Тёмный

Dominic Samuel Fritz, neamţul pentru care Timişoara e „acasă”  

TVR Timişoara
Подписаться 96 тыс.
Просмотров 85 тыс.
50% 1

timisoara.tvr.ro/dominic-samue...
Dominic Samuel Fritz s-a născut în 1983 la Lörrach, Germania, într-o familie cu 8 copii. Activează de peste 10 ani în administrația publică germană, în domeniul diplomației și cooperării internaționale.
În prezent, lucrează ca șef de cabinet pentru fostul președinte al Germaniei, fostul director FMI și actualul înalt diplomat la ONU, Horst Köhler.
A studiat științe politice și administrative la Universitatea din Konstanz (Germania), ca bursier al prestigioasei Fundații Academice Naționale Germane, la Sciences Po Paris (Franța) și a obținut în 2009 un masterat în studii de post-conflict la Universitatea din York (Anglia). Pe lângă limba lui maternă, germana, Dominic vorbește fluent româna, engleza și franceza.
Dominic este timișorean de suflet încă din 2003, când a lucrat timp de un an, ca voluntar al Federației Caritas, la o casă de copii din oraș. În 2006, la un stagiu în cadrul Fundației Pentru Voi din Timișoara, a înființat primul program de mentoring pentru adulți cu dizabilități intelectuale din România.
Combinând dragostea sa pentru Timișoara și oamenii ei cu pasiunea pentru muzică, Dominic a fondat „Timișoara Gospel Project” și Asociația Culturala TGP, al cărei președinte este din 2012.
Cu un leadership entuziast, perseverent și incluziv, a reușit în postura de dirijor să uneasca de-a lungul anilor, prin cântec, sute de timișoreni din toate straturile sociale. Concertele eclectice TGP au strâns donații de mii de euro pentru Centrul de Îngrijire Paliativă Hospice din Timișoara.
În cadrul zecilor de concerte și în numeroase apariții în media locală, Dominic a vorbit despre Timișoara ca model de conviețuire a oamenilor diverși și despre necesitatea implicării fiecăruia pentru schimbare.
Pentru contribuţia sa la viaţa comunităţii a fost distins de către Primăria Municipiului Timişoara cu Diploma de Excelenţă în 2014. Lucrează la Berlin, dar din 2015 deține o a doua locuință în Timișoara.

Опубликовано:

 

17 май 2019

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 425   
@ginaloghin8310
@ginaloghin8310 Год назад
DOAMNE CATA FRUMUSETE INFINITE FELICITARI CU RESPECT INFINIT D-MNULE PRIMAR DOMINIC FRITZ 😊
@eugeniaghebrea3026
@eugeniaghebrea3026 6 месяцев назад
Ești un om bun felicitări domnule primar
@Arielebayuk
@Arielebayuk 4 года назад
Sunt uimit să îl văd pe acest domn, Dominic Fritz după 15 ani și să aflu că mai e și candidat la primărie. Îmi amintesc de el, când eram student, am fost cooptat de dânsul printr-un anunț, ca să cânt un mic concert într-un mini-grup creat de dânsul (non-profit). A fost un prim contact atunci pentru mine, cu voluntariatul de tip occidental a dânsului, de a face un bine comunității românești care încă purta și poartă reminiscențele comunismului. Matur fiind acum, privesc înapoi, și mă întreb dacă eu aș fi în stare să fac ce a făcut dânsul atunci pentru noi, în mod benevol și altruist. După cât l-am cunoscut, pot zice că e un om de bine. Mânat doar de intenții bune. Are caracter integru și cinstit. Eu îl apreciez foarte mult pentru toată experiența pe care am câștigat-o datorită acestui om. Păcat că (probabil) majoritatea alegătorilor nu îmbrățișează asemenea valori comune cu acest domn. Și realitatea e că, preferințele electorale ale majorității, vor rezona cu un candidat „de teapa” lor, mai degrabă. Mult succes!
@Zubinexu
@Zubinexu 3 года назад
" Și realitatea e că, preferințele electorale ale majorității, vor rezona cu un candidat „de teapa” lor, mai degrabă. " - ai fost perimist.
@romeoionescu2059
@romeoionescu2059 3 года назад
să vedem dacă-l sprijină guvernul, este candidat USR
@paduraruverde297
@paduraruverde297 3 года назад
Se vede ca iesti frecat pe creer cu ariel,teau spalat bine,iar cit priveste (de teapa )alorlanti, prosti ca tine nu vad nici virful nasului,dar teapa din curu lor,pe care nea traso frit
@iahimadilab
@iahimadilab 3 года назад
@@paduraruverde297 Invata sa pui o cratima la locul ei pe urma putem vorbi despre Romania si Limba Romana. Bine ca esti tu roman adevarat dar iti este lene sa scri corect.
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Ariel Neamț, Uuuuuuuuuuo ! Te-a plătit biiiiiine, că are bani destui de la soroș geogică !?
@angelarogoveanu304
@angelarogoveanu304 3 года назад
l-am ascultat cu multa atenție !! Un om minunat , nici urma de demagogie in discursul sau !! Inteligent , realist , modest , sincer .Bravo Timisoara !! 😍👏
@supermeseriasu
@supermeseriasu 3 года назад
Eee lasa ca a bagat si el niste declaratii dealea demagogico- siropoase clasice.
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
Vom mai vedea.....
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Baragladina de Koffie Anan și rânjitul ăla de președinte al Germaniei, două javre care nu au făcut nimic bun pentru popoarele lor, dar mi-te pentru poporul român, poporul român este colonia lor, ați aflat care este soarta copiilor pe "care îi iubește" fritz dominique samuel !?
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@DDDSD615 esti o rusine ptr natia romineasca, un om de bun simt conduce o disputa fara sa insulte chiar daca nu-i place ceva. pune mina de citeste un pic si ascunde-te in tufis pina ce-ai terminat de buchisit ceva, doar-doar se schimba vremurile si poti emigra la hotentoti, acolo ajungi rege precis argumentul primitivilor este injuria, si calomnia.
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
@@alex260655 ei, ce sa zic...esti in stare sa si oferi argumente sau numai le pretinzi altora?
@bucurdanielb7625
@bucurdanielb7625 3 года назад
GLÜCKWUNSCH LIEBER DOMINIK SALUTĂRI SI SANATATE !!! BRAVO TIMISOARA MAI BUNA ALEGERE NU S-E PUTEA !!! DANKE TIMIŞOARA !!!
@vasileguzganu5169
@vasileguzganu5169 3 года назад
Eu sunt în Germania, studiez limba germană și-mi vine să urlu de invidie, când îl ascult (cu mult drag !), pe Domnul Primar Dominic Fritz cum vorbește limba mea maternă...Vreau să pot vorbi și eu la fel, limba lui maternă !!!! :)
@erwinpopescu6252
@erwinpopescu6252 3 года назад
Este o limbă dificilă. Trebuie citit multă literatură beletristică si de specialitate, s-ajungeți să gândiți in germană..
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Poate ajungeti si primar pe acolo in vreo localitate importanta de la ei, sau si mai bine, chiar mai mult, de ce nu ?!
@dumitrumachita1959
@dumitrumachita1959 3 года назад
ma cac pe limba germana handicapata care se citeste impreunat si invers Limba romana este simpla pentru toata planeta
@Iheather79
@Iheather79 3 года назад
@@dumitrumachita1959 limba română este dificilă
@supermeseriasu
@supermeseriasu 3 года назад
@@Iheather79 La ce vocabular are crezi ca are macar o idee despre ce vorbeste?
@ioanvas5860
@ioanvas5860 2 месяца назад
Felicitări iești....adevărat ca om
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
TOT RESPECTUL ȘI SUSȚINEREA Dlui FRITZ , OM EDUCAT, MODEST ȘI INTEGRU, ATRIBUTE CE FOARTE MULȚI POLITICIENI ROMANI, NU LE CUNOSC !!!! BRAVO DOMNULE , NOI CUNOAȘTEM EDUCAȚIA GERMANA ȘI-O APRECIEM MULT !!!
@violaknight1989
@violaknight1989 3 года назад
Mă bucur enorm pentru Timișoara mea dragă că a reușit să pună un asemenea om la locul potrivit . Spiritul Timișoarei pe care eu o cunosc stă în acest om deosebit . Felicitări și multă putere de muncă .
@z.h.w5567
@z.h.w5567 3 года назад
Felicitari Dominic, Sunt nascut in Banat si locuiesc de 4o de ani afara . Nu stiu daca te vor intalege toti ce vrei sa realizezi, ideile tale si mentalitatea ta. Sunt sigur ca esti un om bun cu o inima mare, nu stiu daca o sa realizezi totul ce ti-ai propus, dar iti urez succes , tu esti la inceputul carierei tale politice. De oameni ca tine are nevoie toata Europa.Daca se spunea pe vremea mea ca Banatu i fruncea in Romania, acum dupa alegerea ta ca primar in Timisoara, Timisoara i fruncea in Europa si mis mandru ca sunt nascut pe meleagurile alea.
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@Dr.Dr.Prince Will J. Rosenblatt de unde stii mai doctore asa de multe ???
@dumitrumachita1959
@dumitrumachita1959 3 года назад
BA JEGULE PROPAGANDIST . DOMENIC .FRITZ ESTE OMUL LUI CEZAR CORNIS . USR SECURITATEA COMUNISTA MASCATA IN LIBERALI
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Va dati seama ca numai pentrru un obiectiv de realizat intentioneaza contractarea unui imprumut la Banca de Dezvoltare a Germaniei pe o durata de 30 de ani ?
@eugenialungu9612
@eugenialungu9612 3 года назад
Mă bucur pentru noul primar,Domenic!! va aduce și va face mult bine Timișoarei! Felicitări multe!!
@ioanabomboana9525
@ioanabomboana9525 3 года назад
Eugenia,femeia ieftină,o sa-ti dea domenic , multi cârnați nemțești..🖕🦴
@eugenialungu9612
@eugenialungu9612 3 года назад
@@ioanabomboana9525 tu vrei să-ți vinzi Timișoara pe mai scump?? Timișorenii au știut ce să aleagă, păcat că eu nu am putut să-i dau votul meu, mulțumesc timișorenilor, sunt fruncea, nu sunt proști. Felicitări încă o dată neamțului, să nu uităm, suntem în Europa, nu cu rușii.
@ioanabomboana9525
@ioanabomboana9525 3 года назад
@@eugenialungu9612 ...doamne fereste,cum s-o vindem mai scump,o dăm gratis... 😂😂😂
@cinesuntoare
@cinesuntoare 3 года назад
Ma uit la acest clip in prima zi in care Dominic este primar la Timisoara ! Succes in continuare !
@sorinjasoncnd5560
@sorinjasoncnd5560 3 года назад
Mulțumim ca exista acest om si ca s-a stabilit la noi! România are nevoie de el! Sper sa deschidă mințile si inimile tuturor ... este un model uman !
@sorinjasoncnd5560
@sorinjasoncnd5560 3 года назад
VÂLCUL analfabet prostanac ...
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@VÂLCUL tu !!!
@adinasava
@adinasava 3 года назад
Respekt acestui Om pentru dragostea lui pasiunea lui si mai ales ca Dumnezeu a pus in sufletul sau Romania 💞Ma bucur nespus si in acelasi timp nu imi vine sa cred ca e primarul Timisoarei felicitari 😊
@danadaniela2381
@danadaniela2381 3 года назад
Domnule Primar ,ales al Timisoarei,v.am ascultat cu interes pana la capat,cred ca ati fi omul potrivit in fruntea tarii,mi.as dori si cred ati reusi sa schimbati fata acestei tari.
@mirelarusu3870
@mirelarusu3870 3 года назад
FELICITĂRI celor care l-au votat!!! Se vede ca nu au o mentalitate comunistă, care din pacate exista inca in mare parte în România și este transmisă din tată în fiu.🙄.Schimbarea este în fiecare dintre noi oameni buni!!Sa înlocuim egoismul cu altruismul pentru a construi un viitor frumos copiilor si nepoților noștri aici,în Romania👍
@monakostner336
@monakostner336 3 года назад
Herzlichen Glückwünsche Herrn Bürgermeister! Viel Kraft und Gesundheit!
@luciancristea5052
@luciancristea5052 3 года назад
Ori zici Herzliche Glückwünsche ori zici Herzlichen Glückwünsch :) ! Entweder oder ;)
@gerhardhartmann5968
@gerhardhartmann5968 3 года назад
Gestu conteaza
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@luciancristea5052 lasa cursurile de limba germana, es gilt wie es gemeint ist, mano !!!
@bursucagrasa2152
@bursucagrasa2152 3 года назад
Felicitari pt castigarea functiei de primar.incredibila viata
@sinam3791
@sinam3791 3 года назад
@VÂLCUL Pai astea sunt gogosi de la psd .
@sinam3791
@sinam3791 3 года назад
@VÂLCUL Pai de ce jignesti jurnalistule ? Vrei sa ne arati zona de cultura de care apartii ? Ai dovezi pentru ceea ce sustii pe aici ?
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@VÂLCUL de unde stii ?
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@sinam3791 au si fursecuri ?
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@VÂLCUL te potrivesti cu ea, luati-va !!!
@andrianlacatis5144
@andrianlacatis5144 3 года назад
Mă bucur că ați ajuns primarul Timișoarei .. Sânt un băiat din Timișoara .. Sânt născut în Timișoara ... Când aveam 4 ani mi-au murit părinți amândoi la Timișoara... După ce miau murit părinți amândoi statul român mau dat la casa de copii în Gavojdia ... Am stat la casa de copii în românia la Gavojdia de la 4 ani până la 18 ani .. Acum locuiesc în Germania ( Burgkirchen ) ...
@mireladavid3437
@mireladavid3437 3 года назад
Și ce te victimizezi? Câte clase ai terminat ? Auzi tu - ROMÂNIA cu r mic!!??
@feliciaadlmanseder4079
@feliciaadlmanseder4079 3 года назад
Mirela David , daca nu ai inima mai bine stai in banca ta 🤮
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
andrian lacatis FELICITĂRI ȘI SUCCESE CU ÎMPLINIRI IN FRUMOASA ȘI CIVILIZATA GERMANIA , DUMNEZEU SA-ȚI AIBĂ GRIJA !!!
@savamarincov1748
@savamarincov1748 2 месяца назад
​@@mireladavid3437 îmi place cum ai comentat România cur mic
@whatevers8452
@whatevers8452 3 года назад
Minunat omul asta, invidioasa ca nu e primar la Bucuresti, dornica sa ma intorc in Romania sa pot sa ma bucur mai bine de cosmopolitanismul tarii.
@ciprianbugneriu1444
@ciprianbugneriu1444 3 года назад
Maiestre nici un președinte de clasa 1na condus Romania nici un primar de clasa 1na condus romania!!! Jumătate este de vină poporul și jumătate este de vină Guvernul sunt calificat ca Ospatar -Barman vânzător în unitate alimentară când am sunat în Germania și am spus că mam angajat ca agent de Securitate o spus germanii agent de Securitate să te angajezi la graniță casă nu iasă Români sunt ultimii oamenii asa parere au europeni despre neamul românesc imi pare rau
@Iheather79
@Iheather79 3 года назад
@@ciprianbugneriu1444 și a cui e vina??
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@ciprianbugneriu1444 din pacate, f adevarat !!!
@stelutamacra6140
@stelutamacra6140 3 года назад
Felicitari domnule actual Primar al Timisoarei. Va doresc putere de munca, sanatate si bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze.
@Verbsdescribeus
@Verbsdescribeus 3 года назад
Felicitări pentru victorie domnului muzician!
@whitefox9246
@whitefox9246 3 года назад
Felicitari!Succes!👏👏👏
@nickpopa7260
@nickpopa7260 3 года назад
Frumos OM! Clipul acesta ar trebui sa-l vada toata tara. Dar la noi se consuma altceva, clipuri cu Vulpita, cu manelisti si analfabeti. Mult succes domnule primar! Sunt mandru ca sunt timisorean.
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Nick Popa, Că maaaaare prost ești ! Ce are să facă fritz dominique samuel = spritz, vânzare și trafic de copii și organele copiilor că de acolo vin miliardele de euro, ca la Iohannis kw și gașca lui = guvernul 0 johannist
@nickpopa7260
@nickpopa7260 3 года назад
@@DDDSD615 Banuiesc ca ceea ce spui nu este din convingere, adica nu crezi... Altfel ar fi pacat pentru tine, se pare ca n-ai tratament, esti irecuperabil.
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@DDDSD615 daca spun ca esti bou jignesc bietul animal, esti ZERO !!!
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@nickpopa7260 exact !!!
@christian2M
@christian2M 3 года назад
Voi realizati la ce nivel vorbeste Dominic Fritz limba romana? Personal nu aud nici cel mai mic accent strain, Dominic Fritz stapaneste limba romana la nivelul unui nativ din Romania.
@vicovanioan5775
@vicovanioan5775 3 года назад
......adevarat ..este un fenomen !!!!
@szilvia2080
@szilvia2080 3 года назад
Stăpânește lb. română la nivelul unui nativ din România ȘCOLIT cum trebuie (ca la carte). Majoritatea românilor însă, în frunte cu cea mai mare parte a clasei politice, sunt inculți, agramați și lipsiți de bun-simț.
@christian2M
@christian2M 3 года назад
Je suis tout à fait d'accord avec toi, chère Bernadette.
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Eu personal aud, nu aude cine nu vrea, si nu, nu cred ca vorbeste ca un nativ, sau ca s-ar exprima cumva mai bine ca mine
@anaarsan9254
@anaarsan9254 3 года назад
@@valentinplamada3245 AI DREPTATE
@marinicapop8575
@marinicapop8575 3 года назад
Va multumesc ca a-ti ales Timisoara acm , vizionez prima data enisuunea ce era cu un an in urma , acum ca primar ales Dominic suntem increzatori ca inpreuna vom fi fericiti
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Ce spuneți dl Fritz, despre Rudolf Waltter?, cum îl vedeți pe prietenul Rudiger Wisser, părerea despre afacerile Fundației Heiner Buttenberg de la Buziaș? Exact, la Freidorf, cum vedeți o incultă precum Astrid Brun, care prin puterea tatălui, ( dl.Herbert Grun) a scos măicuțele, și s-au făcut stăpâni? Aș dori un răspuns sincer de la dv.!
@nicoletagrigore7343
@nicoletagrigore7343 3 года назад
❤❤❤
@MegaDrna
@MegaDrna 5 лет назад
Interesant promitator, spune-ne mai multe ... :-) avem sansa de a avea in continuare un primar iubitor de muzica
@vasilealexa8511
@vasilealexa8511 3 года назад
Mult succes in continuare.Tot respectul.
@wander9447
@wander9447 3 года назад
Felicitari Timisoreni!! Visez la ziua în care Suceava va avea un asemenea primar.
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@VÂLCUL nici n-a intrat pe post si dai cu barda in el, de unde vii ???
@gheorgheadriandanciar8953
@gheorgheadriandanciar8953 3 года назад
Bravo,stima si succes
@dixy2k
@dixy2k 3 года назад
Cine este prietena lui Asiatica? I se cunoaste numele?
@angelarogoveanu304
@angelarogoveanu304 3 года назад
Acest om crede fiecare cuvânt pe care il spune . Bravo USR bravo Timisora pentru alegerea facuta.
@roxanasalabin
@roxanasalabin 3 года назад
Care este data de nastere completa a lui Fritz Samuel Dominic ?
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
ȘI CE IMPORTANTĂ AR FI PENTRU TINE, ASTA ?
@alex260655
@alex260655 3 года назад
vrei sa-i scrii o felicitare ?
@PintaFlorin
@PintaFlorin 2 года назад
28 decembrie 1983
@szilvia2080
@szilvia2080 3 года назад
Bravo pt. victorie și felicitări!
@cotorarodica252
@cotorarodica252 3 года назад
Felicitari ptr implicare în acest proiect,cunoscând spiritul german (vin din Sibiu) sunt sigura ca demersul va fi un succes. Felicitari si sper sa,, contaminati,, cât mai multi români de implicare, responsabilitate, seriozitate, empatie..
@anaarsan9254
@anaarsan9254 3 года назад
PT Cotora Rodica NU TE amăgi singură fiindcă vei regreta.
@sinam3791
@sinam3791 3 года назад
@@anaarsan9254 Pai astea sunt gogosi de la psd .
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
Ana Arsan EȘTI psd ea ȘI ATÂT !
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@sinam3791 au si langosi ?
@florentinacotorogea9923
@florentinacotorogea9923 3 года назад
Votat
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Vă doresc ,,baftă " ! Cu stimă!
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
Felicitari Dominic Samuel Fritz si mult succes in continuare !
@fritzmariana2646
@fritzmariana2646 3 года назад
Felicitări Timișorenilor ptr primarul ales și succes Dumnezeu să l binecuvânteze să facă ce Este bine ptr oameni .
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Fritz Mariana, Uuuuuuuuuuo !
@teofilcica4449
@teofilcica4449 3 года назад
Servus !, tot respectul!, pt. Cum gândesti si cum povestesti ceva foarte adevata ,dar asa sa fie precum zici! ,jos pălăria si păcat că nu te-am cunoscut personal în urma cu ceva ani...?,in tinereția mea ! 👍💜👏!,Respect pt.omul din tine .,a fii om!,e lucru mare ,a fii domn e o ...???👍👏💜!!!
@alinsfira9328
@alinsfira9328 3 года назад
Esti MARE!
@georgealexandruvlad7837
@georgealexandruvlad7837 3 года назад
@VÂLCUL Acuze nefondate. In schimb, tu esti mare prost iar comentariul tau imi sta dovada.
@MrMozart76
@MrMozart76 3 года назад
Mult succes, domnule primar!Sa dirijati ,bine!
@danalinner6360
@danalinner6360 3 года назад
Bravooo!
@MsDrody
@MsDrody 3 года назад
Siigur, când este vorba despre politică, toți sunt la ei acasă!
@melaniapacki1949
@melaniapacki1949 3 года назад
Alles alles gute Lieber Dominik!!! Und viel Kraft für deine Aufgabe. Du sprichst perfekt rumänisch.
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Așa vorbea și iliescu ion, mieros, pe unde ajungea, din acea zonă își trăgea seva / originea, iliescu ion era școlit într-un fel, pentru un tip de oameni care îl ascultau, pe fritz dominique samuel, soroș alexander și geogică l-au scolarizat pentru un alt tip / fel de auditoriu, pentru un auditoriu : visător, meloman, dornic de marco pollo chiar nu vă dați seama câââââtă vrăjeală este în curul ăstuia, nu simțiți "că-i pute curul de la atâââââtea minciuni frumos spuse și frumos ambalate, un tânăr chipeș, Înalt, subțirel, cuvintele pocite ( pulitica, pudurea și altele asemenea acestora spuse, pocite ) așa s-a întâmplat în URSS, a fost trimis un agent care vorbea ceva ceva bine rusește, dar cel care vorbea era om de culoare, așa că românilor atenție la detalii și atenție la neatenție !
@cortan3246
@cortan3246 3 года назад
Timisorenii nu gandesc ca tine rusofonule!!!
@andrewmathiasromania6449
@andrewmathiasromania6449 3 года назад
Ce mentalitate limitată...
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
DA & DA ! LIMITAT ȘI psd el, atât !!!
@ratiuem6751
@ratiuem6751 3 года назад
Herzlichen Glückwunsch
@danavalagiurgi9711
@danavalagiurgi9711 3 года назад
Felicitări,Dominic! Am simțit victoria timișorenilor de la distanță✌🏼! Identifică-te cu nevoile cetățenilor! Sunt sigură că împreună veți reuși să ajungeți în vârful piramidei! Sunt mândră și de victoria primarului meu,dar dacă aș fi locuit în Timișoara,ai fi avut votul meu! Succes,om determinat!
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@VÂLCUL tine-ti gura, rusine !!!
@paraschivastarovschi2857
@paraschivastarovschi2857 3 года назад
Super 🍀🇷🇴 Felicitări 🇧🇪🍀🇷🇴🍀🇧🇪
@gabrielam6385
@gabrielam6385 3 года назад
Sa ne fie iertat, dar nici un politician roman, nu este atit de articulat ca Dominic Fritz. Sincer, nu m-as mira sa il vad presedinte (evident daca electoratul judeca normal). Inca odata povestea se repeta si sper in bine. Romanii nu pot fi condusi de catre romani . Eu personal m-as bucura sa fie cit mai multi tineri ca Dominic Fritz la conducere. FELICITARI !!!
@vicovanioan5775
@vicovanioan5775 3 года назад
..avem şi noi asemenea tineri dar nu pot răzbi din vina lichelelor suspuse ... Politica la noi a distrus voinţa multor tineri români să se implice... au avut acces cei aleşi de cei ajunşi ... !!!!!
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Nu considerati potrivit sa va mutati in Germania? Acolo e plin de ei
@lucicapodoleanu1192
@lucicapodoleanu1192 3 года назад
Da.OK. MAI ALES CÎND NU AI SACRIFICAT NIMIC.AU SACRIFICAT ALȚII. ADICĂ ĂI PROȘTI. AȘA VĂD CĂ SPUNEȚI. OMENI CORECTI NU ARE RO. DOAR VENETICI SUNT CU AMOR DE COCIOC.
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
@@valentinplamada3245 Poate va mutati dumneavoastra .
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
@@taraa2350 În niciun caz.
@katdance3418
@katdance3418 3 года назад
Cand omul asta spune ca el face politica din dragoste pt oameni, eu chiar il cred, si chiar este de crezut!
@gabidin1454
@gabidin1454 3 года назад
După 2-3 mandate la Timișoara, va așteptăm la București, nu neapărat la primărie, poate mai sus.
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Doamne fereste
@gabidin1454
@gabidin1454 3 года назад
@@valentinplamada3245 desigur, ferească bunutzul!
@Mika_3928
@Mika_3928 3 года назад
Avem un sas sus ,nu ne mai trebuie,,avem nevoie de Romani autentici,astia sunt toti agenti straini sub acoperire.
@Iheather79
@Iheather79 3 года назад
@@Mika_3928 iar tu ești un bou la la lumina zilei.
@enolaaron
@enolaaron 3 года назад
@@Mika_3928 Tie iti plac romanii " adevarati " precum iliescu , nastase , dragnea , dancila ....
@rodicanicoletam.638
@rodicanicoletam.638 3 года назад
Un OM admirabil!Felicitari!
@andrewmathiasromania6449
@andrewmathiasromania6449 3 года назад
Avem primar! 💪🏻
@MrCiovy
@MrCiovy 3 года назад
Ce am înțeles că Timișoara va avea muzică bună
@mih63
@mih63 3 года назад
Bravo Timișoara! Sunteți pe cel mai bun drum!
@mariaelenafoote4819
@mariaelenafoote4819 3 года назад
Gratuliere und Glückwunsch! Toate gandurile de bine si de respect din Marea Britanie. ⭐️🍀🌹⭐️👍💁‍♀️
@cocococosila4178
@cocococosila4178 3 года назад
Pentru ca stapanesc Engleza foarte bine trebuie sa fiu ales primarul orasului New York. Am experienta de 20 de ani sef de cabinet la prim ministrul Americii, dupa care am fost pentru alti 5 ani in slujba presedintelui Angliei si a Regatului Unit, detasat in Australia pe langa presedintele Australian
@Iheather79
@Iheather79 3 года назад
Președintele Angliei și cel al Australiei vă aplaudă!! :D :D :D
@alex260655
@alex260655 3 года назад
si ce-i cu asta ? poti sa fii orice, daca n-ai cine sa te voteze - egal cu zero
@dutzcolumpar12
@dutzcolumpar12 3 года назад
Bă îți doresc succes se vede ca ești sincer și un om cu capu pe umeri speri sa fi așa pe tot parcursul tău de primar !!
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Dutz..., Dacă nu o fi frate de cruce cu nicolae robu !
@mlv5385
@mlv5385 3 года назад
Interesant apreciezi oamenii politici ... As dori sa spui si cateva exemple de politicieni romani....
@danalinner6360
@danalinner6360 3 года назад
Domnul Dominic vb foarte bine limba romana daca sinteti ce spune ti ma bucur sa candidati la primaria orasului TIMISOARA !
@vladtheimpaler1570
@vladtheimpaler1570 3 года назад
Asa isi incepea si Iohannis primele lui zile de politruc. Am avut incredere in el dar s-a dovedit un mare rahat, asa o sa fie si cu alogenul asta de Fritz.
@DDDSD615
@DDDSD615 3 года назад
Vlad The Impaler, 👍👍👍, Suuuuuuuuuuuuuuuper !
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
Mag SUBSCRIU !!!!!!!
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
Vlad The Impaler O MIE DE psd eii, NU EGALEAZĂ MORALA ȘI DECENTA Dlui PREȘEDINTE !!!
@alex260655
@alex260655 3 года назад
nici unui presedinte n-o sa -i fie simplu sa guverneze o tara de atitia destepti la toate. de fapt nici D-zeu n-a fost urmat de toti oamenii, nici allah nici budha
@ElsadayElohim
@ElsadayElohim 3 года назад
Bravo un om smerit, de aceea Dumnezeu îi dă Har.
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
AIUREA !!! Cat de mult va inselati , desi ati fost avertizati !!!
@gheorgheadriandanciar8953
@gheorgheadriandanciar8953 3 года назад
Cum a facut Heintje
@horiadragoiu
@horiadragoiu 3 года назад
Fritz asta parca e de pe o alta lume. E un om minunat !
@ardeleanuciprian8925
@ardeleanuciprian8925 3 года назад
Foarte frumos caracter pentru orașul de pe Bega.Doamne ajuta.
@rallna
@rallna 2 года назад
Dracu are chip de înger și comportament simulat...
@maricel4597
@maricel4597 3 года назад
Doamne ce-mi place de Dominic ,bravo timisorenilor au ales un tanar german primar si cred ca au facut o alegere buna.Speram sa nu ne inselam.
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Vă mai aduceți aminte de Pietoasa? Unde Frau Elfidre Schweifert, sa sacrificat, ? Cu ce a greșit a fi trimisă întrun ,,Heim din Austria ?
@danielakaul5169
@danielakaul5169 3 года назад
Dragă Dominic eu te felicit din tot sufletul meu de româncă, și vreau să-ți spun că eu m-am născut în Brașov și trăiesc în Aachen de 27 de ani. Ich liebe beide Sprache. Deutsch ist die Sprache die mein Leben geordnet hat. Und Rumänien ist die Sprache die mich füllen lässt. Ich gratuliere. Wünsche viel Erfolg und Spaß als Bürgermeister für Timischora.
@SupaRitchie
@SupaRitchie 4 года назад
Aproape 8 mi de vizualizäri si doar un comentariu.... Na hai sä mai punem unul ;-) Interesant personaj cu o biografie foarte interesantä. Cea ce pt mine este mai putin frumos, e cä el a fost membru in partidul "Die Grünen". Partid care acii in Germania pt mine este un partid ideologic, partial antidemocratic. Asa cä este bine cä Dominic a iesit din acest partid. Pe USR eu nu am cum sä-l apreciez pt cä eu träiesc din 1979 in Germania si de atunci pe mine politica din Romänia nu m-a mai interesat. Din intämplare am dat de acest videoclip si m-a fäcut curios .... Dominic ich wünsche dir viel Erfolg bei deinen Bemühungen um das Amt des Bürgermeisters. Mögen all deine Visionen in Erfüllung gehen. Es gibt viel zu tun in dieser Stadt. Die Außenbezirke sind völlig verwahrlost und bedürfen dringend einer Sanierung.
@sebastianr1204
@sebastianr1204 4 года назад
Die Grünen erau inainte un partid forte democratic si cu idealism fara ideologie. Sa schibat lucrurile...
@reghinabode3412
@reghinabode3412 3 года назад
Să margă în țara lui de unde a venit, toți parlamentarii nu sânt Romani, toți sânt veniți din alte țări, asta mai ne trebuie,nu neam saturat 30 de ani să ne mai fure ,și alți ani?
@sebastianr1204
@sebastianr1204 3 года назад
Reghina Bode Sunteți rasist sau prost? El este cetățean UE și are tot dreptul să facă ce face.
@cosmin_taman
@cosmin_taman 3 года назад
@@reghinabode3412 Ieși! Învață să scrii, mai întâi!!!
@reghinabode3412
@reghinabode3412 3 года назад
Nu-ți place?nu te bagă în seamă că mușcă
@cristicorneci5556
@cristicorneci5556 3 года назад
Peste 4 ani vom vorbi
@vladtheimpaler1570
@vladtheimpaler1570 3 года назад
Peste 4 ani o sa aiba autonomie.
@geanymissy1435
@geanymissy1435 3 года назад
@@vladtheimpaler1570 au de mult doar romanii habar nu au
@ananitunituana1770
@ananitunituana1770 3 года назад
DOAMNEI FERESTE. ! UN VIITOR SUMBRU PT.TARA SI TIMISOARA .AVEM CE MERITAM. ROMANII NU SUNT BUNI PT.PRIMARI, CI STRAINII ! CATA INTUNECARE DE LA DRACI ! FEREASCA DUMNEZEU!
@stefaniamarieta8197
@stefaniamarieta8197 3 года назад
Să dea Dumnezeu să fie bine,păcat că nu avem un român la conducere
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
Nu mai raspanditi discordie si informatii false . Va stricati imaginea doar . Aveti destule probleme de rezolvat in Republica Moldova .
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
De acord !!! Dar....lumea doarme !!!
@sinam3791
@sinam3791 3 года назад
Pai Timisoara nu doarme . Ce gogosi tot scrii aici ?
@ananitunituana1770
@ananitunituana1770 3 года назад
@watashi mai discutam acest subiect peste .cel mult 9 luni.
@luciastanamirescu9880
@luciastanamirescu9880 3 года назад
Oi.frumos
@Mika_3928
@Mika_3928 3 года назад
Ba nebunilor,strainii nu vor binele Romanilor,asta este doar fatada va canta la pian si voi vai bravo,succes bla bla
@avramnicorici245
@avramnicorici245 3 года назад
Interesant este caci vorbeste mult mai civilizat decit dta
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
Nu mai raspanditi discordie . Va stricati imaginea doar . Aveti destule probleme de rezolvat in Republica Moldova .
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
Vad ca toata lumea e hipnotizata de acest neamt enigmatic , ous de servicii in fruntea celui de-al 2 -le oras sl Romaniei !!! Implicat in afaceri dubioase !....
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
@@tabitaro1 Asteptam cu nerabdare un documentar cu "afacerile dubioase" la care va referiti , daca aveti si dovezi . Altfel , toata discordia pe care o raspanditi se intoarce impotriva dumneavoastra .
@Sparrow-tn9jj
@Sparrow-tn9jj 3 года назад
@@avramnicorici245 Si Karl Marx a vorbit destul de civilizat in Manifestul Comunist ;)
@ancatruta728
@ancatruta728 3 года назад
Succes herr burgermaister🇷🇴🇩🇪
@georgetaungureanu9936
@georgetaungureanu9936 3 года назад
Iată adevărul ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-i522zsedfGw.html
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Exact...Cu stima
@ro.zyipitoe5226
@ro.zyipitoe5226 3 года назад
Cum puteti sa credeti asa ceva domnule eu cred ca sunteti de buna credinta nu picati capcana in asa ceva
@mury8852
@mury8852 3 года назад
TOATA STIMA RESPECT SI APRECIERE PT PERSOANE CA TINE .IMI DORESC CA NATIA ROMANA SA TE SPRIJINE SI SA TE SUTINA IN CEEA CE FACI .MESAJ DE LA UN ORFAN CRESCUT DIN FASA IN CASE DE COPII PANA LA 17 ANII LUPTA CU SUPRAVETUIREA MA DACUT SA FIU PUTERNI .AM 40 DE ANII DE SUFERINTA AM CONTRIBUIT CA VOLUNTAR IN CAMPANIA USR PLUS. VOI MERGE CU VOI PANA LA CAPAT .PT MINE CIUMA COMUNISTA FSN PDSR PNL PSD PD PDL ALDE UDMR PRO ROMANIA ETC VIRUSATII POLITICI CARE NE DECID SOARTA SUNT TOXICI PT ROMANIA ACESTE LUCRURI NU SAR FI INTAMPLAT DACA POPULIMEA ROMANA NU SUTINEAU SI VOTAU INFECTIA POLITICA .
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
OVYYY 8000 SUCCES ȘI NUMAI BINE , SUNTEȚI UN EXEMPLU DE OMENIE !!!
@dr2b57
@dr2b57 4 года назад
Timișoreni sa va cunoașteți viitorul primar. Eu fiind Mosnitean acum, nu pot vota😉🤣 Sincer imi place despre el. E candidatul USR+ Vorbește romanește mai bine decât SSas si multi alți demnitari romani. Ceva nu-i in regula.Asta e antrenat de ceva organizație,ca nu vi tu asa la 19 ani in ro voluntar la orfelinate si te îndrăgostești de românia si vorbești limba mai bine decât un nativ. Surprize,surprize.
@mihaimarian1111
@mihaimarian1111 3 года назад
Voteaza cu florin la mosnita sa-si faca clanul florin+preoteasa bani gramada. Milioanarii ilegali de la voi din sat. Puzuri fara canalizare strada acceptate de preoteasa ala, puzzuri care erau tot in posesia lor cu o firma austriaca pe post de paravan. (firma austriaca la care tot preoteasa este actionar, el si un verisor de-al lui). Sper sa faca puscarie golanii aia.
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Nu consider ca ar vorbi romaneste mai bine ca mine (un nativ)...chiar deloc.Vorbeste romaneste foarte bine pentru un german. Asta e tot. Asa cum exista si romani care vorbesc germana foarte bine (pentru un roman)
@petipeti6095
@petipeti6095 3 года назад
dr2b57 psd ist bolșevic ȘI ATÂT !!!!
@rimor1131
@rimor1131 3 года назад
Aoleuuuu dacă ești pentru toleranță și diversitate înseamnă că ești de partea celor pe invers? Aoleuuuu. ......
@rimor1131
@rimor1131 3 года назад
@watashi pai parcă spuneau unii pe RU-vid ca evul mediu nu a existat ci este acum. .. și se vede nu-i asa? Ca lumea a înnebunit și totuși se crede înțeleaptă? Altădată nu se pomenea în școli de educație sexuală și totuși se cunoșteau destule despre sex. Numai cine nu vroia nu știa. Și totuși am ajuns oameni în adevăratul sens al cuvântului cu studii superioare și morale. Dar azi ...ce era considerat odată ca spurcat acum e ok. Asta arată că aveau dreptate acei oameni care azi trăim evul mediu.
@rimor1131
@rimor1131 3 года назад
@watashi da și am ales bine :cinste omenie bun simț și dreptul de a alege ce este drept și frumos. Iar eu sa ma bucur de nepotii mei ca sunt oameni la casa lor cu nevestele lor și cu copii lor. Nu uniri spurcate ce nu a dăinuit niciodată pe acest pământ. Chiar și în imperiul Roman au fost unii nebuni care au încercat diversitatea și au ajuns cum au ajuns (ca o pata neagră a istoriei)asa vor ajunge și ei........
@oanas7681
@oanas7681 3 года назад
@@rimor1131 ""Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău / întunericul lumină, și lumina întuneric/ amărăciunea dulceață, și dulceața amărăciune!/ Vai de cei ce se cred înțelepți și de cei ce se consideră isteți!"" (ISAIA 5:20-21) . Da, aleg sa fiu "demodata" , dar sa fiu in pace cu Dumnezeu . Mi-au trebuit 40 de ani sa inteleg asta...
@rimor1131
@rimor1131 3 года назад
@@oanas7681 e ok sa fi în pace cu Dumnezeu. Nu a zis nimeni nimic. ......
@oanas7681
@oanas7681 3 года назад
@@rimor1131 da, da. Le spuneam celorlalți , sper să priceapă 💝
@onyxul
@onyxul 3 года назад
Al dracu neamt,vorbeste si cu accentul zonei.)))Capacitate,ce sa zic.Pute asta a acoperit de la o posta.Oricum,felicitari timisorenilor,bucurati-va de el!
@rallna
@rallna 2 года назад
Scoala de agenți speciali de la Brănesti... Pacepa în Orizonturi roșii
@vanessaelena3135
@vanessaelena3135 3 года назад
Da, aveti dreptate in multe puncte de vedere, in ce priveste familie mare, in ce priveste televizorul, comunitatea ne uneste, familia ne invata sa ne uitam mai bine la om, banul ne distanteza, sa lucram impreuna ne uneste, dar nu uitati suferinta celui mic , fara sa poate sa zica un cuvant, cel de la sat izolat, construiti pe TOTI, ma bucur ca sunteti la noi, und jetzt gratuliere ich Ihnen auf deutsch, ich bin hier seit 30 Jahren, und ich sehe Ihre Vorteile für unser Land und Menschen, es ist schwierig die Menschen, die nur einen Weg sehen seit Jahrzehnten auf einen anderen zu bewegen, kleine Schitte ABER mit Erfolg, was Ihnen auch sehr wünschen
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Cereți explicații, d-soarei Astrid!
@avramnicorici245
@avramnicorici245 3 года назад
Ce tot comentati negative? Spuneti pe fara care este durerea dvs?
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
@@avramnicorici245 Credeti-mă, știu ce spun! Să îl lasăm pe ,,dl. FRITZ,să vorbească!(deocamdată) C-am multe...studii! În Germania, nu a c-am auzit nimeni de dânsul! C-am peste tot, doar voluntariate! Despre Federația Caritas, ... vaca de muls!
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
@@tutatitca7081 Nu mai raspanditi discordie si informatii false . Va stricati imaginea doar .
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
@@tutatitca7081 Somer....a fost instruit ca topeste inima romanilor cu voluntariatul si organizatiile !!! Acum , in sfarsit , are o slujba banoasa !!!
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Respect faptul că a-ti învățat Românește, dar, vă întreb încă o dată, părerea despre familia Grun?
@theproversion
@theproversion 3 года назад
Ati*
@paduraruverde297
@paduraruverde297 3 года назад
Bai frit tu vorbesti si gindestj nemteste ,dar vorbesti bine romaste ,dar si gindesti romaneste ,bai baiatule tu puti a servici secrete nemtesti ,cu iohi in frunte,ce mata cauti in romania
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
@@paduraruverde297 Nu mai raspanditi discordie si informatii false . Va stricati imaginea doar .
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
@@paduraruverde297 Mi se pare si mie ca nu-i a buna !!! E sprijinit de servicii de securitate !!! Ca si ARAFAT, care ne omoara cu zile !!! Si....NIMENI nu-l poate clinti !!! Si Arahat a fondat o org.non profit , Smurdul , care inghite banii Statului roman , in detrimentul Ambulantei romanesti !!! De la 16 sni s-a format in America !!! Le trebuia un om cu carisma , modest......😡
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
@@tabitaro1 Si lupul s-a mai imbracat in piele de oaie...Daca as fi auzit ca are studii in administatia publica, ca in cei 17 ani de rezidenta in Romania ar fi incercat sa se integreze cultural si social in societatea romaneasca si nu numai intr-o parte a societatii romanesti (nimeni nu poate spune ca gospelul face parte din traditia romaneasca), daca as fi auzit de o implicare a domniei sale, adoptând vreo pozitie transanta in evenimentele din complicata noastra viata politica, poate i-as fi ridicat si eu osanale. In lipsa acestora insa nu vad nimic, nici un motiv pentru care sa fiu entuziast. Faptul ca s-a specializat in relatii social politice iar nu-mi spune nimic. Astea poate l-au ajutat in functia de sef de cabinet al unei personalitati din societatea germana (sa-mi fie iertat, dar numai asta ma face sa-mi tresalte sprancenele a mirare) dar nu stiu cat il va ajuta asta in functia de primar intr-un oras important din Romania. Sunt aspecte juridice, economice, sociale si politice pe care trebuie sa le coordoneze, nu numai cele social-politice. Si apoi a pomenit ceva despre eficacitatea masurilor intreprinse in Africa in calitatea sa de sef de cabinet al unei inalte personalitati ? Nu am auzit. Evident, m-as putea documenta, dar frumos ar fi fost sa le fi explicat Domnia sa pentru ca apartin CV-ului sau. Bunele intentii nu sunt suficiente
@dragomircucu
@dragomircucu 3 года назад
Dupa cum vad Domnu Fritz este un om foarte inteligent dar îmi pun o întrebare a fost trimis în românica sau el a venit de dragostea tari noastre aici numai el o poate spune,timisoreni o sa înteleaga. Atentieee maree la sentimentee.
@AnaMaria-cq5vi
@AnaMaria-cq5vi 3 года назад
Cam ce credeți?dar după cum se vede ,vom vedea în viitor ce rol a avea Timișoara același din trecut sau cel de pe vremea lui Suleyman magnificul?
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Imi aduc aminte de Eminescu si dragostea strainilor pentru tara noastra...si ma uimeste entuziasmul unora
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
Nu mai raspanditi discordie . Va stricati imaginea doar pentru cativa arginti . Atentie la panica . Nu face bine la sanatate .
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
@@taraa2350 Nu ai dori sa te ocupi cu cenzura pe aici ?
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
@@valentinplamada3245 Se pare ca apelati la cuvantul " cenzura" pe post de " bau-bau" de cate ori apar opinii incomode in jurul dumneavoastra .
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Să sperăm că iubiți România cu adevărat! Speram că a-ti văzut nedreptăți înfăptuite de Federația Caritas Timișoara, și că doriți să le îndepărtați!
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
Sincer, mi-e teama de dragostea strainilor...am vazut destule pana acum
@MrGongu
@MrGongu 3 года назад
Doamne fereşte!
@iolandabalasz5677
@iolandabalasz5677 3 года назад
Acest om este Un dar de la Dumnezeu !
@mariamutrescu9548
@mariamutrescu9548 3 года назад
Daca a fost instruit de iezuiti sau poate mai este ar trebui sa dea de gandit !
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
Da de gandit faptul ca dumneavoastra folositi cuvantul " instruit " .
@alex260655
@alex260655 3 года назад
nu instruit asa cum e acceptiunea - cautata- in limba romina, ci scolit.
@rallna
@rallna 2 года назад
Mie chiar mi-a dat... Mulțumesc ptr feed-back.
@rallna
@rallna 2 года назад
@@taraa2350 instrut! Foarte bine ales! Se potrivește mai bine decât: "educat"...
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Dacă, am înțeles bine, dl.Dominic, a venit prin Federația Caritas! Aș dori să îl întreb, dacă este mulțumit de Federația Caritas Timișoara? Aș dori să îl întreb, că: după moartea părintelui ,,Pater Benno" este mulțumit cum gestionează Federația, Biserica Franciscană?
@carmenferencz4204
@carmenferencz4204 3 года назад
Astia sant toti copii lui
@ninachiranu5996
@ninachiranu5996 3 года назад
?????????????EU INCERC SĂ TE CRED DAR TU ????! EU???? TU AI FOST SMULS din FAMILIA TA AI FOST SPECIALIZAT IN MAI MULTE DOMENIi PACAT ; SI FOARTE CURIOS? FOST CA O PĂSĂRICĂ PE LaNGA OAMENI CU FUNCȚII publice FOARTE INALTE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ Și VREI SĂ NE PĂCĂLEȘTE PE TOȚI CHIAR ????!!!! NE CREZI PE TOȚI COPII??!!?!! COPIII CU CARE AI LUCRAT ȘI CU CARE AI Al INVĂȚAT TU ROMÂNEȘTE ??!!!!!!!? LIMBA ROMÂNĂ Este LATINĂ NU TURCĂ?!!?!! MAI STUDIAZĂ,,!?!?! ÎMI CER SCUZE Tu POATE VREI Să FACI CE SPUI DAR NU Este CE VREM Noi ROMÂNI : Și DACĂ ESTI AȘA DE BINE VOITOR AR TREBUI SĂ TE CONSULȚI CU RESPECT CU FRAȚI TĂI Și CU MAMA și CU TATAL TĂU ?!???!! DACĂ NU ESTE PREA TARZIU?!?!!! ISUS MARIA și IOSIF AMIN ATENȚIE LA ÎNGERII?!?!! AMIN.
@mihailb8280
@mihailb8280 3 года назад
Să sperăm că nu e mason .
@Sparrow-tn9jj
@Sparrow-tn9jj 3 года назад
E mason.
@stefaniamarieta8197
@stefaniamarieta8197 3 года назад
Este din pacate
@danielaborlovan3644
@danielaborlovan3644 3 года назад
Nu mai sunt români in tara, noroc cu toti veneticii....sunt foarte atenta la discursul lui...hm ....toleranta, diversitate... dracu' e tolerant fata de anomaliile strecurate in diversitate...Dumnezeu e ingaduitor si iarta pe cei pacatosi dar nu tolereaza deviatiile...nu imi miroase a bine
@danielaborlovan3644
@danielaborlovan3644 3 года назад
Fabricat afara pt a fi infiltrat aici,cu scop precis...ce entuziasm cretin din partea conationalilor
@mihailb8280
@mihailb8280 3 года назад
@@danielaborlovan3644 Așa este, tocmai de aceea nădejdea noastră este Dumnezei nu masonii care conduc România.
@johannbinder5295
@johannbinder5295 3 года назад
*Dominic Samuel Fritz , este IEZUIT ?*
@marianas.3680
@marianas.3680 3 года назад
Nu este, dar a facut școala sub îndrumarea lor.
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
Daaaa....o spune chiar el !!! Copil sarac , format de de iezuiti , masoni si trimis la 16 ani in America !!!
@sinam3791
@sinam3791 3 года назад
@@tabitaro1 Astea sunt gogosi de la putin .
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@sinam3791 are si vodca ???
@alex260655
@alex260655 3 года назад
@@tabitaro1 du-te de te ascunde, nu pricepi ce citesti si nici sensul cuvintelor. doare vidul ?
@cuvantulvietii1
@cuvantulvietii1 3 года назад
""La 16 ani încă esti copil MIC"" Lasi fi întrebat pe tineretul asta daca e de acord cu ideologia de gen la copii sub 16 ani. Sunt sigur că sar fi balbait, fiindca și el are o agendă perversă în acest sens.
@aliviu11
@aliviu11 3 года назад
Mă îndoiesc. A făcut o cunoscută școală catolică. Rămâne de văzut
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
Nu mai raspanditi discordie si informatii false . Va stricati imaginea doar .
@cuvantulvietii1
@cuvantulvietii1 3 года назад
@@taraa2350Stai jos, 4!
@taraa2350
@taraa2350 3 года назад
@@cuvantulvietii1 Atentie la panica . Nu face bine la sanatate .
@tabitaro1
@tabitaro1 3 года назад
@@cuvantulvietii1 Chiar 2 !!!
@tutatitca7081
@tutatitca7081 3 года назад
Rămân surprinsă dl-e Primar, deja vi se selectează mesajele! Din 4 comentarii, ale mele, se afișează doar 2!? De ce? Sunteți deja subjugat?
@corneliuanca6244
@corneliuanca6244 3 года назад
Prea spamezi tu aici cu mesajele. Esti penibil
@valentinplamada3245
@valentinplamada3245 3 года назад
@@corneliuanca6244 Asa-i ? Asta da atitudine...Nu ai dori sa te ocupi dumneata de putina cenzura pe aici ?
@theemperorofmankind1917
@theemperorofmankind1917 3 года назад
Asta se întâmplă întrucât unii cititori nu au considerat adecvat comentariile dvs si le-au raportat, astfel fiind șterse....văzând și eu mesajul asta plin de suspiciune, as putea înțelege cum au fost celelalte două și de ce au fost raportate de către membrii comunității..
@ninachiranu5996
@ninachiranu5996 3 года назад
DE CE ROMANIA ,E FRUMOS CE sPUI DAR TE CONTAZICI SINGUR TU AI AVUT FRAȚI ??!? eU INCERC SĂ TE CRED ?!?!
@stefaniamarieta8197
@stefaniamarieta8197 3 года назад
Este un om drăguț simpatic dar a fost pregătit și școlit in școlile iezuite și trimis spre nenorocirea noastră,vai de noi oare nu mai sânt romanii capabili să conducă? Ba da dar trebuie să respecte programul ocultei mondiale
@mariaborcaromanu4679
@mariaborcaromanu4679 3 года назад
Stefania Marieta ...Pacat ca nici un Roman (exceptie,Stefan cel Mare ....moldovean )nu au reusit sa conduca Tara Romaneasca (nu eram Romania)in rest cei care au incearca ,au fost linsati...de noi ROMANII ....Pacat de stängele varsat de inaintasii nostri ,care nu au inteles nimic ....iar daca esti obligat sa respecti programul ocultei mondiale....ma intreb care roman capabil va fi CAPABIL sa conduca...INTERESANT,NU🥴🙁⁉️
@stefaniamarieta8197
@stefaniamarieta8197 3 года назад
@@mariaborcaromanu4679 așa este,un român care are conștiința nu-și taie singur craca de sub picioare​ dar un străin nu are mila
@trilu.lilu.crocodilu
@trilu.lilu.crocodilu 3 года назад
Cât adevăr,dar romăniiin in loc să se in
@trilu.lilu.crocodilu
@trilu.lilu.crocodilu 3 года назад
Stefania,romănii in loc să se informeze fac schimbari de drsgul schimba
@carmenferencz4204
@carmenferencz4204 3 года назад
NU AMI INSPIRA INCREDERE.DE CE NU A CANDIDAT IN GERMANIA ?NOI NU MAI AVEM INCREDERE IN ROMANII NOSTRI ?SANT TINERI CAPABILI CARE AU FACULTATI SI PREGATIRE ,SI AR PUTEA SA IA POSTUL DE PRIMAR.A VENIT DIN GERMANIA SA SE IMBOGATEASCA ?ROMANIA ESTE BUNA DE MULS ?😈😈😈😈
@enolaaron
@enolaaron 3 года назад
Daca erai atenta ai fi auzit ca domiciliul lui e in Timisoara de 16 ani , deci nu a venit ieri din Germania ca sa-ti fure tie Timisoara si sa plece cu ea la spinare ...
@sinam3791
@sinam3791 3 года назад
Astea sunt gogosi de la psd.
@alex260655
@alex260655 3 года назад
ptr Tm este in Ro !!! tanti carmen, du-te la cratita ca ti se arde ceapa, cu ce sa se imbogateasca din rominia, ce sa mai fure cind au furat rominii tot ??? politica nu se invata la seral si nici la comasati, madam, lasa-i pe altii sa se ocupe, chestie e un nr prea mare ptr tine, fugi la ceapa
Далее
Au iesit analizele de laborator la fructe si legume!!
10:52
Kettim gul opkegani😋
00:37
Просмотров 739 тыс.
Republica Banat #RomaniaCentenara @TVRTimisoara
23:12
DOI HULUBAȘI  - EP 1 - SATUL POHREBEA
35:52
Просмотров 23 тыс.
Timișoara viitorului: direcțiile de dezvoltare
2:16:01
Просмотров 1,8 тыс.
TVR 60: imagini în premieră cu soţii Ceauşescu
11:46
Kettim gul opkegani😋
00:37
Просмотров 739 тыс.