Adevărat ! Eu de când am făcut avort medicamentos am avut 3 luni hemoragie și după aceea nu am mai putut face copii a urmat 3 sarcini oprite din evoluție .. Stop avort de orice fel ! Doar in situații care nu se poate duce sarcina până la sfârșit și ne afectează noua sănătatea sau chiar viața ! Și în nici într-un caz avort medicamentos !!!!
Avortul la cerere este un drept fundamental al femeilor, iar spitalele sunt obligate prin lege sa le ofere pacientelor acest serviciu medical. Cine isi alege specialitate obs-gin la rezidentiat, trebuie sa fie capabil si dispus sa faca si astfel de proceduri. Ceea ce lipseste in Romania, din pacate, este educatia sexuala in școli. Copiii, adolescenții mai bine spus, trebuie sa cunoasca metodele de contracepție, iar in acest fel, numarul de mame minore si sarcini nedorite, care se termina cu un chiuretaj, scade. O intrerupere de sarcina are, in primul rand, un impact emoțional puternic asupra mamei. Dar femeilor nu li se poate lua acest drept, indiferent de constrângerile si credintele medicilor. Iar biserica, daca este atat de inversunata impotriva avortului, sa nu se mai opuna atat introducerii educatiei sexuale in scoli. Punct.
Sunt peste tot medici la stat care fac avorturi pe banda rulanta. Nu va faceti griji..aceasta afacere a avorturilor nu va disparea niciodata in Romania. A fost inclusiv pe vremea comunismului. Medicii care lucreaza DOAR la privat nu au nici un fel de tangenta cu sistemul de stat si isi practica meseria asa cum doresc. Meseria de medic este una liberala. Nici macar un contract de munca la stat nu mentioneaza aceasta "obligatie" a medicului. Mai ales ca este in contradictie cu juramantul fara de care nici nu poti obtine diploma de medic. Numai in Romania sunt prostiile astea. Se pare ca pacientele au numai "drepturi". Obligatii si responsabilitati zero. De exemplu: au DREPTUL la educatie. De ce nu isi respecta intai acest drept si apoi mai vedem cate vin sa ceara avort de 5-6 ori pe an(cum fac majoritatea). In ziua de azi nici nu mai e nevoie de ginecolog sa faci avort, pentru ca exista varianta cu pastile Dar se face atata tam tam si e atata hate spre medici incat...din pacate...toti(toate) au dreptul la o parerea (falsa), drept de vot si drept de reproducere. De asta suntem cum suntem ca populatie si ca țară. Si de asta multi medici ca si mine au ales sa nu mai profeseze in Romania per total, ci am migrat spre tari unde ca sa ai dreptul sa se reproduci sau sa votezi iti trebuie minim niste ani seriosi de scoala. Cu respect, teoria e una, practica e alta. Sanatate
Bună ziua. Am avut 3 sarcini oprite în evoluție la 10 și 8 sapt. Mi s-a făcut chiuretaj prin aspirare (daca bine am înțeles). Varianta de a elimina pe baza medicamentoasa costa 500 RON chiar dacă era un spital de stat. Am făcut aceste proceduri în doua spitale diferite în unul mi s-a prezentat varianta medicamentoasa dar contra cost, iar în al spital nici nu mi-a fost prezentata varianta😢. Sufăr și de insuficienta cervicala și e posibil ca aceste proceduri ce mi-au fost făcute sa fi afectat și mai mult problema cervixului?
Am 4 copilași și sunt insarcinata cu al 5 Lea în 18 sapt. La 4 din ele am favut cerclaj, una am stat 14 sapt la pat, și am avut și una cu membranele rupte la 20 de sapt. Istorie lunga😉. În decembrie am avut o sarcina oprita din evoluție, și ce am observat e ca la morfologia de trim1 la 12 sapt medicul mi-a zis ca deja am colul între deschis, ceea ce la sarcinile anterioare s-a întâmplat mult mai târziu. Și m-am gândit ca poate timpul prea scurt între chiuretaj și sarcina a dus la aceasta situatie. Anaizele de tombofilie sunt bune.
Am o problema grava cu varicele la un picior , sunt la a 5 a sarcina ,doream doar sa va trimit o poza pt a vedea parerea dvs daca exista riscuri pt nasterea naturala .
Menționez că sunt foarte mari riscuri la orice fel de avort , mai ales medicamentos !!!! Mă scuzați doamna doctor dar cel mai bine sa nu se facă avort !! Fără modern și netraumatic pentru că este traumatic in orice mod ați spune.
Dati informații foarte valoroase dar aceasta nu este adevărat . Femeile ar trebui susținute să nu mai facă avorturi oricare ar fi situația financiară sau etc altceva. Femeile trebuiesc protejate. Îmi spun părerea aici și nu cred că deranjez pe nimeni.
Si dacă ,nu sunt asigurate medical, ce să facă ??? Pe vremea lui Ceaușescu, Mama si Copilul erau protejați, prin lege,acum sunt condamnați prin lege! Cunosc ,multe cazuri!😢😢😢😢
@@cristinaihu4165pe vremea aceea erau interzise prin lege avorturile și se făceau ilegal, fiecare avem in familie măcar o bunica cu 10-15 avorturi, cine crede ca nu are probabil ca nu recunoaște
Si cand te gândești ca in zonele rurale merg la avort mai des decat isi fac igiena de orice fel (evident am exagerat ) daar ft ft des si nr de avorturi depaseste orice imaginație, o femeie vb la un moment dat de 18 avorturi fara nici o remușcare 😢 noaptea minții 😠