Ma bucur mult ca vorbesti despre asta... In Romania nu cred ca exista cineva care sa nu aibe traume din copilarie Suntem copiii unor altor copii abuzati emotional, dar noi suntem prima generatie care va rupe acest lant
Hei Anne! La minutul 8:30 ai precizat ceva legat de modul in care traind intr un mediu abuziv in copilărie te poate afecta in viitor in diferite moduri in relatia de cuplu. Mi-ar placea foarte mult daca ai putea dezvolta mai mult acest subiect intr-un clip separat. Consider ca e foarte important acest subiect deoarece frica cea mai mare a unui tânăr abuzat de un parinte e ca si in familia pe care si-o va forma in viitor sa fie abuzat din nou sau sa devina ca parintele lui. De asemenea ne poti da exemple cum putem destinge faptul ca partenerul de cuplu poate deveni abuziv sau nu pe termen lung si cum te poti vindeca de traumele din copilarie. Mersi mult! 🤗
Pff, ma identific! Incerc de câțiva ani sa lucrez la asta si de multe ori constientizez ca intr-un moment reactionez ca mama/tata si incerc sa ma opresc, sa rectionez cum stiu ca e mai bine. Oricum, cum ai spus si tu, trebuie sa fim curajosi si sa incercam mereu sa ne schimbam, caci aceste modele sunt puternic inradacinate inca din copilarie. E muult de munca dar nu e imposibil... Felicitari pentru clip si ma bucur ca abordezi aceasta tematica! ✨Huggs! 🤗🤗
Felicitari! Bine punctat. Pacat ca in Romanica se mai aude pe la colturi ca psihoterapia e pentru "cei ce nu au toate tiglele pe casa". Sa speram ca si asta se va schimba odata cu schimbarea viitorilor parinti ce vor fi probabil mai putin imaturi emotional decat cei de acum.
Singura problema pe care o am e, postezi asa rar...:( Imi pare extrem de bine ca exista oameni ca tine, n-ai idee cat ma ajuta clipurile tale. Am constientizat si m-am eliberat de atata incarcatura emotionala incat acu simt ca zbor, inca mai am multa bataie de cap, dar macar sunt pe drumul cel bun. Te sustin si te incurajez sa continuii aceasta serie, ajuta foarte mult, pe mine ma ajuta foarte mult! Succes in toate!
Cred că și mai rău e că deși vreau să mă vindec, trebuie sa o fac singură. Am 16 ani, așa că nu mă pot duce la consiliere psihologica fără acordul părinților, acord pe care nu îl primesc. Niciodată nu simt afecțiunea mamei, deși vad cum fratele meu o primește. Am incercat orice, și după videoul acesta și cel precedent mi-am dat seama că părinții îmi sunt imaturi emoțional, dar preponderent mama. Cum ai spus și tu "schimbarea o poate face doar propria persoana".
Sunt la minutul 6:00 și sunt pe jos, bocită toată... În tot ce ai zis, m-am regăsit parțial sau în totalitate, atingând niște corzi foarte sensibile...
Si mama este imatura emoțional genul Dramatic și mă bagă în tot felul de situații ciudate, si tatal meu este genul critic și va mulțumesc pentru videoclip respect!! ♥️♥️
Ești o persoană minunata! Ajuți o mulțime de copii/adulți prin subiectele pe care le abordezi! Cel puțin mie știu ca '' mi-ai deschis ochii'' ty so much, ly😍
Buna Anne! Si eu incerc sa ajut lumea si sa le spun cat ajuta terapia, din pacate nu putem ajuta cu forta sau schimba oamenii. Insa sper ca aceste informatii totusi sa ajunga la cei care-s in suferinta, tristi, agresivi, cu diferite probleme si doresc totusi sa isi gaseasca curajul sa mearga si sa se vindece, sa isi deschida mintea, sufletul si ochii. Sa munceasca pentru ei, sa se cunoasca, sa nu mai bage in seama ca lumea ii judeca, si in final sa se poata bucura de viata pe care o au aici si sa nu se mai planga incontinuu, ori si sa nu mai abuzeze alti oameni. Depinde la fiecare cu ce se confunta, astept cu nerabdare urmatorul clip! :)
M-am regăsit în aproape toate cele menționate de tine (mai ales la partea cu salvatorul familie... Oh mare greșeală am mai făcut) Este cu atât mai greu când realizezi că și părinții mei au trecut prin asta (la adulți îi foarte greu să schimbi ceva fiindcă exista aceea rezistenta la schimbare mai ales când trebuie să își revizuiască o mare parte din comportamentul lor) În momentul de față eu încerc pe cât posibil sa rup acest lanț... Nu vreau sa mă arunc să îi ajut pe ai mei fiindcă am învățat ca CHIAR TREBUIE SĂ AM GRIJĂ DE TINE! 💝 Îți mulțumesc pentru acest clip Anne! 😘💚👽
M-am regasit din nou in acest clip. Eu inca sunt in proces de vindecare si mai am mult de lucru cu mine insami. Insa de acum 4 ani am inceput schimbarea, de cand am reluat relatia cu actualul partener si am invatat ca lucrurile pot fi si altfel, ca intr-o relatie trebuie sa existe respect si sustinere reciproca si toate cele. Si am inceput sa ma pun pe mine pe primul plan, sa las nevoile celorlalti la o parte.
@@pescleveianamaria7097 Eu din 2010 nu am mai avut pritenä cä mie fricä cä ajung si fac ce or fäcut pärinti mei cu mine 😔😔😔 nu mai fac limica in timpul meu liber stau numa in pat,tv si abea apuc sä mä sting cä nu am nimica in viatä am 36 de ani nu am prietenä copii nimica 😔😔😔dar mam obişnuit asa asta e😔😔
Copii relaxati in ziua de azi ?!!!!N ai sa vezi !Sunt atata de incarcati de mici !Incepand de la gradinita li se cere prea mult .Incep cu obligatiile ,atributiile ,indatoririle de f mici .Copiii din ziua de azi nu au copilarie .
Psihoterapie, citit carti despre emotii - Brene Brown (Curajul de a fi vulnerabil), Gaspar Gyorgy (discursuri despre evolutie emotionala) si lista continua!
Same here. Inclusiv ca e normal ca partenerul sa te abuzeze fizic sau emotional. Am noroc ca niciodata nu am acceptat abuzul fizic insa fara sa constientizez la momentul respectiv, am acceptat mult abuz emotional.
Dumnezeule.... la numarul 6 zici ca ai vorbit despre mine, asta ma face putin sa plang. Eu am ambii parinti imaturi emotional, tata este un om destul de agresiv iar mama este toxica in cel mai dureros sens, ambi consuma alcool si nici nu vor sa auda daca le zic sa incerce sa se lase. Eu desenez de 3 ani si am reusit pe propriile coate sa intru la liceul de arte Nicolae Tonitza din Bucuresti, numai sa scap de ei si sa.mi pot trai singura viata, acesta a fost visul meu de ani de zile, sa pot sa scap din iadul ala si sa traiesc singura. Acum imi dau seama ca am o truma legat de lucrul asta, ca am fost obligata sa.mi port singura de grija de cand ma stiu pe motiv " stiu ca tu te descurci ", asta mi.a zis tot timpul mama, indiferent despre ce era discutia. Am trecut printr.o depresie destul de grea care m.a maturizat foarte mult, totusi mi.as fi dorit din suflet sa nu fi trecut prin nimic, stiu ca nu pot da inapoi, pentru ca asta este singura cale sa scap de ei. Mama a pus mereu cea mai multa presiune pe mine sa reusesc si sa ajung undeva departe, poate ca nu suna rau din exterior, dar o facea mereu intr.un fel batjocoritor, cica " asa te intaresti " mai tare ma facea sa ma gandesc serios la obtiunea sa ma spanzur decat sa continui, dar daca ii spuneam ceva imediat incepea sa planga si imi zicea ca sunt o dezamagire pentru ea si ca a gresit in educatia mea si imediat ce incepeam sa.i ofer atentie si sa.i cant in struna ca nu.i asa ca o iubesc etc imi zicea ca sunt copilul ei preferat ( mai am o sora ), si dupa cand era ceva o cearta intre mine si sora mea ea tinea numai cu ea si ma umilea pe mine in fata ei ca sa o faca sa se simta mai bine, si dupa cand incepeam sa ma cert doar eu cu ea ca de ce ma batjocoreste mereu in fata ei imi zicea " lasa ca ea are mai multe probleme, tu esti mai puternica, las.o si pe ea, poartăte frumos cu ea " chiar daca e mai mare cu 4 ani si este o lepra si jumatate care nu stie sa faca aproape nimic si ma pune sa fac eu totul in locul ei 🤦🏻♀️. Hahh....m.am descarcat putin aici, scuze, dar si eu fac parte din " copii parintilor imaturi emotional " eu am reusit sa.mi deschid mintea cat de cat si sa pornesc singura pe drumul meu de frica sa nu ajung ca ei, părinți mei . Daca mai sunt persoane care trec prin asta incercati sa plecati din acel mediu, nu va ajuta cu nimic, mai rau va strica. Eu nu am mai putut sa rezist pana la facultate sa plec, de asta am ales sa.mi iau viata in piept de la 15 ani, stiu ca nu este o alegere buna pentru multi dar a fost cea mai buna pe care o puteam lua, era ori ea ori o funie agatata de grinda, pentru ca nu mai puteam suporta mediul ala toxic in care traiam si inca traiesc, nu a inceput scoala. Ma bucur din suflet ca ti.am vazut videoclipul, chiar mai ajutat sa ma inteleg putin mai bine, pana acum nu mi se parea nimic anormal la faptul ca eu sunt complet independenta fata de cei din jur, si mai ales nu mi.am dat seama ca toate astea au legatura cu parintii mei, mi.am dat seama ca sunt toxici, de asta am si vrut sa plec dar nu ma gandeam ca pot fi " imaturi emotional ". Multumesc, chiar m.ai ajutat mult 😍😍😍😍
Imi pare rau pentru ca treci prin asta, dar vreau sa te incurajez sa te focusezi pe viata ta si sa devi cat mai mult independenta. Nu doar financiar dar si emotional. Studiaza ce doresti sa devii. Nu doar profesional dar si ca om. Ai grija de tine, de corpul si mintea ta. In cativa ani viata ta o sa fie mult mai libera si poti decide pentru tine. M-am regasit in cometariul tau, eu acum 20 de ani. Din propria experienta iti spun ca ca plecarea din familie e un pas imens spre bine, dar e primul pas. Descopera cine esti si fi tu! Iubeste-te! Iti trimit o imbratisare.
@@h2oaciana Iti multumesc foarte mult pentru sfaturi si incurajari. Sunt mandra de mine acum pentru alegerea facuta, imi dau seama ca acesta este drumul cel mai bun. Nu-mi prea venea sa cred cand am citit prin comentarii si am vazut ca nu sunt singura care mi se intampla lucruri de genul, de afara totul parea complet roz si credeam ca doar eu traiesc in griuri 😅 acum imi dau seama ca m.am inselat, dar e bine macar acum stiu si voi putea intelege mai bine persoanele de langa mine cunoscand acest amanunt.
Te admir pentru cum ai reusit sa te rupi cumva și să îți faci viața ta atât de mică. Te admir!!! Am 48 de ani și stau lângă o mamă bolnavă care nu apreciază nimic din ce fac,nimic. Bravo!!! Te îmbrățișez.
Buna Anne. Ma bucur tare ca ai adus in discutie acest subiect.. Pot te intreb daca ai auzit vreodata vorba asta: " Te bat pana ma racoresc? " :( Daca nu, e perfect. Ai avut o copilarie mai faina ca a mea. )Nu doresc nimanui sa auda vreodata asta de la parintele care l creste si de la nimeni altcineva in general .. Desi am 35 de ani, ura cu care mi se spunea asta o simt si azi, foarte proaspata in memorie. Si stii ce? Nici nu vreau sa uit. Vreau sa tin minte acele momente ca sa stiu de ce am ales intre timp sa fiu cum sunt. Incerc sa fiu un om bun, care nu isi lasa nervii sa dicteze..incerc sa fiu cat pot eu de rationala.. Desi nu am nici o garantie ca imi va iesi, incerc. Am luat bucata cu bucata "Eul" si l am recompus acum, dar stii cum e... (daca am scos cuiele, raman gaurile). Nu suport sa vad violenta.... nu suport sa aud cum cineva a fost batut de altcineva....Nu vreau copii de frica ca as putea sa le aplic lor acelasi tratament ( desi nu vreau). M as ura pana la moarte daca mi ar scapa vreodata vreo palma... sau vreo vorba urata :( si nu ma impac cu multe lucruri.. dar probabil ca nimeni nu are o viata perfecta. Eu ce pretentii pot avea? Tie insa iti doresc sa ai o viata perfecta, chiar si doar pentru ca incerci sa ajuti oameni.. fie ei tineri sau adulti. Salutari cu mare drag. multumesc personal pt clipuri.
Hmmm, le-am cam bifat pe toate 🤣 Le multumesc parintilor pentru aceasta onoare. Eu am inceput sa ma trezesc cu aceasta realitate pe la 22 de ani. Dar a durat ceva sa ajung cu adevarat la niste concluzii despre mine si despre adevrata mea stare psiho-emotionala. Astzi, la 26 de ani, incerc sa ma vindec si sa nu mai am raspunsuri pasiv-agresive, sa invat sa imi cer scuze si alte feluri de raspunsuri agresive. Si mai ales sa spun ce ma deranjeaza si cand ma deranjeaza. Si poate chiar sa am o stima de sine mai mare. Multumesc pentru videoul educativ
Acum un an am iesit dintr-o relatie toxica datorita celui mai bun prieten care mi-a deschis ochii, mi-a spus ca nu trebuie sa ma "vand" pentru validare din partea nimanui in special din partea persoanelor toxice, iar dupa relatie am realizat ca nu trebuie sa fac ce isi doresc parintii mei ca eu sa fac pentru ca tot ce faceau ei era sa se bage in visele si planurile mele...Pot spune ca am bifat majoritatea punctelor din primul video cat si din al doilea. Si pana azi cand le-am vazut, am fost intr-o pauza emotionala sa ii spun asa. Eram confuza in legatura cu comportamentul parintilor mei pentru ca uneori imi spuneau ca sunt un esec, proasta, minteau cunostintele lor despre detalii din viata mea si le infloreau cum voiau ei (am ajuns sa aflu de la sefa mamaei mele ca am intrat la facultate cu 9,60 desi eu am intrat cu 8,30 si sincer asta m-a demoralizat foarte tare pentru ca insemna ca mama era dezamagita de mine desi eu am fost mega mandra de mine si de realizarea mea). Dupa toate fazele astea urate mai sunt momente in care ambii mei parinti se comporta frumos cu mine, imi cumpara lucruri (am ajuns sa beau alcool destul de mult din cauza stresului si presiunii din cauza lor si in momentele in care ei sunt mai ok cu mine in cumpara alcool si eu nu pot decat sa apreciez asta din moment ce ma ajuta si da, stiu ca nu e ok). Acum pot spune ca am inteles de ce sunt si eu foarte retrasa, de ce simt nevoia de a umple golul din copilarie si am un punct de unde sa incep. Acum cateva saptamani am realizat ca trebuie sa scap de ai mei pentru a ma vindeca iar prietenul meu impreuna cu mama lui s-au oferit sa ma mut la ei acasa pentru cateva luni pana eu si prietenul meu ne strangem bani sa ne mutam singuri. Iar acum am de ales din 2 variante: sa raman acasa si sa ma mut peste 4-5 luni doar cu prietenul meu dar sa continuea stresul si presiunea parintilor sau sa ma mut la prietenul meu unde sunt primita cu caldura si ma simt binevenita. Tot ce simt acum e ca trebuie sa plec cat mai repede de acasa pentru ca starea asta a ajuns sa ma afecteze foarte mult pe mine cat si pe cei din jurul meu. Daca vezi mesajul asta poate ma poti ajuta cu un sfat sau o idee, iar daca nu, vreau doar sa iti multumesc pentru ca mi-ai deschis ochii inca o data cu video-urile tale.
Bună, foarte interesante aceste videoclipuri despre parinti, sunt de parere ca relatia cu părinții este definitorie pentru fiecare individ, pentru dezvoltarea psihică sănătoasă sau nesănătoasa a acestuia, desi nimeni nu prea ia in serios acest aspect, observ o tendința de a musamaliza aceste abuzuri, suntem încurajati sa ne iubim necondiționat părinții indiferent cat de mult rau ne-au facut. Ai putea sa abordezi si subiectul abuzului emoțional? Observ ca si acesta este destul de neglijat, desi mi se pare unul dintre cele mai periculoase si nocive.
Și tot dând așa bifat după bifat, în videoclipul trecut, am ajuns să recunosc problemele și să vreau rezolvări. Sunt oficial diagnosticată cu "severe depression, severe anxiety and PTSD". E si mai rău odată ieșită din lockdow dupa trei luni de eu cu mine însămi. Sper să fiu mai bine acum că știu că am ceva probleme și am cerut ajutor...
Bună, am vrut doar sa îți spun că ai dreptate în tot ceea ce zici, cu toate ca nu contează asa mult, am sa spun pe scurt ceva Mama mea niciodată nu a fost o persoană rea sau ceva de genul dar s-a modificat treptat și am 20 de ani stau cu ea în casa și îmi e teama de ea prin faptul ca nu știu ce poate face, o și iubesc ca mama dar îmi face rău și numai suport Mereu când mergeam la școală învățăm de frica mamei sa nu ma certe, nu ma bătea dar era suficient sa îmi aplice violenta verbala pentru a ma dobora, au durut mult mai tare, la 18 ani am crezut ca pot fii libera măcar sa nu mi se mai confiște mobilul din motive banale, aveam media de 9,70 și stăteam pe telefon aveam în aceea vreme o relație cu un băiat de care ei nu ii plăcea, ba chiar nu îl suporta pentru ca nu purta costume cu cravata:)) îl vedea hidos și pentru ca mai era și țigan, desii nu aveam probleme în relație la aceea vreme și nici școală nu era afectata, nu beam și fumam, nu înțelegeam de ce îmi confisca telefonul, cu ce o supărăm, și într-o zii fix asta s a întâmplat iar, mi l a luat și i am spus ca îmi vreau telefonul ca am totuși 18 ani legal nu are voie sa facă asta, și mi a spus cică,, la nervi"ca mai bine ma avorteaza, după și a cerut scuze După un timp, îmi începusem viata sexuala la 18 ani și ma făcut curva, aflase nu știu cum ma spionase M am angajat în timpul clasei a 12 a am vrot sa vadă ca pot dar era foarte obositor și învățăm de luni pana vineri apoi seara de vineri pana duminica munca și totuși am luat bacul dar nu prea a fost mulțumită, îmi lua aproape tot salariul și ma certa pentru orice, cu pretextul ca stau la ea în casa, plângeam des și încă muncesc am 2 joburi grele și îmi strâng bani de facultate, însă ea îmi tot cere bani și are crize de comportament, am vrut sa plec dar nu îmi permite bugetul, sunt doar un copil totuși încă sunt la început și nu am sprijin de partea ei, îmi spune ca dacă vrea ma bate ca e mama, Părinții nu înțeleg ca propriul copil nu este posesia lor, ma simt de că și cum se profita de mine și nu știu cum sa fac sa rezolv dar poate cu timpul voi reușii sa descopar ce trebuie sa fac
Fugi,cât poti de departe!!! Nu îi mai spune cât câștigi,pune deoparte și iă o chirie poate cu altcineva. Nu sta,te vei pagina zi vei fi acolo și la 40. Îți spune un om trecut prin asta.
Ce mi se pare tare trist este că Anne povestea despre lucruri legate de familiei, ca de ex când vii de la facultate prima oară și le-a fost tuturor dor de tine și ești primit ca un prinț Când de fapt ea nu a avut părinți care să o ajute așa mult A încercat mereu să fie o drăguță
Problema e ca sunt suficient de imaturi incat nu constientizeaza in ce se baga atunci cand fac un copil. Tocmai de aceea nu vad in profunzime toata aceasta responsabilitate de a avea copii.
Am ajuns doar pe la minutu 4 si miam dat seama ca mereu am indurat si mam sacrificat,mai ales pentru o "prietenie" cu o fata care era singura din clasa care nu ma uraste si acum mie foarte greu sami exprim opiniile si sa fiu sincera cand spun ceva... adevarul e ca iam cerut lui tata sami cumpere un joc doar pentru a ma juca cu cineva ca sa nu ma mai am sentimentu ala urat de singuratate si tata a zis ca nu prea vrea sa mil cumpere deoarece a vazut cat de toxica si rasfatata era "prietena" mea...(el imi vrea doar binele dar numi da destula atentie) eu stiam ca nu e bine ce fac dar l-am convins sa-mi cupere cumva jocu si acuma ma joc cu ea.Ea este mai buna la el decat mine pentru ca-l are de mai mult timp dar eu am facut o mica greseluta si m-a luat la intrebari ca de ce nu am intrebat-o ce sa fac si tralala,mi-e foarte greu ca nu stiu sa protestez cand sunt nedreptatita si am doar 12 ani...
ok dar um daca am fost lasata mereu singura de parinti cand aveam nevoie de atentie si acum nu mai vreau sa mai interactionez cu nimeni si nu vreau pic de atentie-
Nu as putea sa ma duc la un pshiterapeut...sau sa imi iau vreo carte care m-ar ajuta...daca i zic asta mamei ca o sa imi zica ca n am nevoie ca am tot ce imi trebuie n am motive sa fiu trista ca mai cheltuie o grămadă de bani pt doctorul ala ...nici macar nu îndrăznesc sai spun cum ma simt..o data a aflat de la bunicamea ca plangeam si a zis (ca mai sus) ca n am motiv sa plang..nici macar nu m a intrebat dc plang..daca sunt bine..nimic..ce sa mai zic tata m a strans de gat ca "din cauza mea" a cheltuit 30 de lei pe inghetata mie si la niste colege...i am cerut niste bani pt inghetata mie..colega mea a vrut si ea si nu avea bani si tata ca cica i fac pofta(acea colega avea deja o înghețată diferita) sa dus sa i cumpere si ei..apoi a mai venit o colega si tata i a luat si ei...nu eu l am pus sa le ia..aveau si ele inghetata si dupa cum am zis m a strans de gat ca cica eu l am pus sa le cumpere inghetata...continui cu maicamea..am un frate si el este cea mai mare putoare din casa..dar tot pe el il lauda mama ca face treaba mai mult ca mine chiar daca eu fac mai multe ca el..si ma face putoare si imi zice ca de ce il pun pe fratimiu sa faca treaba ca trb so fac eu..acum cu fratimiu..el obisnuia (nu mai vb cu el prea des dea) sa ma faca urata,grasa(am doar 42kg..aveam 43 da am slabit..nu mult stiu)proasta,lenesa si cand mancam cu el la masa zicea ca i e scarba de mine cum mananc si sa se uite la mine ...imi mai zicea sa ma epilez sa imi iau mustata ca eram paroasa si urata..imi iau parul in fiecare saptamana si fix cand crestea putin comenta el..cand doarmeam si eu si facea o gramada de galagie i ziceam sa taca si dupa imi zicea sa tac ca ma bate..(e mai mic ca mine totusi dar zici ca sunt sclava lui)..si cea mai naspa chestie a fost de ziua mea...mi a zis ca spera sa mor in loc de la multi ani..fix de ziua mea..asa mi a distrus toata ziua..si ca de obicei m am dus sa plang..inainte nu ma afectau injutaturile de la el sau certurile de la mama dar acum de fiecate data incep sa plang ..efectiv am cedat...da ma rog acum nimeni nu sta sa citească tot ce am scris dar nu am cu cn sa vb si crezand ca daca scriu aici ma ajuta..si chiar m a ajutat..poate ce patesc eu nu e ceva grav si credeti ca cer atenție dar na pe mine ma doare..
Mai eu nu stiu, spuneti-mi voi, ce anume din comportamentul parintilor mei m-a afectat in treaba asta, inafara ca ma simt goala pe dinauntru, ma simt incapabila sa am emotii, fericire tristete, nervi, nimic, ma simt moarta :)))) efectiv cum ar suna, nu am empatie fata de oameni, animale, daca vad chestii dureroase, scarboase sau dragute, nu simt nimic, si nu cred ca este asa de okei treaba asta. Tot asa, nu mai simt nevoia sa am oameni in viata mea, sa ma atasez de oameni, sau ca ei sa fie atasati de mine, nu mai simt nevoia sa vorbesc cu cineva despre gandurile mele, sau despre ce simt, as putea trai bine merci si luni intregi fara comunicare cu alti, deci, unde este problema mea? nu de alta, dar a ajuns cumva, intr-un mod pe care nu il pot explica, sa fie dureroasa toata aceasta lipsa partiala sau totala de sentimente si emotii. Toata comunicarea care ar fi necesara sa o am cu altii o am cu propria persoana, bine asta a dus la un overthinking suuuper naspa, ca ma trezesc la 5 dimineata inundata de ganduri de toate culorile, iar cu depresia, chiar nu am nevoie de un psiholog, sau un psihoterapeut sa imi spuna ca sunt in depresie severa cronica de pe la 8 ani :)) de OCD am scapat singura, de restul nu pot, help please, i just want to be a normal person
Vorbesti de parca părinții din România sunt pe mana cu Zuck, sunt puși să ne spele creierele si sa creasca niste roboței. Imi pare rau ca ganditi asa, fiti mai recunoscători pentru ceea ce aveți. Exclus bătăi primite sau alte exagerări de genul, pt alea nu există scuză. Insa dai niste exemple atat de banale, ascultătorii tăi stau acum si "realizeaza" cate lucruri sunt in neregulă cu ei înșiși si blameaza pe altii,in cazul de fata,părinții. WHAT? Lasa-i sa mai creasca putin, sa se mai coacă, si vor realiza ca ei sunt responsabili pentru ei.
Teorii,teorii.Practic:de unde stiu eu ca parintii mei au fost imaturi emotional cand eu nu-mi aduc aminte nimic din copilarie pana la varsta de 5-6 ani?
Simți la maturitate! Vezi în adolescență. Observi la tine și la cum te simți și la ce relații ai. Dar se poate și să nu îți dai seama cum te-a afectat, pentru că gradul tău propriu de imaturitate emoțională e atât de mare încât nu ai cum să ai procesele de introspecție.
