Тёмный

INVESTIGAȚIE RECORDER Pe urmele hoților de lemn II 

Recorder
Подписаться 722 тыс.
Просмотров 1,1 млн
50% 1

În ultimul an, problema tăierilor ilegale de lemn a creat un val de revoltă în spațiul public, iar noul guvern liberal și-a asumat eradicarea acestui flagel. Ce se întâmplă însă dincolo de acest zgomot de fond?
În pădurile României se exploatează în continuare ilegal, prin metode din ce în ce mai rafinate, cu complicitatea silvicultorilor și cu protecția politicienilor de la cel mai înalt nivel.
După investigația de anul trecut (bit.ly/2BTCu4R), din zona Bucovinei, am plecat din nou pe urmele hoților de lemn, de această dată în aria protejată din Munții Gurghiu (județul Mureș). Aici se află unul dintre cele mai mari ocoale silvice din zonă, care administrează peste 15.000 de hectare de pădure de stat.
Timp de mai multe luni, am monitorizat transporturile care ieșeau din pădure, am vorbit cu silvicultorii din sistem, i-am confruntat pe unii dintre patronii care taie în zonă și am obținut documente care atestă complicitatea instituțiilor statului la o catastrofă ecologică desfășurată sub ochii noștri.
Am descoperit că o parte a silvicultorilor puși să apere codrul sunt în cârdășie cu hoții, așa că jaful se face în liniște, iar lemnul furat e legalizat odată ce iese din pădure.
Cei care refuză să intre în cârdășie cu mafia lemnului, că sunt simpli angajați sau șefi de direcție silvică, sunt luați la bătaie sau presați, prin influențe politice, să demisioneze.
Așa arată dezastrul din Munții Gurghiu.
-----------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/su... sau aici: / recorder
Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
site: www.recorder.ro
pagina noastră de Facebook / myrecorder
contul de Instagram / recorder.ro

Опубликовано:

 

26 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 2 тыс.   
@RecorderRomania
@RecorderRomania 4 года назад
Această investigație n-ar fi fost posibilă fără susținerea donatorilor Recorder. Ne puteți susține aici: recorder.ro/sustine/ sau direct prin opțiunea de membership din RU-vid, disponibilă aici: bit.ly/2ByrCJ2.
@TraficRomania
@TraficRomania 4 года назад
Cont bancar daca aveti afișat undeva
@z1pyz1py
@z1pyz1py 4 года назад
Informatia e putere! Sustineti ca sa se raspandeasca informatia mai tare si mai repede, poate se schimba ceva :)
@peterhan5064
@peterhan5064 4 года назад
@Alex Musat ai dreptate, dar nici cu liberalii nu pot să fiu mulțumit. Nu cumva despre ministrul lor era vb în material?
@o.ranger
@o.ranger 4 года назад
Felicitari!
@RomanianTechGuy
@RomanianTechGuy 4 года назад
ar fi okay sa faceti o varianta cu voice over in limba engleza, ca sa aiba reportajul un public mult mai larg.
@Ach.932
@Ach.932 4 года назад
Am observat ca nu sunt reclame. Cred ca vorbesc in numele tuturor atunci când spun ca pentru astfel de proiecte, nu ma simt deranjat sa urmăresc o reclama care poate genera cât de puțin atunci când nu pot susține altfel.
@exan4600
@exan4600 4 года назад
Mie aparent mi-a aparut reclama de 1:05 minute la Avast, bine, am descarcat eu Avast acum cateva zile, iar cum informatiile noastre ne sunt furate in mod legal de catre fiecare site, apoi prelucrate de algoritmii de la google, mi-a aparut aceasta reclama. Dar va spun ca este singura reclama pe care am lasat-o pana la capat pe RU-vid. Toate cele 65 de secunde, nici macar nu am schimbat fila sa navighez pe alt site intre timp gandindu-ma ca poate exista algoritmi care detecteaza faptul ca nu m-as uita direct la reclama. Cum ai spus si tu, m-as uita la 30 de minute de reclama inainte unui material atat de serios prezentat de cei de la recorder. Nu am o stare financiara care sa-mi permita sa le donez bani, fie si 1 euro acolo, dar macar, sa vad reclama aia sa adauge cateva treimi de centi in contul lor.
@valkaielod
@valkaielod 4 года назад
E ok, nu par a fi activate cele inserate. La inceput m-am uitat la doua.
@andreeab8934
@andreeab8934 4 года назад
De acord.
@weedmastersr
@weedmastersr 4 года назад
Mai bine donatii.
@Ach.932
@Ach.932 4 года назад
Cristi Dumitrescu12, am RU-vid premium, dar sincer fiind singurul mod de a i susține pe băieți, tot m as uita la o reclama :))
@andreinitescu1768
@andreinitescu1768 4 года назад
Cum să vândă camioanele sau să plece în Germania? Să îi fie confiscate şi să meargă la puşcărie!
@dani-jz5pv
@dani-jz5pv 4 года назад
Exact...asa trebuiau cei de la recorder sa.i raspunda nesimtitului aluia!
@informatiimanu9
@informatiimanu9 4 года назад
Sa se duca in germania sa vedem daca acolo le merge cu furatu
@cristianion5900
@cristianion5900 4 года назад
@@informatiimanu9 pai nu, cred ca se referea la Germania, nu neapărat sa facă exploatări cu lemn! la munca sa facă un ban! Nesimțitii ăștia au o vrăjeala atât de Proasta încât nici fii-miu de 6 ani nu-l crede! 🤮
@informatiimanu9
@informatiimanu9 4 года назад
@@cristianion5900 pai se pare că în România doar cu furatu se fac "bani" cu prețul distrugerii , omul de rand are de suferit nu ăla la costum ,patron sau politician ,știe ăla ce e munca cinstita?
@mihai767
@mihai767 4 года назад
Cum sa isi dea utilajele la fier vechi? Taiem toata pădurea! Defapt nu toata...lasam 3 copaci pe ici colo. Utilajele se vand sau se lasa la inchiriat normal 😑
@ErnestGamingway
@ErnestGamingway 4 года назад
Recorder: Not the heroes we deserve, but the ones we need
@Relu949
@Relu949 4 года назад
Straight facts
@valentina8331
@valentina8331 4 года назад
Salut legenda kraul
@ErnestGamingway
@ErnestGamingway 4 года назад
salut :))
@RobinVesper
@RobinVesper 4 года назад
Pe Moon mai lipseste sa vad ca in rest v-am văzut pe toți aici
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo aveti 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult.
@felixstefant5355
@felixstefant5355 4 года назад
Trebuie sa ajutam asemenea jurnalisti,sunt ca un ghimpe ptr corupti!
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@vexx5955
@vexx5955 4 года назад
Respect Dl Ilie Covrig ! Ma bucur sa vad ca mai exista oameni ca dumneavoastra in tara asta !
@2moonsMaster
@2moonsMaster 4 года назад
Donati macar cate 10 lei pe luna, daca am dona macar 10-20 de mii de oameni, sa poata investiga baietii cat mai mult, avem nevoie de recorder in tara asta, sa nu ii lase sa doarma linistiti pe hoti !
@refl3xrefl3x55
@refl3xrefl3x55 4 года назад
Nu zic sa nu donam... dar nu vezi ca ,,baietii buni,, cad din functie dupa reportaj si cei ,,rai,, raman in functii?
@refl3xrefl3x55
@refl3xrefl3x55 4 года назад
Suna de parca nu ar trebui continuate reportajele..nu asta vreau sa zic, dar trebuie mult mai mult, ca sa doboram mafia lemnului
@Messiane
@Messiane 4 года назад
@@refl3xrefl3x55 Da...trebuiesc romanii in fata la DNA dar romanii nostrii scumpi sunt pe litoral.....sunt "cool" occidentali .....v-ai de mama lor de idioti !
@AdrianDudau-ProIndependent
@AdrianDudau-ProIndependent 4 года назад
Vrei sa spui sa nu ii lase sa doarma linistiti pe responsabili cu controlul. Astfel de reportaje le ameninta un salariu constant si linistit "specialilor" si doar asa poate pun osul la treaba ca vina le apartine. Ce face recorder ar trebui sa faca garda de mediu si atunci n-ar mai fi hoti!
@weisseadler
@weisseadler 4 года назад
@@AdrianDudau-ProIndependent Asa este...Garda de mediu ii mai vezi si prin alte reportaje ca vin si parca sunt parasutati din luna, se uita ca o broasca la bariera si se codesc sa faca ceva. Din pacate fara control riguros si fara ca legea sa fie aplicata la sange nu o sa rezolvam nimic... nu este primul reportaj de acest gen, si PROTV are o tona (Alex Dima), s'a facut ceva? :-))) nu... nu ne meritam libertatea zic eu...
@win69
@win69 4 года назад
Bine, Recorder! Pe ei pe mama lor! Respect domnului Ilie Covrig!
@KhaosOPC
@KhaosOPC 4 года назад
Recorder din pacate sunt doar o mana de oameni. Daca ne unim tot mai multi si facem curatenie asa cum trebuie cu gunoaiele astea o sa ne scapam padurile si tara de un dezastru total!
@win69
@win69 4 года назад
@@KhaosOPC sunt de acord cu tine! Îți sugerez să te abonezi la newsletter-ul celor de la Declic, poți căuta "Declic" pe Google și găsești, acolo poți semna petiții despre majoritatea problemelor actuale din România, și ei chiar schimbă lucrurile, crede-mă! O zi bună!
@ex.timelapse
@ex.timelapse 2 года назад
Amuzant nume 😂😂,dar lasand gluma la o parte gg din partea mea pt el
@nikollausfandel4616
@nikollausfandel4616 4 года назад
Scenarii identice, imaginativă că se întâmplă în toate dar toate, instituțiile statului român !!!!
@cristianpop4971
@cristianpop4971 4 года назад
Si ne intrebam de ce Romania se dezvolta cu viteza unui melc!
@unom5117
@unom5117 4 года назад
10 AUGUST 2020, CU TOTII PREZENTI IN PIATA VICTORIEI!
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@AdrianMarginean
@AdrianMarginean 4 года назад
Respect Ilie Covrig! Respect Recorder! Respect tuturor persoanelor cu coloană vertebrală! Domnule Ilie Covrig ce ați făcut d-voastră a fost un pas mic înainte pt. România, dar este mult mai bun pt. țară decât pasul înapoi pe care mulți l-ar fi facut dacă erau în locul d-voastră. Un pas mic dar care aduce speranța că se poate și la noi. Sănătate multă și putere în lupta cu caracatița asta cu brațe înfipte în toți Carpații.
@nickzx1082
@nickzx1082 3 года назад
,,Noi suntem de vina ca merg lucrurile asa?" Zise cel care transporta lemn ilegal din padure :))
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@bogdaniuliancrainiceanu4254
@bogdaniuliancrainiceanu4254 3 года назад
E pe principiul "nu e prost ăla care cere, e prost ăla care dă "...Dacă statul și autoritățile sunt corupte si acceptă lucrurile astea, normal ca nu sunt ei de vină. Vina lor e că sunt părtași la aceste ilegalități în loc să le combată.
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
@@bogdaniuliancrainiceanu4254 Statul roman nu exista. Asa cum spunea un colonel de securitate adevarat, imediat dupa revolutie toti aparatnicii, provocatorii, agentii securitatii politice au invadat structurile de putere. Tot peisajul politic e doar o facatura. Generali corupti si tradatori decid totul.
@shenulefugi4564
@shenulefugi4564 3 года назад
@@dancosma829 :) pO K
@imachad9093
@imachad9093 4 года назад
Astea se numesc știri adevărate, nu ce dă ProTv,Antena 1,etc. .Astea-s situații care chiar ar trebui sa ne îngrijoreze.
@Sayonara_adiz
@Sayonara_adiz 4 года назад
Și ProTV a dat niste reportaje mai faine Despre firmele a lui firea , drumuri naționale
@Enol_ww
@Enol_ww 4 года назад
ProTv este ok, si Starea Natiei, restul D-zeu cu mila !
@gecko2573
@gecko2573 4 года назад
ProTv cu Romania te iubesc! fac treaba buna, dar ineleg ce zici, nu o sa vezi un asemenea reportaj prin trending pe YT de ex
@Sayonara_adiz
@Sayonara_adiz 4 года назад
@@gecko2573 adv
@alicasano273
@alicasano273 4 года назад
da pro tv cea mai mizara televiziune la fel ca si antenele
@iolx42
@iolx42 4 года назад
Cand vad astfel de reportaje simt ca Romania se schimba in bine. Mult succes in continuare va doresc!
@birzumarian121
@birzumarian121 4 года назад
Bine punctat!
@phuwnaren5914
@phuwnaren5914 4 года назад
un simt comun
@гамора9грамм
@гамора9грамм 4 года назад
Doar cu reportaje nu se schimba o tara prietene, suntem prea putrezi.
@cristianion5900
@cristianion5900 4 года назад
@@гамора9грамм exact! eu sunt sceptic în cea ce privește o revenire, dar sincer, Recorder fac o treaba de... Nota 10❤️
@laurentiutrifan9092
@laurentiutrifan9092 4 года назад
Daca am fi mai multi care sa-i consideram pe jurnalistii Recorder modele de urmat - atunci da. Citesc insa multe comentarii in care autorii asteapta sa vina un harap-alb si sa faca dreptate. Noi (ca natie) nu putem gandi in alti parametrii decat in bine sau rau. Un gand bun pentru Recorder si sustinatorii lor, si o speranta care palpaie in suflet.
@obi-wankenobi1923
@obi-wankenobi1923 4 года назад
Acum am dat play si am observat ceva. Video de 30 de minute fara reclame. You are fricking awesome.
@djchriss6676
@djchriss6676 4 года назад
nu cred ca te deranjeaza sa fie si o reclama, oamenii astia au muncit o gramada la reportajul asta si merita tot.
@zaharosu
@zaharosu 4 года назад
RU-vid premium?
@stanpatzitul5683
@stanpatzitul5683 4 года назад
​@@djchriss6676 exista reclame insa datorita faptului ca au bun simt le-au pus la sfarsitul videoului deci puteti viziona reclamele sau sa le donati bani daca vreti sa ii sustineti
@sergiudinu3651
@sergiudinu3651 2 года назад
Sper ca urmareste si DNA-ul aceste reportaje! Costel Alexe....La Multi Ani!
@adizero6745
@adizero6745 4 года назад
Va suntem recunoscători pentru toată munca pe care o depuneți pentru a demasca acești infractori!!! 🙏
@Fgellert
@Fgellert 4 года назад
Acestea ar trebui dati la Stiri nu panarame si vedete de 2bani !! Felicitarii Recorder !!!!
@andreiflorin9682
@andreiflorin9682 4 года назад
La stiri doar vulpite de toate felurile
@mirélla_127
@mirélla_127 4 года назад
La tv nu o să se prezinte niciodată adevărul în întregime, parțial da. Pentru ajunge o informație la tv după cum bine știți acesta trece prin niște filtre, unde se verifică informația și acolo evident nu o să lase atât adevăr sa fie difuzat. La tv este conținut pentru publicul majoritar, iar dacă acesta consuma conțin prost de "2bani" asta se dă.
@andreistreinu11
@andreistreinu11 4 года назад
Deci n am apasat asa de repede pe o notificare de la youtube niciodata. Recorder, felicitari!!
@MaximDL1410
@MaximDL1410 4 года назад
Respect lui Ilie Covrig 👏
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@MihaiAdrianNegru
@MihaiAdrianNegru 4 года назад
Motivul pentru care rămân Patreon pentru cei de la recorder. 👍 Continuați vă rog investigarea hoților de lemn.
@Luca-hp6fg
@Luca-hp6fg 4 года назад
Felicitări domnule Ilie Covrig , avem nevoie de oameni ca dumneavoastră în funcțiile publice! Bravo Recorder !! Un material de calitate și bine documentat,ca de obicei.
@Ratalala
@Ratalala 4 года назад
Meritați un Pulitzer și un Nobel și un Oscar, sau măcar Cash-u de pe ele :)
@Ratalala
@Ratalala 4 года назад
Ion Andrei Aștept un wallet și le dau chainlink și elrond, jur pe rosu😎🤘🏽
@alexandrutabara17
@alexandrutabara17 3 года назад
@@Ratalala baliverne sobolane, numai gura e de tine
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo aveti 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult.
@emanuelepuras12
@emanuelepuras12 4 года назад
Tot respectul pentru domnul Ilie! 🙏🏻 Nu vă lăsați doborât! Recorder... încă un documentar genial. Felicitări!
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@arpiarpad2417
@arpiarpad2417 4 года назад
Te doare sufletul când vezi asa ceva dar in aceași tîmp iti vine sa ii omori.😡😡😡😡😡 Felicitări băieți pt. curaj. 👏👏👏👏👏
@claudiusutu6675
@claudiusutu6675 3 года назад
Respect pentru voi ce încercați să faceți lucruri bune pentru țară. Fiți puternici !!!
@warthunder9427
@warthunder9427 5 месяцев назад
Respect pentru profesionalismul de care dă dovadă echipa Recorder. Respect domnului Ilie Covrig că nu a rămas pasiv în fața amenințărilor.
@bogdanmitrea5149
@bogdanmitrea5149 4 года назад
Super episod băieți..vă admir pt tot ce faceti
@unom5117
@unom5117 4 года назад
10 AUGUST 2020, CU TOTII PREZENTI IN PIATA VICTORIEI!
@LeviElekes
@LeviElekes 4 года назад
Multumim mult pentru tot ce faceti! 🙏
@dragosnivellhaz3797
@dragosnivellhaz3797 4 года назад
🙏❤️
@MATES2000803
@MATES2000803 4 года назад
Ne este dor de tine Levi! Sperăm că ești bine💜
@TudorX99
@TudorX99 4 года назад
chiar ieri m am reuitat la niste clipuri de ale tale :D
@JoDoc
@JoDoc 4 года назад
Si de tine avem nevoie! La fel cum te uiti la Recorder si te duce cu gandul la o Romanie mai buna, asa ne inspirai si tu pe vremea cand eram pustani. Am crescut multi cu video-urile tale, am fost inspirati de lucrurile sanatoase pe care le-ai transmis. Chiar daca acum esti intr-o alta etapa si probabil te ocupi de altceva, Levi, constientizeaza ca si TU ai puterea sa schimbi ceva in mentalitatea unor tineri care pot da de video-urile tale. Pace!
@trexflorinbh1796
@trexflorinbh1796 4 года назад
Levi trebuie mai multi oameni ca tine să se ridice și să strige in gura mare la tv că se fura lemnul în neștire in Ro și alte vedete ar trebui dar nu interesează pe mulți daca nu e despre el,poate așa se trezesc ăștia mai marii și alți mai hoți la realitatea care înconjoară viețile noastre anoste și indiferente!
@punctdaniel
@punctdaniel 4 года назад
Aveti aici un rezumat: 0:00 - intro, unde se arată secvențe din anchetă 0:51 - Anchetă începe undeva in Munții Gurghiului 2:22 - Sunt surprinse camionete care transporta lemn ilegal 2:35 - Alex Nedea este interogat de doi polițiști si trezește suspiciuni 3:03 - Ulterior Alex Nedea se da drept turist in camping ca sa nu atraga atentia si monitorizează transporturile 3:32 - Alex descoperă cateva metode prin care sunt furate lemnele 3:46 - Alex explicá prima metoda 4:45 - Este prezentată a doua metodá 5:48 - Este interogat administratorul unei firme de exploatare despre un transport de lemne ilegal 7:46 - Continua documentarea pentru a înțelege de unde vine lemnul tăiat 7:59 - Alex intra intr-o padure ce prezinta nereguli 8:50 - Este prezentata metoda rariturii 9:36 - Echipa împreuna cu un cercetător iau la pas o pădure de unde s-a furat prin metoda rariturii 11:47 - Este interogat unul din padurarii responsabili cu pădurea amintită anterior 12:50 - Este interogat un inginer silvic de la Ocolul Silvic Gurghiu 13:59 - Este prezentată firma care a exploatat lemnul furat 14:33 - Echipa merge la sediul firmei pentru lamuriri 15:10 - Are loc un interviu cu un inginer de la Garda Forestiera care a descoperit mai multe nereguli și care a fost bătut de un padurar 16:56 - Are loc un interviu cu padurarul care l-a bătut pe inginer 19:12 - Este data exemplu alta firma care fură lemne și se discuta cu un angajat al firmei care transporta lemn excesiv de gros 20:41 - Apare patronul firmei și discuta cu jurnaliștii 23:17 - Este prezentat alt caz în care Garda Forestiera descopera nereguli 24:02 - Are loc un interviu cu Ilie Covrig care este incert în privința controalelor 25:45 - Influența politică își spune cuvântul în ceea ce privește furtul de lemne
@hesse1241
@hesse1241 4 года назад
La aşa o muncă din respect te uiți cap coadă.
@teleanudaniel6986
@teleanudaniel6986 4 года назад
Nu inteleg pentru ce ai muncit la acest ``rezumat``... Ma rog... your choice... E un hobby de-al tau??? 🤔
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@andreiandrian8715
@andreiandrian8715 3 года назад
Ms
@omul0015
@omul0015 2 года назад
@@teleanudaniel6986 poate omului i a placut foarte mult reportajul si a zis sa ii ajute un pic si pe ceilalti
@thebobojambo
@thebobojambo 4 года назад
Felicitari Recorder, sper sa nu existe vre-un moment in care sa dispareti.Faceti o munca foarte importanta pentru tara si pentru oameni, ma bucur nespus ca existati si prezentati lucrurile exact asa cum sunt. Problema este daca cineva se va sesiza in urma muncii depuse de voi....I-ati prins cu chilotii in vine, uitati va si voi ca nu le vine sa creada ca cineva s-a prins de hotia lor . BRAVO
@GeoEstic
@GeoEstic 4 года назад
Cica "ce sa fac, sa fac rau?", zice omul care face rau in fiecare zi prin simpla existenta a firmei lui
@luciancoman468
@luciancoman468 4 года назад
Cum adica face rau in fiecare zi prin existenta firmei?detaliaza ca parca vad ca aberezi
@GeoEstic
@GeoEstic 4 года назад
@@luciancoman468 n-ai inteles ce am zis si nu stau sa-ti desenez
@Erunanethiel_TheBlack
@Erunanethiel_TheBlack 4 года назад
@@luciancoman468 daca ai avea putin creier ai sti ce a vrut sa zica dar din pacate faci parte din categoria specimenelor hoti de lemne pe care i-am vazut in clip deci nu avem asteptari de la tine.
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@oneman7638
@oneman7638 3 года назад
@@Erunanethiel_TheBlack exact.
@beluga3866
@beluga3866 4 года назад
"Deci,ia tot,vântul" Cea mai tare fază jur😂😂
@marianstanciu2502
@marianstanciu2502 4 года назад
o fi sorin ovidiu vantu, ca ala lua tot
@andreit4800
@andreit4800 4 года назад
poate o fi fost ceva eveniment cu vali vijelie ca invitat special...
@Gabriel-km2xi
@Gabriel-km2xi 4 года назад
@@andreit4800 și tzancă uraganul...
@andreit4800
@andreit4800 4 года назад
@@Gabriel-km2xi nu cred ca a mai ajuns :) cu asta prin preajma toata padurea se transforma in ,,doboraturi,,
@strymerx
@strymerx 4 года назад
Defapt, el e poreclit Vântul.
@solomonadrian1365
@solomonadrian1365 4 года назад
7:20 Da, boss, cam asta e ideea , sa nu se mai taie lemn, doar cel putred si cazut. Si n-o sa va duceti in Germania, ca aia dau ani grei de puscarie pentru furtul de lemn.
@luciancoman468
@luciancoman468 4 года назад
Pacat ca nu stiti ce vorbiti.E si mai rau ca multi sunt asa ca voi
@valeriavale2484
@valeriavale2484 4 года назад
@@luciancoman468 Adicà,poti detalia?
@alliumsam5653
@alliumsam5653 4 года назад
@@valeriavale2484 Adica ''voi'' nu intelegeti ca Soros taie lemnele in tara si Recorder il acopera. Strainii sunt de vina, nu ni se arata adevarul :)
@horiamititelu635
@horiamititelu635 4 года назад
@@valeriavale2484 Orice stat din UE (cel putin alea civilizate dupa care i se scurg ochii romanului) exploateaza padurile. Vezi modelul tarilor nordice unde exploatarea se face ,,la ras,, (adica se taie o parcela intreaga de padure ajunsa la maturitate, dupa care se replanteaza si se asteapta sa ajunga din nou la maturitate). Silvicultura este o stiinta care se invata si se pune in aplicare de niste oameni competenti. Sa vii si sa afirmi ca padurile din Romania nu ar mai trebui taiate, presupune un nivel scazut de inteligenta si perceptie asupra cum functioneaza sectorul silvic, si implicit economia unei tari. Este aberant sa afirmi ca daca ai un bun (perisabil) e mai bine sa il lasi sa isi piarda valoarea decat sa il exploatezi (daca tu ai o gradina de rosii, o lasi sa creasca de capul ei sau intervii si smulgi buruieni, plivesti, copilesti etc.. ??). Sunt de acord cu cei de la Recorder si cei care afirma ca administrarea acestui bun este una defectuoasa. Administratorii padurii sunt RNP Romsilva prin Ocoalele Silvice si tot personalul aferent. Daca vreti sa va implicati in salvarea padurilor, va recomand sa va indreptati atentia catre institutiile statului care asigura administrarea padurilor. Numai bine!
@horiamititelu635
@horiamititelu635 4 года назад
@@alliumsam5653 Stimate domn, ca sa fie pe intelesul tuturo, lemnul, este singura resursa a Romaniei pe care nu o controleaza strainii. De ce credeti ca niciodata nu a existat o lupta politica pentru Ministerul Padurilor ?? acolo e un gentlemans agreement, unde tragi cat poti cat esti la putere, iar cand esti in opozitie pleci acasa fara sa ai obiectii :) think about it si mai lasati-l pe Soros sa se ocupe de Corona Virus cu Bill Gates (au altele pe cap baietii) ;)
@SnrAlex
@SnrAlex 4 года назад
Nu uitati sa le donati si voi niste banuti. Astia de la Recorder functioneaza pe baza de donatii. Asta daca vreti in continuare presa independenta.
@gabrielbejenaru2549
@gabrielbejenaru2549 4 года назад
Bine punctat..presa independenta si mai ales onesta 👍👍😍
@doinitatorac8013
@doinitatorac8013 2 года назад
Meritã!
@cultraviolence3447
@cultraviolence3447 4 года назад
Foarte rar găsesc jurnaliști atât de dedicați muncii lor, sunteți minunați❤️
@mihai1587
@mihai1587 4 года назад
Felicitari! Asteptam si partea a 3-a, in speranta ca ne duceti sa vedem hotii unde le e locul!
@gabrielbejenaru2549
@gabrielbejenaru2549 4 года назад
Sa speram 👍
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@pomar1an906
@pomar1an906 4 года назад
De-a dreptul cutremurator! Ma inspaimanta pericolul la care trebuie sa se expuna niste jurnalisti, ca sa demaste jaful la care sunt supuse padurile Romaniei. Toata stima, nu as avea curajul sa fac asa ceva, in timp ce autoritatile statului - care ar trebui sa faca ce faceti dumneavoastra, sunt complici si sicaneaza/ameninta!
@unom5117
@unom5117 4 года назад
10 AUGUST 2020, CU TOTII PREZENTI IN PIATA VICTORIEI!
@luciabezman2186
@luciabezman2186 4 года назад
BUNĂ ZIUA! VĂ MULȚUMIM DIN SUFLET PTR TOT CEEA CE FACEȚI, VĂ DORESC MULT SUCCES IN REALIZĂRILE VOASTRE JURNALISTE... ÎȚI TREBUIE MULT CURAJ SI PATRIOTISM PTR A REALIZA SI A FACE VIZIBIL TOATE FURTURILE SI ILEGALITATILOR DIN ROMÂNIA. PĂCAT DAR E SAT FĂRĂ CÂINI. AVEȚI GRIJĂ DE VOI , DOMNUL SĂ VĂ AIBĂ ÎN PAZĂ .🙏🙏🙏
@CrescatoriaOinuAlin-Florin
@CrescatoriaOinuAlin-Florin 3 месяца назад
Aceștia sunt adevărații infractori...Din păcate realitatea este crudă și nu știm dacă o să se schimbe ceva. Respect RECORDER!!
@georgeradu3759
@georgeradu3759 4 года назад
Felicitari Recorder. Aveam pretentia de la PNL ca va incerca sa opreasca mafia padurilor. Am fost naiv, o sa vada la alegeri aceste mizerii, ne am convins si de psd si de pnl
@BociortAdrianIoan
@BociortAdrianIoan 4 года назад
ce prosti, de 30 ani sunt psd si pnl, si tu aveai pretentia sa ce!? :) cati prosti in tara asta
@georgeradu3759
@georgeradu3759 4 года назад
@@BociortAdrianIoan sunt curios daca eu sunt prost tu de cate ori ai votat pnl sau psd? Eu de 4 ori pe iohannis si niciodata psd. Cam atat de prost. Si tot a fost o alegere mai buna decat ponta/dancila
@ionut1371
@ionut1371 4 года назад
Mai e un reportaj, nu stiu daca tot de la recorder si in zona de nord neregulile sunt aceleași indiferent de conducerea politică. Cred ca in alta parte e problema.
@гамора9грамм
@гамора9грамм 4 года назад
Politicienii sunt oglinda poporului
@andreicrupa9212
@andreicrupa9212 4 года назад
PNL controlează tot ce înseamnă pădure în Suceava, cum să oprească furturile ? ;))))
@depodep5528
@depodep5528 4 года назад
Felicitari! Oare cand vom vedea aceste lucruri si la televizor? Raspuns niciodata ca deranjeaza moguli
@andrei.dumitrache
@andrei.dumitrache 4 года назад
Ti-ai dori sa vezi reportajele astea la televizor? Recorder e o publicatie independenta, care face profit numai din donatiile oamenilor de rand. Daca un reportaj Recorder ar aparea la televizor, asta inseamna ca acel post a platit pentru a difuza reportajul, deci Recorder isi pierde din credibilitatea pe care o are. Nu cred ca vom vedea reportaje Recorder niciodata la televizor (poate doar pe HBO). Nici macar nu ar fi intelept pentru cei de la Recorder sa difuzeze aceste reportaje la televizor chiar daca ar ajunge pe ecranele multor cetateni romani.
@GeoEstic
@GeoEstic 4 года назад
La "Romania te iubesc" mai gaseai chestii similare, dar in rest doar paine si circ
@Belerez
@Belerez 4 года назад
RECORDER NR.1!!!
@terentebista122
@terentebista122 3 года назад
Oameni buni, voi sunteți niște îngeri buni și minunați! Va multumesc ca existați îngeri minunați!
@silviafrenti728
@silviafrenti728 3 года назад
Respect ! Pentru lupta voastră contra mafiei politice al lemnului
@cositel
@cositel 4 года назад
Ce e hoț, hoț rămâne, nimeni nu ii poate opri.. Până si statul este implicat.
@ionut4976
@ionut4976 4 года назад
Hoții rămân hoți, însă ei nu pot fi la nesfârșit. Pot fi prinși, însă statul trebuie să-și facă treaba. Dar la câtă corupție este in stat, România nu se va schimba niciodată și nici Statul Român🙂
@MrNasth
@MrNasth 4 года назад
Mai ales ala cărui i se spune STATUL...Acolo e corupția comunistă bolșevică iliesciană total....
@unom5117
@unom5117 4 года назад
10 AUGUST 2020, CU TOTII PREZENTI IN PIATA VICTORIEI!
@FlorinHulpoi
@FlorinHulpoi 4 года назад
Felicitari pentru munca depusa
@Deachinio07
@Deachinio07 4 года назад
Incredibil ceea ce faceti..cu siguranța astfel de investigații jurnalistice de calitate se gasesc cu greu in intreaga Europa, nu doar pe plaiurile noastre. Felicitări !
@TechNewEraa
@TechNewEraa 2 года назад
Felicitari domnului Ervin. Si imi pare rau ca si=a pus increderea in acei oameni!
@bogdanbogdan5160
@bogdanbogdan5160 3 года назад
Multumim pentru ce faci tot respectul!
@Dan15034
@Dan15034 4 года назад
01:20 "sau sa fac munca dumneavoastră sa filmez, sa fac rau???" Auzi la el.. vai ce ma doare capu.
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@vadimbuza4773
@vadimbuza4773 4 года назад
2:58 ''Presă voluntară'' sau cum polițiștii își demonstrează înțelepciunea.
@sergiulord3616
@sergiulord3616 4 года назад
Sunt prosti, sclavii psd...
@rhjxsfyidwk5947
@rhjxsfyidwk5947 4 года назад
@@sergiulord3616 depinde de puterea din zonă peste tot sunt scursuri de oameni. Nu mai ai încredere în nimeni!
@sergiulord3616
@sergiulord3616 4 года назад
@@rhjxsfyidwk5947 mda, asa e
@Messiane
@Messiane 4 года назад
Ce analfabeti frate......omgggggg ))))))))))))))))
@andreicrupa9212
@andreicrupa9212 4 года назад
@@sergiulord3616 probabil că în Mureș e mafia PSD prezentă, dar în Suceava unde au filmat precedentul documentar e mafia PNL-ului de vreo 20 ani
@TancDeCurseROU
@TancDeCurseROU 4 года назад
Deci vantul ia tot, vantul, tot. Tot vantul ia tot deci vantul. Ia vantul tot.
@Tommy865
@Tommy865 4 года назад
:))))))))))))))
@basarabstefan8199
@basarabstefan8199 4 года назад
Dacă l-ar lua si pe el nu m-aș supăra
@TheTerke
@TheTerke 4 года назад
@@basarabstefan8199 daca l-ar lua, ce ar fi cu padurea noastra?
@lucian1146
@lucian1146 4 года назад
Vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți!
@TheMutzunache
@TheMutzunache 4 месяца назад
Tot respectul pentru Recorder, validati ceea ce stie toata lumea, se fura peste tot. Va multumim pentru eforturi, dar cainii latra, ursul trece, din nefericire. Sper ca eforturilor voastre sa aiba efect.
@JLPJLP-ue9nd
@JLPJLP-ue9nd 4 года назад
Bravo Recorder, extraordinar reportajul!
@donald6984
@donald6984 4 года назад
Am văzut un reportaj unde un padurar a dat peste un reporter cu masina ...asa ca mare grijă RECORDER.
@andrei-un3yr
@andrei-un3yr 4 года назад
daca o sa pateasca vreun reporter de la RECORDER asa ceva si padurarul scapa fara puscarie, eu personal o sa ma duc cu masina pana acolo la padurar si-i rup picioarele
@eneadriancatalin
@eneadriancatalin 4 года назад
@@andrei-un3yr Nu cred ca ai vazut primul episod cand s-au dus sa cerceteze o padure si un om a intrat cu masina in masina lor ca sa ii opreasca
@mapiese4785
@mapiese4785 4 года назад
E vb de Tiberiu cel agresat !
@andreibodor305
@andreibodor305 3 года назад
@@mapiese4785 tiberiu si asociatii acuzați de diverse infracțiuni:))))
@ddnjollyy
@ddnjollyy 4 года назад
Felicitări pentru tupeu! Succes și spor la treabă! Aveți mult de lucru.
@marioludosan8763
@marioludosan8763 4 года назад
Va salut cu Respect .. ma inclin in fata voastra ptr tot ceea ce faceti !!! frate tu ai fii bun Ministrul Mediului atunci cu siguranta ceva se va schimba si in Romania ... pana atunci sa auzim numai de bine ...
@megaadisor2191
@megaadisor2191 4 года назад
documentar extraordinar, felicitari pentru tot
@peterhan5064
@peterhan5064 4 года назад
Bravo! Vreau să donez, să continuați aceste reportaje incomode!
@adelincaragea7441
@adelincaragea7441 4 года назад
Mulțumesc recorder pentru munca depusă!
@EggyGTO
@EggyGTO 4 года назад
Domnule Ilie, daca citesti comentariile noastre, nu te lasa! Tine pieptul sus si coloana dreapta mai mult ca toti arborii la un loc!
@analogistpistolaru8691
@analogistpistolaru8691 4 года назад
Din cate am văzut a fost eliberat din funcție
@laurentiutrifan9092
@laurentiutrifan9092 4 года назад
@@analogistpistolaru8691 un link pls?
@valkaielod
@valkaielod 4 года назад
Ar fi interesanta o ancheta jurnalistica, sau chiar initiata politic. Doar suntem intr-un an cu alegeri, putem afla cate ceva.
@creeper2393
@creeper2393 4 года назад
Munca voastră este absolut perfectă trăim într-o tara de hoți și escroci va mulțumesc din suflet ca încercați sa schimbați ceva în România
@mihaipascu7585
@mihaipascu7585 Год назад
Apreciez enorm de mult tot ceea ce faceți și îmi doresc din tot sufletul și din toată inima să nu fie inutil tot efortul vostru
@Vng94
@Vng94 4 года назад
Multumesc pentru tot ce faceti ! E incurajator ca intr-o tara corupta de la A la Z, exista oameni care chiar au curajul sa faca ceva fiind constienti de riscurile la care se expun. Pe viitor sper sa va pot ajuta mai mult.
@n0._0ne
@n0._0ne 4 года назад
jefuirea padurilor din romania se face cu ajutorul conducerii, nu exista nici un dubiu!!! daca intradevar s-ar vrea oprirea taierilor ilegale in maxim doua luni nu s-ar mai taia ilegal un copac din padurile romanesti, dar sunt interese foarte mari la mijloc pe care noi oamenii de rand nu le stim..
@trakuraul5370
@trakuraul5370 4 года назад
BINGOOOOOO !!!
@doge8112
@doge8112 4 года назад
Ce interese, o fi Soros sau masonii...Sunt niste terminati pe care-i toleram de atatia ani sa ne fure si sa imparta banii.
@mihai767
@mihai767 4 года назад
Pai pe cine avem la conducere? Pe astia straini care vor sa ne scadă economiile si sa ne distrugă de tot...toate padurile toate lucrurile posibile. Nimic sa nu mai rămână! Asta e scopul lor.
@ana-marianestian5879
@ana-marianestian5879 4 года назад
Felicitari! Sa le fie rusine mincinosilor intervievati! Mai si rad:( Trist...
@comando7285
@comando7285 4 года назад
Imi place ca in aceste documentare sunt spuse adevaruri care nu ajung la urechile politicienilor si care arata problemele Romaniei care ar trebui rezolvate. Respect,Recorder!
@mirabelagabriela
@mirabelagabriela 4 года назад
Multe felicitări, @Recorder! Sunteți de departe cei mai incisivi jurnaliști, vă doresc LIBERTATE de exprimare și la cât mai multe reportaje. Faceți lumină prin informațiile pe care ni le furnizați. Mult succes pe mai departe! 👏🏻👏🏻👏🏻🤗🤗🤗 💚🌲
@RobinVesper
@RobinVesper 4 года назад
Bravo Alex, cameramanilor si editorilor, extraordinar.
@crimson1369
@crimson1369 4 года назад
Daca nu iesim in strada, cu prima ocazie, ne meritam soarta. Ce naiba asteptam, sa isi ia si Nedea un pumn in nas sau mai rau? Am iesit atati pentru unu ca Dragnea, ar trebui sa fim de 10 ori mai multi pentru padurile noastre. Faceti forfota, jurati ca iesiti in strada peste tot si lucrurile vor incepe sa se miste. Romanii se misca greu la asa ceva, dar mereu cand ne-am miscat a iesit ceva puternic. Acum e unul din motivele care conteaza. Eu ies!
@SuperCilios
@SuperCilios 4 года назад
Romanii sunt viteji doar cand au burta goala...
@XPOSEDTruth
@XPOSEDTruth 4 года назад
@@SuperCilios true...
@andreinagy8800
@andreinagy8800 3 года назад
lasa ca iasa romanii in strada ca sa nu poarte masca, atata e cultura noastra. Astea ca se fura din paduri sunt chestii stiute de toata lumea, da nu e nici o revolta, dar ca cineva un dorel, zice ca covid nu exista si masca e toxica, turma iasa afara
@crimson1369
@crimson1369 3 года назад
@@andreinagy8800 din pacate, Andrei, cam asta e situatia. Bine zis.
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@sergiubadaluta797
@sergiubadaluta797 4 года назад
7:06 ce-mi pasa mie ca tu ai facut investitie proasta cu utilajele tale. Munceste corect, daca nu mars in Germania, Anglia, unde vrei tu, ca faci Romania de rusine.
@barosul9712
@barosul9712 4 года назад
corect
@motoielvis4530
@motoielvis4530 4 года назад
E că și cum s-ar plânge un hoț că nu mai are ce să facă cu sculele pe care le-a cumpărat sa spargă case....
@laurentiutrifan9092
@laurentiutrifan9092 4 года назад
Problema e ca in locul lui vine urmatorul hot, pentru ca asa cum reiese din primul documentar "pe urmele hotilor de lemne" daca nu fura, dau faliment (la ce pret se liciteaza metrul cub de lemn).
@GhimpeM
@GhimpeM 4 года назад
Dar te-ai gandit ca poate legea e facuta de asa natura incat e imposibil sa muncesti corect? Si aia care fac Romania de rusine sunt fix aia de muncesc afara. Nu-i iau apararea, dar adevarul e mereu undeva la mijloc, calculeaza bine si dupa judeca.
@sergiubadaluta797
@sergiubadaluta797 4 года назад
@@GhimpeM Maaa... tu furi lemn?
@cristiani.dantes9784
@cristiani.dantes9784 3 года назад
Nu am cuvinte Jurnaliștilor BRAVO BRAVO mici de BRAVO URI RESPECT MULTĂ SĂNĂTATE iar autoritățile RUȘINE dacă știți ce este aia eu aș face public numele, adresă tot să râdă copii de copii lor să fie marginalizați copiii lor făcuți d3 râs să simtă și eiminciuna care o folosește cu nerușinare Faceți și voi nesimțiți și filmați familia lor să fie arătați cu degetul Eu susțin munca Voastră și nu doar din gură vrea să doez bani pentru munca Voastră Și pe ei tată scoateți la lumină vă mulțumesc jurnaliștilor
@cosmingeanta9351
@cosmingeanta9351 3 года назад
Toata stima pt munca depusa! Ne ajuta sa stim ce se intampla
@ovidiumihai7942
@ovidiumihai7942 4 года назад
Îmi este scârbă de toate lichelele astea din Ministere 😠😠 😤😤
@MrAlexandros
@MrAlexandros 4 года назад
Like inainte de a viziona o capodopera, genial materialul! Presa din România asa ar trebui sa fie. Felicitari recorder!
@InfrastructuraRomania
@InfrastructuraRomania 4 года назад
Bravo! Super-profesionisti! Respect Recorder!!
@c.b.i.9250
@c.b.i.9250 4 года назад
Bravo eroii!!!!! Mulțumim pentru tot ce faceți!! RESPECT!!
@Numacheamaasa-sf4rd
@Numacheamaasa-sf4rd Год назад
Deci cu reportajele voastre mă relaxez avea i și faz btriste și haioase.. felicitări
@gyo8826
@gyo8826 4 года назад
A venit Katrina in Romania... Tot doboara🤣🤣, ce imi plac oamenii care mint desi noi stiam adevarul, cat de penibili sunt!
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@valentinsibiceanu1584
@valentinsibiceanu1584 Год назад
@@dancosma829 DAN COSMA - DACĂ MAI TRĂIA CORNELIU VADIM TUDOR PE ĂȘTIA ÎI CAZA LA POARTA ALBĂ AIUD JILAVA GHERLA PERIPRAVA CANAL CREDE-MĂ AM 56 DE ANI ȘTIU BINE CE VORBESC!😂☺️👍
@cmarian7159
@cmarian7159 4 года назад
Nu știu cum să.mi exprim starea pe care o trăiesc după vizionarea acestui episod....As înjura, dar știu că e total degeaba.. Cum să minți asa pe față frate, pe față....Pui si un copil si nu crede ce zic aia...Cum sa spui ca un arbore atat de sănătos a fost doborât de vânt... Dar in fine, noi suntem proști, noi ne trezim si protestăm doar pentru că PE SE DE face X si Y, că vi se golește țara de păduri, va doare la banană, ce-i drept... Momentan nu simțiți voi nici un efect al acestor tăieri, dar să mai așteptăm inca 10 ani, după să nu veniți să plângeți pentru ce se va întâmpla..
@unom5117
@unom5117 4 года назад
CMarian haideti cu totii la Bucuresti in piata Victoriei pe data de 10 august! sa ii dam jos pe hoti!
@eddymutu7
@eddymutu7 4 года назад
respect Ervin Kremer, bravo recorder.
@eugeniamanga9613
@eugeniamanga9613 3 года назад
Felicitări, documentar beton. Am să vă susțin.
@mariuscg
@mariuscg 3 года назад
Felicitări pentru ce faceți 👏👏👏👍💪👊
@dragosbejan4597
@dragosbejan4597 4 года назад
Bună treabă Recorder!! Urmăriti-l si pe Daniel Bodnar face live uri in care arată live unde sunt camioanele care sunt supraîncărcate, asta se întâmplă peste tot, sprijiniți-l vă rog!
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
Dar, Manelele fac milioane de vizualizari.... Trist....extrem de trist. Si acuma cu pandemia, am realizat ca multi din poporul nostru sunt prosti...
@doge8112
@doge8112 4 года назад
Ce destept esti tu ca ai realizat asta. Bravo.
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
@@doge8112 Nu era intentia mea de a da asta de inteles... dar daca tu ai interpretat asta...ok
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
@@doge8112 Si la "am realizat" ma refeream la noi oameni , nu la mine ca singur om
@s1d3k1ckRO
@s1d3k1ckRO 4 года назад
Nu trebuie sa dai explicații... Oamenii de aici sunt la fel ca și în alte țări dar în plus sunt grav dezinteresați și ignoranți. Omul consumă ce e mai ușor de digerat și oferă satisfacție creierașului. Un adevăr universal.
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
@@s1d3k1ckRO Yep
@maria-elianamoraru2479
@maria-elianamoraru2479 4 года назад
Felicitari, Recorder! Furie si dezamagire dupa aceasta investigatie..
@mariusgrad6429
@mariusgrad6429 4 года назад
Felicitări băieți pentru ceea ce faceți , jurnaliști liberi ! Respect 👍
@mrwho2513
@mrwho2513 4 года назад
21:33 asa explicatii de clasa a 2-a de la un adult n-am mai auzit de cand am stat ultima oara cu betivii satului la o bere in carciuma
@morosanuandrei4692
@morosanuandrei4692 4 года назад
Maximă comparație. Absolut jenibil
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@aZaZeL_tHe_dEmOn
@aZaZeL_tHe_dEmOn 4 года назад
Astia 190 care ati dat dislike, cu cat se mai ia metrul cub de lemn bun din padure?
@XPOSEDTruth
@XPOSEDTruth 4 года назад
Bună întrebare
@alex_nita
@alex_nita 3 года назад
Sunt 124 la moment. Ati primit oferte, domnu Joldes?
@aZaZeL_tHe_dEmOn
@aZaZeL_tHe_dEmOn 3 года назад
Inca nu. Astept cu nerăbdare. Cred ca ajunge greu internetul în unele sate de munte, si de aia reacția întârziată.
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@aZaZeL_tHe_dEmOn
@aZaZeL_tHe_dEmOn 3 года назад
@@florearazvan93 Si pentru ca le revin niste bani.
@TheSec09
@TheSec09 4 года назад
Pe anul 2019, societatea comerciala Darion SRL (Ibanesti, Mures) a inregistrat o cifra de afaceri de peste 12.700.000 lei si un profit de peste 375.000 lei. Iar anul 2018 a fost si mai bun. Figureaza cu un numar mediu de 47 de angajati. A fost infiintata in 2005. Pe judetul Mures, in domeniul sau de activitate (1610 - Taierea si rindeluirea lemnului), are o cota de piata de 1,31%. Pe anul 2019, societatea comerciala Lupu Trans SRL (Reghin, Mures) a inregistrat o cifra de afaceri de peste 5.400.000 lei si un profit de peste 254.000 lei. Iar anul 2018 a fost si mai bun. Figureaza cu un numar mediu de 23 de angajati. A fost infiintata in 2006. Pe judetul Mures, in domeniul sau de activitate (220 - Exploatare forestiera), are o cota de piata de 5,18%. Oare cat din sumele obtinute sunt de pe urma taierilor ilegale? Felicitari pentru materialul realizat si mai ales pentru ca ati avut curaj sa duceti acest demers la capat!
@Erunanethiel_TheBlack
@Erunanethiel_TheBlack 4 года назад
Hotii nici sa mintă nu sunt capabili ,adica se vede din avion ce minciuni de clasa a 4-a au...
@EnacheDanielMCD
@EnacheDanielMCD 4 года назад
Mii de multumiri pentru munca depusa! Adevarul trebuie scos la suprafata.
@ghem9902
@ghem9902 4 года назад
SUPER , FOARTE BUNA TREABA , N-AM CUVINTE ...CONTINUATI SI SPERAM SA PUTEM FACE CEVA CU TOTII!!!!!!
@alcapone5021
@alcapone5021 4 года назад
Respect Recorder
@popcristi706
@popcristi706 4 года назад
Și la noi se fură in Ardeal 🙂 Daca le spui sar la bătaie
@grasrau4051
@grasrau4051 4 года назад
In ce zonaa ti s-a intamplat?
@popcristi706
@popcristi706 4 года назад
Bistrița Năsăud
@bogdanchirea9881
@bogdanchirea9881 4 года назад
Pai reportajul e din Mures
@dancosma829
@dancosma829 3 года назад
Va admir comentariul! Cei ce doresc sa ii sustina sa dea click pe butonul "JOIN" de sub fereastra video. Acolo exista 4 optiuni. Ca sa devii "Fan Recorder" e nevoie de doar 2 Euro. Ajutati-i! Merita! Daca nu puteti spuneti altora care se poate intampla sa poata. Va multumesc mult!
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
Extrem de mare respect pentru ce faceti. Dar problema asta trebue rezolvata cat mai repede... Din prima vedere noul guvern si a asumat rolul de a stopa ilegalitatile din paduri, si respect foarte mult.....dar aparent se gasesc metode noi de a evita sistemele de control.... De putut se poate, de maine sar putea stopa taierile ilegale, dar nu este asa...
@refl3xrefl3x55
@refl3xrefl3x55 4 года назад
Si-a asumat un c*cat..si-a asumat si scoaterea/impozitarea pensilor speciale, iar DNA ul Padurilor(proiectul) vor sa o faca neconstitutionala.
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
@@refl3xrefl3x55 Dar totusi, pe langa PSD macar arata ca incearca..... Vorbind de PSD, ei trebue eliminati total din universul asta
@refl3xrefl3x55
@refl3xrefl3x55 4 года назад
@@raulkiss9124 nu încearcă.. Și eu credeam ceva mai mult în ei înainte sa ajungă la putere.. Și nu ar trebui sa ne mulțumim cu,, incearca".
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
@@refl3xrefl3x55 Normal,sunt de acord,atunci pe cine votam ? USR e cea mai buna sansa
@raulkiss9124
@raulkiss9124 4 года назад
@Cezarr Adevarat... Trebue sa-mi retrag cuvintele i guess... Dar idea este ca momentan nu ai ce face, cea mai mare putere pe care o avem este de a vota, si de abia astept urmatoarele alegeri
@vladsecuianu4108
@vladsecuianu4108 4 года назад
Toată stima și respectul, curaj, perseverență, pasiune, patriotism, nebunie etc, sunteți foarte tari !!!
@mihaibalan3785
@mihaibalan3785 4 года назад
Sa facem donatii , oameni buni , ca acesti oameni sa poata stopa hotia din tara asta !!!
@SuperStancu
@SuperStancu 4 года назад
Haideti sa va zic ce o sa se intample in urma difuzarii acestor informatii: absolut nimic :))))) Trebuie sa se inteleaga o data pentru totdeauna ca Romania este condusa de jupani care nu pot fi dati jos decat printr-o revenire la un regim totalitar, regim in care respectivilor sa le fie pur si simplu frica de glont :)) In rest, orice alta metoda legala (si in acord cu drepturile omului) de indepartare a jupanilor este derizorie. Si e simplu de priceput ceea ce zic fiindca tu justitiar, in padure il prinzi pe nea Vasile ala care habar nu are ce e cu el. De la el te duci la sefu lui. Daca cine stie cum treci si de sefu lui, ajungi la prefect sau direct la boss, anume la ministru, iar acolo e game over in Romania :)) Mai ales daca esti si intr-atat de bizar incat sa te duci acasa cu masina aluia de l anchetezi, clar trebuie sa te apuci de umplut clatite si nu de investigat fraude forestiere pe terenul suspectului :)) Altfel, initiativa Recorder este laudabila, dar din pacate, este si in zadar.
@deliaboka2304
@deliaboka2304 4 года назад
E clar că nu s-au înțeles la șpagă! De aceea s-au bătut!
@robicansteineustache4852
@robicansteineustache4852 4 года назад
V ati pus pe ei, foarte bine. Sa speram ca o sa se ia si masuri.
Далее
INVESTIGAȚIE RECORDER. Pe urmele hoților de lemn
37:42
А Вы за пластику?
00:31
Просмотров 11 тыс.
Avaz Oxun - Yangisidan bor
14:29
Просмотров 244 тыс.
Самая сложная маска…
00:32
Просмотров 627 тыс.
Investigation by Recorder: Asphalt
27:59
Просмотров 1,6 млн
А Вы за пластику?
00:31
Просмотров 11 тыс.