Tot respectul pentru munca depusa, e mare lucru ceea ce ai facut tu in acest videoclip. Pace din Racari, chiar daca am fost generatii diferite te stiu din vedere si mi-am dat seama inca de acum 10 ani ca esti diferit intr-un sens foarte bun ! 💎🙏🏼
Da! A explica raportul/relația între credință și rațiune în abordarea relației dintre individul căutător, înscris pe o anumită cale spirituală și o anumită divinitate, este ceva extraordinar de complicat. De ce? Fiindcă Adevăratul Dumnezeu nu aparține lumii noastre, este dincolo de o înțelegere deplină de către mintea umană, intuirea existenței și a acțiunii Adevăratului Dumnezeu făcându-se extrem de superficial, prin intermediul descoperirii progresive a creației Sale, a micro- și a macro-universului. De ce? Fiindcă omul este extrem de limitat, fiind "încastrat în timp și spațiu". Pentru individul căutător de Dumnezeu, relația dintre credință și rațiune, încrederea rațională într-o divinitate, a evoluat, în decursul istoriei umanității, de la concret, la abstract, în funcție de evoluția creierului și în funcție de avansul științelor. Relația dintre credința în divinități și gândirea rațională a acestei relații a evoluat în funcție de avansul civilizației (dezvoltarea creierului, a minții umane, avansul științei și avansul tehnologic). Să mă explic. I) În negura istoriei umanității-în Preistorie și în Antichitate-credința individului era rudimentară, în anumite entități antropomorfe, zeități, menite să explice anumite fenomene naturale (inundații, cutremure, fulgere, tunete, eclipse, ș.a.). Rațiunea credinței lor în anumite ființe supranaturale fiind justificată de frica de fenomenele naturale ca fiind generate de către anumite zeități. Omul primitiv încerca să îi îmbuneze și să le obțină protecția. Astfel au apărut religiile politeiste. II) În Antichiate, in Evul Mediu, dar și în Epoca Modernă și în Epoca Contemporană a istoriei umanității, deja, asupra unei părți a umanității, și-a pus amprenta credința în ființe supranaturale, zeități, apoi credința într-o singură zeitate, atotputernică, care, deja, nu mai era personificarea anumitor fenomene naturale, ci, erau mai subtile, relația între om și divinitate concretizâmdu-se atât pe o cunoaștere rațională a universului și pe o implicare mai mult sau mai puțin directă a acestei divinități în funcționarea universului, dar și pe o rafinare a emoțiilor și a sentimentelor umane în raport cu Dvinitatea, dar și cu semenii. Apare, astfel, o interiorizare a relației dintre individ și divinitate, aceasta nemaifiind atât de materială, de concretă, față de divinitățile primitive. Astfel au apărul religiile monoteiste. Însăși imaginea omului care exprima Divinitatea a evoluat, s-a îmbunătățit (de la o imagine abrutizată, dură și foarte personificată-atât ca aspect fizic, cât și sub aspect psihic, intelectual, spiritual-la imaginea unui Dumnezeu iubitor, iertător). Astfel, de ex., în religiile avraamice-în ordine cronologică: Iudaismul, Creștinismul și Islamul-Divinitatea a devenit Una, și care "se transformă", ajungând să transceandă planul fizic al existenței (Vechiul Testament-Geneza), către un plan non-fizic, care nu mai este limitat de sfera omului de înțelegere. Relația dintre credința individului într-o divinitatea supranaturală, dar "încastrată", totuși, în lumea noastră, foarte asemănătoare d.p.d.v. al felului de a fi, omului-cu calități și cu defecte. Relația omului cu Divinitatea se baza, încă, pe frică, pe comportamentul "recompensă-pedeapsă". Apoi relația dintre credință și rațiune în abordarea relației dintre om și Divinitate a trecut, de la o relație bazată pe frică și pe dorinta de a fi protejat, la relația dintre om și o Ființă spirituală, Divinității atribuindu-i-se calități mult mai rafinate și subtile, (dragostea desăvârșită, iertarea, ș.a.). Aceasta Ființă fiind concretizată în persoana Lui Iisus Hristos, în religia Creștină. S-a trecut, astfel, de la frică, la o dorință nețărmurită de cunoaștere a Divinității, bazată pe dragoste. Dumnezeu este duh. Totodată raportarea omului la Divinitate se interiorizează foarte mult. Rugăciune, meditație. "Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", a zis Hristos. Creația lumii și a vieții se poate explica prin dragostea lui Dumnezeu. Deci rațiunea credinței în această etapă a dezvoltării omului este dată de o relație subtilă, extatică cu divinitatea, în scopul cunoașterii atât de sine, cât și a sinelui în raport cu această divinitate, în scopul unei necesități de a își depăși condiția animalică, pur instinctuală a existenței. III) În Epoca Modernă și în Epoca Contemporană a istoriei umanității, deja, mulți oameni căutători ai unei divinități, precum și a stabilirii unei relații autentice cu o astfel de divinitate (să-i spunem Dumnezeu), fiind mai instruiți decât în epocile anterioare ale istoriei, prin școlarizare și prin accesul la informații, prin dezvoltarea creierului și a gândirii raționale, a gîndirii abstracte, nu mai sunt mulțumiți de imaginea unui Dumnezeu descris de religiile fundamentale ale omenirii. Căutătorul zilelor noastre încearcă să îmbine, în interiorul ființei lui, informațiile științifice accesibile, gândirea rațională și trăirea din plin a relației cu o Divinitate, abstractă, neantropomorfă, dar reală (în sensul că nu mai este accesibila pe deplin, înțelegerii umane, dar care, totuși, intuiește că există), în afara spațiului și a timpului, ca Suprema Putere și Înțelepciune care conduce Universul. Acest căutător încearcă să îl înțeleagă pe Dumnezeu ca fiind în spatele tuturor principiilor existenței universurilor și a vieții, creând, în continuu universurile prin legile "emise" de el. Totodată acest căutător să interiorizeze mult relația cu Divinitatea, trăind, în toată plenitudinea, extazul "întâlnirii" cu acestă divinitate și depașind stadiul infantil al exaltărilor emoționale, dar, totuși, bucurându-se de pătrunderea relației cu divinitatea, prin cunoaștere, fiind, totuși, conștient că este cu neputință să Îl cunoști, întrutotul, pe Adevăratul Dumnezeu. Totodată, un astfel de om își transfigurează extraordinar de mult ființa, devenind mai bun, mai altruist, mai detașat de lucrurile materiale și mai dornic de a Îl cunoaște pe Adevăratul Dumnezeu. Foarte important de menționat este faptul că oamenii situați pe unul dintre cele trei niveluri expuse de înțelegere a relației dintre credința într-o anumită divinitate și gândirea rațională, în abordarea relației dintre om și divinitate, îi consideră naivi, înapoiați, infantili în înțelegerea acestei relații, pe oamenii situați pe nivelul inferior, și în funcție de evoluția spirituală a individului. Aceștia pot fi considerați atei în raport cu divinitatea de pe nivelul inferior. Deci rațiunea credinței omului într-o Divinitate este dată de dorința de a își explica cele mai subtilelegi care guvernează funcționarea universului și a vieții, precum și a dorinței de a se relaționa cu această Divinitate, contemplând măreția, puterea și inteligența acestei divinități.
Of! Încerc sa urmăresc dar vorbiți atât de repede incat nu mai pot sa urmăresc, ma doare capul. De ce atâta graba, noi suntem aici și interesați vorbiți va rog astfel încât sa puteți fi urmărit. Sunt prea multe informații care nu pot fi procesate.
Zi-ne și nouă de unde citești, atâta știm și noi! Că trebuie să știm din ce parte vine această scriere, de ce zic asta, pentru că oamenii sunt impărțiți in doua, atei și cei care au o credintă a lor, existând chiar și o a treia parte, cei care au o credintă într-o divinitate superioară omului!
