Тёмный

Nicu Wagner-Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat.🕊 

Harul Nemeritat | Maranata Domnul Nostru Vine |
Подписаться 43 тыс.
Просмотров 138 тыс.
50% 1

1. Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat,
Regret cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am plecat,
Când tremurând de neștiință, trecând al răului hotar,
Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar.
R1: Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
În locul care prin credință întotdeauna am învins.
A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi,
Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi.
2. O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut
Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput!
Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost,
Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost!
R2: Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc,
Iar Tu să-mi pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc!
Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu,
Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu.
3. Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi
Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi!
Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina,
Și orice gând, vorbă sau faptă, să fie doar spre slava Ta!
R3: Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos,
Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos!
Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt,
În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt.
4. Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar
Căci doar aici îmi dai credință, să-mi fac comori cerești de Har
O, Tatăl Bun, din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni,
Și-n voia Lui Și-arată Slava, vorbind prin semne și minuni.
R4: /:Eu I-am simțit apropierea, când prin credință mi-a iertat
Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat.
Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu,
Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu! :/

Опубликовано:

 

20 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 55   
@elenastoica5247
@elenastoica5247 7 месяцев назад
Amin! Cât de minunat cântă copiii Domnului conduși de Duhul Sfânt,slavit să fie Domnul Isus Hristos!
@xyxy9987
@xyxy9987 6 месяцев назад
Asa ieste putini mai sunt acum
@LiviuArnautu
@LiviuArnautu 7 месяцев назад
Astfel de cântări Îl laudă cu adevărat pe bunul nostru Tată ceresc
@zoriacamihai6849
@zoriacamihai6849 7 месяцев назад
Toata gloria sí slava sa fie a Domnului nostru Isus Cristos Amin Amin
@zoriacamihai6849
@zoriacamihai6849 7 месяцев назад
Domnul nostru Isus Cristos sa va binecuvinteze viata pina la sfirsitu vieti Amin Amin
@zoriacamihai6849
@zoriacamihai6849 7 месяцев назад
Sfint Sfint Sfint este Domnul nostru Isus Cristos indurate de noi pacatosi Amín Amin
@EsteraBalogh
@EsteraBalogh 7 месяцев назад
Domnul să vă binecuvânteze și să fie totdeauna ocrotitorul familiei dumneavoastră
@ChristinaSavu
@ChristinaSavu 7 месяцев назад
Frumoasă Cântare Dumnezeu să vă binecuvânteze
@andreisuiogan6611
@andreisuiogan6611 8 месяцев назад
Binecuvinteaza Doamne copiii tai!🙏 Preamărit să fie Domnul nostru !🙏 Isus Hristos este Domnul!🙏
@stefanciobanu7777
@stefanciobanu7777 6 месяцев назад
Am crescut cu aceste cantari minunate. Vreau sa apreciez modul si felul in care au fost compuse si cantate, cu multa blandete, slava Dlui frt Wagner, toata aprecierea in Numele Dlui.
@RupiGabor-ll3ok
@RupiGabor-ll3ok 7 месяцев назад
Cântarea asta e forte frumoasa este plina de duhul sfânt domnu saa va bine cuvinteze
@mariaelenamoldovan633
@mariaelenamoldovan633 2 года назад
CE FRUMOS ȘI MINUNAT SĂ -L LAUZI PE DUMNEZEU, DIN INIMĂ. AM APRECIAT MULTE CÂNTĂRI ALE INTERPRETULUI NICU WAGNER, DE ASEMENEA VOCEA LUI BLÂNDĂ.
@LiviuMatei-gl4go
@LiviuMatei-gl4go Год назад
Domnul ISUS HRISTOS SĂ VA BINECUVINTEZE!!!!!
@zoriacamihai6849
@zoriacamihai6849 7 месяцев назад
❤❤ Glorie Glorie Glorie Tatalui Fiului sí Sfintului Duh Amin Amin
@mariapaul8588
@mariapaul8588 8 месяцев назад
❤❤❤❤❤ CE MINUNAT MELODIE SI CUVINTE MA SIMT IN ACESTA, MULTUMESC DIN INIMA FITI BINECUVINTATI MEREU ❤❤❤❤
@moisamicu60
@moisamicu60 7 месяцев назад
BUNUL DUMNEZEU SA VA BINE CUVINTEZE
@dancimaria1939
@dancimaria1939 17 дней назад
Cuvinte ❤cercetare adanca, aleluia Tatalui ceresc!🙏🏻🙏🏻
@dillecristina4282
@dillecristina4282 2 года назад
O cintare plina de har! DUMNEZEU SA BINECUVÎNTEZE ACEASTA FAMILIE!AMIN!!!
@gheorgheonet8896
@gheorgheonet8896 5 месяцев назад
Lăudat să fie Domnul pentru asemenia oameni !!!
@hercutmariana6472
@hercutmariana6472 Год назад
DUMNEZEU să vă binecuvinteze !!! Îmi place foarte mult cântarea aceasta. ❤❤❤
@betania1959
@betania1959 Год назад
Slavă Lui Dumnezeu pentru tot ce a pus în voi frați binecuvântați!
@elenae520
@elenae520 8 месяцев назад
Dumnezeu sa va binecuvanteze !
@muresanmarinela8449
@muresanmarinela8449 Год назад
Foarte frumos, fiți binecuvântați de Domnu!
@НовакЕвдокия
@НовакЕвдокия Год назад
Domnul Isus sa va binecuvinteze cu viata vesnica cu intriaga familie amin.
@luminitamuntean2920
@luminitamuntean2920 Год назад
Fiți binecuvântați fii de Dumnezeu 🙏🙏🙏🙏🛐🤗
@deliamircea1167
@deliamircea1167 2 года назад
Amin .Fiei slavit ,glorificat preamarit si onorat numele Tatal fiul si duhului sfint .
@lidiatofan5230
@lidiatofan5230 Год назад
Ioiiihiiiiiiiiiijiiiiiiiijiiiiiiiiiijiijiiiiiiiiiii9j9kii9ii
@lidiatofan5230
@lidiatofan5230 Год назад
Jjjjjnk
@anaberende6471
@anaberende6471 3 года назад
Fiți binecuvântați de Domnul slavei.
@LiviuArnautu
@LiviuArnautu 2 месяца назад
Atât de frumos....atunci când îl cunoști cu adevărat pe Domnul Isus,viața ta nu va mai fi niciodată la fel . Pentru prima data în viața ta,vei fi cu adevărat liber.Va doresc tuturor o asemenea experiență
@florentinnovac3610
@florentinnovac3610 2 года назад
Frumoasa melodia
@FamMarus
@FamMarus 3 года назад
Foarte frumoasa cântare! Domnul Isus să vă de-a putere și sănătate!👏👏👏
@luciaasaftei108
@luciaasaftei108 3 года назад
Domnul Isus să va răsplătească osteneala. Minunate cântări.
@violetaleta8159
@violetaleta8159 Год назад
Domnul sa va binecuvinteze pe toți Biserica Elim Timișoara 🙏🙏🙏
@violetaleta8159
@violetaleta8159 Год назад
Mie dor de voi fiți binecuvântați
@tamsasebi4718
@tamsasebi4718 2 года назад
Domnul Isus să vă binecuvinteze și ocrotească
@florinapancotan4701
@florinapancotan4701 3 года назад
Fiți binecuvântați!
@filaretapintilie9929
@filaretapintilie9929 6 месяцев назад
Dumnezeu să vă binecuvănteze.
@carolaalexandru5987
@carolaalexandru5987 Год назад
Domnul fie cu voi
@alexandrinacraciun1728
@alexandrinacraciun1728 6 месяцев назад
Nu stiu de unde prezentați acest video dar îmi plac mult cântările lui Nicu wagner,si biserica plina de creștini,fiți binecuvântați cu toții.
@corneliataudor9555
@corneliataudor9555 2 года назад
Dumnezeu să vă binecuvânteze..
@nelutafilip1583
@nelutafilip1583 5 месяцев назад
Tatăl ceresc ,Domnul Isus și Duhul Sfint sa Binecuvinteze și sa protejeze Israelul de dujmani și de săgețile celui rau care știe ca incurind v-a fi legaț și aruncat in iad cu toti cei care l-au slujit și n-au vrut sa-l recunoască pe Domnul Isus ca fiu a lui Dumnezeu și singurul mijlocitor între om și Dumnezeu iar pt noi oameni Domn și Mintuitor personal prin moartea și invierea Sa.Doamne îndurate de poporul tau din Israel și dai izbinda in lupta pt dreptate și adevar Amin!!!
@dumnezeuetotul539
@dumnezeuetotul539 Год назад
Aminn 🙏
@filaretapintilie9929
@filaretapintilie9929 6 месяцев назад
Ați căntat și pentru mine.Ami🙏🏻😭😭
@iliemunteanu3530
@iliemunteanu3530 4 месяца назад
Pace fratele meu. Dumnezeu si. Isus Hristos sa va binecuvanteze toata familia si pe toti cei dragi fiti calauziti de Dumnezeu multa pace si multa sanatate la toti frati ❤
@silviaolcean1782
@silviaolcean1782 5 месяцев назад
Domnul să vă binecuvânteze frumos cântați. Să rămâneți sub ocrotirea lui Isus Hristos. Amin
@chelarupersida2653
@chelarupersida2653 5 месяцев назад
Amin! Domnul sa va binecuvinteze frați scumpi! O cantare ff frumoasa în care ma regăsesc. Sunt o oaie rătăcită care a fost găsită de Pastorul cel bun. Slăvit și lăudat sa fie El veșnic!
@erikacuza8681
@erikacuza8681 2 года назад
Domnul să vă binecuvânteze și să reverse Harul Său asupra casei voastre
@marinazaboroschi
@marinazaboroschi 2 года назад
GOD BLESS YOU
@simosalajan
@simosalajan 8 месяцев назад
1. Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat, Regret cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am plecat, Când tremurând de neștiință, trecând al răului hotar, Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar. R1: Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins În locul care prin credință întotdeauna am învins. A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi, Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi. 2. O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput! Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost, Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost! R2: Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc, Iar Tu să-mi pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc! Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu, Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu. 3. Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi! Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina, Și orice gând, vorbă sau faptă, să fie doar spre slava Ta! R3: Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos, Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos! Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt, În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt. 4. Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar Căci doar aici îmi dai credință, să-mi fac comori cerești de Har O, Tatăl Bun, din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni, Și-n voia Lui Și-arată Slava, vorbind prin semne și minuni. R4: /:Eu I-am simțit apropierea, când prin credință mi-a iertat Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat. Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu, Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu! :/
@hajnaldezso320
@hajnaldezso320 6 месяцев назад
AMIN
@hajnaldezso320
@hajnaldezso320 5 месяцев назад
AMIN
@ellabella308
@ellabella308 4 месяца назад
Amin!
@tabitamiculaiciuc6069
@tabitamiculaiciuc6069 7 месяцев назад
Cum pot face rost de numărul fratelui Nicu?
@IonasOtilia
@IonasOtilia 4 месяца назад
Lauflldud nu ld
Далее
Colaj de cantari cu Gabriel Gorcea si Prieteni.
1:16:22
Просмотров 976 тыс.
Watching This On Loop ♾️
00:32
Просмотров 9 млн
Nicu și Dana Wagner - VOI REZIDI ALTARUL
7:09
Просмотров 133 тыс.
Filip Neag》Lipsiți de Slavă. | PREDICĂ 2024.
49:06
Fratii Wagner- Raspunde-mi cand strig
7:58
Просмотров 1,9 млн
Grup surori Osorhei - Se lasă noaptea pe pământ
6:14
Ma-ntorc cu cainta
7:36
Просмотров 96 тыс.