Тёмный

Descinderi ale DIICOT la Mafia deşeurilor din 

ecologic
Подписаться 437
Просмотров 673
50% 1

AFM şi DIICOT au destructurat o reţea de reciclare fictivă a deşeurilor de ambalaje în care fost implicat şi un OIREP, ce „ar fi acţionat fără vinovăţie“
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut în data de 20 inuie a.c. 37 de percheziții domiciliare în județele Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Cluj, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat în materia colectării sau reciclării deșeurilor de ambalaje, prejudiciul adus statului fiind de aproximativ 30 milioane euro. În reţea a fost implicată una sau mai multe OIREP-uri (Organizații de Îndeplinire a Răspunderii Extinse a Producătorilor) care conform comunicatului DIICOT „ar fi acţionat fără vinovăţie“. Este pentru prima dată când în cercetările preliminare din dosarele deschise pe tema infracţiunilor din domeniul ambalajelor apare această formulare, ceea ce poate sugera faptul că la baza întregii acţiuni a stat un autodenunţ.
Cercetările au relevat că ar fi fost întocmite în fals documente care atestau colectarea, transportul și reciclarea deșeurilor de ambalaje ( sticlă, plastic, cartoane etc.), înscrisurile astfel produse fiind prezentate la OIREP de membrii grupului infracțional, în scopul decontării unor servicii fictive de gestionare a deșeurilor din ambalaje.
În acest mod, persoanele în cauză i-ar fi determinat, cu intenție, pe reprezentanții organizației să inducă în eroare, fără vinovăție, Administrația Fondului pentru Mediu, prejudiciul produs în perioada 2021 - 2023 fiind de aproximativ 151 de milioane lei. În același timp, reprezentanții O.I.R.E.P., acționând fără vinovăție, s-ar fi sustras de la plata taxei pe valoare adăugată și și-ar fi diminuat impozitul pe profit.
Membrii grupului ar fi acționat în așa fel încât componenta frauduloasă să fie mascată de activitatea licită, folosind în acest sens, ca paravan, una dintre societățile comerciale controlate, ce avea ca obiect de activitate colectarea sau reciclarea deșeurilor de ambalaje.

Опубликовано:

 

6 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии    
Далее
Am săpat fântâna și am descoperit o comoară!
42:40
Atunci când Gheorghe Hagi a UMILIT Italia
9:19
Просмотров 128 тыс.
Первый день школы Катя vs Макс
19:37
Interviu cu  Constantin Pârvulescu (1990)
33:38
Просмотров 44 тыс.
MiniFilm - Stalingrad - (dir. Joseph Vilsmeyer 1993)
30:57
Scuipă și amenință cu Cordunenii - Curaj.TV
2:20
LIVE DIN ÎNCHISOARE
2:14
Просмотров 1,4 млн
Germany’s Historic Election Results Explained
10:16
Просмотров 239 тыс.
PRIMA PORNIRE DUPA 24 ANI !!!
14:20
Просмотров 163 тыс.