De 3 luni de zile, de când m-am întors în țară, există o groapă astupată doar cu criblură la intersecția din fața farului. Inițial era semnalizată, iar, după ce am văzut că dispăruseră stâlpii reflectorizanți, am crezut că a fost asfaltată și am vrut să trec peste ea. Mare greșeală am făcut. :) În fața casei de cultură, pe Lăpușneanu, s-a asfaltat, dar au rămas capacele din fontă, bine conturate, la vreo 10 centimetri sub nivelul asfaltului - Bucuria service-urilor. Pe Ferdinand, pe sensul spre gară, au lăsat o singură bandă, și pentru că eu circul cu 50 „la oră”, toți șoferii mă depășesc ba pe stânga forțând „dubla continuă”, ba pe dreapta. :)) Aste-s detalii care nu cred că țin neapărat de deciziile directe ale primarului, poate doar ultimul exemplu, cât de „experții” din jurul lui. oamenii sunt de o incompetență crasă.
Salut, mi se pare foarte buna ideea lor de a face shaorma cu foi lavash👍 intr-adevar sunt mai subtirele dar inseamna mai putina paine, mai putini carbohidrati, nutritional mi se pare un mare plus😍 Bravo, abia astept sa ajung si eu in Constanta sa incerc🥳
Salutare Silviu. Ai mare dreptate in legatura cu dezastrul de pe strazile orasului Constanta. Primarul nu are consilieri pregătiți angajari pe ochi frumosi si nepotisme. In rest, Dumnezeu cu mila. Pofta buna la shaormele cumparate. Arata bine. Recomandari pertinente.La revedere si tinem legatura! 🤗👏👍
Dar toate orașele și satele României sunt așa, totul din cauza tagmei jefuitorilor,acoliților și nepăsării poporului roman,ce azi pate nedemn de sacrificiile strămoșilor noștri!
Am ras un pic auzindu-te infulecand bunatatile, ti-a fost si foarte foame. Tare as incerca si eu, niciodata n-am mancat asa ceva, desi imi plac crevetii gatiti oricum. Multumim pentru video, te urmarim zilnic. Pupam pisicii!
Eu de fiecare data când ajung in țara ma ingrozesc cu arată Constanța,orasul natal.Mă asteptam sa găsesc schimbări in bine,dar este mai groaznic.Arată așa de sinistru si trist..😢.Lipia este de fapt foaie de lavaș😊.
Silviu ...acolo la tine trebuia sa fie prezent..."Regele Shaormelor" Ionut Lenghel...de pe canalul" Imi place sa Mănânc"!👍🤗🥰😂😂El dadea verdictul ,daca sunt sau nu bune cele doua shaorme!👍
Bunā Silviu, Poftā bunā! Eu sunt adepta shawarmei de pui cu de toate...dar acum...fiecare cu preferintele lui. Data viitoare o sā le spui ce vrei sā punā in shawarma si o sā fie ceva mai pe gustul tāu. O zi fainā in continuare! Cu drag, Mena 🇬🇧🇷🇴🤗👍❤️💁♀️
Am sa vin de Paști sau Rusalii la Mamaia și acolo nimeresc, la saorma cu creveti! Mai e un restaurant in Constanta pe care nu il ratez niciodată, e la lacul Tabacarilor, Pizzaro. Ne simtim foarte bine și acolo. Acum vine vacanta de schi, dar cu drag ne gandim si la iesirile la mare, mai ales ca noi venim doar in extrasezon in Mamaia.
Pe Lapusneanu mai spre gara au pus pe trotuar niste dale urâte, o combinatie aiurea, rosu cu gri. Dalele rosii aduc a dale ramase de acum 10 ani in depozit nevandute ca sunt urâte.
Domn'Silviu asa este un cdt.vas/comandor nu are treaba cu organizarea unui oras dar constanteni l-au votat si probabil cand au facut-o au avut un motiv,slabe sanse dar poata data viitoare va fi cu noroc...
Te salut om bun ei ai mare dreptate în legătură cu primarul,dar în toată țara este aceeași problemă mai puțin Oradea, Cluj și încă puține orașe cu primari buni. Eu zic că trebuie să ne trezim toți din țară și să ieșim la vot că altfel nu e bine. Mai e o problemă primarul are nevoie de oameni în jurul lui capabili da de obicei ști și tu neamuri și neamuri. Numai bine om bun
Nu exagera!....sunt si orase care sunt mai mari sau mai mici , cum este si orasul meu, in care traiesc care arata foarte bine... nicidecum precum Constanța!😢🙉
Am putea oare sa nu fim ca niste pedagogi care-si mustră, învățăceii? Suntem oameni maturi cei ce coectam pe alții, nu-i așa? Nu putem fi perfecți, chiar si roboții se strică.
Anul trecut in august am fost in Constanta dupa foarte multi ani.Veneam din Delta si am zis sa dau o fuga pana la Constanta.Dupa cum bine ai zis,totul e un santier!!Eu am crezut ca s-au apucat de lucru anul trecut si atunci era de inteles!Mi-a placut mai mult Tulcea!!
Silviu, creveții se mănâncă cu sos roshu cu hrean special făcut pt sea food 🤷🏻♀️ niciodată cu maioneza dar ma rog gusturile nu se discuta asta e parerea ta personala si atat
Așa, omul nu mai are voie sa se simtă bine nici când mănâncă? Atâta timp cât nu deranjează oamenii din jur ( fiind la el acasă ), tu ii interzici sa plescăie când mănâncă, la el acasă, omule? Tu nu mai plescăi când mănânci ceva cu pofta și repede?
Poate învățați voi,gingasilor și sensibililor, să folosiți aparatele la care vă uitați ! și să găsiți butonul pt.SKIP !Nu vă place ?, ieșiți ! Că doar nu sunteți sado-maso ?!Ori sunteți?
Da vino in Cluj Napoca primar facultate de drept gospodar sa vezi tu ce gropi construcții numai vara iarna scot pavaje vara le înlocuiesc. Bun gospodar și a făcut vila la tara in Câmpenești și a făcut livada și a pavat curtea ce mai merita încă un mandat că nu a distrus tot mai are ceva nevoie de bani ....
@@iuliancam Las-o in pace. Asta nu-i in stare sa scrie corect si sa se exprime inteligibil si nici macar nu are scuza ca-i unguroaica. Clujul arata foarte bine si asta au spus-o oameni mult mai avizati decat frustrata de Viorica.
Recenzie: ⭐⭐1) Ambalarea pentru acasa nu e termoizolanta...👎❗🍷 2)LIPIE...👎👎👎❗ 3)CARNE COAPTA 👎👎👎❗ 4)SALATA👎👎👎❗ 5) Sosuri👎👎👎❗ 7) Timp asteptare 👎👎👎❗ 8)Prezentare 👎👎👎❗❗❗😢😢😢 9)Comanda nerespectata...,poate eu nu vreau ceapa...😂😁😱👎👎👎❗