.
@dnsds3586
@dnsds3586 4 года назад
Va multumesc din suflet pentru tot
@liaciurariu2744
@liaciurariu2744 5 лет назад
multumesc ca m ai ajutat sa ma caut si sa ma cunosc!
@virginiavlasie6149
@virginiavlasie6149 3 года назад
Multumesc! Recunostinta!
@lucamariana9557
@lucamariana9557 5 лет назад
Foarte frumos spus și educativ!!!
@yukihazliul5469
@yukihazliul5469 4 года назад
Mulțumesc frumos pentru răspuns ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️🤗🤗😘😘😍
@miateusch4149
@miateusch4149 4 года назад
Multumesc cu recunostinta!❤
@radusimion5886
@radusimion5886 4 года назад
genial si inspirant monolog!
@suditue13
@suditue13 7 лет назад
multumesc frumos!🤗
@dedatlike7791
@dedatlike7791 4 года назад
Va mulțumesc mult
@gabrielatanasa2285
@gabrielatanasa2285 4 года назад
Multumesc frumosss!🌹🌹🌹
@corneliabuleandra9157
@corneliabuleandra9157 Год назад
Eu ,cu respect și recunoștința,as zice ca trebuie intii sa muncim, și pe parcurs sa strângem bani ptr ce ne dorim și pe urma sa cerem.Iar bunul Dumnezeu știe ce ne trebuie ,.Dar cred ca nu sunt pe același canal!!🤦🙋‍♂️
@emiliabanta1990
@emiliabanta1990 4 года назад
Multumesc🙏🙏♥️
@cristinastoica9200
@cristinastoica9200 2 года назад
Mulțumesc frumos pt sfaturi!❤️
@loveleenvochin6482
@loveleenvochin6482 4 года назад
Multumesc!!!🌸🌺
@andreeamariaaa
@andreeamariaaa 4 года назад
Vă mulțumesc mult pentru sfaturi, sunteți minunată, mai rar așa oameni❤️
@olgasuciu5207
@olgasuciu5207 5 лет назад
Mulțumesc,
@elenatoma512
@elenatoma512 5 лет назад
Trebuie să muncim.Sa avem un serviciu si încet cu răbdare multiplicam sau donam si primim!
@diamantacosconea5492
@diamantacosconea5492 Год назад
Mulțumesc Om cu sufletul frumos ! 💜😇🍀
@krysskryss7150
@krysskryss7150 6 лет назад
Cred in tot ce-ti doresti se indeplineste eu tot timpul am dorit sa cupar o masina si atit imi doream incit si cind ma asezam in pat ma vedeam in masina iar bunul dumnezeu mia ascultat dorinta,
@frumusanuelvira5823
@frumusanuelvira5823 4 года назад
si eu am aceasta dorinta
@VEToma
@VEToma 6 лет назад
Multumesc ❤
@gmx903
@gmx903 4 года назад
Mulțumesc mult ❤️🥰💓
@karlasevestrean8388
@karlasevestrean8388 5 лет назад
~•💙 Aveți multa dreptate!•~💙
@ilonageanina8916
@ilonageanina8916 5 лет назад
Multumesc 💚
@rusuelena6138
@rusuelena6138 7 лет назад
Multumesc
@emydeydoru3793
@emydeydoru3793 6 лет назад
Sonorul de fundal este foarte tare ...
@livicaionascu5582
@livicaionascu5582 4 года назад
Multumesc cu drag Edith! Te iubesc!😘😘
@floflorentina4589
@floflorentina4589 3 года назад
Ce tare esti! Mi-a placut faza cu "o casa de papusi 😂😂😂" Esti fantastica! 🙏🙏🙏
@silviaslivka
@silviaslivka 6 лет назад
Multumesc Edith, este minunata!
@silviavelescu8109
@silviavelescu8109 Год назад
Doamne, draga Edith, ce Om frumos, in tot, ești!♥️♥️♥️
@marialisica257
@marialisica257 7 лет назад
USOR DE SPUS DAR DUPA 30 DE ANI DE A MI SE INDEPLINI O DORINTA AM AJUNS LA CONCLUZIA CA FIECARE ARE DEJA SCRIS SI ASA VA FI CA UN FILM.TOTI SANTEM ACTORI CU ROLURI DIFERITE IN FILMUL NUMIT VIATA.UNII AU ROL IN FILM DE COMEDIE ALTII HOROR ALTII TRILER SI CAM ASTA ESTE.MULTUMESC.
@daniellapadatescudinu8337
@daniellapadatescudinu8337 5 лет назад
@Mihail Antoniu Radu Felicitari😉Ana-Maria.
@IvonaDemetra
@IvonaDemetra 7 лет назад
❤Multumesc,Edith
@lucianagagea2950
@lucianagagea2950 6 лет назад
Multumim.
@tatianasimion6764
@tatianasimion6764 5 лет назад
M am abonat, multumesc!🙏🙏🙏😊
@ioahanyeshua2718
@ioahanyeshua2718 7 лет назад
Edith,am încercat de multi ani sa mi se realizeze dorințele mele si încă nu mi sau îndeplinit,doar unele mici dorințe. Acum nevoie de 50000 de euro.
@ioahanyeshua2718
@ioahanyeshua2718 7 лет назад
Și sper sa reușesc să am o locuință cu iubita mea un job bine plătit sa fiu alaturi de ea.
@nayernaher4148
@nayernaher4148 6 лет назад
ioahan yeshua Du-te la munca bai,in loc sa scrii asemenea aberații
@dariussuruceanu1139
@dariussuruceanu1139 Год назад
❤❤❤
@valentinmirceaiorgu9432
@valentinmirceaiorgu9432 5 лет назад
RETETE PENTRU FERICIRE DIN CARTEA CU ACELASI TITLU:1-CERE CEEA CE VREI-DAR NU EMITE PRETENTII;2-ACCEPTA-PENTRU MOMENT-ORICE SE INTAMPLA;3-EMITE TOT MAI MULTA IUBIRE-CHIAR DACA NU OBTII CEEA CE VREI.
@tatianabaltag5775
@tatianabaltag5775 5 лет назад
Stima si Respect profund din partea mea. Va iubesc.
@anacook973
@anacook973 5 лет назад
Thank you
@enydenisa8467
@enydenisa8467 3 года назад
Exact ce aveam nevoie . Încrede re
@marinstan1473
@marinstan1473 4 года назад
❤❤❤❤❤🤗🤗🤗
@Veronica016
@Veronica016 4 года назад
De la virsta de 9 ani cer ceva atît de simplu si nimic de la 20 alt lucru extrem de simplu ,simplu sa am un serviciu nu se poate la 20 mam imbolnavit toata lumea ma face puturoasa ,am cerut un serviciu si sanatate ce am cerut atît de mult voi vorbiti de nerealisti ,rasfatati etc,
@roxanaKeyJinkiTaeminMinho
@roxanaKeyJinkiTaeminMinho 2 года назад
Dar tu faci ceva ca să primesti acel serviciu? Sau doar il ceri? Care este realitatea ta? Stai in pat si ceri? Sau trimiti CV-uri?
@elenagrapa2178
@elenagrapa2178 5 лет назад
Bine zis🤗
@inaina4449
@inaina4449 5 лет назад
daca toata lumea are in gand doar dorinta banilor ,ceea ce e adevarat ,6 miliarde de oameni au nevoie de bani.. oare ar fi posibil asa ceva?
@lenanagy373
@lenanagy373 3 года назад
Respect!!!
@magdalenadobre4312
@magdalenadobre4312 5 лет назад
Felicitări!
@davidsilva8510
@davidsilva8510 5 лет назад
Genial🤗❤
@destinyhazard5224
@destinyhazard5224 4 года назад
Destinul, norocul, efortul Divinitatea , oare de care depindem să ni se împlinească dorințele? Destinul, nu putem să cerem sortii sa ni se împlinească dorințele. Norocul, are treaba cu împlinirea dorințelor 1%. Divinitatea, doar primește informația și ne arată prin semne care, cum sta treaba cu împlinirea dorințelor noastre. Efortul? E, aici e cea mai importanta parte( 100% chiar) și interesanta. Dacă nu depui efort ce anume dorești să se împlinească? Depui efort, găsești oportunități de împlinirea dorințelor. 😁
@gabrielroman3121
@gabrielroman3121 5 лет назад
Îmi doresc cu toată ființa o împăcare cu logodnica mea...cum as putea formula corect asta?
@mariantica2203
@mariantica2203 7 лет назад
Edith face you tube adevarat,nu Dorian Popa sau Teqila sau Ilie's Vlog's. Ea macar ne invata ceva. Multumecs Edith.
@lilieanailiescu2600
@lilieanailiescu2600 3 года назад
Esti mentoorul meu trimis de Dumnezeu.Te iubesc!
@claudialupu7298
@claudialupu7298 6 лет назад
Buna dimineata ! O dorința am si eu ,sa am copii .Cum sa cer la D-eu aceasta cerere numa el ma poate ajuta ? Multumesc
@VcL13
@VcL13 5 лет назад
AI nevoie De un barbat nu De dumnezeu 😁
@mariabraicov695
@mariabraicov695 5 лет назад
Prima crede ca vei intalni un barbat minunat cum til doresti...si roagal pe Bunul Dumnezeu sa ti sa se implineasca dorinta simtindo cu tot corpul si sufletul tau : trebuie sati vezi copilul dorit cu toata fiinta ta !!! DOAMNE AGUTA!!!
@MargaretaPopovici
@MargaretaPopovici 6 лет назад
Te iubesc ești magică!
@bakeryexes1458
@bakeryexes1458 5 лет назад
DE CE NU NE SPUNETI EXACT CUM SE ANDEPLINESC DORINTELE ....ACELIASI CHESTII LE SPUNE TI TOTI DAR SUB ALTE FORME ...REEAL NIMIC ..O SEARA BUNA TUTUROR ......
@anacook973
@anacook973 5 лет назад
Exactly
@marioionut987
@marioionut987 5 лет назад
Ms
@AuraBLupu
@AuraBLupu 5 лет назад
💖💖💖
@sandafratila7495
@sandafratila7495 6 лет назад
Uni cer bani alți cer doar in strop de fericire ! Și nu primesc 😢
@EdithKadar369
@EdithKadar369 6 лет назад
Acestea sunt cerințe pentru exterior. Ceea ce vrem de afară se află înăuntrul nostru. Fericirea nu vine de afară, ci trebuie găsită acolo unde e, înăuntrul nostru.
@vichiconstantin2158
@vichiconstantin2158 6 лет назад
Esti minunata Edith😘
@cocolix2a-sbff600
@cocolix2a-sbff600 4 года назад
Eu mereu ma rog sa mi se andeplinesc
Далее
SEMENI VÂNT, CULEGI FURTUNĂ (sau ce dai, aia primești)
2:20:27
NU POȚI AVEA O VIAȚĂ NOUĂ CU GÂNDIREA TA VECHE
2:48:41
Daniela Andreescu - Mindfulness,  Prezenta Constienta
32:06
Maestrul Dorel Vișan de vorbă cu Adina Alberts [PODCAST]
1:14:02