Тёмный

DE CE-AȘ CITI?(X) I LITERATURA ÎN COMUNISM ȘI COMUNISMUL ÎN LITERATURĂ. SĂ CUNOAȘTEM ISTORIA RECENTĂ 

TVR online
Подписаться 59 тыс.
Просмотров 1,1 тыс.
50% 1

Ultima ediție înregistrată din acest sezon se difuzează în ziua de 11 iunie, la 75 de ani de la naționalizare. A fost începutul sfârșitului, naționalizarea fiind însoțită de expulzarea Regelui Mihai, instaurarea fără niciun referendum a republicii, azvârlirea în închisoare a elitelor României, partidul unic, colectivizarea cu arma în mână și tot ce-a mai urmat vreme de patru decenii - sperăm că nu s-a uitat!
Cum s-au reflectat toate acestea în cărțile scrise atunci, respectiv după Decembrie 1989? De ce-aș citi astfel de cărţi? Ca să știu cum a fost și cum nu trebuie să mai fie. Nu toți cei care au trăit sub comunism au înțeles ce este comunismul - dovadă stupefiantele nostalgii. Ca să știu ce însemna şi până unde mergea colaboraționismul, care şi cum au fost gesturile de curaj și cât de adevărată e celebra scuză „N-am avut de ales”.
Despre toate acestea și altele încă vom vorbi azi cu invitații noștri Ion Andrei Gherasim, Președinte Executiv Fundația Corneliu Coposu și Ioan Stanomir, profesor universitar și politolog.
Moderator Tudor Călin Zarojanu.
Producător Bogdana Pascal.
/ tvrcultural
/ tvrcultural
www.tvr.ro
www.tvrplus.ro
/ @tvr_online
Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, încărcat pe niciun canal media online sau pe rețele de socializare fără acordul TVR, dar vă mulţumim dacă distribuiţi link-ul nostru.
TVR este marca înregistrată și este protejată.

Опубликовано:

 

9 июн 2023

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 5   
@horiaganescu3948
@horiaganescu3948 Год назад
Azi e 10 iunie, nu 11 iunie... S-a difuzat deja...
@horiaganescu3948
@horiaganescu3948 Год назад
45:58-54:06...?!
@variniazaharie358
@variniazaharie358 5 месяцев назад
Seniorul e Coposu?
@user-br1vb7cg2f
@user-br1vb7cg2f Год назад
decupați spsele lui Ioan Stanomir, apoi ascultați-le și învățați-le și duceți-vă la culcare
@mmordean
@mmordean Год назад
Dacă eu ți-aș da sfaturi dumitale, ce să înveți, ai muri de plăcere?
Далее
M-aș întoarce în România dacă...
46:40
Просмотров 24 тыс.
Au iesit analizele de laborator la fructe si legume!!
10:52
Каха заблудился в горах
00:57
Просмотров 1,3 млн
Cât de Dăncilă să fii?
4:59
Просмотров 242 тыс.
BEST OF "DE CE-AŞ CITI?" #tvrcultural
46:32
Discursul reginei Lia Olguța
4:22
Просмотров 95 тыс.
DOCUMENTAR De ce trăim de azi pe mâine?
48:37
Просмотров 1,2 млн