Тёмный

M.C.N. Podcast | Episodul 4 - Cum să îți faci vocea ascultată, nu doar auzită 

Micutzu Stand-up Official
Подписаться 447 тыс.
Просмотров 51 тыс.
50% 1

M.C.N Podcast s-a întors!
În al 4-lea episod i-am avut alături de noi pe Adrian Hănțăscu (membru al echipei AutoVortex), Miruna Croitoru (Președinta Consiliului Național al Elevilor), Răzvan Hilea (membru al echipei EFdeN) și Răzvan Gârz.
Trei elevi și un student au vorbit despre educație și cum e ea văzută ea prin ochii lor, de pe băncile școlii. Am vorbit despre performanță, despre pasiuni și despre cât de importantă e susținerea venită atât din partea familiei, cât și din partea profesorilor, în evoluția și în formarea unui viitor profesionist.
În public am avut alături de noi studenti de la Facultatea de Psihologie și Știinte ale Educației, de la Universitatea București și pe Giorgiana Aștefanei și Liliana Anghel, din partea Asociației Teach for Romania, o ascociație a cărei rol este să îi găsească pe acei oameni care vor să facă educația de calitate la sate și în comunități defavorizate, și să îi susțină cu resurse și pregătire pentru asta.
Le poți fi și tu aproape aici:
/Instagram: / teachforromania
/Facebook: / teachforromania
Prietenii de la Black Cab ne-au fost și ei aproape și s-au ocupat de transportul invitațiilor. Mulțumim!
/Instagram: / blackcab.romania
/Facebook: / blackcab.romania
Alături ne-au fost și partenerii de la Samsung care vă invită și pe voi să explorați inovația în tehnologie prin intermediul smartphone-urilor pliabile Samsung - Galaxy Z Fold 5 și Z Flip5.
Într-o lume în care tinerii caută noi moduri de a-și exprima creativitatea cât mai autentic și de a redefini normele, aceste telefoane pot deveni instrumentele potrivite pentru ei, ele schimbă complet perspectiva și nevoile de utilizare, în comparație cu cele ale unui smartphone clasic. 'Join the Flip Side' nu este doar o campanie pentru telefoane pliabile, ci și o declarație de rebeliune față de normele obișnuite de utilizare ale unui smartphone.
Join the Flip Side. Switch to freedom
/Instagram: / samsungromania
00:00 - Intro
02:14 - Prezentările
14:03 - Ce credeți că aveți în comun?
15:19 - E sau nu o problemă să fii diferit la o vârstă atât de fragedă?
25:41 - Cum gestionați relațiile de prietenie?
35:04 - Mediul online și nevoia de apartenență
55:27 - Fake-ul în social media
58:51 - Influența muzicii
01:11:33 - AD
01:12:19 - Sfaturi pentru părinți
01:25:39 - Ce oameni v-au influențat?
01:34:26 - Introducerea educației sexuale
01:39:32 - Bullying-ul ;i nevoia de consiliere psihologică
01:53:19 - Inteligența artificială și viața de 200 de ani
02:09:53 - Există Dumnezeu?
02:14:48 - Întrebări din public
02:15:10 - Există profesori care vă susțin?
02:18:14 - Ce calități ați dobândit pe parcursul drumului vostru?
02:21:03 - Care sunt avantajele și dezavantajele generației voastre?
02:22:54 - Ce carte recomandați?
02:26:29 - Outro
----.
Produced by: Headline Management
/Instagram: / headline.management
Directed by: Călin Crețu
/Instagram: / calin.cretu.7
Video production by: Evgeny Gromik
/Instagram: / evgenygromik
Animație: Ioana Luiza
/Instagram: / ioanaluiza8
Scenografie: Alexandra Panaite
/Instagram: / alexandrapanaite
Producție & Social Media:
Eliza Radu, Lavinia Aranghel, Răzvan Gârz, Andreea Olteanu & Irina Perju
----
Find me on:
/Facebook: / micutzu.standup.comedy
/Instagram: / micutzustandup
Contact podcast: mcnpodcast.ro@gmail.com
#MCNpodcast #PODCAST
---- (C) & (P) Cosmin Nedelcu 2023 All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel.

Приколы

Опубликовано:

 

3 май 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 137   
@rodirodica7843
@rodirodica7843 4 месяца назад
Ador!Ador!Ador!Bravo Micuțu!Atat de mult imi doream sa aud si reprezentanți din noua generatie!Eu am copii mici inca, dar deja ma interesez ce-i mai pasioneaza pe adolescentii de acum,tinerii din ziua de azi,vreau sa tin pasul cu ei si sunt sigura ca nu e o generație chiar asa de pierduta cum se vorbeste!
@cristianacriss7082
@cristianacriss7082 4 месяца назад
Copiii "pierduți" sunt majoritar crescuți de adulți pierduți care nu au fost în stare să-i educe și să-i iubească suficient. Eu am mare încredere în noua generație și ei, copiii noii generații, au nevoie de noi să-i susținem și să avem încredere în ei.
@cipriantaoshu
@cipriantaoshu 4 месяца назад
În sfârșit oameni dintre noi. La 27 de ani sunt fericit să văd că imediat după generația mea vin oameni mult mai implicați. ❤🎉
@Mihaialex361
@Mihaialex361 4 месяца назад
Ba frate dar nimeni nu zice nimic de Razvan Gârz in toate comentariile astea ? Un podcast aproape “genial” mai putin comentariile lui. Am o meserie care imi permite sa lucrez si sa ascult in acelasi timp ce se vorbeste in podcast , ajuns acasa am intrat repede pe youtube ca sa il cunosc pe acest Razvan Garz care mi-a tulburat mintea aproape doua ore. Mi l-am imaginat un fel de MGL cu vocea aia putin groasa , dar pe masura ce am intrat tot mai mult in discuțiile voastre si auzindu-l ce poate sa scoata pe gura si cat de mult isi doreste sa fie in centrul atentiei , m-a facut sa vreau sa vin in emisiune si sa il poftesc afara la prima pauza de 10 minute. Acest copil are nevoie de indrumare , are nevoie sa isi traga valorile diferit , are nevoie de cu totul altceva. As fi vrut sa ascult mai mult din partea celorlalți , aveau atatea chestii interesante de spus , desi cruditatea lor se observa usor , imi place parcursul lor , felul cum au abordat , ce au realizat. Razvan Garz este in contradictoriu cu sine însăși, cred ca am simtit si putina invidie , gelozie fata de restul. In fine , multumesc frumos pentru aceste 2 ore si jumatate , abia astept urmatorul podcast 😊
@budulearichard3364
@budulearichard3364 4 месяца назад
ce faci tu aici, in psihologie se numeste self reflective hate, te regasesti in comportamentul lui atat de tare incat te deranjeaza la guler asa parca inghiteai mai greu cand il auzeai si iti transpirau palmele un pic, dar e ok, sunt sigur ca si pe tine te-a invitat la podcast Micutzu dar erai prea preocupat
@Mihaialex361
@Mihaialex361 4 месяца назад
⁠​⁠​⁠@@budulearichard3364sa-mi spui unde pot sa bookuiesc o sesiune cu tine ca sunt interesat de acest self reflective hate si cum pot sa opresc aceasta manifestație a mea.
@betivanul01
@betivanul01 4 месяца назад
@@budulearichard3364 ce treaba are cu el faptul ca a observat ceva pur si simplu si suta la suta adevarat? fraiere, nu totul graviteaza in jurul sinelui. oamenii ca tine merita arsi de vii
@dioxid8898
@dioxid8898 4 месяца назад
altceva n ai de facut decat sa te iei de copii de 17 ani
@lsdinu
@lsdinu 3 месяца назад
inteleg ce vrei sa spui. cu toate astea, incearca sa pui semnele de punctuatie langa cuvant, si abia dupa aceea sa pui spatiu. multumesc!
@cristianacriss7082
@cristianacriss7082 4 месяца назад
Eu dintotdeauna am adorat "tinerii din ziua de azi". Mă bucur că li se oferă expunere și o voce prin acest podcast.
@specialkhouse11
@specialkhouse11 4 месяца назад
Marii tineri ascultatori de manele =)))
@cristianacriss7082
@cristianacriss7082 4 месяца назад
@@specialkhouse11 maneliști și cocalari erau și pe vremea mea. E irelevant.
@lacramioara383
@lacramioara383 4 месяца назад
Felicitări pentru tema abordată. Vă respect pentru că susțineți copii talentați care ne dau speranța unui viitor mai bun.
@Vladexus
@Vladexus 4 месяца назад
Am 33 de ani si dupa acest podcast, nu doar ca ma simt batran, dar ma simt si un pic mai prost. Ceea ce mi se pare minunat! Multumesc!
@andrewmrsn
@andrewmrsn 4 месяца назад
Micutzu: ce credeti voi ca aveti in comun? Eu: ochelarii 😂😂
@catalinsava6095
@catalinsava6095 4 месяца назад
Incredibil episod, in 3 ore ma trezesc sa plec la munca dar nu am putut pune stop, m au uimit de a dreptul puștii, se vede ca Miruna si Adrian sunt implicati in proiecte mari din modul de exprimare care m a facut sa uit cat de tineri sunt. Am 28, cumva am crezut m am rupt de oamenii de varsta lor dar ascultandu i acum mi am dat seama ca e o perioada de schimbare a lumii pe care toti o traim, pe scurt, i am subestimat, toti o constientizeaza, diferit este doar modul de perceptie. Din nou te felicit, Cosmin, incredibil episod!
@maricolban7774
@maricolban7774 4 месяца назад
Felicitări pentru acest podcast, mulțumim că expui și partea asta a tinerilor. Vizionand acest episod, am trecut prin multe stări si trebuie să încep cu cele negative, de tipul invidie pe genul ăsta de gandire la o vârstă fragedă, dar apoi mândrie că așa oameni inteligenți vor contribui la viitorul nostru. Sunt lucruri cu care nu am fost de acord si apoi mi-am amintit că ei sunt încă niște copii și că oricum au o mentalitate la distanță de ani lumină mai bună decât am avut-o la vârsta lor. I will die on this hill, amintind încontinuu cât caut reprezintare feminină în conținutul de calitate românesc și mă bucur că Miruna a fost prezentă în discuție. Și înainte să se ia cineva de mine că de ce amintesc despre asta, vreau doar să spun că îmi doresc mai mult conținut calitativ cu femei în limba română, în special legat de probleme actuale ale lumii, nu doar femei terapeuți, care se ocupă cu energii și astrologie sau influenceri. Știu că sunt, dar prea rar sunt invitate
@ioannaandrei9055
@ioannaandrei9055 4 месяца назад
E frumoasa evolutia tinerilor, e o adevarata placere sa-i asculti, mai ales cand e evidenta diferenta de personalitate si mentalitate a celor prezenti. Pe langa faptul ca sunt foarte inteligenti, sunt si foarte simpatici. Mai vreau sa-i aud! Cosmin iti multumesc pentru acest podcast!
@dopdbr2647
@dopdbr2647 4 месяца назад
tineri frumosi si destepti. Felicitari !
@ELI-ll3oj
@ELI-ll3oj 4 месяца назад
BRAVO și FELICITĂRI Cosmin și tinerilor care au participat.👏👏👏👏👏
@alexandraapostol917
@alexandraapostol917 4 месяца назад
Super episod! Super discutie! Niste copii foarte smart si asumati, educatia de acasa isi spune cuvantul. Intr-o societate bolnava, au reusit sa se strecoare si sa ia ce e mai ofertant si constructiv pentru ei. Bravo! Si Micutu, felicitari maxime pt initiativa, e un format genial 😊 fara ironia de rigoare, chiar e
@sebbastian9284
@sebbastian9284 4 месяца назад
BRAVO! Un podcast de la care ai ce invata si cu siguranta un podcast de nota 10!!!
@esmeraldamaria2212
@esmeraldamaria2212 4 месяца назад
Exact la fix 🤍 Am si dat like de când am dat play, cât timp fac curatenie sunt sigura ca voi asculta ceva de calitate ! Kisses !
@user-eb3et8df7s
@user-eb3et8df7s 4 месяца назад
Fain fain . Interesant . Bravo bravo
@ioneljantea1343
@ioneljantea1343 4 месяца назад
Cel mai bun podcast de pana acum....avem sanse ca popor !❤
@alexandrustan4716
@alexandrustan4716 4 месяца назад
Pacat ca interesul este asa scazut pentru astfel de discutii. Respect pentru alocarea timpului si resurselor pentru realizarea lor.
@MegaKimounette
@MegaKimounette 4 месяца назад
👍👍👍👍👍❤️❤️❤️ce copii frumosi si maturi ! Bravo 👍
@alinapetrescu7950
@alinapetrescu7950 3 месяца назад
Felicitari pentru noul format dpdv al subiectelor, invitatilor si al locatiei. Interesant si "noul Cosmin" care are curajul sa abordeze si sa modereze asemenea dezbateri.
@TheGiussi
@TheGiussi 4 месяца назад
Exact așa gândesc si eu ca tipul roșcat,ceea ce postezi pe social media,asa sunt si in realitate. Ca unii sau alții aleg sa duca o viață asa zisa dubla este treaba lor,dar asta nu înseamnă ca și eu sunt la fel, duplicitar. Incerc pe cat posibil sa reflecte cat mai bine realitatea in ceea ce postezi. Nu de puține ori am stat minute bune in care sa imi formulez ceea ce aveam de gând sa scriu,sa ma asigur ca este ceea ce gândesc nu doar niște simple băgari de seamă!!
@MechMemo
@MechMemo 4 месяца назад
Incre-fucking-dibil episod! Am ras, am plans si am contemplat la toata informatia digerata. Inca diger tot ce an ascultat, dar ma foarte bucur sa vad cat de rapid evolueaza lucrurile in Romania.
@monikalutsch5484
@monikalutsch5484 3 месяца назад
🎉BUNA TRABA tot respectul pentru tineri aceștia strălucitori care încă o data demonstrează tari noastre ca noi suntem viitorul și ca acest viitor este cu adevărat promițător. Iar ție Micuțu îți mulțumim ca ai făcut ceva nou și interesant prin care ai adus în fața noastră speranța viitorului 🎉🫡🫡👏👏👏👏Mias dori sa va cunosc pe toți
@JulianF36
@JulianF36 4 месяца назад
Felicitări pentru inițiativă!! Nota 10
@gavrilgeorgetadiana4929
@gavrilgeorgetadiana4929 4 месяца назад
Este bine că în mediul online se fac auzite și alte voci. Majoritatea copiilor care nu deraiază în ziua de azi, au susținerea părinților, dar uneori chiar și așa se întâmplă ca mulți să se abată de la drum datorită anturajului. Trist este că de multe ori părinții ajung să muncească foarte mult sau să plece din țară, iar mulți tineri se refugiază în mediul online. Mi-a plăcut foarte mult de băiatul roșcat care a atras atenția asupra acestui fapt și a dezvăluit, cum sunt cazuri de copii...pe care, într-o săptămână, ajungi să nu-i mai recunoști, atunci când intră într-un aturaj. În rest...mi se pare tare haios cum maneaua noastră s-a cățărat și pe roboți😅.
@haakonkings7310
@haakonkings7310 4 месяца назад
Ce buna e doamna profesoara!❤
@liviubarburo
@liviubarburo 27 дней назад
Mda, felicitari pt rabdare. Am reusit sa-i urmaresc pana aproape de final. Dar na, copii, mai au de lucru la ei si au si timpul necesar la dispozitie... ca sunt tineri.
@3dmaster-749
@3dmaster-749 4 месяца назад
Respect ✌️ 🙏
@marcefromage
@marcefromage 4 месяца назад
Like chiar de la inceputul podcastului. Felicitari 👏👏👏👏👏👏👏👏
@reisereise1123
@reisereise1123 2 месяца назад
Pure gold
@bogdanbudurisan4422
@bogdanbudurisan4422 4 месяца назад
Frumos!!!!
@daianabajko6176
@daianabajko6176 4 месяца назад
Poate ca vad eu aiurea lumea, dar traim intr-o societate individualista si egoista unde oamenii fac ce vor indiferent de ce consecinte sunt asupra altor oameni. Asa ca ar tb cred sa formam "oameni"( ce-o mai fi insemnand ast) care sunt empatici, care au rabdare , care nu calca alti oameni in picioare pentru o promovare, care ajuta alti oameni sau animale si nu doar pt a posta in social media...mai am ceva exemple dar devine redudant. Cred ca cel mai temperat si matur este baiatul cu podcastul, ii recomand sa nu mai fie atat de modest intre atatea genii isi va gasi in timp pasiunea.
@lucianoprea3619
@lucianoprea3619 4 месяца назад
Excelent!
@georgealexandru7070
@georgealexandru7070 4 месяца назад
Bravo!
@skynet13
@skynet13 4 месяца назад
Adorabili 👏 , mai ales băiatul de la robotică.👏👍
@madalinbucur634
@madalinbucur634 4 месяца назад
Bun podcast! De apreciat curajul de a face ceva diferit fata de oricine.
@popaedi
@popaedi 4 месяца назад
Foarte bun podcastul! Dar ar fi fost “genial” fără Răzvan, ce încearcă să facă doar open mic time, vorbește de subiecte ce nu le stăpânește și face paralele fără sens. Pentru toți ceilalți, felicitări!
@dioxid8898
@dioxid8898 4 месяца назад
fara ma ta ar fi fost genial fara ghilimele
@popaedi
@popaedi 3 месяца назад
Wow, un fan cu același iq…
@razvanudila7681
@razvanudila7681 4 месяца назад
De ce nu sunt toți copii așa ?trebuie promovați mai mult,Bravo lor!
@floreaadrian386
@floreaadrian386 4 месяца назад
Bravo! Felicitari! Chiar daca nu sunt de acord cu toate ideile....sunt minti istete dar e atat de evident ca nu au experienta de viata aproape deloc.
@alindinca1
@alindinca1 4 месяца назад
@moshnegutzu
@moshnegutzu 4 месяца назад
Interesant de tare ca idei si abordare, dar se vede diferenta de generatie si mentalitate.
@catalinbkj5820
@catalinbkj5820 4 месяца назад
Miruna, te iubesc♥️
@patrickrazvan
@patrickrazvan 4 месяца назад
EFdeN :D blana !
@cristianacriss7082
@cristianacriss7082 4 месяца назад
Decorul are vibe de "Garantat 100%" și de "Profesioniștii" Eugeniei Vodă. Era timpul să preia cineva ștafeta și mă bucur că Micutzu a decis să facă acest pas, din poziția omului cu notorietate și care are deja un fan base construit. Astfel mai nivelăm puțin falia între generații.
@LucianMihai-ep2jr
@LucianMihai-ep2jr 4 месяца назад
❤❤❤
@schortsclips5521
@schortsclips5521 4 месяца назад
Modele de oameni care știu cum să-și reprezinte țara
@astalopus3228
@astalopus3228 4 месяца назад
Momentul acela cand ii raspunzi profesorului la "n-o s-ajungi nimic in viata" si dupa isi asuma meritele ca te-a motivat cu vorba asta :)))
@raluca330
@raluca330 4 месяца назад
Gg Micutzu 😊 hai sa ii vedem pe puști ce zic ❤
@mb-vt4pw
@mb-vt4pw 3 месяца назад
Nu stiu de ce simt sa las acest comentariu, poate pentru ca-mi pasa si-mi lipseste, dar nu cred ca directia in care se duce MCN e prea grozava. Publicul strica foarte mult din intimitatea pe care ai avea-o altminteri cu invitatii, invitatii nu au fost prea bine alesi, cu exceptia primului podcast. Nu poti sa aduni niste oameni, de altminteri nu foarte carismatici sau coerenti sau obisnuiti sa comunice in public si sa speri sa iasa cine stie ce discutie inteligenta. De altfel, oricat de destepti ar fi invitatii, cand nu exista chimie sau o relatie dezvoltata in timp, sau o educatie in materie de comunicare, discutiile vor fi tot rigide si formale.
@MicutzuStandupOfficial
@MicutzuStandupOfficial 3 месяца назад
Mulțumesc de comentariu. Ai puțină încredere.
@claudiasuciu7454
@claudiasuciu7454 4 месяца назад
👏👏👏👏👏
@user-cz5nh3sb7p
@user-cz5nh3sb7p 4 месяца назад
understand deeply this is instinct validation is ego has no value it’s not association it’s empathy you feel what other ppl feel organically media is not social media is communication a medium A tool it’s a mirror these kids have an understanding of things from a witness point of view they do not know bias or judge it’s perfection listen up and listen long ❤️🌹🙏
@adelinlazarescu4494
@adelinlazarescu4494 4 месяца назад
Am plâns la reclamă 😂😂😂😂
@eternainvidie
@eternainvidie 4 месяца назад
Sistemul replicant e fericit, are continuitatea asigurata. Viitorul cu aceiași decidenți care-si vor apară feroce "drepturile", varianta 2.0 a numelor de azi. Au.
@DragosVlad11
@DragosVlad11 4 месяца назад
Podcast care trebuie să devină materie obligatorie în școli.
@CatalinaOstafie
@CatalinaOstafie 4 месяца назад
Bravo MCN.... (Desi consider ca aceasta initiativa trebuia luata de minister ul invatamantului din Romania, create astfel de dezbateri, discutii publice si mediatizate...) prin acest podcast se dovedeste Inca o data CA daca vrei se poate. Foarte Buna si inteleapta alegerea invitatilor si a intrebarilor . De altfel EU personal as merge un pic Mai departe si as Mai adauga cativa comedianti Romani in acest format si as pune mult Mai multe intrebari, probleme, pe masa. Sar putea face o emisiune TV chiar un intreg serial care sa inlocuiasca alte tampenii din televiziune si promovat acest tip de discutii
@bigherb
@bigherb 4 месяца назад
par de treaba coinacii 😊
@video_Creatorul_22
@video_Creatorul_22 3 месяца назад
Ești din VL ?
@bigherb
@bigherb 3 месяца назад
@@video_Creatorul_22 nu, de ce?
@video_Creatorul_22
@video_Creatorul_22 3 месяца назад
Aveam un prieten din VL care le zicea "coinaci" la aia mai tineri
@bigherb
@bigherb 3 месяца назад
@@video_Creatorul_22 haha nu stiam ca de acolo provine cuvantul 💀 eu sunt din craiova
@video_Creatorul_22
@video_Creatorul_22 3 месяца назад
@@bigherb nici eu nu știu de unde provine exact , dar sigur nu din Moldova , că mereu îl întrebam de ce le zice coinaci :)))
@CodrinDonciu
@CodrinDonciu 4 месяца назад
🌊🌊🌊
@sacrafdnomiar4
@sacrafdnomiar4 3 месяца назад
NU cred ca exista nici un ministru al culturii din 89 pana astazi ce poate tine un discurs cum il face Miruna Croitoru ! O incurajez sa intre in politica , de asa oameni avem nevoie !
@video_Creatorul_22
@video_Creatorul_22 3 месяца назад
Politica nu o fac politicienii . Chiar și cei de azi dacă ar fi ei cei care fac politica , treburile ar fi total diferite . Politicieni ajung sau sunt puși oamenii santajabili și controlabili . Inteligenta sau caracterul sunt pe locul 2 sau mai jos .... Ca niste tineri așa de genuini și "curați" să ajungă politicieni ( cel puțin în zilele noastre ) este practic SF .
@SkyNet-82
@SkyNet-82 4 месяца назад
✌️
@iLwSZ
@iLwSZ 4 месяца назад
Copilul roșcat a vorbit prea mult și degeaba, sincer
@dioxid8898
@dioxid8898 4 месяца назад
si ce voiai ma sa vorbeasca mutulica studentu ?
@vlad1221
@vlad1221 4 месяца назад
minu-minu, drăgu-drăgu
@user-cz5nh3sb7p
@user-cz5nh3sb7p 4 месяца назад
🙏🥰🙌
@thetwins9647
@thetwins9647 4 месяца назад
Nu mi se pare ok faptul că indiferent de subiecte ultimele podcasturi sunt pline de păreri și fără conținut. Pline de feeling etc. Au mai existat firmituri cum a fost cea cu " cu robitca mori de foame" :)) dar totuși. Există și studenți elevi etc. relevanți, nu care cred că sunt. Discuția despre prieteni un bullshit genial...se poate mai bine:). Succes! Keep up and good work.
@mer00s1
@mer00s1 4 месяца назад
O intrebare care nu a fost pusa si cred ca este importanta. Daca exista o discrepanta intre anumite grupuri sau bule sociale? Adica aici au fost 4 tineri exceptionali dar de cealalta parte vad tineri care stau in salile de jocuri, car nu par a avea un viitor. Cum vad ei situatia?
@ramoonaelliza
@ramoonaelliza 3 месяца назад
Eu zic felicitari, in primul rand e altfel (podcastul), mai vezi si altceva, mai discuti si altceva, mai accesezi si alta informatie. Nu cred ca ideea era sa creeze o formatie pop in care cei 4 trebuie sa aiba carisma si fluenta si sa fie ,,interesanti/atractivi”. Sunt totusi niste copii. Sa nu ii judecam pe ei de atunci cu mintea noastra de acum? Da, au mai gresit, nu sunt role models su nici nu cred ca si-au dorit in acest context (desi la drept vorbind fac mult mai multe si se implica mult mai mult decat o majoritate) , doar discută, e parerea lor. Eu m-am crucit la comentarii. Tinete de treaba omule ca faci bine ce faci !
@ionutbeldiman6858
@ionutbeldiman6858 4 месяца назад
"Soarecul " de la robotica este cel mai carismatic, cu siguranță va fi racolat să joace într-un film.
@bogaflorin
@bogaflorin 4 месяца назад
Aveti link pentru site-ul de care zice, pentru reorganizarea textului generat de Chat GPT ? :))
@stoicamarius2267
@stoicamarius2267 4 месяца назад
Mai avem o sansā.....
@MNIoana
@MNIoana 4 месяца назад
Interesante nume de familie... Neobisnuite pentru cei nascuti in Transilvania :-)
@alexandranedelcucovers694
@alexandranedelcucovers694 4 месяца назад
45:00 Mi se pare foarte bine punctat punctul de vedere al baiatului care a jucat basket. E ok sa te expui asa cum simti tu, sa arati mediului online ca tu esti vulnerabil DACA esti ok cu tine, daca te-ai acceptat ca esti si sensibil, si puternic. Celalalt baiat, care spune treaba cu "femeile in varsta care spun chestii religioase" mi se pare irelevant. Online-ul si atitudinea online e aleasa de fiecare, corect, dar nu pot sa alegi tu pentru altul si sa spui ca e genul de lucru pe care trebuie sa il tii pentru tine. Mai ales daca acel om/ persoana publica este idolul tau, sau mai mult, daca l-ai cunoscut si a avut un impact imens asupra ta. Simt ca sunt mult mai conectata cu sentimentele mele negative sau cu gandurile care ma fac sa ma simt sensibila de cand vad pe internet imagini mai putini perfecte, in toate domeniile/ pe toate subiectele: corpuri/fete neretusate, credinta in ce am decis eu (de la Buddha la Ateism sau Hedonism) fara sa judec sau sa pun mai prejos credinta altora, la pasiunea mea pentru activitatea idolilor mei, indiferent de domeniu, esecurile noastre, viata reala de parinte, care observ ca este exponential mai grea decat mi-o imaginam. Ma simt mult mult mult mai constienta de ceea ce implica sa fii parinte, doar pentru ca vad din ce in ce mai multi oameni care au ales sa expuna realitatea lucrurilor, si cu bune, si cu rele, decat sa tina cu dintii de imaginea perfecta si ideea de "lucrul asta e privat, nu e loc pentru el pe internet". Si aici ma refer doar la ceea ce tocmai am zis, nu la TMI sau lucruri care chiar trebuie sa le tii pentru tine.
@lacramioara383
@lacramioara383 4 месяца назад
Spui bine că este corect să te afișezi cum simț atâta timp cât poți să și duci această afișare dar și băiatul care a zis de femei are dreptate. Eu personal consider că sunt o parte din ele care greșesc. Eu sunt credincioasă și sincer mă deranjează să văd când cineva postează un text de genul " Dumnezeu te va binecuvânta dacă dai like, dacă ignori o să pățești nu știu ce" , pe mine sincer mă impactează emoțional deși ele sunt asumate și bine mersi cu acest text. Cred că pe internet e ca in realitate, libertatea ta nu trebuie să o îngrădească pe a celuilalt.
@cinderriri9653
@cinderriri9653 4 месяца назад
Micutzu ❤
@AbstractM324
@AbstractM324 4 месяца назад
Foarte interesantă discuția. Ce ma sperie, este faptul că sunt de un pragmatism foarte accentuat care la varsta adulta ii transforma in oameni antisociali. Pare ca au nevoie de experiente care sa le creasca nivelul de empatie.
@mariachertes5124
@mariachertes5124 4 месяца назад
Exact asta am gandit si eu! Ma sperie perceptia despre prietenie, socializare si interactiune. Poate acesti adolescenti sunt mai concentrati pe pasiuni si pun socializarea pe planul doi. Eu cred ca daca peste niste ani isi ating telurile o sa le fie greu atunci, ajunsi la maturitate, sa le fie mai greu sa socializeze.
@georgecrisan9499
@georgecrisan9499 4 месяца назад
Un sfat pentru cei tineri, in situația aia in tren, nu esti responsabil sa socializezi cu cineva pentru 3 ore mai ales daca discuția nu i bazata pe raționament sau te stresează. Ii mai corect fata de tine sa te ridici politicos si sa te excluzi, nu ti fie rusine. Lumea ii plina de oameni interesanți dar si de idioti in egală măsură, metaforic vorbind.
@ionutdumitrescu676
@ionutdumitrescu676 4 месяца назад
Viitorul nu e total pierdut!❤
@bexitervlog
@bexitervlog 4 месяца назад
Vai mama noastra!
@vladsebastian6452
@vladsebastian6452 4 месяца назад
Poate sa isi termine baiatul ideea fara sa o de in alta?
@mb-vt4pw
@mb-vt4pw 4 месяца назад
Intentie buna dar ma indoiesc ca vor reusi multi sa treaca de primele 5 minute.
@octavianpreda4595
@octavianpreda4595 4 месяца назад
Cat vorbeste cobi sa mor
@FloFish09
@FloFish09 3 месяца назад
Micutzuleee, Adrian Hănțăscu ori este fiul lu Doru Octavian Dumitru? prea seamana😝
@vasybruma3951
@vasybruma3951 4 месяца назад
Dupa 4 min m am plictisit😂
@ChaosAI24
@ChaosAI24 4 месяца назад
Cand au dat-o cu manelele s-a rupt filmul!
@bikypunk663
@bikypunk663 3 месяца назад
Mult mai fain formatul vechi, decorul, muzica pe fundal, nu ma refer la invitati sau temele abordate
@carmenl.8285
@carmenl.8285 4 месяца назад
Micutzu la Constanta cand vei veni in 2024 ?
@mihaiionescu8362
@mihaiionescu8362 4 месяца назад
23
@twtysvn
@twtysvn 4 месяца назад
eu la varsta lor ma jucam cu .... vorba aia
@gratielaion6767
@gratielaion6767 4 месяца назад
Se vede lipsa de experiență a a acestor puști. Domnișoara a spus la un moment dat cu foarte mare convingere ca psihologul școlii poate prescrie medicație psihiatrica ... Nu există așa ceva..pe lângă multe alte idei eronate pe care le au. Nu știu cât de exemplu de urmat sunt dar au timp sa se dezvoltale
@mihai.e.g.
@mihai.e.g. 4 месяца назад
Îmi place ca toți patru au ochelari. Unii fiindcă citesc, alții pentru ca se uita la multe clipuri pe tiktok și insta.. Frumos. Diversitate. Mi s-a parut fascinant tipul cu ‘turneele’ președintelui și ‘prejudecări’. Cred ca juca basket cu bâta de baseball; poate de aceea l-au lăsat părinții sa plece Glumesc… Interesant și acest episod.
@mikest2851
@mikest2851 4 месяца назад
articulata ochelarista mica, o asteptam in regie pe la 19 ani :))))
@theoalexandra6525
@theoalexandra6525 4 месяца назад
Psihologul nu poate prescrie medicamente. Doar psihiatrul are această "putere" fiind medic și având studii nu doar de psihologie și formare, ci medicina
@andreimanolache4894
@andreimanolache4894 4 месяца назад
M-am uitat pana au început sa vorbească de manele...
@mihaiionescu8362
@mihaiionescu8362 4 месяца назад
Mi se pare ca prea se iau in serios copiii astia.
@SevenYears-uo5cb
@SevenYears-uo5cb 4 месяца назад
Toți poartă ochelari
@aleksandru2000
@aleksandru2000 4 месяца назад
Toti invitatii de aici sunt interesanti, altfel decat te astepti, dar fata asta e incredibila, are o frazare si o ratiune de adult care te lasa masca
@arseniuarsn6841
@arseniuarsn6841 4 месяца назад
deci mor....e varza ,,,scuze micutzule,,dar e varza...fa ce faceai inainte..era mult mai bine.podcast sumbru aici
@mb-vt4pw
@mb-vt4pw 4 месяца назад
Aceasta Miruna e noua generatie? E atat de stiff, plina de clisee si lipsita de continut in contextul unei dorinte de parvenire uriasa, incat reprezinta doar imaginea eterna a politicianului, nimic nou ci doar inspaimantator de familiar. Ceilalti pusti imi dau ceva sperante de mai bine.
@leomanager21
@leomanager21 4 месяца назад
E doar femeie deci probabil asta e explicatia. :)))))
@razvanricu7291
@razvanricu7291 4 месяца назад
Ce i cu marțienii ăștia?!
@specialkhouse11
@specialkhouse11 4 месяца назад
Faptul ca asculta manele ''din cand in cand'' sau la o 'petrecere'' . asta zice mult despre asa zisa ''noua generatie''
@venusonpegasus
@venusonpegasus 4 месяца назад
adică ?
@video_Creatorul_22
@video_Creatorul_22 3 месяца назад
Chestia cu manele ajunge uneori în extrema prejudecății . La urma urmei mai sunt și manele digeribile , așa cum pentru un fan pop există și vreo melodie rock pe care sa o placa . Manele pot fi și de mai multe tipuri , cele originale ( care au apărut în primii 4-5 ani de când a apărut genul muzical ) și cele de "prost gust" pe care le cânta azi toți "disperații"
@arseniuarsn6841
@arseniuarsn6841 4 месяца назад
eu vad ce vrei sa faci..insa imi mentin parerea..era mult mai bine si mai bune podcasturile vechi..stlilul vechi..era amuzant...si interesant...acuma,,si decorul e deprimant..
@Tony-bs6ob
@Tony-bs6ob 4 месяца назад
Decorul este unul fara stil.
@cristianacriss7082
@cristianacriss7082 4 месяца назад
Există zeci de podcasturi amuzante pe internet. E mare nevoie să și educi publicul.
@marcefromage
@marcefromage 4 месяца назад
Sunt multe podcasturi amuzante pe piata deja si daca vrem sa radem cand il vedem pe Micutzu, haideti la show urile lui sau filmele in care joaca. Aici il vad pe Cosmin care ne aduce oameni pe care nu ii vedem /gasim atat de usor si in alte podcasturi si care ne prezinta situatii din alta perspectiva. Decorul mi se pare foarte bine ales/gandit pt ca pune in evidenta invitatul si miezul conversatiei. La cat mai multe, Cosmin. Multumim.
@ginacianga7244
@ginacianga7244 4 месяца назад
Exact pt asta avem nevoie si de genul asta de podcast. Mai lumineaza , mai educa...mai iese lumea din noaptea mintii si din nişa de hahaha..🙃 hai sa ne mai informam..nu doar hlizeala! ❤love Cosmin!!✌️✌️✌️
@paulacostescu1041
@paulacostescu1041 4 месяца назад
@myxtreme2012
@myxtreme2012 Месяц назад
❤️❤️❤️
Далее
M.C.N. Podcast | Episodul 11 - Comercial vs artă
1:44:36
Godzilla Attacks Brawl Stars!!!
00:39
Просмотров 7 млн
Damian Anfile in dialog cu Parintele Necula!
1:29:56
Просмотров 145 тыс.