Тёмный

Ne puteam opri pe Nistru ? Apropierea de Germania. 

Raport Istoric
Подписаться 15 тыс.
Просмотров 105 тыс.
50% 1

”S-a scris și s-a dezbătut mult despre participarea României la Al Doilea Război Mondial, despre cele două etape pro și contra alianței fasciste. Mulți au considerat și consideră că intrarea României în război și campania din Est sunt legitime și justificate până la Nistru. Dacă ne întoarcem la istoria acelor timpuri și dacă facem puțină analogie cu zilele noastre, răspunsul este simplu. Așa a fost mersul istoriei.
România a alunecat spre regimul totalitar și alianța cu Axa, în condițiile falimentării democrației interbelice, a alianțelor regionale și opțiunilor profranceze și britanice. Dilema dilemelor era cu cine și pentru cine să se opteze. Între Hitler și Stalin, generalul Ion Antonescu l-a preferat pe primul. De la 22 iunie până la 26 iulie 1941 a fost eliberat întregul teritoriu dintre Prut, Nistru și Marea Neagră.
Entuziasmul era pe buzele tuturor. Toți au acceptat și aprobat politica conducătorului statului. Indiferent de situație și atitudine, în 1941 toată lumea era de acord cu acțiunile mareșalului. În această atmosferă armatele române au continuat luptele dincolo de Nistru. Iuliu Maniu îi atrăgea atenția generalului că trecerea Nistrului înseamnă agresiune. Dar cine se putea opri? Prea era entuziasmul mare, prea era dorința de afirmare regională a României, după umilinţele din 1940 și prea era România legată de Pactul Tripartit. ” (Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean - www.cluj24.ro)
Bibliografie : Hitler, Regele Carol si Maresalul Antonescu - Andreas Hillgruber
Maresalul Antonescu la judecata istoriei - Coordonator Gh. Buzatu
cristiannegrea.blogspot.com/
historia.ro/
Revista Historia nr. 35/iunie 2021
Muzica : www.purple-planet.com/

Опубликовано:

 

26 дек 2022

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 461   
@psm767
@psm767 Год назад
ai uitat tezaurul, in care relatiile tensionate sunt prezente si azi in 2023 !
@sorinmarcu1282
@sorinmarcu1282 Год назад
Mi_a plăcut documentarul! Din păcate, istoria este scrisă de învingători!
@florinaldea7094
@florinaldea7094 Год назад
de ce a luptat armata română dincolo de Tisa?aceeași situație,același răspuns.până nu se incheie un acord de pace, nu se lasă armele jos.
@teofilcodreanu9362
@teofilcodreanu9362 10 месяцев назад
Și totuși în 44 regele (rușinii) a cerut romanilor sa lase armele jos deși nu avea vreun acord cu rusii!
@tritafanita6909
@tritafanita6909 10 месяцев назад
Scopul unui război este să invingi armata inamică... dacă ne opream la Nistru ... rusii se inarmau si tot veneau peste noi ,deci nu era nici-o smecherie
@RustKnight
@RustKnight 9 месяцев назад
​@@teofilcodreanu9362Sunt două situații complet diferite, fără legătură între ele.
@sabing9029
@sabing9029 Месяц назад
@@teofilcodreanu9362a fost un trădător
@testdrive4999
@testdrive4999 Год назад
Dacă Rusia ar fi recunoscut apartenența Basarabiei și Bucovinei la România, atunci ar fi trebuit să ne oprim la Nistru. Dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, lupta trebuia continuată până la înfrângerea inamicului.
@paulg930
@paulg930 Год назад
Finlanda, Polonia, statele baltice au fost recunoscute de imperiul rusesc bolsevic, ce s-a ales de tratatele acelea s-a vazut in toamna '39 - vara '40. Singurul argument fata de rusia este capacitatea de aparare proportionala sau superioara, astazi asta este motivul pentru care toate aceste state sunt membre NATO. In ce priveste Moldova singura cale de ieșire din mocirla zona gri fara resurse, garantii de securitate este integrarea in UE/NATO prin REunificare democratica
@adriansparlac8517
@adriansparlac8517 Год назад
Acesta a fost și argumentul Mareșalului în timpul procesului mârșav
@leondobre7498
@leondobre7498 Год назад
Trebuia copiata Finlanda (Mannheim)!
@adriansparlac8517
@adriansparlac8517 Год назад
@@leondobre7498 Nu se știe ce putea fi. Dacă ne băteam cu rusul....ne trezeam cu ungurul în spate. Ajutor n-aveam. Cred că până la urmă România a făcut tot ce a putut considerând împrejurările.
@gheorghedragus97
@gheorghedragus97 Год назад
Daca Carol al II-lea nu-l demitea , in 28 august 1936, Guvernul Tătărăscu, unde Nicolae Titulescu era ministru de externe, si care la amintita data era in drum spre Moscova, sa semneze tratatul cu URSS, de buna vecinătate, cu ministrul sovietic Litvinov, tratat care recunostea granitele Romaniei cu URSS de la aceea, data, Moscova nu mai putea invoca motivele continute de Ultimatumul sovietic din iunie 1940, si ulterior la tratativele de pace de la Paris. Putea sa mai astepte macar pana se semna tratatul, dar interesele personale au fost mai puternice decat cele ale tării, si nu a fost singurul caz de asemenea atitudine ale regilor Romaniei.
@cristianprisecariu1964
@cristianprisecariu1964 Год назад
"Exista o singura lege in razboi: cand castigi, vei reusi sa stabilesti tu regulile". Edward Murphy "Nu este suficient să se câştige un război; este mai important să se organizeze pacea." Aristotel Aceste ganduri despre razboi emise de oameni celebri, valabile pentru orice razboi, indiferent de perioada istorica demonstreaza ca intrebarea dvs din titlul vidoeclipului este irelevanta in realitate! Prin urmare, tot ceea ce spuneti dvs este adevarat ca detaliul dar irelevant ca intreg! Puneti intrebarea si invers: Cand URSS a ajuns la granita romana sau germana sau oprit cumva? NU,evident... Din aceleasi motive pentru care rusii nu s-au oprit, nu se puteau opri nici inamicii lor! Pentru ca razboiul se incheie printr-un armistitiul urmat de un tratat de pace, nu printr-o atingere a unor borne teritoriale! Fara armistitiul, oprirea unei armate este doar un act de a lasa inamicului timp de refacere si intarire in vederea continuarii ostilitatilor! Chestia asta o stiau si oamenii din comuna primitiva!
@dumitrunicolaealbu2839
@dumitrunicolaealbu2839 Год назад
Pana la semnarea pacii, nu lasi armele jos.
@ellaelenagherasim3972
@ellaelenagherasim3972 Год назад
Vä multumesc, pentru acest documentar foarte bun...Felicitäri!..
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumim pentru apreciere.
@emilianteodorescu2269
@emilianteodorescu2269 Год назад
De ce am luptat dincolo de Nistru ? Simplu ! Mareșalul ura comunismul din toată inima, a vrut binele omenirei să ne scape de această holeră a omenirei care a fost comunismul. La multi ani ! Emilian Teodorescu
@dracowar6
@dracowar6 Год назад
Din pacate, domnule Teodorescu, holera doar s-a metamorfozat, nu a murit deloc. Nu doar stanga moderna este in continuare 100% marxista, dar si asa numitii "neo-conservatori", aceasta dreapta globalista, are origini tot Trotzkiste. Va invit sa ascultati cateva, oricare doriti, din videourile mele, incerc sa explic cat mai pe inteles cum "ue" si restul nu sunt decat aceeasi Marie cu alta palarie. La multi ani si dvs.
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
Nu te supara dar esti prost rau si vezi lucrurile doar din unghiul tau ingust Antonescu era inpins de situatie nu de dorinta de a se razboi el cu rusii In primul rind era intr-o alianta in care afost sprijinit si era obligat sa ajute la rindul lui Apoi daca s-ar fi oprit ce se intimpla cu tara cind aveai trupe germane si simpatizanti ai acestora peste tot? Ia mai gindestete putin
@Cormano980
@Cormano980 Год назад
Corect ,lumea uita repede mizeria comunista
@Saracu-mq7xg
@Saracu-mq7xg 10 месяцев назад
​Știți cum suna in original ordinul acela, Va ordon treceți Prutul!?
@tritafanita6909
@tritafanita6909 10 месяцев назад
Nu era vorba de sistemul politic , era vorba de frica de rusi
@flyingfox707b
@flyingfox707b Год назад
Initial am avut rezerve in legatura cu cercetarea facuta de autor si o oare care partinire. M-am inselat. Un documentar bun, overall!
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumesc ca ai urmarit pana la final.
@cezarbalalau2073
@cezarbalalau2073 11 месяцев назад
Un documentar Excelnt!
@encianhoratiu5301
@encianhoratiu5301 Год назад
Pt ca un razboi nu se termina unde vrei tu ci se termina unde cineva pierde definitiv.
@constantinroman6145
@constantinroman6145 10 месяцев назад
😂😂😂
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
Da, vezi? Antonescu a fost sigur că Hitler il va călca pe cap pe Stalin, dar a fost invers. Dacă antonescu nu ar fi fost sigur de victoria Germaniei, nu s-ar fi băgat în război. Așa sînt unii siguri și acum că Ucraina ajutată va învinge Rusia, de aceea ajută cu armament Ucraina, dar dacă învinge Rusia mai tîrziu le va trimite nota de plată. Are Rusia mijloace să ii facă să plătească. Atunci zmeii care acum sînt contra Rusiei vor spune că ei nu au făcut nimic și că nu romania a făscut ceva ci Guvernul Ciolacu, Președintele Iohannis....romania nu e vinovată că nu romania a făcut ci Iohannis..
@florintudorascu2297
@florintudorascu2297 Год назад
Felicitări pentru material.
@vasilespac8095
@vasilespac8095 Год назад
Felicitări pentru documentar e foarte bun!
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumim.
@teofilcodreanu9362
@teofilcodreanu9362 Год назад
De ce a luptat armata rusa dincoace de Don? De ce a luat Moldova dintre Prut și Nistru? De ce a împărțit cu Austria tara românească?
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
Se pare ca esti ,, tabula rasa '' in materie de istorie Atit razboaele Napoleoniene cit si primul si al doilea razboi mondial a fost razboae inte imperii, care aveau de impartit teritorii si sfere de influienta politica Si astazi se petrece la fel
@teofilcodreanu9362
@teofilcodreanu9362 Год назад
Popescu, Ionescu, Georgescu, escu sunt nume sub care niște inși care vor a se da de neam romanesc! Este clar ca nu ne puteam opri, iar a uita care ne este neamul și cât se întinde tara este încercarea unora de a ne micșora măreția neamului dacic...
@mariotimofi6705
@mariotimofi6705 6 месяцев назад
Astazi la Bucuresti se vorbea rusa Asa ca ca .Glorie celor 150000 de eroi care au scris cu singele lor perpetuarea acestui mic popor darz poporul Roman
@mihaiplesca912
@mihaiplesca912 3 месяца назад
Mulțumesc pentru rezumatul foarte bine documentat
@ciprianlazar7404
@ciprianlazar7404 Год назад
Felicitari pentru munca depusa!
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumesc.
@vedeta87
@vedeta87 Год назад
Videoclip muncit. Pasiune frumoasa. Bravooo
@toma4128
@toma4128 10 месяцев назад
Dramatica perioada a istoriei. E greu de spus ce putea fi daca ... acum
@albertoacsinte8057
@albertoacsinte8057 Год назад
Bun material…in situația dată nu cred ca ne puteam opri la Nistru…
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
Nu ss-a oprit armata romană pe Nistru. Ce mai faceeți caz acum că armata sovietică a făcut jaf și violuri in 1944?
@iulianapopa358
@iulianapopa358 Год назад
Bine punctat,felicitari !
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumesc pentru apreciere.
@D.A.R.89
@D.A.R.89 Год назад
Videoclip excelent🇷🇴
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumesc.
@mirceatodosi4602
@mirceatodosi4602 Год назад
Felicitări 👍👍👍👍 !!!!
@florinbuboiu4496
@florinbuboiu4496 Год назад
👍👍👍
@virgilpuscasu9398
@virgilpuscasu9398 Год назад
ESTE O ANALIZĂ CORECTĂ! UN RĂZBOI SE PIERDE SAU CÎȘTIGA NUMAI PRIN VICTORIA FINALĂ! SE MAI POATE CU UN ARMISTIȚIU,DAR ÎN ACEST CAZ,A FOST IMPOSIBIL! GLORIE TUTUROR VITEJILOR CE AU UDAT,CU AL LOR SÎNGE BRAZDELE ALTORA ȘI ALE NOASTRE, ÎN EST ȘI ÎN VEST! AM FOST,CA ȘI ACUM NIȘTE FRUNZE, ÎN VREMURI POTRIVNICE! AJUTĂ DOAMNE ROMÂNIA ȘI TOȚI CE SIMT CA NOI,ORIUNDE ACEȘTIA VIEȚUIESC!
@lilidiaconu6613
@lilidiaconu6613 Год назад
Trebuie spus ca, datorita celor zece ani de domnie a nelegiuitului ,,rege",si-a camarilei sale, armata romana a fost complet neglijata !!! Nu s-au făcut înzestrari, s-au comis n cazuri de,contracte fictive(vezi contr.SKODA) ,ceea ca a dus la imposibilitatea de împotrivire fata, de bolșevicii sovietice!! Asa stand faptele,nemernicul rege si-a luat Duduia, și o garnitura de vreo zece vagoane pline cu avuția poporului si-a plecat
@lauramihu1946
@lauramihu1946 Год назад
Bravooo.
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
Dacă, din punct de vedere politic şi din alte considerente, trecerea Nistrului poate constitui un subiect de discuţie (în condiţiile în care analiza ţine cont de împrejurările acelui moment din istorie, nu de cele post factum, cum se procedează de obicei), din punct de vedere militar nu există nicio urmă de îndoială privind necesitatea continuării acţiunilor de luptă, într-un moment în care armatele sovietice nu erau nici pe departe înfrânte şi în care armata ungară continua lupta alături de Wehrmacht. De altfel, după 1989 nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării motivaţia trecerii Tisei de către armata română în 1944, trupele noastre ajungând să lupte până pe teritoriul Austriei, ceea ce demonstrează că, în situaţii asemănătoare, criteriile de evaluare sunt subiective. (Manuel Stanescu). Lasand in spate Nistrul, cucerind Odessa si izgonindu-I pe rusi din Crimeea si Caucaz, ii explica Ion Antonescu lui Hitler, Romania va fi pusa definitive la adapost de viitoarele agreisuni terestre si atacuri aeriene venite din partea Rusiei. Din acest motiv si numai in acest scop politic s-a continuat razboiul din est; ca sa se impinga cat mai departe Rusia de gurile Nistrului si Dunarii. (din cartea “Maresalul Antonescu la Odessa”, Jipa Rotaru, Octavian Burcin, Vladimir Zodian, Leonida Moise 1999)
@MirceaPopescu-mq4ey
@MirceaPopescu-mq4ey 6 месяцев назад
Un video corect si echilibrat .
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
am trecut Nistrul pentru ca am avut interes politic, militar si economic. a) Politic, fiindca daca Germania ar fi iesit victorioasa din aceasta lupta, ar fi tratat tara cu brutalitate, ar fi pedepsit-o pentru felonie, si, ca o consecinta, orice sansa pentru rasturnarea arbitrajului de la Viena ar fi fost exclusa(…) b) Economic, fiindca eram la limita posibilitatilor economice (…)Reluand Basarbia si luand Transnistria (…) am putut pune la timp capat atta crizei alimentare cat si celei industrial. c)Militar. In Transnistria, la Odessa si in Crimeea se gaseau bazele marinei si aviatiei rusesti. Cu alte cuvinte Transnistria si Crimeea au reprezentat si reprezinta zona noastra de securitate militara, dinspre est si gajul nostrum politic. Nu ni s-a cerut de catre germani sa trecem Nistrul. L-am trecut din proprie vointa fiindca asa imi impuneau atat teama de consecintele politice care ar fi putut decurge din oprirea la Nistru, cat si interesele de ordin economic si militar. Astazi discutam cu Germania de la egal la egal
@dollywood4386
@dollywood4386 10 месяцев назад
Basarabia s-a unit cu Romania in 1918 dupa semnarea Tratatului de la Brest in 1917 in urma careia Tarile Baltice,Polonia si Ucraina au devenit tari independente.Situatia din Basarabia era deplorabila, Sfatul Tarii nu putea sa controleze pe deplin toata Basarabia pentru ca era anarhie si atunci a cerut ajutor din partea regelui Ferdinand,ceea ce s-a intimplat. Fiindcă Germania a pierdut in Primul Razboi Mondial, Tratatul de la Brest a fost declarat a fi nul in 1919 si atunci Rusia Sovietica a ocupat Belarusul si Ucraina.
@SuperAngelofglory
@SuperAngelofglory Год назад
Nu, dar puteam sa ne oprim pe Bug (asta a si fost cerinta lui Stalin pentru ca Regatul Unit sa declare razboi Romaniei - daca armata romana trece Bugul). Ne-am intind mult prea mult. Oricum, nu mai conteaza, istoria nu e la conditional.
@fls6767
@fls6767 10 месяцев назад
Si credeti ca s-ar fi comportat Stalin altfel fata de noi dupa razboi? 😏
@SuperAngelofglory
@SuperAngelofglory 10 месяцев назад
@@fls6767 nu, dar câteva sute de mii de soldați români nu mai mureau aiurea. În plus, neintrand în război și cu ceilalți Aliați, amnfo fost priviți altfel
@fls6767
@fls6767 10 месяцев назад
@@SuperAngelofglory Cel mai probabil cele cateva sute de mii ar fi fost trimise ca si carne de tun impotriva nemtilor, in inaintarea rusa catre vest. Trupele sovietice NU ar fi ocolit Romania, nu aveau cum face asta din considerente operationale, prin urmare tot am fi ajuns sub ocupatie. La sfarsit ma indoiesc ca Romania ar fi sfarsit prin a fi singura insula NEcomunizata din lagarul estic, datorita "bunavointei" sovietice. Exemplul situatiei Poloniei dupa razboi cred ca spune totul! In definitiv razboiul a fost declansat de garantiile de securitate vestice date Poloniei, nu? La ce anume le-a folosit polonezilor ca au fost de "partea corecta" tot timpul?😏
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
@@SuperAngelofglory Rusia a castigat razboiul cu ajutorul SUA. Singura speranta a noastra era ca noi si germanii sa ii invingem decisiv pe rusi...Nu am putut sa o facem...
@SuperAngelofglory
@SuperAngelofglory 11 дней назад
@@DD-RO corect
@viorelpiscanu9425
@viorelpiscanu9425 10 месяцев назад
Istoria se scrie exclusiv cu fapte petrecute! Altfel putem specula orice si oricum! Inutile aceste comentarii ....
@UnkweRless
@UnkweRless Год назад
🌏🌎🌍
@user-ny6zh4eh4h
@user-ny6zh4eh4h 8 месяцев назад
A fost botezat Zalevschi Vladimir,în,or,Kalininsk-Cupcini,R.Moldova
@regenbogen6142
@regenbogen6142 Год назад
faceti subtitrare in romana🙏
@sergiutales2774
@sergiutales2774 8 месяцев назад
Interesele Romaniei trebuie sa primeze, intotdeauna, in fata onoarei pe care o invoca maresalul. Maresalul Antonescu jurase credinta poporului Roman si regelui Romaniei, nu lui Hitler. Si apropos de onoare, maresalul, a fost numit prim ministru dupa CE a promis regelui sa IL mentina pe Tron si sa combata miscarile anticarliste, Mai ales cele legionare. La scurt tiimp, maresalul bates Palma cu legionarii si imbraca camasa Verde cu diagonala. Finlanda, cu in conducator hotarat, a stiut sa se opreasca dupa CE a eliberat teritoriul national in collaborate cu germanii. Vremuri cumplite pentru Romani, pe care le apreciem din perspectiva zilelor noastre.
@octavialupu939
@octavialupu939 2 месяца назад
As, nici armata Finlandeza nu s-a oprit ...doar s-a proptit in asediul Lenigradului, unde a si fost anihilata
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
Interesele poporului roman cereau invingerea completa a rusnacilor pentru a nu mai reprezenta o amenintare pentru Romania.
@emilcrasovschi48
@emilcrasovschi48 10 месяцев назад
Nu știu dacă puteam, dar puteam face ca ungurii, italienii sau spaniolii. Puteam trimite doar un detașament simbolic.
@ppn194
@ppn194 Год назад
Dar rușii de ce nu s-au oprit pe frontiera de la 31 august 1939 sau măcar pe cea de la 22 iunie 1941 ? La fel francezii, americanii, britanicii pe cea de la 31 august 1939? Dar în 1944 de ce nu ne-am oprit pe frontiera de vest din 1939 și ne-am dus până în Cehoslovacia ?
@crazylordbc3347
@crazylordbc3347 Год назад
👋👋👋
@Johnny-ss4cl
@Johnny-ss4cl Год назад
Mareșalul Ion Antonescu a fost un patriot, nimic de zis. Voia doar să reîntregească granițele țării. Datorită lui, au supraviețuit destul de mulți evrei. A dat ordin să fie omorâți evrei dar a și salvat de la moarte câteva sute de mii de evrei. S-a încrezut prea mult în victoria germană și nu-l condamn. La începutul Operațiunii Barbarossa, părea destul de clar că Armata Germană avea puterea de a doborî Armata Roșie. Sovieticii au avut noroc de ajutorul oferit de Statele Unite, Imperiul Britanic și nu în ultimul rând, cetățenii sovietici au fost motivați de crimele comise cu sălbăticie de către soldații SS și Wehrmarcht. Nu mai aveau nimic de pierdut așa că au ales să lupte, pentru că Hitler avea de gând să extermine populația din Rusia așa cum au ucis britanicii aproape toți indienii nativi din America de Nord.
@Saracu-mq7xg
@Saracu-mq7xg 10 месяцев назад
Pe 12 dec 1942, Romania DECLARA RAZBOI STATELOR UNITE Știți cumva motivul și scopul acestei declarații?
@bogdanrapan7324
@bogdanrapan7324 10 месяцев назад
Deci a dat ordin de executare a unor evrei, nu pt toti, dar a fost un patriot! Dupa aceasi premiza, Hitler , Stalin si multi alti dictatori criminali au fost patrioti! 🤦‍♂️🤦‍♂️🤦‍♂️
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
1) Nu Britanicii ci Europenii au furat pământurile amerindienilor. De exemplu, până la 1900, erau mult mai mult emigranți germani în America decât englezi. Pe locul 2 erau irlandezii. 2) rușii au făcut același lucru cu populațiile băștinașe siberiene, încă înainte de colonizarea Americii de Nord.
@vali-nelutu
@vali-nelutu 3 месяца назад
​@@ionbrad6753De când este lumea ne omorâm unul pe altul.Nenorocita specie
@AAA1AAA1AAA6
@AAA1AAA1AAA6 3 месяца назад
“Datorita lui au supravietuit destul de multi evrei.A dat ordin sa fie omorati evrei dar a si salvat de la moartr cateva sute de mii de evrei.” Tu vezi ce prostie ai scris? Te observi?
@corcodelmarian
@corcodelmarian 10 месяцев назад
Mai ăștia germanii cu totul ca par calculați din proprie experienta le place riscul și sunt besabuiti în momente cruciale.
@cosminivan4397
@cosminivan4397 10 месяцев назад
Nu are sunet .....!!!!
@tibi-xw9oq
@tibi-xw9oq 2 дня назад
pt ca ne-au obligat nemtii sau daca in cazul infrangerii URSS aveam mult de castigat
@eduardmarianrossler9430
@eduardmarianrossler9430 9 месяцев назад
Care armata, care lupte?
@BebyArte
@BebyArte 3 месяца назад
pacat ca nu se spune in acest bine documentat ce e el,cum sa pierdut si nordul transilvaniei
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
„Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat că ne-ar fi dat-o la pace englezii. Puteam să stau cu braţele încrucişate când germanii se băteau cu ruşii şi să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi, dacă am pornit la luptă, fără Germania nu am fi luat Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav, Basarabia şi Bucovina nu le-am fi luat de la ruşi. Şi după ce le-am luat cu ajutorul armatei germane puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici. Ca doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat să-i spună celuilalt: eu nu te mai ajut pentru că eu mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi cum mi se poate pretinde mie să fac eu aceasta pe plan militar? Ar însemna să dezonorez armata şi poporul român pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: la revedere!” Ion Antonescu
@t34roarmy91
@t34roarmy91 Год назад
Salut poți face un videoclip cu batalia de la Râmnicu Sărat din 1916 te rog
@raportistoric
@raportistoric Год назад
Multumesc pentru propunere. In functie de cat de repede voi gasi materiale. Daca ai vreo sugestie in acest sens, e binevenita.
@t34roarmy91
@t34roarmy91 Год назад
@@raportistoric Batalia de la Râmnicu Sărat mai este cunoscuta și ca batalia Crăciunului și poți găsi mai multe informații dacă cauți așa
@raportistoric
@raportistoric Год назад
@@t34roarmy91 Da, știam. Mulțumesc. Mă refeream la vreo carte care detaliază mai mult.
@t34roarmy91
@t34roarmy91 Год назад
@@raportistoric Poți găsi mai multe informații și marturii despre aceasta bătălie în cartea "Note din războiul de reîntregire a neamului" care este jurnalul de Front al lui Alexandru Madgearu.
@raportistoric
@raportistoric Год назад
@@t34roarmy91 Am gasit-o la editura militara.
@jisi9050
@jisi9050 3 месяца назад
Au murit prea multi fara merit. Nici o scuza, cuvinte de onoare sau lupta inpotriva inamicului comun nici vina data pe circumstantele politice nu vor intoarce miile de suflete aruncate in glod strain. Hapsini au fost si au pierit. Lectie noua,urmasilor, care directi, care comuni ai celor parti luptatoare. Pace si minte sa le dee in cine ei cred.
@alexandrudalisevici326
@alexandrudalisevici326 Год назад
Cum sa te opresti la Nistru ? Razboiul se duce pana cand invingi,esti invins,sau exista un tratat de pace,nu te opresti asa doar cand vrei tu cand ti se pare ca e de ajuns.. Traiasca Antonescu !
@davidionescu2103
@davidionescu2103 Год назад
Razboiul trebuia sa-l ducem pe pamantul nostru, e vorba de interesul national nu de a ne implica intr-o aventura care nu stii unde duce. Cum sa invinga Romania o tara ca Rusia?! Te-ai uitat pe hatra sa vezi pana unde e Rusia?! Inteleg oricand un razboi de aparare pe care il sustin orice ar fi, dar nu avem nevoie de aventuri periculoase.
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 Год назад
@@davidionescu2103 Romania nu lupta singura impotriva Rusiei, era parte din Axa, iar in 1941 mai toti analistii militari considerau ca URSS va fi invinsa repede, mai ales ca s-a vazut in razboiul impotriva Finlandei (1939-1940) ca armata rosie era slab pregatita.
@davidionescu2103
@davidionescu2103 Год назад
@@dragosstanciu9866 Si ce daca era de partea axei (in principal Italia, Germania si Japonia)?! Te-ai uitat sa vezi impotriva cui luptam?! De partea aliatilor erau Uniunea Sovietica, SUA, Regatul Unit (UK) si China. Omule nu mai visa, ca sa invingi Rusia trebuie sa ajungi la Pacific. Te-ai uitat la imaginile cu Berlinul dupa WW2?! Dar la imaginile cu Bucurestiul dupa raidurile americanilor din 4 aprilie 1944?! Care analisti prietene?! Si cand a inceput razboiul din Ucraina toti analistii considerau ca Ucrina va rezista. In mai putin de un an sunt oale si ulcele. De jumatate de an tot pregatesc marea contra-ofensiva si, nimic. Ucraina astazi nu mai controleaza 20% din teritoriile recunoscute international, si nu le va mai controla in vechi.
@davidionescu2103
@davidionescu2103 Год назад
@@dragosstanciu9866 Degeaba aduci in discutie Finlanda, singurele asemanari intre Romania si Finlanda sunt ca ambele tari au cedat teritorii. Diferentele incep odata cu trecerea Nistrului, si sunt multe, incepand cu masacrul de la Odessa. Dar principala diferenta e ca aia au dus un razboi de aparare pe cand noi am luat-o pe coclauri pana la Stalingrad, si Romania si Finlanda au fost cobeligeranti de partea Axei. In plus, trebuie de remarcat faptul ca paradoxal Romania lupta alaturi de aia care au fost parte a intelegerii Ribbentropp - Molotov, a celor care au ticluit Dictatul de la Viena si respectiv Craiova, si anume Germania.
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 Год назад
@@davidionescu2103 David, in iulie 1941 cand Romania a trecut Nistrul, Germania era stapana Europei, SUA nu erau intrate in razboi iar China nici macar nu conta din punct de vedere militar impotriva Japoniei. Pana si americanii si englezii considerau ca URSS va pierde razboiul in acel an.
@TicuMorariu-vk9ci
@TicuMorariu-vk9ci 9 месяцев назад
In primul rând trebuia spus citi români trăiau în Basarabia și citi ruși ca să înțeleagă lumea de ce sa procedat luarea Basarabiei și a Bucovinei la fel și cu Transilvania , dacă Romania se alia cu rușii se puteau alege cu Romania mare,dar cum se putea așa ceva, că regele Carol să-și trădeze neamurile de origine pentru Romania, unde nu-i cap,vai de picioare.
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
Măi minciunel! Rușii ar fi luat Basarabia oricum, că în mintea lor e ”teritoriu rusesc, populat îndeosebi cu ucraineni”. Rusia (nici albă nici roșie - bolșevică) nicidată nu a acceptat că a pierdut Basarabia. Nu numai Basarabia - dar au luat și bucăți din Finlanda (unde chiar nu erau ruși nici ucraineni). Au luat Kaliningrad. Au luat și păstrat aproape jumătate din Polonia. Nici un singur stat din vecinătatea Rusiei nu s-a făcut ”mare”, ci mai mic! - din cauza imperialismului rusesc (excepție Ucraina - asta pentru că rușii îi considerau pe ucraineni ca fiind de-ai lor, le spuneau maloruși).
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
Pasol na turbinca!
@tik343ytt
@tik343ytt 10 месяцев назад
Sa inteleg ca nu am respectat tratatul de alianță cu Polonia cand au fost atacati de Rusia ?
@postelnicuadrian72
@postelnicuadrian72 Год назад
Politica proasta, incompetenta, lipsa de strategie, viziune, etc. Ceva tipic pt poporul nostru si mai ales a conducatorilor politici de ieri, de azi si de mâine!!!
@gheorghegalsan5743
@gheorghegalsan5743 Год назад
BRAVOOO !!! FELICITÁRI !!!! NO NATO !
@ioansabau7437
@ioansabau7437 Год назад
Ai tras o linie de lapte praf stricat ieri, azi și... mâine!
@vali-nelutu
@vali-nelutu 3 месяца назад
Veșnica hoție și prostie românească
@sabing9029
@sabing9029 Месяц назад
Dacă ar fi doar incompetenți ar fi bine…in schimb ăștia ne-au vândut
@Misajoy1
@Misajoy1 Год назад
Nu puteam pentru că noi avem in sânge să trecem granițele vecinilor când momentul este prielnic, și acum unii se gândesc cum să anexeze Republica Moldova fără acordul lor. Nici pe ardeleni nu i-am intrebat dacă ei vor sau nu să fie cuceriți. Nici când le-am ocupat bisericile și proprietățile cultului greco-catolic nu i-am intrebat. Nici o agresiune nu poate fi justificată prin explicații.
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 Год назад
Ceea ce spui dumneata nu are logica. Un razboi il pornesti la momentul prielnic, asa se pornesc razboaiele. Te intrebi de ce nu i-am intrebat pe ardeleni daca vor sa fie "cuceriti". Dar oare i-a intrebat cineva pe ardeleni daca vor sa fie cuceriti de austrieci sau turci sau unguri? Nu am cucerit, am eliberat, am eliberat Basarabia si Transilvania si Bucovina de sub stapanirea ungaro-austriaca si rusa.
@Misajoy1
@Misajoy1 Год назад
@@dragosstanciu9866 Când au cucerit ungurii Transilvania și cum intreb din nou.
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 Год назад
@@Misajoy1 Ungurii au cucerit Transilvania prin ocuparea voievodatelor lui Gelu, Glad si Menumorut. Dar de Tara Maramuresului ai auzit? De acolo au plecat Dragos si Bogdan care au intemeiat Moldova. De Tara Fagarasului, Amlas, Oas ai auzit? Sunt vechi voievodate romanestio care in timp au fost cucerite de unguri.
@Misajoy1
@Misajoy1 Год назад
@@dragosstanciu9866 Eu am intrebat simplu când anume și cum? Răspunsul e unul general.
@Misajoy1
@Misajoy1 Год назад
@@dragosstanciu9866 Cum pot fi Tara Făgărașului, Almaș oaș voivodate mai vechi de 1859 când a apărut România și romănii?
@dumitrumatei4004
@dumitrumatei4004 Год назад
Carol al doilea în acea perioadă avea interesele personale mai presus de ale României. Ca de obicei România a fost prinsa nepregătit dpdv atât al armatei cât și diplomatic vorbind.
@user-gg4in4jy1h
@user-gg4in4jy1h 4 месяца назад
Intrebarea trebuie reformulata : "dincolo de Bug", nu "dincolo de Nistru"
@mirceabarcan7982
@mirceabarcan7982 10 месяцев назад
Nu ar fi rău să se destrame și Rusia să vadă și ei cum este și să stea așa 100 de ani.
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
Nu ar fi rău, dar vezi că Romania se poate destrăma mai degrabă decît Rusia.
@imatei9766
@imatei9766 Год назад
hotarireade razboi nu se ia de un singur om fie el cine ar fi. Pacat de tara si de(viteji) pierduti .Am avut tatal ranit,unchi pierdut in razboi In basarabia a fost un macel al populatiei??????????/
@sandozpop6017
@sandozpop6017 Год назад
La fel, au fost multi viteji morti si prin depasirea Tisei, spre Ungaria, Cehoslovacia si Austria. Tot o lupta pentru "eliberare" a fost, functie de abordarea istoriografica - stanga vs dreapta.
@AlterHuman
@AlterHuman 9 месяцев назад
Basarabia e o invenție, este și v-a fi Moldova de la Balta la Carpați, de la Cernăuți la Mare!
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
Dacă te referi la istoric, vezi că Cernăuți e pe Prut. Moldova a avut cetățile de graniță pe Nistru. Deci Hotin.
@georgeionita7307
@georgeionita7307 10 месяцев назад
Trupele române au trecut Nistrul dar putini au ajuns la Stalingrad .
@62adrianm
@62adrianm 9 месяцев назад
La Stalingrad au murit vreo 100000 de ostași români, despre ce vorbești ? E puțin la tine ?
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
@@62adrianm Cifrele variază între 100 mii și 150 mii. Dar NU MORȚI, ci morți + răniți + dispăruți (prizonieri etc). De regulă, între morți și răniți era un raport de 1:3. Deci din 4 oameni pierduți într-o luptă, 3 erau răniți și doar unul decedat.
@GTSteriadis-me2tg
@GTSteriadis-me2tg 2 месяца назад
Numai lucruri triste. Bagabonții de nemți au susținut Ungaria, iar românii s-au luat duşi de val, cu visele militare ale lui Antonescu cu tot. Finlanda a avut măcar un minim de bun simț.
@doinapetrescu81
@doinapetrescu81 2 месяца назад
Nu ne puteam opri pe Nistru Regula războiului nescrisa din antichitate în prezent ( doar am colaborat cu istorici militari în toate ce 8 asociatii naționale în care am fost) este sa urmărești .dușmanul.pina îl anihilezi( cuvântul.este dur dar asta este) Pot da exemple multe dar nu are rost Și înțelegerea de la Ialta ( nu menționez aici dedesubturile și cine a făcut o numele autorului.unor cărți Van Helsing spune în locul meu) a tăiat din start totul Un război.inutil ptr zone de supremație am spus destul.nu Sa despicam acum firul.in patru cind jocurile erau deja făcute nu are rost Exact ca în 1989 Și dacă nu învățăm.lectiile și mai ales nu aflam ce este în spatele paravanelor discutam cuvinte
@cronos1.2_sqrt5.2
@cronos1.2_sqrt5.2 3 месяца назад
Cel mai tare talent al romanului este de a-si venera toti cioflingarii, ratacitii si tradatorii. De la primul pana la ultimul toti au facut bine, toti au fost eroi, toti au luat decizii bune, nici unul nu avea alta alegere, toti s-au adaptat contextului istoric. Asta-i o cantare la mandolina, nu un raport istoric.
@DD-RO
@DD-RO 11 дней назад
Nu-i asa ca porti o palarie mica si ai perciuni?
@cronos1.2_sqrt5.2
@cronos1.2_sqrt5.2 11 дней назад
@@DD-RO Nu va e rusine, ma nenorocitilor, in secolul XXI sa mai fiti antisemiti? "Kipa" se cheama palaria, roman spurcat si jegos, n-am perciuni si sunt din neamul tau 100%, lucru de care ma rusinez adeseori, mai ales cand vad din astia ca tine cu educatie de grota. Dar pot sa-ti spun ca cel mai bun prieten al bunicului meu, pediatrul din copilaria mea, din copilaria fiicei mele, profesorul meu de vioara au fost (din fericire) toti evrei. Am toata pretuirea pentru semintia lor.
@IonelCazacovschi
@IonelCazacovschi 6 дней назад
​@@DD-ROPe evreii aia nu-i suport nici eu, dar pe evreii buni, ii admir. Nu toți evreii sunt scârbe ca Brucan, Ana Pauker, etc.
@IonelCazacovschi
@IonelCazacovschi 6 дней назад
Sunt de aceeași părere ❤
@nickpopa6328
@nickpopa6328 3 месяца назад
👍❗🙏
@sergiubirsan6202
@sergiubirsan6202 Год назад
Trebuia cu Raul cel mai mic sa facă alianță URSS ! Pina treci podul!
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
Cine ți-a spus că URSS era răul cel mai mic? De Katyn, Kolpașevo, Sandarmokh, Butovo, Krasny Bor, Svirlag etc ai auzit? Stalin a omorât mult mai mulți oameni nevinovați decât Hitler. Și nu, nu vreau deloc să-l albesc pe Hitler - un monstru.
@virgilnegreaion
@virgilnegreaion Год назад
Bună.cei.din.ziua.de.azi.nu.poti.recupera.nimic.cu.ei.
@beniamin306
@beniamin306 10 месяцев назад
E a luptat, doar sau rătăcit pe acolo
@klmn48
@klmn48 4 месяца назад
Nu te poti opri intr-un razboi! Trebuie sa mergi sa lupti pana il castigi ori ....pana il pierzi! Chiar daca ne opream pe Nistru, pana la urma Rusia ar fi ocupat Romania, nimic nu s-ar fi schimbat!
@solaris3627
@solaris3627 9 месяцев назад
Nu ne puteam opri la Nistru! Ar fi fist o trădare. Intr-o alianță militară trebuie să-ți respecti angajamentele asumate, la fel cum astăzi România, care este membră NATO, a trimis trupe mult dincolo de Nistru, tocmai prin Irak și Afganistan.
@leondobre7498
@leondobre7498 9 месяцев назад
Tradare ?fata de cap.hitler am pierdut o jumate milion de tineri pt.generali prosti ?
@victoriepuri1717
@victoriepuri1717 9 месяцев назад
Lasă că nea trădat regele mai tîrziu și au murit mii de militari în lupte și în siberia ca prizonieri. Acești trădători sunt îngropați în pămîntul sînt pe care lau trădat . Iar românii iau omagiat făcându-le statui. Doamne ce popor avem , vorba lui Păunescu.
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
Care alianță? Între România și Germania nazistă nu a existat vreun tratat de alianță. România a fost prinsă la mijloc între 2 monștri: nazist și bolșevic. Amândoi monștrii ne-au ciuntit țara; cu amândoi aveam a ne bate - ceea ce am și făcut. Pe rând, normal - după ce monștrii s-au certat între ei.
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
@@ionbrad6753 Oaree? Ești ssigur? Poaate a fost ascuns ulterior. Și rușii au spus că Germania a declarat război fără declarație de război, dar ea a existat, chiar a fost făcută public în multe ziarre din Germania și din Europa. Romania a trădat Germaniaa in WW2.
@ionbrad6753
@ionbrad6753 8 месяцев назад
@@gheorgheenache7789 1. Nu putem face istorie cu ”poate a fost ascuns ulterior”. Nu există nici un semn despre o astfel de alianță. 2. Și dacă ar fi fost alianță, nu ar fi fost a României, ci a lui Antonescu, care era dictator. 3. România era aliată tradițional și până în 1940 cu Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța, Marea Britanie. Doar după ce aceste state au căzut sub Hitler și Stalin, Antonescu a trebuit să se împace cumva cu răul mai mic. La momentul 1940, Hitler părea răul mai mic; încă nu se știa de lagărele naziste dar se știa de represiunile staliniste și holodomor, de la moldovenii și ucrainenii fugiți peste Nistru din „raiul” bolșevic. 4. Nu România a trădat Germania ci invers: Hitler și Stalin au decis în 23 august 1939 să împartă România. România nu era datoare acestor 2 monștri decât cu un șut în c..
@suedezu5491
@suedezu5491 10 месяцев назад
*Trăiască mareșalul Antonescu !* A fost CEA MAI BUNA DECIZIA LUATA ATUNCI DE ROMÂNIA & mareșalul I. Antonescu ... NIMENI nu stia atunci de acel pact mârșav = Molotov - Ribertropp, deci, mareșalul Antonescu, daca ar fi fost la conducerea Ro. la cedarea Basarabiei, Ardealului si Cadrilaterului, ISTORIA AR FI FOST SCRISA ALTFEL ... I. Antonescu a fost *CEL MAI BUN LIDER ROMÂN AL TIMPURILOR ACELEA*
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
da....antonescu trăiește în pămînt din 1946
@ionut-el1i
@ionut-el1i Год назад
Carol a abdicat până ce să înceapă conflictul dintr Germania și Rusia sovietică. Basarabia a fost cedată Rusiei de catre Carol fără a se opune măcar așa superficial
@ZadakLeader
@ZadakLeader Год назад
Carol a fost un laș și incompetent. Ne-a pus țara in poziție foarte proasta. Nu cred ca lucrurile puteau sa fie mai rele decât cum au fost pentru România, sincer. Îmi place sa îl compar pe Iohannis cu Carol al Doilea. Sunt multe lucruri in comun
@Cormano980
@Cormano980 Год назад
Ca si acum , Romania este prea mica sa aiba un cuvant , lupta alaturi de Germania a fost alegerea corecta Si acum daca va incepe ceva , tot impotriva rusilor vom lupta
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
și pe urmă vvom trăda și ne vom alia cu rușii cum am mai făcut...ha ha ha ...
@mariotimofi6705
@mariotimofi6705 6 месяцев назад
Trebuia sa luptam altfel eram terminati
@VodaFane1308
@VodaFane1308 9 месяцев назад
E inadmisibil să vezi atâția comentatori care pun semnul egal între URSS-ul acelor ani și Rusia. O dovadă de mare găunoșenie.
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 9 месяцев назад
Se pune semnul egal deoarece URSS si Rusia au avut si au aceeasi mentalitate imperialista, chiar daca sovieticii minteau ca tin cu clasa muncitoare.
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
Ai dreptate. Nu este egal intre URSS și Rusia de azi. Nu este egal nici între România de acum 70 de ani și Romania de azi.
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
@@dragosstanciu9866 ce mentalitate imperialistă a avut Rusia în 1991 cind a dat libertate la 14 republici unionale din URSS? Scrii tîmpenii și minciuni!
@mariandanrotaru579
@mariandanrotaru579 Год назад
Tătărăscu sau Tătărescu?!
@pompidanasel2128
@pompidanasel2128 10 месяцев назад
Corect.Tătărescu. Tătăr....escu Emin......escu. lon.....escu . Pop....escu Daca va indoiți,continuati sa va informati pana va convingeti
@Octavian.Iliut2544
@Octavian.Iliut2544 Год назад
Acum vine timpul ca rusia să plătească pentru toate relele pe care le-a făcut.
@mariansavu1151
@mariansavu1151 Год назад
He,he. "Pe cine nu lasi sa moara,nu te lasa sa traiesti". Acum se vede adevarata fata a bolsevicilor.
@teofilcodreanu9362
@teofilcodreanu9362 10 месяцев назад
Ucrainieni!
@constantinroman6145
@constantinroman6145 10 месяцев назад
😂 Dar ce au căutat românii la Stalingrad? Nu le mai ajungeau Basarabia? Voiau și Rusia? Ne-am luat după capul naziștilor criminali
@capaticisergiu6451
@capaticisergiu6451 10 месяцев назад
@@constantinroman6145 Omule, tu știi cum se duce un război? Nu mă dau mare strateg, dar războiul cu un inamic trebuie dus până la capăt, până la capitularea sau nimicirea armatei inamice. Ce propui? Trebuia să ne oprim la Nistru și să așteptăm cu capul în nisip până face Germania treaba sau vine rusul să ne de-a în bot?
@capaticisergiu6451
@capaticisergiu6451 10 месяцев назад
@@constantinroman6145 Dacă o să zici că nu trebuia să răspundem cu nimic în 41, atunci nu ești mai bun decât trădătorii care au dat țara dușmanului
@adrianvarnavici8374
@adrianvarnavici8374 Год назад
De smecheri
@romaniameaiubita8843
@romaniameaiubita8843 10 месяцев назад
VESNICA POMENIRE MARESALUL ANTONESC ✝️🇷🇴❤️🕯️
@smaidaksmaidak7833
@smaidaksmaidak7833 3 месяца назад
De eleberariea rominilor
@cristianner6820
@cristianner6820 Год назад
Oare a meritat jertfa vedeti pierderile Italiei si Ungariei la Stalingrad a fost doar nebunia lui Antonescu in rest de morti numai de bn .
@leomarin2205
@leomarin2205 Год назад
amice , ai o limita inferioara de analiza faptica si istorica , Maresalul a fost pracmatic , a facut pact cu draq sa treaca puntea , daca ceilalti anglia SUA ar fi dat garanti de securitate si frontiere convangadul pe Stalin sa recunoasca apartenenta basarabiei si bucovinei hertei , la statul Roman sunt sigur ca Antonescu se oprea , oricum Maresalul a pastrat suficinte forte pe "granita Romano maghiara adica armata care dupa 23 august a trecut in ofensiva spre vest
@cristianner6820
@cristianner6820 Год назад
@@leomarin2205 amice ii spui lui tatal tau restul block
@leomarin2205
@leomarin2205 Год назад
@@cristianner6820 🤣🤣 amice , gena ta semita este cam orgoliasa , de aici rezida si comentariul tau , pacat ca ai baut apa din pamantul asta si ai respirat aerul aici , ca tot limitat ai ramas
@sandozpop6017
@sandozpop6017 Год назад
CN este o loaza care scrie din Haifa, Israel ...
@leondobre7498
@leondobre7498 Год назад
Antonescu și Hitler au fost nebuni ! Trebuia likidati o data cu Codreanu de Carol !
@OlegBrega
@OlegBrega 11 месяцев назад
justificare penibilă pentru laşitatea oamenilor de stat romani şi pentru ordinele criminalului furer Antonescu
@ioankover
@ioankover 9 месяцев назад
De ce criminal, eram ocupați de nemți și cu inamic bolșevic la est. Asta e gândirea de kazar împuțit, Antonescu fascist, Bandera erou.
@jennyStefan
@jennyStefan 5 месяцев назад
Fara "criminalul furer Antonescu", poate ca nu mai exista nici un evreu in Romania!
@gheorghegalsan5743
@gheorghegalsan5743 Год назад
SI ATUNCI CA SI ACUMA AM FOST /SUNTEM SLUGI...
@pillomofa9564
@pillomofa9564 Год назад
Tu esti slugoi bolsevic😁
@gheorghegalsan5743
@gheorghegalsan5743 Год назад
@@pillomofa9564 CÁTI ANI AI mái pillo ???
@adriancapraru5824
@adriancapraru5824 10 месяцев назад
Armata romana a fost sublima, a fost viteaza , a fost cea mai cea mai, dar a lipsit cu desavarsire si a fugit cu coada intre picioare in fataza armatei sovietice, in fatza armatei ungare cu mult inferioare si din fatza armatei bulgare care era ca si inexistenta. ma si mir cum avetzi nerusinarea sa facetzi asemenea analize.
@62adrianm
@62adrianm 9 месяцев назад
Jigodie bolșevică, te folosești de nume românesc dar ești un mare ticălos să faci armata română lașă. Marș înapoi în pusta bolșevică jigodie, marș la Putin.
@ionbrad6753
@ionbrad6753 9 месяцев назад
Și tu ești sublim dar probabil nu exiști, așa cum nu există adevăr în scrierile tale.
@adriancapraru5824
@adriancapraru5824 9 месяцев назад
@@ionbrad6753 ESTE UN MARE PACAT SA MINTZITZI TANARA GENERATZIE CU UN EROISM CARE NU A EXISTAT NICIODATA. SUNTETZI FRATZI BUNI CU IMPERIALISTII EVREI CARE MINT CA SI VOI.
@gheorgheenache7789
@gheorgheenache7789 8 месяцев назад
@@ionbrad6753 , taci, bă, tîndală că are dreptate adrian capraru.
@ionbrad6753
@ionbrad6753 8 месяцев назад
@@gheorgheenache7789 Tândală e mult mai aproape de dvs. "I have already shown what could and could not be expected of Romanian troops in various situations. But they were still our best allies and did fight bravely in many places." - Field Marshal von Manstein in "Lost Victories"
@georgeionita7307
@georgeionita7307 8 месяцев назад
Adevărul e că recucerirea Basarabiei a fost posibilă cu sprijinul armatei germane .
@petrecanta9459
@petrecanta9459 Год назад
Acum , slavă Ucraina 🙏
@ioanciumasu994
@ioanciumasu994 Год назад
Cedarea teritoriilor Romanesti a fost o consecinta a mediului in care s-au facut aceste analize: Bucurestiul - falsa capitala a Romaniei. Pentru Bucuresti, Romania a fost si este considerata nu TARA, Romania, ci o provincie pe care ei o stapanesc (sau, daca nu pot, o cedeaza bucata cu bucata).
@ionbrad6753
@ionbrad6753 Год назад
Aberezi. Nu a fost nici o cedare, ci o retragere temporară.
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
@@ionbrad6753 tu da aberezi
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
Da analiza ta este f buna si astazi traim acelas lucru
@ionbrad6753
@ionbrad6753 Год назад
@@viorelpopescu4990 Ba aberează, pentru că acel ”București” care ia decizii nu e format din bucureșteni ci sunt aleși veniți din toată ȚARA. Iohannis e etnic german din Sibiu, Ciucă e oltean, alții - recent - la fel: Ludovic Orban - ardelean brașovean româno-maghiar; Barna (ex șef USR) ardelean; Ciolacu - buzoian; Gorghiu - argeșeancă; Grindeanu - bănățean - etc etc
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
@@ionbrad6753 .............. serios? Da asa cum vezi tu lucrurile ai dreptate si aici sta neintelegerea Desigur ca parlamentul si guvernul e din toata tara dar omul face o reducere la abstract Cine reprezinta romania cind se discuta abstract? Bucurestiul conducerea de la Bucuresti asta nu intelegi tu, guvernu, parlamentu romaniei cit si presedintele asta este conducerea de la,, Bucuresti ''
@ilieistratie1171
@ilieistratie1171 Год назад
Minciuni
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 Год назад
Ia zi mai Istratie, care sunt minciunile? Uimeste-ne!
@ilieistratie1171
@ilieistratie1171 10 месяцев назад
​@@dragosstanciu9866tot ce spuneți fasciştilor
@kniespel6243
@kniespel6243 Год назад
28 iunie 1940. Este data care trebuie ținută minte întotdeauna, data când Basarabia ne-a fost luata cu japca de jigodiile ruse. Asa ca unii sa nu mai comenteze de ce am atacat Rusia în 1941 și am luptat împotriva lor . Ura față de bolsevici era prea mare pentru a ne opri. Dovada ce fac rusii și astăzi! Neamul ăsta al lor nu are leac . Numai sa fure ,sa ocupe ,sa distrugă și sa acapareze.
@turnus2
@turnus2 Год назад
kniespel ȘI SĂ NU SE CEARA REFERENDUM PENTRU REVENIREA BASARABIEI ȘI NORDULUI BUCOVINEI ÎNAPOI LA ROMÂNIA, CI ÎNAPOI LA EA FĂRĂ NICI O DISCUȚIE. TERITORIILE ASTEA S-AU LUAT CU ȘANTAJ, NU CU REFERENDUM!!!
@Cormano980
@Cormano980 Год назад
Din pacate asa este , rusii stiu doar de forta , vor fi mereu o amenintare pt statele est europene
@gheorghegalsan5743
@gheorghegalsan5743 Год назад
MULT ÍN URMA AMERLOCILOR....
@turnus2
@turnus2 Год назад
@@gheorghegalsan5743 ce vrei sa spui?
@sorinnita531
@sorinnita531 Год назад
NATO CE ȘTIE??
@Woarlock
@Woarlock Год назад
Judecând după tot ceea ce se întâmplă de 33 de ani și pana în prezent, armata romana a luptat degeaba ,au murit atâția oameni degeaba ,atâtea familii chinuite ,apoi au murit oameni degeaba în 89 crezând ca este revoluție .
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
asa este Si iatane din nou la rascruci de vinturi incapabili sa ne hotarim singuri soarta Si ce e mai rau ca sintem invrajbiti intre noi si dezbinati de cei nesatui
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
@@Woarlock ........... Da exista explicatie si ptru acest fapt si o sa incerc putin sa dezvolt Evident dupa ultimii 5-7 ani traiti in lipsurile crunte ale comunismului si dupa otravirea cu buna stiinta a poporului cu gogosi capitaliste de catre ,, Europa Libera '' Turma cind sa vazut sloboda metaforic vorbind, cei mai iuti de picior (securitatea, olgarhii PCR hotii de drept comun etc.......) au dat navala in porumbiste si au inceput sa fure si sa distruga fiicare ce ia cazut la indemina Dupa vre-o 10 ani de hotie si jaf crunt sa incetatenit treaba ca un fapt real de traire si evident ca astazi nu mai pot trai daca nu fura, jefuesc, inseala, speculeaza, tilharesc in astfel de societate nu poti avea comuniune intelegere
@petrurares8300
@petrurares8300 Год назад
Datorită armatei române putem astăzi să facem comentarii în limba română (ipocrite de cele mai multe ori)!
@vali-nelutu
@vali-nelutu 3 месяца назад
​@@viorelpopescu4990Totdeauna a fost așa
@sabing9029
@sabing9029 Месяц назад
@@viorelpopescu4990corect… unii n-au interes sa le fie mărite lefurile și pensiile, dar au ca tel suprem sa fie tăiate lefurile și salariile altora… in schimb nu realizează cât de nociva este ue și pensionarii ei
@viorelpopescu4990
@viorelpopescu4990 Год назад
NU , si nici nu aveam cum in situatia de atunci In primul rind eram implicati intr-o alianta in care am fost sprijiniti si ajutati sa rascumparam Basarabia ATENTIE nu sa o cucerim Noi nu am cucerit nimic de la altii dar ei de la noi da, , toti vecinii ne-au furat de jur imprejur toti si nu le ajunge, mai vor Eram obligati prin natura intelegerilor sa mergem mai departe Daca nu am mai fi mers Ce se intimpla in tara? Aveam trupe germane in toata tara in 48 h romania ar fi disparut de pe harta europei ca si polonia Armata romana era in basarabia masata pe front aici s-ar fi petrecut macelu lumii, stiti bine ce sint capabili nemtii
@dorubadin1629
@dorubadin1629 Год назад
Numai "Strategi" . Întrebați istoricii militari. Lasati-i pe ei sa analizeze: A fost bine sau nu? Nu trebuia să fie de partea Germaniei, indiferent de consecinte. Nu am fost obligați. Prostia se plătește. Și am platit cu vârf .
@ionbrad6753
@ionbrad6753 Год назад
"Indiferent de consecințe”? Păi și dacă acele consecințe ar fi fost de 2 ori mai proaste? (Ex: ruperea pe veci a intregii Transilvanii de către Ungaria, ocuparea restului României de Rusia sovietică, deportări, holodomor etc).
@dorubadin1629
@dorubadin1629 Год назад
@@ionbrad6753 Trebuia să ia exemplu de la polonezi și finlandezi. Dar cu politruci trădători, așa se întâmplă. Nu noi sa ne gândim," Ce s-ar fi întâmplat?". Ei să gândească. Ptr. asta au fost aleși. Ai fost întrebat acum, de ce ne comportam că niște slugi la deciziile idioate care se iau în cazul războiului din UCRAINA? Nu, și vom plăti la fel. Așa suntem noi, stimate domn. Să gândească alții ptr. noi(stăpânii). Noi sa fie carne de tun, fiindcă ne place biciul pe cârcă.
@dragosstanciu9866
@dragosstanciu9866 Год назад
@@dorubadin1629 Ce exemplu de la finlandezi si polonezi sa luam? Polonia si Finlanda au luptat si au pierdut. URSS nu a ocupat Finlanda pentru ca s-a opus Germania. Noi am fi luptat singuri impotriva tuturor (URSS, Ungaria, Bulgaria poate si Iugoslavia). Nu primeam ajutor de la nimeni, am fi pierdut mult mai multe teritoriu daca am fi luptat, plus distrugerile imense pe intregul teritoriu al Romaniei.
@gabrielarad3760
@gabrielarad3760 Год назад
​@@dragosstanciu9866 mai simplu asa pentru toți am fost aripa altor puteri... Deci a decide noi sfori .. Prostia Germaniei ca a deschis mai multe fronturi în timp ce ataca URSS trebuia sa atace și sa își asigure spatele nu sa meargă prin desert și altele dacă lovea cu toată forță URSS cădea înainte sa vina prima zăpadă
@CrutescuGeorge
@CrutescuGeorge 5 месяцев назад
l ko ll​@@dragosstanciu9866
Далее
Cum l-au ajutat americanii pe Stalin.
26:30
Просмотров 105 тыс.
Disparitia misterioasa a generalului Avramescu.
17:09
Просмотров 110 тыс.