Тёмный

Mircea Eliade - India (Partea 1) 

SpiritualClickRo
Подписаться 1,7 тыс.
Просмотров 444
50% 1

În călătoriile sale de-a lungul subcontinen­tului, Eliade întâlnește mai mulți europeni, care-i devin vremelnici tovarăși de drum. Cu o excepție sau două, aceștia au, în India, profiluri incerte, de-abia schițate, iar adesea sunt chiar lipsiți de nume.
Orientaliștii și savanții europeni enumerați mai sus sunt binecunoscuți nu numai prin opera lor, ci, în general, și prin biografie. Nu la fel stau lucrurile cu alte câteva figuri legate de mediul academic ce apar în scrierile indiene ale lui Eliade.
Establishment-ul britanic, ca atare, nu îi era accesibil tânărului doctorand român. Îl cunoaște pe un înalt funcționar regional al Indian Civil Service, care se afla de peste două decenii în Assam. Dar nu în virtutea funcției sale publice; i-l prezentase Van Manen, la biblioteca Societății Asiatice, în calitate de antropolog. Eliade îi schimbă numele - în Theobald Karr -, așa cum făcuse și cu Alexander Kerr, iar acum putem înțelege de ce: era vorba de funcționari ai statului, iar identificarea lor i-ar fi putut atrage neplăceri și, mai ales, dificultăți într-o eventuală încercare de a se reîntoarce în India. Nu e cazul niciunuia dintre savanții înainte pomeniți, simpli profesori și autori de cărți, chiar dacă nu lipsiți de conexiuni politice.
De asemnea în paralel mai este proiectul "CărțiDestulDeUtile" care este exclusiv pe patreon. Aruncați o privire și acolo pentru a descoperi cărți audio și pentru a susține munca aceasta.
/ cartidestuldeutile

Опубликовано:

 

13 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 2   
@theodorstanciu2465
@theodorstanciu2465 Месяц назад
Țara VEDELOR nu a vedetelor
@luciaianus-t8y
@luciaianus-t8y 6 месяцев назад
"India - țara" ....cui?
Далее
Mircea Eliade - India (Partea 2)
21:14
Просмотров 111
Art Cultura cu Dan Alexe
44:42
Просмотров 21 тыс.
Cosmin Popa: Ce istorie îți doresc eu ție
3:22:27
Просмотров 212 тыс.
Cuvantul care zideste - Petre Tutea
4:09
Просмотров 129 тыс.
Daniel David  - Unde suntem și încotro ne îndreptăm
31:21