Este valabil botezul dacă s-a rostit greșit numele copilului? 

Dacă este bebeluș, botezul copilului nu este valabil pentru că acesta nu este conștient.

​@@Moldova_Crestina dacă este asa cum susțineți,înseamnă că anulați ce scrie în Biblie că după ce Sfântul Apostol A propovăduit Evanghelia, toată casa lui Ștefana s a botezat toată casa sa. Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se vede că Hristos a poruncit excluderea pruncilor de la botez sau că Apostolii, în călătoriile lor apostolice, în care îi botezau pe păgânii care veneau la credință, ar fi lăsat nebotezați pe pruncii lor” .

Toată casa lui, nu înseamnă că în casă avea prunci. Nu putem face doctrină pe un verset neclar.

Are Botezul copiilor temei în Sfânta Scriptură? În privința Botezului, Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă, ci a stăruit asupra importanței pe care va avea-o lucrarea Botezului. Sfânta Scriptură nu oferă date exacte despre botezul copiilor, în sensul de a recomanda sau a descrie în mod clar botezarea lor. Ținând cont de faptul că Botezul era legat de propovăduirea Evangheliei adulților și de convertirea acestora, această lipsă ni se pare firească. Indirect însă, analizând temeinic cazurile descrise în Noul Testament, reiese cu foarte mare claritate că Botezul era administrat și copiilor. În privința Botezului, Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă, ci a stăruit asupra importanței pe care va avea-o lucrarea Botezului. „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”.(In. 3, 6). Nu era nevoie să precizeze că va trebui aplicat tuturor, deci și copiilor. Necesitatea imperioasă a Botezului pruncilor Întâi de toate, Evangheliile arată predilecția Domnului nostru Iisus Hristos pentru cei mici. Astfel, citim că Mântuitorul s-a întristat când copiii erau opriți să vină la El și a lansat îndemnul afabil: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți” (Mc. 10, 14), „Și luându-i în brațe i-a binecuvântat punându-și mâinile peste ei” (Mc. 10, 16). Hristos Domnul i-a oferit celor maturi ca pilde pentru curăția sufletească, nevinovăția, puritatea, căutarea, ascultarea lor, și, de asemenea, a fi măsură a intrării în Împărăția lui Dumnezeu: „A unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu” (Mc. 10, 14); „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor” (Mt. 18, 3-4). Mântuitorul Hristos a lăsat să se înțeleagă că prin lepădarea lor de sine, prin puterea lor de comuniune pruncii sunt cei mai apropiați de chipul lui Dumnezeu, ai căror îngeri văd mereu fața Tatălui (Mt. 18, 10). Purtând chipul lui Dumnezeu în trup, Mântuitorul se socotește pe Sine a fi ca pruncii: „cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte” (Mt. 18, 5). El mai adaugă despre cei mici că ei „cred în El” (Mt. 18, 6), că vin la El și că ei trebuie doar „să nu fie smintiți de către cei mari” (Mt. 18, 6). Nu a considerat că pruncii ar fi scutiți de Botez pentru că, în ceea ce-i privește, n-a retras nimic din afirmațiile privitoare la necesitatea Botezului: „Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este” (In. 3, 5-6). Porunca Mântuitorului referitoare la botez a fost dată în genere, adică fără a-i exclude pe prunci (Mt. 28, 19) și întrucât pruncii pot și după botez a primi învățătura de credința cerută de Hristos. Scriptura sfântă indică starea de păcat a pruncilor, cu referire nu la păcatele personale, ci la cel originar şi, în consecinţă, nevoia de a fi botezaţi. Psalmistul David scrie că „iată întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea” (Ps. 50, 5). Celor care consideră acest păcat moştenit descris de psalmist fiind mai puţin grav, evaluarea făcută de Dumnezeu inimii omului, chiar de la naştere, ar trebui să le schimbe părerea: „cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui”(Fac. 8, 21). Dacă Botezul produce, prin unirea cu Hristos, desființarea păcatului strămoșesc sau originar al despărțirii de Dumnezeu, imprimată în firea noastră, și dacă fără această unire cu Hristos nu se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu, evident că Botezul ne este absolut necesar pentru mântuire (In. 3, 3), indiferent de vârstă. Dintotdeauna Biserica a socotit că este mai ușor, în cazul pruncilor, ca să nu se ajungă la „trupul păcatului” prin Botez, decât a-l „omorî” după aceea prin Botez, ea urmând în acest sens învățătura Mântuitorului și practica Sfinților Apostoli. Așadar, de îndată ce nimeni nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu decât prin „ușa Botezului”, era firesc și necesar ca Sfinții Apostoli să deschidă această „ușă” a mântuirii și copiilor. Pruncii nu pot fi privați de această „moarte cu Hristos” a omului vechi din ei și de temelia vieții veșnice pusă în orice om de Hristos. Din Noul Testament reiese limpede că pruncii sunt chemați spre Împărăția lui Dumnezeu (Mt. 19, 14; Lc. 18, 16), ceea ce nu este cu putință în afara lui Hristos și a Bisericii Sale, El fiind ușa spre Împărăție (In. 10, 9). Prin urmare, și copiii încă de atunci, din veacul apostolic, erau botezați și considerați ca membri ai Bisericii; de aceea Sfântul Apostol Pavel, scriind efesenilor și colosenilor, vizează și pe copii ca membri ai Bisericii: „Copii, ascultați, pe părinții voștri în Domnul că aceasta este cu dreptate” (Efes. 6, 1) sau „Copii, ascultați pe părinții voștri întru toate, căci aceasta este bineplăcut Domnului” (Col. 3, 20).