Тёмный
No video :(

La Chirca, slăvirile aduse Domnului, ne-au înălțat sufletele 

Iulian Proca
Подписаться 4,2 тыс.
Просмотров 324
50% 1

Viața spirituală, în localitatea Chirca, Anenii Noi, prosperă astăzi, datorită Sf. locaș cu hramul „Sf. Dumitru” în care creștinii își găsesc alinare sufletului...
Dar, la sfârșitul anilor 90 ai secolului trecut, creștinii au solicitat autorităților publice locale un edificiu în care să se poată oficia slujbe. Li s-a oferit un edificiu, dar acesta necesita reconstrucție pentru a arăta ca o biserică.
De câțiva ani în Chirca, își duce ascultarea ca preot părintele Dionisie Șumila, care a reușit să îi adune pe creștinii satului, în jurul nobilei idei de a da Casei lui Dumnezeu aspectul care i se cuvine. Astfel, s-a înălțat actuala biserică...
Pe lângă necesitățile parohiei, de care se îngrijește împreună cu comunitatea creștină, părintele Dionisie Șumila, încearcă să îl propovăduiască pe Dumnezeu și prin cântări creștine. Părintele are pasiunea de a cânta de mult timp și spune că a slăvi pe Dumnezeu prin cântări, reprezintă o invitație adresată creștinilor ca să-și îndrepte atenția și inimile către Dumnezeu... Emisiunea „Cuvintele Credinței” din 10 martie 2024. TV MOLDOVA 1. Autor: Iulian Proca.

Опубликовано:

 

28 авг 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии    
Далее
Коротко о моей жизни:
01:00
Просмотров 499 тыс.
WILL IT BURST?
00:31
Просмотров 28 млн
Iertarea strămoșilor - 05.08.2024
45:57
Просмотров 2,1 тыс.
Psaltirea Maicii Domnului
2:44:01
Просмотров 355 тыс.