Nu mă consider un real pictor, pentru că nu am școli, de aceea nici nu vorbesc prea des despre această latură, dar cred că nu e drept să vă ascund această pasiune. Expresia este ceea ce suntem în adâncurile noastre. Expresia ne ajută să ne definim și să dăm din preaplinul nostru către cei de lângă noi sau către cei cu care ne întâlnim! Când nu ajunge cuvântul, îi dăruiești un cântec, când nici muzica parcă nu este de ajuns, pui culorile pe pânză și-ți arăți sufletul întregii lumi! Iată culorile sufletului meu! Gheorghe Zamfir
20 авг 2024