Тёмный

Laudă, suflete al meu, pe Domnul, plagalul glasului al II-lea, de Matache Cântărețul 

Corul Psaltic Misionar Sf. Roman Melodul
Подписаться 1,7 тыс.
Просмотров 1,4 тыс.
50% 1

Matache Manuil Slăvulescu s-a născut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar cu privire la locul său de naștere, datele nu sunt precise, însă se presupune că acesta ar fi fost Bucureștiul. Ipotezele privind educația sa sunt variate, sugerând fie școala de grămătici din București, fie cea de la Biserica Domnița Bălașa, sau poate școala de la Mănăstirea Antim, fondată în martie 1797.
Conform profesorului Gheorghe C. Ionescu, Matache a fost ucenicul lui Macarie Ieromonahul la Școala de cântăreți bisericești de lângă Mitropolia Bucureștiului. După absolvirea școlii, a devenit psalt la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, cunoscută în epocă sub numele de Biserica Hagi Moscu, astăzi Biserica Dudești-Cioplea din cartierul Balta Albă-Sud. Înainte de anul 1825, cânta în strana acestei biserici, iar mai târziu, împreună cu protectorul său, vistiernicul Ion Hagi Mosco, s-a refugiat la Brașov pentru o scurtă perioadă.
Datorită pregătirii temeinice în tainele muzicii psaltice și talentului său vocal, episcopul Chesarie l-a numit pe Matache Slăvulescu profesor de muzică bisericească la seminarul pe care ierarhul de la Buzău l-a înființat în vara anului 1836. Profesorul Gheorghe C. Ionescu menționează că Matache a fost un dascăl vestit, cu cunoștințe extinse în cele două sisteme ale muzicii psaltice - cucuzeliană și chrisantică -, precum și în muzica occidentală, având chiar cunoștințe de armonie și abilități la chitară.
Valorosul istoric literar George Călinescu, în monumentala sa lucrare „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, referindu-se la bine cunoscutul Anton Pann (cca 1796-1854), compozitor, psalt și dascăl de psaltichie, scria: „Lumea în care trăia Anton Pann avea culoarea ei. Erau psalți și protopsalți pricepuți în «ifose» care scoteau «aghioase», mândri de a descifra notațiile șerpuite «înzorzonate», dintre aceia care, după vorba lui C. Bălăcescu, «când cântă psaltichia, îți sare în cap tichia». Ei reprezentau o clasă de specialiști sub oblăduirea vechiului Cucuzel de la Durazzo, avându-și gloriile lor, pe un popa Ioniță Năpârcă, pe Matache cântărețul de la Seminarul Buzăului”. Cel din urmă citat, Matache cântărețul, deși a făcut parte din „gloriile psalților” români din prima jumătate a veacului al XIX-lea, este aproape necunoscut.
Pentru a înfrumuseța slujbele mai importante, episcopul Chesarie îl delega să ia parte la evenimente și ceremonii bisericești în Eparhia Buzăului. Din însemnările psaltului Matache cunoaștem câteva din astfel de prezențe ale acestuia. A cântat la sfințirea Catedralei din Buzău în anul 1835, oficiată în urma lucrărilor de reparații realizate din inițiativa episcopului Chesarie, după cum citim în însemnarea din manuscrisul românesc 4308, aflat la Biblioteca Academiei Române: „Iar la l(eat) (1)835 o au sfințit biserica cu multă țâr(ă)monie însuși pomenitul episcop. Și atunci au și făcut iconom pă arhidiiaconul Pre(a) Sfinții Sale, kir Filotheiu...”
În primele două săptămâni ale lunii octombrie 1837, psaltul Matache l-a însoțit pe episcopul Chesarie într-o vizită canonică făcută de ierarhul buzoian la Brăila, prilej cu care au vizitat și orașul Galați. Acum contractează o răceală puternică, mai bine-zis, în această perioadă i se agravează o afecțiune mai veche a vocii; tratamentul medical prescris s-a dovedit a fi ceea ce se numește în limbajul actual malpraxis, grăbindu-i sfârșitul. Tratamentul cu afion (adică opiu) care i-a fost administrat pentru tuse i-a zdruncinat grav starea de sănătate a psaltului, de aici i s-a tras moartea, survenită la 22 februarie 1838. Se încheia astfel, tragic, cariera vestitului psalt, compozitor și dascăl de cântări Matache Cântărețul, care probabil, avea sub 60 de ani când a murit.
Bibliografie: ziarullumina.r...
Partitura poate fi descărcată de pe acest link: acrobat.adobe....

Опубликовано:

 

28 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 2   
@gabrielgogonea2677
@gabrielgogonea2677 9 месяцев назад
Minunat!
@georgy0110
@georgy0110 8 месяцев назад
Frumos.Doamne ajuta ,oameni buni. O partitura ne puteti pune spre folos si spre cantare? Si mai multa ravna sa va dea Dumnezeu !
Далее
pumpkins #shorts
00:39
Просмотров 9 млн
+1000 Aura For This Save! 🥵
00:19
Просмотров 10 млн
Mareste suflete pe Domnul
3:40
Просмотров 665
Corul Byzantion - „Doamne, femeia ceea ce căzuse”
18:45
pumpkins #shorts
00:39
Просмотров 9 млн