Тёмный

Cum să renunți la control și să accepți realitatea 

Zaiafet
Подписаться 855 тыс.
Просмотров 92 тыс.
50% 1

Cum și de ce să meditezi: • De ce nu ești fericit
Patreon și viața lui Iliescu: / zaiafet
Fraților, ca oameni limitați și muritori ce suntem, sunt multe lucruri pe care nu le putem controla, probabil majoritatea lucrurilor. Pe parcursul vieții, vedem din ce în ce mai limpede că realitatea refuză să se supună dorințelor noastre. O altă forță mult mai puternică intervine și se joacă cu noi și cu viețile noastre. Dacă stai să te analizezi sincer, o să-ți dai seama că, de multe ori, nu ești tu la butoane. Dacă ne-am trăi, cu adevărat, viața cu intenție și conștienți de dorințele noastre, înțelegând contextul fiecărei situații și interpretând întotdeauna corect, nu ar mai trebui să ne cerem vreodată scuze, să ne explicăm, să trebuiască să ne gândim la motivele pentru care am spus sau făcut ceva. Nu am mai avea frici sau regrete.
Reinhold Niebuhr, un teolog protestant, a compus o rugăciune care ilustrează mult mai bine ce încerc eu să vă spun: „Doamne, dă-mi puterea să schimb ceea ce poate fi schimbat, răbdarea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat și înțelepciunea de a distinge între cele două”. E o aspirație profundă. Întrebarea e: care sunt lucrurile pe care, indiferent cât de deștepți suntem, indiferent cât de informați și ambițioși suntem, nu le putem schimba?
Ilustratie Foto/Video:
pixabay.com
pexels.com
unsplash.com
Adobe Stock
Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
/ @zaiafet
Susține conținutul: / zaiafet
ZaiaShop: www.zaiashop.ro
Instagram: / zaiafet
Facebook: / zaiafet
Mail: horia.sarghi@gmail.com
Aparatură Folosită:
Cameră: bit.ly/2CRMfNB
Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Опубликовано:

 

6 июл 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 395   
@ana-mariachirila2297
@ana-mariachirila2297 15 дней назад
Cu toate ca 13 ani de zile am făcut terapie, la sfârșitul anului trecut am ajuns, pentru a doua oara la burnout. Burnout de viață, nu de muncă. Nu exista burnout de muncă dealtfel. E mereu legat de modul nostru de funcționare. Am căzut adânc in depresie. Am fost la capătul puterilor...Psihologul mi-a recomandat chiar înainte de apogeu sa citesc "Recuperarea în urma traumei..." de Pete Walker. Mi-a schimbat percepția, a dat cu mine de pământ, m-a ridicat și m-a refăcut intr-o nouă eu. Această carte. Plus terapie EMDR și hipnoză. Metodele acestea m-au dus la aceleași concluzii ca cele exprimate în clip. Depinde acum ce tehnica rezonează mai mult in noi. Oricum, vă doresc tuturor pace în suflete ❤️
@ginaionescu1227
@ginaionescu1227 12 дней назад
multumim Ana-Maria! cu cine ai facut EMDR si hipnoza, te rog daca se poate sa-mi spui. Si eu fac terapie de ceva vreme si simt ca doar aceste metode ma pot ajuta insa nu am gasit pana acum specialistul adecvat.
@ana-mariachirila2297
@ana-mariachirila2297 12 дней назад
@@ginaionescu1227 nu am facut în România terapia cu cele 2 metode. În schimb, terapeuta cu care am făcut câțiva ani buni cat inca eram in București, este acum la Pitești. Nu știu dacă ajută...
@eleonoratudorache8068
@eleonoratudorache8068 9 дней назад
​@@ginaionescu1227boala este afectul emoțiilor. Ești interesata de vindecare sau de emdr și hipnoză...
@user-qt3gj8uf8l
@user-qt3gj8uf8l 8 дней назад
Felicitări! Și constelațiile fam s wow!❤
@ana-mariachirila2297
@ana-mariachirila2297 8 дней назад
@@user-qt3gj8uf8l îmi doresc sa fac, dar nu am găsit deocamdată momentul sa o fac. Mai ales că vreau să particip fizic și sa nu fac asta la distanță
@skinf_act
@skinf_act 17 дней назад
Mâine este ziua mea de naștere. Împlinesc 27 de ani iar videoclipul tău de astăzi este un semn că ,,mâine” va fi bine. Mulțumesc! ❤️
@CChriss255
@CChriss255 17 дней назад
La mulți ani! 😊
@skinf_act
@skinf_act 17 дней назад
@@CChriss255 Mulțumesc! ✨
@laurentiusaramat
@laurentiusaramat 17 дней назад
La mulți ani! 🎂
@adriantataranu2769
@adriantataranu2769 17 дней назад
Se numeste mistificare ce faci tu. La 27 de ani ar trebui deja sā fii pregātitā sā musti din tārâna cu gust de cācat a vietii!
@skinf_act
@skinf_act 17 дней назад
@@laurentiusaramat Mulțumesc ☺️
@nanetpopa4446
@nanetpopa4446 16 дней назад
Salut, Horia! Imi place mult ce faci cu Zaiafet. Am 47, sotul mai mult, fetita 9 ani. Pornim in curand intr-un drum de mii de kilometri, iar planul nostru este sa ascultam Zaiafet pe tot parcursul drumului. Faci ceva bun, dai sens. Asa ca: da-i bice, tine-o tot asa, keep going!
@taniadumitrescu3851
@taniadumitrescu3851 12 дней назад
L'am ascultat cu emoție și profunda înțelegere! Se simte ca a fost trait...Mulțumesc, pentru mine și pentru toți ceilalți!⚘️
@romerox2802
@romerox2802 15 дней назад
”Crezand ca putem pati orice,oricand,devenim umili,ne simtim uniti cu toata omenirea” de reflectat la treaba asta!!!!
@danielionutcibota9028
@danielionutcibota9028 11 дней назад
Se vede ca tratezi cu respect sincer,onest,pe toti urmaritorii tai,dupa modul cum ne-ai impartasit din meditatiile si cugetarile tale interioare ,cat se poate de natural si pentru asta ,mare respect,omule👍acest material e pur si simplu o terapie,cel putin pentru mine,deoarece,am momente de meditatii si cautam niste raspunsuri,niste confirmari la unele ganduri ale mele,pe care le-am primit din acest clip,multumesc!Tot ce faci pe acest canal e interesant si de calitate,de aceea trebuie sa continui neaparat!
@davidfilestra8826
@davidfilestra8826 17 дней назад
This is the Zaiafet we need!
@1danniel93
@1danniel93 5 дней назад
Literally ❤🎉
@aly9244
@aly9244 17 дней назад
,,Faca-se voia ta''! Asa se cedeaza controlul! In permanenta o mantra!
@user-el1sh4zy1x
@user-el1sh4zy1x 14 дней назад
Buna percepere! Viața nu poți să o controlezi. Naștere, evoluție, declin sau succes, și inevitabil sfârșitul....intre ele sa ai fericire. Fericirea de a trăi, nu mai contează cum!? Respect pentru comentariu!
@FlorinDragu-nk5cb
@FlorinDragu-nk5cb 6 дней назад
Renunțați la Afirmații păgâne repetitive și inutile, sunt șanșe ca la rugăciune. Acceptă faptul că te bagi singur in iluzii și acceptă că Tsukuyomi este destul de puternic. Un spirit al decepției și al iluziei.
@alexandrutipa9253
@alexandrutipa9253 16 дней назад
Video ul acesta ma făcut sa plâng, se vede ca ești un om bun, ca ai depus eforturi pentru a te cunoaște și descoperi, ca ai trecut prin multe; dar capul sus acum: arăți foarte bine și ai o echipa de oameni minunați în jurul canalului. Nu te mai simți vinovat, totul va trece si noi vom continua sa strigam " sa se audă zaiafet peste tot pe internet" , mulțumesc pentru toți anii aceștia
@dicu.alin20
@dicu.alin20 12 дней назад
Ai perfecta dreptate, eu am ajuns sa cred ca dacă vreu ceva trebuie sa fac, sa ma port corect fata de cel de lângă mine dacă îmi doresc bunătate, adică karma este reala😅❤ Faci bine primești ce meriți, sper ca sunt destul de explicit😊
@valentinbusuioc4054
@valentinbusuioc4054 17 дней назад
eu am fost rupt intre doua "scoli", taica-meu a fost undeva intre stoicism si perceptele budiste, iar maica-mea a fost o luptatoare pentru care nu existau obstacole. Dupa 40 de ani, a prevalat mentalitatea paterna, pana atunci fiind dominat de sentimentul de luptator pe care mi-l insuflase maica-mea. Felicitari pentru regasire si mult succes in calatoriile urmatoare!
@mihaelapetre7605
@mihaelapetre7605 16 дней назад
La mulți ani! Să realizeze generația ta,ce nu a putut face,a mea! 44 de ani!
@valentinbusuioc4054
@valentinbusuioc4054 15 дней назад
@@mihaelapetre7605 din pacate, eu merg pe 46... si deja am plecat din tara de 12 ani.
@mihaelapetre7605
@mihaelapetre7605 15 дней назад
@@valentinbusuioc4054 Păcat! Avem nevoie de oameni valoroși, fără ghilimele! Sănătate multă și să vă fie bine!
@valentinbusuioc4054
@valentinbusuioc4054 14 дней назад
@@mihaelapetre7605 multumesc la fel!
@alexandrugogu4513
@alexandrugogu4513 17 дней назад
Clipul acesta a venit la momentul potrivit, incerc sa ies din situația curenta de viata și orice as face nu reușesc. Am citit o gramada de carti/materiale de dezvoltare personala, dar din păcate nu m-au ajutat cu nimic concret. Am ajuns la concluzia ca singura opțiune este sa renunț sa mai încerc sa fortez lucrurile pentru a face o schimbare și sa ma las dus de val, ca să zic asa. Altfel spus, sa las viata sa ma surprinda și sa vad ce îmi rezerva. Mulțumesc frumos Horia 😊
@tudoralexandruienulescu2214
@tudoralexandruienulescu2214 17 дней назад
Fix asa si eu. 😊
@danielabarladeanu345
@danielabarladeanu345 17 дней назад
Ai grija sa nu te imbolnavesti. Stresul cauzeaza tot felul de boli. Pe mine deja m-a potcovit bine.
@alexandrugogu4513
@alexandrugogu4513 17 дней назад
@@danielabarladeanu345 Da sunt constient de asta,ideea este ca vreau sa incep sa imi traiesc viata dupa princiul "Fie ce o fi,merg inainte si vad ce se va intampla".Cred ca asa este un mod sanatos si intelept sa iti traiesti viata.
@adriantataranu2769
@adriantataranu2769 17 дней назад
Stati sā vedeti ce motivant si minunat este când esti la pāmânt si celor din jurul tāu le merge extraordinar! Toti, unde intorci capul pleznesc de realizāri, fericire si dragoste, au familii minunate, copii premianti, joburi pline de satisfactii iar masina este nou-noutā , a costat fārā credit 54000€ ! Iar la tine se uitā toti ca la un câine schiop lovit de o masinā...... Atunci, cu dârzenie si credintā in fortele proprii, mergi la Dedeman, îti iei o funie groasā ( de-aia cu verde si negru pe textura exterioarā ) opresti la D&M si îti iei un calup de sāpun " cheia" si in pas gimnast te îndrepti spre pādurea de la marginea localitāti.......te asteaptā acolo multe oportunitāti. Goruni, stejari, brazi, mesteceni.......Nu e minunat?
@armandharaidun7637
@armandharaidun7637 17 дней назад
Alexandru, sa stii ca mereu se poate si mai rau. Doamne fereste sa ne dea Dumnezeu atat cat putem duce. Eu zic sa ne bucuram de lucrurile mici. Eu ma bucur ca am zugravit un perete spre exemplu, daca deocamdata mai mult nu pot face.
@_ANDRA_01
@_ANDRA_01 16 дней назад
Absolut minunat. Am si plans pe final, inca nu stiu de ce, dar o sa aflu. Si eu am trecut in ultimii ani prin mari schimbari, mai ales spirituale. Iti multumesc ca aduci atata valoare pe aceasta platforma.
@mariaiacob7259
@mariaiacob7259 15 дней назад
Cand am realizat ca nu o sa am niciodata o relatie parentala asa cum o doresc si credeam ca e firesc am jelit cateva zile. In prima zi nu m-am putut ridica din pat si eram ca moarta in interior. Nici furia de atunci nu mai este, resentimentele de atunci nu mai sunt. Inca nu sunt in punctul sa ii privesc cu duiosie, dar cred ca voi ajunge acolo acceptand in fiecare zi ceea ce este acum. Mintea noastra creaza asteptari din povestile pe care ni le spunem si tot ea da cu noi de pamant. Ai punctat foarte bine doliul si pierderea, dar noi inca ne educam copii sa nu accepte pierderi si esecuri, sa nu dea drumul la vise si iluzii.
@ioncorbu4947
@ioncorbu4947 16 дней назад
Ador direcția pe care ai luat-o în zaiafet în ultima vreme. Mulțumim că ai ales să împărtășești cu noi experiența și maturitatea pe care o capeți. Cu siguranță va fi util pentru mulți. Îmbrățișare
@David-rc5wl
@David-rc5wl 17 дней назад
Chiar mi-ai luminat ziua asta și toate zilele pe care o să le am,ești un om bun!
@aliceinwonderland1409
@aliceinwonderland1409 12 дней назад
Hey Zaiafet! Foarte frumoase reflexii asupra vieții și impactului pe care îl are asupra noastră. Ești foarte talentat din multe puncte de vedere și apreciez din suflet că ai împărtășit cu noi din cunoștințele tale, acumulate cu greu de-a lungul timpului. Cu permisiunea ta....am să adaug ce m-a ajutat, de vreo 2 ani în coace, să văd altfel 'lucrurile'... și anume mulțumirea, gratitudinea, față de tot și față de orice... Cu un pix și un caiet banal, pe stomacul gol și proaspăt trezită... mulțumesc pentru tot înainte de orice. O sa fie bine? Poate... Eu mulțumesc! Mi-a folosit ca și terapie, aceste rânduri, conștiente.. zilnice, constante. Mult succes la toată lumea! ❤❤❤
@Zamolxess
@Zamolxess 3 дня назад
Am patit si eu asa ceva,oricat te lupti ptr o relatie deja pierduta tot acolo ajungi,cel mai bine e sa accepti realitatea,sa tii doliul de rigoare(la mine a tinut aproape 5 ani depresia,primul an foatre puternica dupa aceea mai omenoasa) si sa treci senin in urmatoarea etapa a vietii si sa nu te gandesti niciodata la ce-ar fi fost sau ce-ar putea fi,si,cel mai important din toate acestea---SA TRAIESTI !!! Multe multumiri ca impartasesti aceste lucruri cu noi !
@emilmatei2258
@emilmatei2258 16 дней назад
Felicitari, esti o persoana care merita apreciata, mai ales ca in Romania, sa faci ceea ce ai facut tu, inseamna sa joci pe modul hard, dar de asta te respectam!
@cameliamortila9771
@cameliamortila9771 13 дней назад
..Ieri am implinit70..., si da , il urmaresc pe Zaiafet!😊...Are mare dreptate, orice se poate intampla , oricand!
@petculucian91
@petculucian91 5 дней назад
Am auzit lucrurile astea într-o formă sau alta de multe ori, dar acum ai explicat fix cum trebuia ca să înțeleg. E un aport mare la calea mea, mulțumesc!
@vitalider
@vitalider 16 дней назад
Acum am închis un clip zaiafet de acum 3 ani... Ce diferență, ce transformare.
@oanceacristina476
@oanceacristina476 5 дней назад
Cu lacrimi în ochi îți scriu ca să-ți mulțumesc pentru acest video, Horia! Trec printr-o perioadă grea, printr-o perioadă în care simt că m-am pierdut și mă tot caut. Parcă tot ce fac mă îndepărtează și mai mult de acel eu pe care îl tot caut neîncetat. Îmi pare rău că ai trecut prin asemenea suferințe și, sună ciudat venind de la cineva pe care nu-l cunoști, sunt absolut mândra de modul în care te-ai confruntat cu durerea și ai trecut peste, sau încă încerci. Un text ft bine scris, ca deobicei, și citit din suflet. Mulțumesc că m-ai făcut să conștientizez că trebuie să privesc durerea în ochi, să iert, să fiu mai blândă cu mine și să-mi dau voie să jelesc. Mulțumesc!
@zaiafet
@zaiafet 4 дня назад
și eu îți mulțumesc. Mă emoționează ce ai scris
@alexandrateodora9358
@alexandrateodora9358 13 дней назад
Câteodată mă uit la câte un videoclip de-ale tale și zâmbesc, realizând că în sfârșit cineva gândește asemănător mie. Chiar îmi dai un sentiment de siguranță cumva prin ceea ce faci și mai ales CUM o faci, cum gândești. Mersi mult, keep it up! ✨️ Cred că aveam nevoie de video-ul ăsta :)
@mariapaun1512
@mariapaun1512 14 дней назад
Esti un model..de ascultat.Am 55 de ani si am invațat de la tine.Mulțumesc!!
@Anonimus217
@Anonimus217 14 дней назад
Salve! N-am cuvinte! Scriu din recunoștință, deci mulțam' fain! Multe cărți din ziua de azi nu au atâta înțelepciune ca astea patruzeci și două de minute! Recomand!
@borzaflorin2462
@borzaflorin2462 16 дней назад
Mulțumim pentru tot conținutul interesant, mai ales cel legat de istorie care pe mine m-a scos din bulă. Mulțumim mult Zaiafet!!!
@Nicotin3x
@Nicotin3x 14 дней назад
Mulțumim! Foarte bun. Ma regăsesc din plin în ceea ce zici și cred ca o mare majoritate din societatea din ziua de azi.
@ElenaElena-vj2on
@ElenaElena-vj2on 16 дней назад
Esti un om minunat! Un video exeptional 👏
@gamerul
@gamerul 5 дней назад
Ce clip GREU. Ma minunez si ma bucur enorm ca exista astfel de content pe RU-vid!
@user-km9ti3br4v
@user-km9ti3br4v 16 дней назад
Felicitări 👏👏👏,un material care îți schimbă modul de a vedea lucrurile în viață ❤
@petrescuanca6338
@petrescuanca6338 16 дней назад
Ești o minunăție de om! Mulțumesc!❤️❤️❤️
@phoenixd9679
@phoenixd9679 11 дней назад
Multumesc mă bucur ca te-am găsit, faptul este că fac progrese, mă lupt și lupta a ajuns foarte obositoare… subscriu , like 💜
@danielDH93
@danielDH93 6 дней назад
Ce frumos că ai ales calea compasiunii 🤗, fie ca tot ce faci, sa fie in beneficiul tuturor❤💎
@davidcrasovan3475
@davidcrasovan3475 16 дней назад
Mulțumim pentru materialul ăsta de calitate!😢😮
@monicalichi9753
@monicalichi9753 16 дней назад
Extraordinar material! Astept cu drag si altele!
@imortalghost6760
@imortalghost6760 17 дней назад
Il avem pe zaiafet in forma dinou!Esteeeeeeeeee!
@andreimj
@andreimj 16 дней назад
Te iubesc, omule! Acum imi scriu fragmentul acesta in jurnal!
@lilianastadlmayr2399
@lilianastadlmayr2399 6 дней назад
Atât de bine ai descris totul. Mulțumesc!
@AnaMARIA-cq7zp
@AnaMARIA-cq7zp 2 дня назад
Multumesc frumos pentru aceasta “spovedanie” a ta menita sa deschidă minți. Personal, ți-am simțit lipsa de pe canal și sunt foarte bucuroasă că revii!! Așteptam de fiecare dată nerăbdătoare să văd ce cărți ai mai citit și să aud ce povești ai mai cules din ele. Welcome back🤗
@danielstanciulescu8986
@danielstanciulescu8986 7 дней назад
Dupa un intreg sir de evenimente si schimbari in viata mea, iar cand fiecare zi ce trece pare mai apasatoare si mai grea, am dat peste acest videoclip. Tot ce pot zice este ca il voi vizualiza zilnic pana cand voi intelege si voi aplica fiecare sfat oferit. Multumesc pentru acest continut creat!
@dancostiner3705
@dancostiner3705 16 дней назад
Felicitări. O adevărată lecție de viață.
@hephyones1923
@hephyones1923 10 дней назад
Fenomenal material, multumesc, sper sa continui!
@bogdancostinmatei2454
@bogdancostinmatei2454 2 дня назад
Foarte frumos.. mult adevăr, introspecție și studiu! Felicitări!
@Robert-Vlad31
@Robert-Vlad31 16 дней назад
Foarte bun video-ul. Chiar mă ajută și învăț multe. Mulțumesc!👍
@razvanstanca3189
@razvanstanca3189 15 дней назад
Felicitari! Este unul din cele mai bune materiale pe care le-ai facut.
@petrumacovei9632
@petrumacovei9632 16 дней назад
Mulțumesc. Iarăși sincer și pătrunzător. Ajută.
@petrescucarmen5788
@petrescucarmen5788 17 дней назад
Mulțumesc, Horia!❤
@vasilestrugari4888
@vasilestrugari4888 5 дней назад
Cuvinte de înțelepciune... Superb!!
@stefanabajenaru
@stefanabajenaru 4 дня назад
Mulțumesc 💚 acest video a venit la momentul potrivit pentru mine 🥰
@mirelamihala5813
@mirelamihala5813 16 дней назад
Felicitări și mulțumesc!
@bagdad5138
@bagdad5138 17 дней назад
Fix cand ai nevoie de un clip de genu, vine Zaiafet. Multumim.
@ManuelaHortolomei
@ManuelaHortolomei 8 дней назад
Este un clip Zaiafet pe care l-am trecut în lista mea de “lecții” de ascultat pe termen lung. Informații care trebuie repetate pentru a fi mai ușor de acceptat. Mulțumesc 🙏
@mariabotezatu1103
@mariabotezatu1103 10 дней назад
Mulțumesc mult! "Acceptarea neacceptabilui este cea mai mare forță divină".
@ioana2739
@ioana2739 16 дней назад
Felicitari, un video foarte bun! Continua cu astfel de content, aduce multa bogatie si intelepciune in viata mea si cu siguranta si in a celorlalti care te urmaresc!
@filip99
@filip99 16 дней назад
" 6 ADEVARURI DURE CARE TE FAC UN OM MAI BUN " Acum 8 ani ma impresionat , felicitări evoluăm împreună , cel mai interesat după 8 ani , felicitări pentru munca ta , noroc bun .
@FlorinDragu-nk5cb
@FlorinDragu-nk5cb 6 дней назад
Nu vă mai plângeți sau căutați să fiți oameni mai buni. Pur și simplu doar fiți!
@sAntAclau5
@sAntAclau5 4 дня назад
Cred ca ar fi genial de util pentru multi dintre noi un dialog, podcast șuetă sau cum se va numi intre tine si pătraru..sunt un chitros și nu dau bani pe net da' as plăti să văd asta
@silzar2136
@silzar2136 16 дней назад
Forta Horia , esti la inceput de drum, viata are inca multe provocari pentru tine. Iti doresc sa fii intelept sa le primesti cum se cuvine! Cu drag, Silvia
@cristianciuca4648
@cristianciuca4648 16 дней назад
Superb ❤. Alții nu ajung la aceste înțelepciuni într o viață de om … congrats 🎉
@aureliamorar5254
@aureliamorar5254 9 дней назад
Mulțumesc cu recunoștință infinită ❤️Cel mai greu este să ne iertăm pe noi înșine ❤️Fără să fi făcut ceva rău ❤️Viața este o experiență din care să creștem❤Mulțumesc❤
@andaanamaria95
@andaanamaria95 16 дней назад
It came just to the right time 🖤✨ Mulțumesc!
@danielabarladeanu345
@danielabarladeanu345 17 дней назад
Multumesc foarte mult!!...❤❤❤
@FlorinHulpoi
@FlorinHulpoi 8 дней назад
At the lowest point in my life i saw this and i was so relief ,te respect zaiafet
@octavianghergut3974
@octavianghergut3974 17 дней назад
Bravo Horia material de felul asta asteptam de la tine ! 👏👏👏 Nu cel propagandistic american .
@AndreeaPrisacariu
@AndreeaPrisacariu 5 дней назад
Sincer ... Mulțumesc!!☀️
@historyrelieved6928
@historyrelieved6928 8 дней назад
Foarte frumos videoclipul zaiafet!❤
@grozavusidonia5136
@grozavusidonia5136 15 дней назад
Felicitări, Horia! E bine că ai trecut prin procesul ăsta, crești frumos. :)
@elenachelu1434
@elenachelu1434 17 дней назад
Mulțumesc! Aveam mare nevoie de clipul asta!
@marialaura9927
@marialaura9927 17 дней назад
Mulțumesc mult pentru tot💜🙏
@haisakomi
@haisakomi 15 дней назад
Cel mai bun video de vizionat la prima oră a dimineții. Chiar îmi schimbă perspectiva asupra zilei care abia începe.
@rada7350
@rada7350 17 дней назад
Felicitari! Exceptional discurs
@user-el1sh4zy1x
@user-el1sh4zy1x 14 дней назад
Salut Horia! Bine ai revenit! Respect pentru deciziile pe care le iei! Nu ești un robot, ai trăiri, probleme personale, dar ești om. Omul pe care vrem să-l ascultăm, să-l iubim! Dor de tine!
@user-el1sh4zy1x
@user-el1sh4zy1x 14 дней назад
Horia, iartă mă că te întreb! Moise, prietenul tău, de ce nu mai este prezent la Zaiafet? Pe langa problemele tale personale, rezolvă te rog situația! Între ghilimele, desigur. Sunteți buni, deșteptți, competenți! Fă un efort, fă ceva, dacă vrei iluminarea!
@florintubucan8150
@florintubucan8150 16 дней назад
Mulțumesc din suflet, Horia!
@alexandrucozmin7513
@alexandrucozmin7513 16 дней назад
In legătură cu bătrânețea...am doar 25 de ani si incepand cu anul asta am pus foarte mare accent pe sănătatea mea...fără alcool,țigări, zahăr, mănânc sănătos si fac sport...ma hidratez corespunzator si incerc sa îmbunătățesc comunicarea cu subconștientul meu prin meditație si simbolistică. Sunt inca prea tânăr sa renunț la mine...dar promit ca dupa 60 de ani voi accepta ca sunt bătrân😅
@criss2668
@criss2668 8 дней назад
bravo! mai vrem video uri de genul
@fatapadurii7289
@fatapadurii7289 13 дней назад
Ceea ce ai facut tu azi aici ma ajuta sa trec peste izolarea in care ma aflu si depresia in urma unei despartiri . Merci .
@florinciobanu280
@florinciobanu280 12 дней назад
Sărut mâna că ai scos reclamele, m-am dus în botanică în Iași, mi-am luat o pernă și abia am așteptat să văd acest videoclip. Iubesc seria asta
@oldlake55
@oldlake55 16 дней назад
Horia e cel mai tare! Bravo Horia! Multumim pentru acest canal!
@ancaprundeanu1425
@ancaprundeanu1425 16 дней назад
Mult succes, să-ți revii și să te simți bine din nou... 😢
@MrAdy199571
@MrAdy199571 16 дней назад
Mult succes in continuare 😊😊😊❤❤❤si mulțumesc pentru sfaturi 🙃🙃
@bogaflorin
@bogaflorin 15 дней назад
Foarte bun. Multumim
@badflo7471
@badflo7471 16 дней назад
Man, respect!
@adrianlupu1502
@adrianlupu1502 14 дней назад
Salut, Super! Impresionant. Sunt întrutotul de accord. Merci.
@EggyGTO
@EggyGTO 16 дней назад
Timpul le rezolva pe toate , singura cerinta e.. sa fii acolo cand le va rezolva
@aniradu4553
@aniradu4553 12 дней назад
Îmi plac mult videourile pe tema din acesta ❤❤❤
@djdubaster
@djdubaster 16 дней назад
Te iubesc pentru tot! 🤗
@andreeapirlog9120
@andreeapirlog9120 10 дней назад
Ce povețe frumoase și adevărate!
@ioanatifui6895
@ioanatifui6895 17 дней назад
Multumesc Horia!
@girdeanualex
@girdeanualex 9 дней назад
Horia povestea mea se potriveste cu a ta ca si trairi/experiente generale. Vroiam sa ma leg de vorba ta ca acest canal nu s-a destramat datorita noua celor care te urmarim, probabil fiindca asa cum a venit si acest episod, pe fiecare eu le astept cu nerabdare fiindca ma gandesc acum ca sunt atras de modul cum transferi energia ta muncii tale si noua indirect. Astept cu nerabdare sa poti continua proiectul zaiafet🤗
@cosarazvan9447
@cosarazvan9447 8 дней назад
Îți mulțumim!
@florynoyu
@florynoyu 16 дней назад
Salut! Apreciez foarte mult felul în care explici lucrurile. Ai un talent deosebit în a comunica ideile. Totuși, mi-ar plăcea să vorbești un pic mai rar și să faci câteva pauze pentru a putea procesa mai bine informațiile prezentate. Mulțumesc!
@GETAVAX
@GETAVAX 14 дней назад
Atinge ecranul,din setari poti alege viteza de redare ca iti este potrivita.
@corinaimbrea3655
@corinaimbrea3655 10 дней назад
Câtă înțelepciune! 🙏🤍🌺
@adriantarba9466
@adriantarba9466 12 дней назад
Interesant punct de vedere. Felicitari!
@ionsufana5250
@ionsufana5250 3 дня назад
Sint de acord cu tine. Totusi daca toti oamenii de pe planeta gandeau ca tine, nu ar mai fi aparut progresul, inventiile. Multi au reusit altfel decat cum spui tu, da, asa e, cu suferinta. Suna a resemnare. Apreciez clipul si poate e doar parerea mea ❤ Mai scriu pe parcurs ce ascult. Comica asta: Pamintul e vesnic ( gluma: vorbim peste vreo 500 de ani 😂). Aici, cu teama cred ca ai dreptate, dar din nou, nu trebuie sa te resemnezi si sa cauti solutii. Mda, am reusit sa ascult pana la minutul 26:10. Eu am 56 de ani si lucrez in stress, dar imi place, am nevoie de asta. E bun clipul, dar e numai pentru anumiti oameni. Pana la urma, nu sintem toti la fel. Succes in continuare, te pricepi la ceea ce faci.
@linarobu7171
@linarobu7171 14 дней назад
Mulțumesc mult pentru cunoaștere
@radudragan1700
@radudragan1700 10 дней назад
Mulțumesc !
@laurflorea355
@laurflorea355 16 дней назад
Bun! Mulțumesc!
@juliatara-lunga3624
@juliatara-lunga3624 15 дней назад
Te iubim, Horică! ❤
@catalinprofir4167
@catalinprofir4167 14 дней назад
Felicitări 🤗
@stefan202004
@stefan202004 15 дней назад
Salut, sunt un urmăritor fidel al clipurilor tale , sunt extraordinare
Далее
Fane Spoitoru: regele interlopilor
1:34:25
Просмотров 146 тыс.
Dopamina: molecula dorinței
1:10:32
Просмотров 227 тыс.
Cum s-a născut cultura europeană
41:20
Просмотров 233 тыс.
5 cei mai C0I0ShI OAMENI de pe planetă
10:29
Просмотров 1,4 млн
Cum recunoști un narcisist
1:04:25
Просмотров 149 тыс.
Originea Basmelor
40:15
Просмотров 316 тыс.
Peștele din tine
44:18
Просмотров 435 тыс.
Capitalism - sau cum?
49:18
Просмотров 305 тыс.