Daca va placut... dati like, daca nu... lasati o nota explicativa.
Iancu Jianu e singurul haiduc de viţă nobilă din Oltenia. Documentele de arhivă demonstrează că Jienii au fost un mare neam boieresc, cu ramificaţii în mai multe judeţe ale ţării, mai ales în cele din dreapta Oltului - Dolj, Gorj, Mehedinţi, Romanaţi şi Vâlcea - care, din punct de vedere administrativ, formau Oltenia. Născut în familia lui Costache Jianu, el a mai avut încă trei fraţi: Amza, Dumitrache şi Mihalache, Iancu fiind al treilea fiu. Din neamul Jienilor, el este singurul care şi-a înscris numele în istoria şi conştiinţa neamului nostru, căruia i-a împletit cununa nemuririi, pe car nici o putere pământească n-o dăruieşte mai cu rost decât el. Despre adolescenţa şi copilăria lui Iancu Jianu există puţine informaţii. Memorialistul Ion Ghica notează că Iancu Jianu a fost crescut lângă plugari, cu caii şi cu puşca; vara la munca câmpului, iarna la urşi şi la capre negre; ajunsese de o dibăcie vestită în călărie şi în vânătoare; încăleca fără a pune piciorul în scară, nici mâna pe coama calului şi băga glonţul prin verigă de inel. Iancu Jianu a trăit asemenea altor fii de boieri de rangul al treilea.
Şi-a petrecut anii copilăriei şi ai adolescenţei printre ţărani şi fii de ţărani care lucrau proprietăţile Jienilor sau ale altor boieri. Astfel a avut posibilitatea de a cunoaşte modul de viaţă şi de muncă, bucuriile şi, mai ales, necazurile ţărănimii. Aceasta explică, în parte, dragostea pentru ţărănime, sprijinirea luptei acesteia pentru emancipare socială şi naţională. În Caracal, pe lângă Biserica Domnească din localitate, a funcţionat mulţi ani prima şcoală publică din capitala judeţului Romanaţi întru luminarea şi învăţarea tinerilor dintr-acel oraş şi judeţ. Ca şi alţi fii de orăşeni-boieri, neguţători sau alte categorii sociale, Iancu Jianu, după toate probabilităţile, a învăţat carte la şcoala de pe lângă Biserica Domnească. După cum afirmă Petre Pandrea, el învăţase chiar limbile slavonă şi greacă. îl va folosi, la 1821, Tudor Vladimirescu în calitate de diplomat. Fără îndoială, motivele haiduciei lui Iancu Jianu nu au fost generate de sărăcie deoarece el deţinea mai multe moşii, fiind un mic boier. Deşi de origine boierească, Iancu Jianu s-a apropiat de cei mulţi şi obidiţi, situându-se deasupra intereselor clasei din care provenea, susţinând doleanţele celor săraci prin mijloace care sfidau legea şi autoritatea, declară doctor în istorie Dana Roxana Nicula, coordonatorul Muzeului Romanaţiului din Caracal.
Declanşând lupta împotriva regimului fanariot, prin anii 1809-1810, numai în decurs de trei luni, ceata lui Jianu a atacat şi jefuit atâţia boieri, neguţători şi arendaşi încât nimeni nu mai îndrăznea să mai iasă afară din casă
ianu şi tovarăşii lui cooperau cu o altă puternică ceată haiducească comandată de căpitanul Scarlat Fărcăşanu. Prima acţiune în care s-a implicat ceata lui Iancu Jianu a constat în călcarea unui arendaş grec de la Brâncoveni. Până la sfârşitul anului 1812, cetele comandate de Jianu şi Fărcăşanu pedepsiseră un mare număr de boieri, arendaşi, neguţători şi alte persoane înstărite din Romanaţi. Constatând cu îngrijorare că cetele haiduceşti trecuseră la acţiuni de amploare în toată ţara, îndeosebi în provincia de la vest de Olt, unde cele mai primejdioase cete erau cele conduse de Iancu Jianu şi Scarlat Fărcăşanu, stăpânirea a iniţiat măsuri drastice pentru urmărirea şi prinderea acestora. Măsurile iniţiate nu au rămas fără urmări: în cursul lunii decembrie 1812, Iancu Jianu şi ceilalţi oameni din ceata sa au fost prinşi de poteră şi întemniţaţi la închisoarea isprăvnicatului din Caracal, apoi au fost trimişi la Bucureşti.
Iancu Jianu a obţinut iertarea lui vodă Ioan Gheorghe Caragea, iar, la 2 octombrie 1813, domnitorul îi acordă boierului-haiduc rangul boieresc de al doilea mare pitar. La scurt timp, ispravnicul judeţului Romanaţi i-a încredinţat lui Iancu Jianu o dregătorie pe plan local, aceea de zapciu de plasă. Nu rămâne în această funcţie pentru mult timp şi reia lupta, însă, în 1815, este prins, judecat şi condamnat la muncă silnică la ocna Telega, de unde a reuşit să evadeze împreună cu tovarăşii săi. În anul 1817, Jianu este iarăşi prins şi condamnat la moarte prin spânzurătoare.
Potrivit obiceiului pământului, dacă un tânăr boier era condamnat la moarte prin spânzurătoare şi nu săvârşise fapte de omor, el putea fi amnistiat dacă o tânără din aceeaşi clasă socială cu el îl lua de soţ. Fraţii haiducului intervin pe lângă domnitor să schimbe decizia pedepsei. De asemenea, intervin pe lângă Sultana Gălăşescu, domnişoară din anturajul domniţei Ralu, fiica lui Caragea Vodă, pentru a-l cere pe Iancu în căsătorie, ceea ce îi oferea haiducului posibilitatea de a scăpa de pedeapsa cu moartea. Sultana Gălăşescu obţine iertarea lui Iancu
20 авг 2016
