Тёмный

CUM SĂ ÎȚI CUREȚI CANAPEAUA ȘI GEAMURILE CA UN ADEVĂRAT PROFESIONIST? 

THE COOL FAMILY ADVENTURES
Подписаться 2,4 тыс.
Просмотров 8 тыс.
50% 1

Suntem pe ultima sută de metri cu amenajarea interioară a casei, așa că era musai nevoie de o curățenie ca la carte. Pentru că s-a lucrat cu mult praf și obiectele din casa noastră au avut de suferit, am zis să venim în ajutorul lor cu cele mai bune ustensile pentru o astfel de treabă. După un research amănunțit prin piață, am ales Karcher, despre care am auzit numai lucruri excelente.
Ei bine, hai să tratăm casa așa cum merită, adică să-i dăm toată atenția noastră, să o curățăm și să o igienizăm din plin, astfel încât toamna noastră să fie una liniștită, călduroasă și fără microbi. Nu știu dacă știți asta despre mine, dar chiar sunt un pic obsedat de curățenie, așa că abia așteptam să fie totul gata ca să putem igieniza din plin. Căci asta fac produsele Karcher. Nu doar că ne ajută să curățăm, dar aparatele îndepărtează și microbii, ceea ce e un mare plus.
V-am pregătit două super VLOG-uri, iar cel de azi este despre aparatele WV6 și KV4 - un super combo pentru geamuri + aspiratorul universal S 6.100 care ne-a ajutat să scoatem canapeaua la lumină.
Haideți să vedeți cum ne-am descurcat, iar dacă v-am convins și pe voi, e musai să vă spun că le găsiți pe toate la ofertă de BLACK FRIDAY, la super prețuri, cu până la 55% REDUCERE și TRANSPORT GRATUIT, aici: www.kaercher.c...
Spor la curățenie și la bucurii în sânul și confortul familiei, acasă!
Vă invităm să ne vedem și pe celelalte rețele sociale:
Blog:
www.daddycool.ro
Facebook:
Ana Novic - / ananovicbrand
DaddyCool.ro - / daddycool.ro
Instagram:
@ana_novic - / ana_novic
@daddycool.ro - / daddycool.ro
#liberipeuliță #Karcher

Опубликовано:

 

16 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 5   
@sandraniculaescu
@sandraniculaescu 3 года назад
Abia v am descoperit si m am indragostit de voi❤❤❤❤
@AVENTURILEFAMILIEICOOL
@AVENTURILEFAMILIEICOOL 3 года назад
Mulțumim mult! Bine ai venit în gașca noastră! 💚💚💚
@sandraniculaescu
@sandraniculaescu 3 года назад
@@AVENTURILEFAMILIEICOOL bine v am gasit! Daca doriti, haideti si voi cu mic cu mare in gasca mea! Am oameni faini acolo❤❤❤
@AVENTURILEFAMILIEICOOL
@AVENTURILEFAMILIEICOOL 3 года назад
@@sandraniculaescu Acolo suntem! 😁 Am văzut vlogul cu banii cheltuiți pe mâncare. În România, oamenii cumpără mai mult ca să umple frigiderul, în loc să cumpere responsabil, strict cât au nevoie, economisind astfel și bani. De cele mai multe ori mâncarea este aruncată, iar astfel se produce și risipă alimentară, dar și gaură inutilă în buget. :)
@sandraniculaescu
@sandraniculaescu 3 года назад
Asa mult imi doresc si eu o casa la tara🤩🤩🤩
Далее
PLANTĂM O PĂDURE ACASĂ! LIBERI PE ULIȚĂ!
49:52
Просмотров 1,5 тыс.
CUM E SĂ TRĂIEȘTI LA LIMITA SĂRĂCIEI?
13:35
Просмотров 1,3 тыс.
SHARM EL SHEIKH - MERITĂ O VACANȚĂ CU FAMILIA AICI?
31:36
Mancare de NAUT [ cu carne de PUI ]
6:41
Просмотров 896