cata dreptata, frumusete si emotie in aceste cuvinte: (@50:00) "Prima formă reală a Paradisului e copilăria. În imediatitatea ei, nu-ți dai seama întotdeauna de faptul acesta. Copil fiind, nu-ți dai seama că ești în Paradis. Paradisul e o realitate pe care o câștigi după ce ai pierdut-o. Și pe măsură ce devii adult, lucid, cu ideile clarificate și cu inconștientul lăsat în urmă, lăsat la spate, pierzi Paradisul de care te bucuraseși... nu ideea de Paradis, ci Paradisul. Paradisul este mereu ce fusese la spatele tău. Mereu ceva pe care l-ai avut."
Ar fi bine sa fie asa, dar pentru multi oameni acel Paradis nu a existat niciodata. Incercati sa empatizati putin cu dramele sufletesti ale copiilor abandonati in orfelinate, ale celor care au supravietuit razboaielor, foametei, crizelor familiale de tot felul si veti vedea lucrurile altfel.
Imaginea finală...ar fi putut lipsi. Un om foaaaarte bătrân şi o "interesată" nu de latura filozofică a partenerului ci de cea materială. Nimic nu-i nou sub soare nici la filozofi. Nu e o dezamăgire pentru mine pentru că nu-mi plăcea. Nu era din liga "Neagu Djuvara"!
Din păcate legendele pier.......dar lasă ceva în urma lor pentru umanitate...... Cred ca toti ne-am dori ca marile capacități sa nu moara niciodată.......
Pacat de capacitatile lor intelectuale,,Lca categoria caracter = lipsa, din partea amandorura; Ea, aceasta Doamna, i-a stricat casnicia de o viata, iar el, acest filosof, si-a bagat sotia sa moara la un azil de batrani, cand ar fi putut sa angajeze pe cineva acasa sa aibe grije de sotia, sa, sa moara linistita acasa. Pentru mine carcterul omului valoreaza cel mai mult. Cititi inteviul cu fiul lui Sora, dat ieri in ziarul Gandul din Romania..
Cand Sora a ajuns la Paris, acad. Mircea Eliade s-a bucurat sa-l revada pe fostul sau student, ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-svjw7RVXzUc.html
