Frunză nu-şi mai încăpea în piele de bucurie; şeful fusese de acord să se ocupe de Olimpia Manu. Nu-i vorbă că şi Lucian îl susţinuse. „Ca să obţinem un răspuns la întrebarea: „Ce ştie balerina despre Pavel Conta şi de ce natură au fost legăturile lor?„ nu există decât două căi. Fie să o invităm pe Olimpia Manu aici şi să stăm de vorbă cu ea, fie să-i încredinţăm căpitanului Frunză misiunea de a-şi juca până la capăt rolul de june prim pe care - de ce să nu recunoaştem - îl interpretează cu multă naturaleţe”. Şeful a râs, pe urmă i-a ordonat: „Ei hai, du-te şi petrece şi tu o noapte la „Melody-Bar„„. Ştia el, colonelul, că de mult nu mai intrase într-un bar de noapte. Noroc de aceste dosare „imaculate” care, din când în când te mai introduc în atmosfera parşivă şi insinuantă a barurilor.
În drum spre casă, Frunză trecu mai întâi pe la „Melody” şi ceru să i se rezerve o masă de două locuri, chiar lângă ringul de dans, aşa încât să fie cât mai aproape de spectacol. „Nici o grijă, îl asigură „patronul„, de la masa asta aveţi o vizibilitate perfectă.” Şi râse. Tot insinuant şi parşiv, căci îl lua drept un client „gras”. „N-are decât!” îşi zise Frunză, măgulit.
Păşea uşor, aproape plutind, ca în urmă cu optsprezece ani, când se îndrăgostise şi aşteptase, copleşit de emoţii, prima întâlnire cu „aleasa inimii”. Se terminase prost şi, din toată aiureala aia, rămăsese cu amintirea primei întâlniri. Şi-o închipui pe Olimpia Manu venind după spectacol la masa lui, spre stupefacţia celor din jur. Un coniac, o vorbă de duh… Balerina, desigur, îi va permite s-o conducă acasă. Cucerită apoi de manierele sale, îl va invita sus, în garsoniera de la etajul şapte. Ar fi fost straşnic dacă nu chiar extraordinar. „Oho, ce mutrişoară o să facă mâine dimineaţă Lucian, când o să am plăcerea să-i raportez: „Misiunea a fost îndeplinită„„.
Acasă, îşi făcu un duş rece; inexplicabila stare de euforie nu i se risipi. Balerina îi dansa în sânge, în minte, în imaginaţie… Începu să-şi potrivească cravatele, cămăşile… Se cerceta mereu în oglindă, făcându-şi şmechereşte cu ochiul. „Sunt un bărbat bine…” Timpul se scurgea încet, insuportabil de încet. Îşi propuse să-şi ocupe masa cu cincisprezece minute înainte de începerea spectacolului, adică la douăsprezece fără un sfert. Coborând însă scara ce ducea în localul amenajat la subsolul blocului „Patria” şi uitându-se la ceas, se îngrozi - îl despărţea de miezul nopţii exact o oră.
Chelnerul îi întinse lista. Frunză n-o mai „studie”. Ceru direct un coniac mare, o cafea nu prea dulce…
- Mai aşteptaţi pe cineva? se interesă ospătarul.
5 окт 2024
