Тёмный

Dorin Cioabă, la întâlnirea cu Regele Charles: Aş vrea să se aplece puţin asupra problemei romilor 

AGERPRES
Подписаться 36 тыс.
Просмотров 4,4 тыс.
50% 1

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, invitat, marţi, la recepţia oferită la Viscri de Regele Charles al III-lea, a afirmat că, la intrarea în acest sat, soţia sa şi-a pus dorinţa de a fi vecină cu suveranul britanic şi, drept urmare, va căuta să cumpere o casă în zonă.
"Sunt foarte onorat, foarte onorat şi ne-am dorit de mult (să îl întâlnim pe rege - n.r.) pentru că, pentru noi, Familia regală a fost un model atunci când s-a trecut de la titulatura de bulibaşă la cea de rege. Ca şi model a fost luată Casa Regală a Angliei. Regina Angliei şi acum Regele Charles sunt, ca să spunem aşa, conducătorii noştri pentru că în ţările care sunt administrate de ei sunt foarte multe comunităţi de romi - Scoţia, în Irlanda, în Australia, în Canada. (...) Asta a fost una dintre dorinţele mele şi mă bucur că astăzi sunt aici, la Viscri, mai ales că e la noi aici, în ţară, şi într-un loc atât de frumos pe care şi noi îl descoperim acum. Cu această ocazie, soţia mea şi-a pus o dorinţă la intrare aici: a zis 'vreau să devin vecină cu Regele' şi o să căutăm şi noi o casă aici, să cumpăr", a declarat pentru AGERPRES Dorin Cioabă.

Опубликовано:

 

5 июн 2023

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 18   
@adrianrujan982
@adrianrujan982 Год назад
Ne-au făcut de rușine in lumea largă acum doresc să îndepărteze dragostea unui adevărat rege ,de pamintul primitor cara le-a permis și țiganilor să trăiască în România...destul cu acest căldărar care se crede împărat la cortul lui ....
@liviabortes3882
@liviabortes3882 Год назад
Dacă ești rege de ce nu ți înveți poporul să fie mai civilizat că ne ați făcut de rușine în toată lumea .
@Camelia-ye6mw
@Camelia-ye6mw Год назад
Dar cam multi se cred regi in tara noastra,nu vi se pare????
@user-ls9er4vb6y
@user-ls9er4vb6y Год назад
SANT colegi amandoi ,are au aceasi functie .
@danielblandu67
@danielblandu67 Год назад
Daaa, Charles e nașul lor !!!
@mirelstroe8207
@mirelstroe8207 Год назад
Ce sunt Amici Ei de Ei Regiiii
@type3666
@type3666 Год назад
Sau intalnit regi :))
@djpikas0
@djpikas0 9 месяцев назад
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂…
@mirelstroe8207
@mirelstroe8207 Год назад
Lipseste Salam cum de l ati Uitat
@t88cyborg65
@t88cyborg65 Год назад
lipseste ca poate...l o fi facut salam pe el.....
@steliangarea8988
@steliangarea8988 Год назад
Doi regii are țara noastră..
@eugeniaghebrea3026
@eugeniaghebrea3026 Год назад
Cred că nu are arama an casa bine că primește de la tine
Далее
Gelik yoki Velik?
00:20
Просмотров 644 тыс.
до/после Знакомо?
00:16
Просмотров 13 тыс.
Insane Coffee trick EXPOSED 😱☕️ #shorts
00:20
Мухочирон эхтиёт бошед!
01:31
Просмотров 116 тыс.
Printul Charles - Părere despre Romania
6:52
Просмотров 65 тыс.
Gelik yoki Velik?
00:20
Просмотров 644 тыс.