În secolul al X-lea, în vreme ce Europa orbecăia prin negura Epocii Întunecate, Cordoba, capitala musulmanilor din Peninsula Iberică, era cel mai civilizat oraş din Occident.
“Cordoba, cu clădirile străvechi şi cu a sa moschee unde privirea se scaldă în minuni” - Victor Hugo
Dintre magnificele palate, lăcaşe de cult sau clădiri reşedinţă construite în Andaluzia sub domnia dinastiei Umayyade, nici una nu întrece în frumuseţe Marea Moschee din Cordoba, La Mezquita cum mai este cunoscută.
Pe locul actualei moscheei, în vremurile Imperiului Roman, se ridica un templu păgân închinat lui Ianus, zeul cu două feţe.
Ajuns sub controlul vizigoţilor la mijlocul mileniului I d.Hr, templul devine pentru scurt timp biserica creştină Sf. Vincent, împrumutând religia proaspăt dobândită de poporul migrator.
După invazia maură din 711, musulmanii cumpără şi împart biserica în două, folosind jumătate pentru oficierea slujbelor religioase proprii şi lăsând cealaltă parte pentru creştini.
Înţelegerea însă se sfârşeşte în timpul lui Abd ar-Rahman I, care în 784 începe lucrările la ceea ce avea să ajungă până în zilele noastre drept La Mezquita.
O parte a vechii biserici a fost inclusă mult mai întinsului şi impozantului edificiu care tocmai se construise, mărit şi împodobit ulterior şi de succesorii califului detronat.
Şi astfel, La Mezquita a devenit una dintre cele mai vechi şi semnificative exemple de arhitectură islamică spaniolă, fiind în acele vremuri ale secolului al VIII-lea, cea de-a doua moschee din lume, ca mărime.
Legată de palatul lui Abd ar-Rahman printr-un drum de piatră, a fost botezată de acesta în cinstea soţiei sale cu numele de Moscheea Aljama.
Complexul religios a suferit o serie aproape neîntreruptă de modificări: Ad bar-Rahman III ridică un nou minaret, în timp ce Al-Hakam II extinde clădirea renovând şi vechiul mihrab.
Ultima modificare semnificativă în postura de moschee este adusă de către Al-Mansur Ibn Abi Aamir în anul 987, pentru ca după numai două secole, în 1236, Ferdinand al III-lea, cuceritorul Cordobei, transformă lăcaşul de cult în catedrală creştină.
Înfăţişarea oarecum ciudată a clădirii este datorată însă lui Carol al V-lea, care autorizează construcţia unei catedrale în formă de cruce în mijlocul moscheii, în anul 1523.
O greşeală pe care împăratul avea să o recunoască mai târziu, spunând: “Dacă aş fi cunoscut adevărul, n-aş fi îngăduit să fie atinsă niciodată vechea clădire. Am înlocuit cu ceva ce poate fi văzut oriunde ceea ce era unic”.
Despre frumuseţea şi unicitatea operei arhitecturale musulmane vorbeşte în secolul al XIX - lea şi scriitorul francez Theophile Gautier: “biserica parazit … un neg arhitectural ieşit pe spinarea structurii arabe.”
În ciuda prejudiciilor estetice, există o armonie de ordin spiritual în această asociere a celor două tradiţii religioase diferite.
Intrarea principal în complexul religios se face prin Uşa Iertării, construită de creştini în zidul de nord, deasupra căreia se ridică o clopotniţă înălţată pe fundaţiile vechiului minaret. Urmează Curtea Portocalilor, probabil o urmă de nostalgie a deşertului pentru constructorii mauri, şi fântânile cu apă cristalină care anunţă oaza de spiritualitate din interiorul moscheii.
Din anul 1984, împreună cu întreg centrul istoric al oraşului, Marea Moschee din Cordoba a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind una dintre principalele atracţii turistice pentru milioanele de vizitatori din întreaga lume.
13 сен 2024
