Тёмный

Dovada ca ORTODOXIA este singura credinta adevarata! ANTI-Ecumenism! 

vreau1sa1existam
Подписаться 2,1 тыс.
Просмотров 80 тыс.
50% 1

Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914) este un mare duhovnic ortodox român. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. A fost deţinut politic în perioada comunistă. Prin felul cum vorbeste la PESTE 90 de ani se vede harul Duhului Sfant!
A fost condamnat de către comunişti în 1949 la 20 de ani muncă silnică pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale". O sentinţă absurdă, având în vedere că în urma unui alt proces din 1956, a fost achitat de această învinuire. Face parte din mişcarea ortodoxă "Rugul aprins", alături de preoţii VasileVoiculescu, Stăniloaie, Petroniu, Sofian Ghişu, Sandu Tudor, Adrian Făgeţeanu şi alţii. Trece prin mai multe închisori, printre care se numără Suceava şi Aiud. Dupa ani mulţi de închisoare şi prigoană, devine preot paroh în Ardeal, stareţ la Mănăstirea Cozia, duhovnic la Mănăstirea Cernica şi începând din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Oare ştim să-i preţuim pe cei sfinţi şi buni, pe care încă îi mai avem?
Suntem oare demni a preţui această veşnicie ascunsă într-o clipă, spre folosul nostru şi al neamului românesc?
"Vă mai spun ceva; fiţi atenţi la secundă, la fiecare secundă! O secundă, o biată secundă, la care nici nu suntem atenţi şi mântuirea poate fi pierdută! Trăieşti momentul ca să repari trecutul şi să caştigi viitorul! Nu vă gândiţi ce va fi. Lăsaţi viitorul să-şi rezolve singur problemele! Tu trăieşte momentul acesta cum trebuie şi lasă în seama lui Dumnezeu viaţa ta."(Arhimandrit Arsenie Papacioc)
Traieste si acum, are 94 de ani si in continuare se vede in cuvantarile sale harul Duhului Sfant. Va recomand sa cautati pe Internet si alte cuvantari ale sale, unele sunt chiar de anul acesta. Dumnezeu sa va binecuvinteze!
www.sfaturiorto...
.

Опубликовано:

 

27 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 515   
Далее
На самом деле, все не просто 😂
00:45
Cine sunt baptiștii | ADEVĂRUL DESPRE ADEVĂR
16:42
Dialog între un protestant și un profesor ortodox
1:00:01
Parintele Arsenie Papacioc - Suferinta
9:23
Просмотров 639 тыс.
„Ce sunt energiile divine necreate?”
9:36
Просмотров 3,5 тыс.
De la New Age la Ortodoxie (Mărturie)
1:56:29
Просмотров 19 тыс.
На самом деле, все не просто 😂
00:45