1. La tronul îndurării Tale Mă plec cu-adâncă sfiiciune, Că nu-s viteazul demn de luptă, Sunt numai răni și slăbiciune. Și n-am nimic ca să mă laud, N-am brațul tare și-ncercat Iar pașii mei nu mai aleargă Cum alergau când m-ai chemat. R1: În nesfârșita-Ți îndurare, O rază sfântă de-ai găsi Să-mi întărești nădejdea slabă, Pe calea Ta să pot fugi. O, Doamne, dă-ne Tu puterea Sub mari poveri să nu cădem Și chiar în noaptea cea mai neagră, Pe Tine, Soare să Te-avem. 2. Dar oare nu în slăbiciune Poți Tu minuni înfăptui? Și nu chiar apele din Mara Le poți, Tu, Doamne, îndulci? Mi-e inima împovărată, Adesea drumul e prea greu, Părinte-al bucuriei mele, Ascultă Tu necazul meu! 3. Sublim Ți-e glasul, ca o harpă, Ce melodii în vorba Ta! O, miluiește-mă, Părinte, Sunt fiul Tău, nu mă lăsa! Ești călăuza veșniciei Și adăpost din veac în veac, Învață-mă să merg sub cruce Și-nvață-mă răbdând să tac. C: Dar știu că vine ziua noastră, Atunci când Te vei arăta, Părinte-al suferinței mele, Rămâi Tu bucuria mea!
