Тёмный

Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 5 

Oamenii Legii
Подписаться 71 тыс.
Просмотров 495 тыс.
50% 1

Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare caz.
Oamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.

Развлечения

Опубликовано:

 

2 ноя 2023

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 178   
@butulesciuliana3770
@butulesciuliana3770 8 месяцев назад
Masi fi bucurat, să fie pe bune nu regizat,dar respect pentru ce faceți Poliția Romana😊😊😊😊
@andreistoian2596
@andreistoian2596 8 месяцев назад
Felicitari poliţiei romanei .
@GeoBike
@GeoBike 8 месяцев назад
Tare emisiunea regizata dar pare real interesanta.
@danielastoica4958
@danielastoica4958 27 дней назад
Chiar este real
@cornelmarcu5464
@cornelmarcu5464 8 месяцев назад
Faceți ficțiuni pe benzina statului?! Frumos!!!....oameni buni astea sunt ficțiuni, oamenii aceștia sunt actori, poliția Română dacă și-ar face treaba ca în aceasta ficțiune, ce bine ar fii... Dar în realitate dacă ai o problemă suni la 112, că viața îți este pusă în pericol, poliția Română tot pe noi ne amendează cu 2000 de lei că i-am deranjat. Păcat că doar în filme vă faceți treaba 😢
@organistu20
@organistu20 Месяц назад
Țin sa te contrazic : polițiștii din serial sunt polițiști reali
@mateianamaria1993
@mateianamaria1993 8 месяцев назад
Nu știa “că hoț pe hoț nu se fură”😂
@harryravasi360
@harryravasi360 8 месяцев назад
Ce tare hoțul a tarharit o hoață de buzunare :)))
@AndreasAle13997
@AndreasAle13997 5 месяцев назад
lol
@alexandruvajda2147
@alexandruvajda2147 8 месяцев назад
Mai vrem episoade 😊
@user-vv1yh5tk1c
@user-vv1yh5tk1c День назад
Sunteți cei mai tari
@theodorionescu2004
@theodorionescu2004 8 месяцев назад
Hai cu episodul din seara asta! Băgați și episoadele din sezonul 1 pls 24:02
@stefan2008alexandru
@stefan2008alexandru 8 месяцев назад
Da stiu cum e când soțul e la servici iar soția se distrează 💋💋💋💋asa sunt femeile toate pe interes💋😘😘😘😘💋💋💋💋💋💋😘😘😘😘😘😘😘💋💋💋💋💋💋💀
@trikz_xd8411
@trikz_xd8411 8 месяцев назад
Genial, nu ii prea pot vedea din cauza scolii dar acum pot
@ionavram606
@ionavram606 8 месяцев назад
Felicitari regizorului , si mai ales actritei principale de la politie :))
@bogdanstanescu9408
@bogdanstanescu9408 8 месяцев назад
Cei in uniforma sunt polițiști.
@alexandramariascheau9510
@alexandramariascheau9510 7 месяцев назад
Sunt polițiști reali ... E un parteneriat între poliția română și AXN cu aceste episoade... Practic ne prezintă niște cazuri cu care ei se confruntă și în viața de zi cu zi.
@andrei_offixial20774
@andrei_offixial20774 3 месяца назад
​@@alexandramariascheau9510 în realitate dacă suni la 112 nu se acționează asa😢😢😢trist dar adevărat. Fac filme ca să ne arate ca ei își fac treaba
@otiliapavel7615
@otiliapavel7615 8 месяцев назад
Superb
@user-qy1en5cq4i
@user-qy1en5cq4i 6 месяцев назад
Bravo Polizia Romania respecto, Grazie
@dmz938
@dmz938 8 месяцев назад
corect arestare
@velycry9577
@velycry9577 2 месяца назад
Daca ar face și așa în realitate dar mai cu calm ar fi viața mai bună pe pentru toții.....
@VIPERA_YT
@VIPERA_YT 8 месяцев назад
Respect ❤
@tataienebunu1295
@tataienebunu1295 8 месяцев назад
Buna rau emisiunea asta, te învață cand faci fapte stii ce sa ascunzi si cum sa te ascunzi ❤
@Andrei_u_u
@Andrei_u_u 8 месяцев назад
😂😂😂😂😂😂
@user-oz9fv1qm4c
@user-oz9fv1qm4c 4 месяца назад
😂😂😂😂😂😂
@LoredanaSerban-cu2og
@LoredanaSerban-cu2og 4 месяца назад
Nu😮😮😮😊
@Becerustefan
@Becerustefan Месяц назад
O adevărată poliție română așa ceva nu prea se mai și noi când sunăm degeaba sunăm când își face treaba dar văd că din ce văd aici foarte bine bravo poliția română vă salut vă pupă Ștefan
@Becerustefan
@Becerustefan Месяц назад
Foarte bine poliția permisul de conducere telefonul și actele vă mulțumesc poliția română se cunoaște că faceți treaba
@florentinatudose5670
@florentinatudose5670 6 месяцев назад
Crina Alex Alexandra bogdan Robert place mult de ecipa voastra toci buna bravo muzica frumoasa FLORENTINA sanatate mult din partea mea 🎉sabatori fericite
@avlfcrb5519
@avlfcrb5519 8 месяцев назад
Dragi romani! Astea sunt episoade unde puteti vedea cum ar trebui sa fie politia in Romania. Actorii chiar isi fac bine treaba. Poate ii angajeaza politia, ca si asa duce lipsa de personal.
@ionutnavalici235
@ionutnavalici235 7 месяцев назад
com tau ma uns la suflet bine zis men💗💗💗
@florentinatudose5670
@florentinatudose5670 6 месяцев назад
Oameni legi lucra bine bravo frumoasa amundouii crina Alex Alexandra bogdan munca voastra FLORENTINA dumezeu 🎉sabatori fericite 🎉🎉🎉🎉🎉❤❤❤❤❤
@Ccvcosty
@Ccvcosty 8 месяцев назад
Mi-ar face plăcere ,să refaceți "scena " cu Nițu Robert Gabriel .faza din trafic
@andreipop5160
@andreipop5160 8 месяцев назад
Mai vrem sa puneți episoade ❤🎉
@user-xw2eo1lt7n
@user-xw2eo1lt7n 8 месяцев назад
evenimentele acestea sunt pazate pe fapte reale
@leucalarisa1788
@leucalarisa1788 3 месяца назад
Mamă ce faină e emisiunea !!❤❤ Și îmi place de Crina e așa dură ❤❤ e pe stilul meu ❤
@dmz938
@dmz938 8 месяцев назад
De obicei se cheama garda pentru ascest echipaj este un pamflet ajuta foarte bine comunitatea politia smurd pompieri e bine venit
@ionutbarabula8540
@ionutbarabula8540 8 месяцев назад
Regia curată, cu actorii din iubiri secrete,si alte filme românești proaste
@savaandrey263
@savaandrey263 8 месяцев назад
35:45 moment epic
@dmz938
@dmz938 8 месяцев назад
Police no 7
@user-rj3dp2su5h
@user-rj3dp2su5h 8 месяцев назад
Ce bine avem omi buni sa ne epare❤❤❤❤❤
@OlteanuGabruel
@OlteanuGabruel 7 месяцев назад
😂
@user-zz8kc7gb5q
@user-zz8kc7gb5q 8 месяцев назад
Amant😂
@dmz938
@dmz938 8 месяцев назад
Aici se greseste in padurea cu alune 2 politia face bine
@FlorinGabriel-ti2vp
@FlorinGabriel-ti2vp 2 месяца назад
Bravo
@FlorinDragomir-rn5tb
@FlorinDragomir-rn5tb 3 месяца назад
Frumoasa emisiune, felicitari
@Eusuntgabitzuu
@Eusuntgabitzuu 6 месяцев назад
Chit ca e regizat este un film senzațional
@oanamihaela-ev6th
@oanamihaela-ev6th Месяц назад
Deci poliția vor sa apere orașele iar hoți vor sa strica tot poliția e ceamai tare❤❤❤❤
@rudolf1249
@rudolf1249 5 месяцев назад
Aveți un bec ars pe faza scurtă 😂😂
@andreistoian2596
@andreistoian2596 8 месяцев назад
Di Tudor a jucat si īn lecţi de viata chiar de 2 ori a jucat di Tudor īn lecti de viata .
@marincata4021
@marincata4021 4 месяца назад
Felicitari pentru videoclip bravo vouă
@ElenaTrascu-ct7gm
@ElenaTrascu-ct7gm 6 месяцев назад
Vă mulțumesc am multe de învățat de la voi , Respect 🙏.
@florentinatudose5670
@florentinatudose5670 6 месяцев назад
Alina alexandru bogdan crina place mult de ecipa oameni legi FLORENTINA dumezeu pazeasca acasa familie bravo bine muzica minunata place mult de 🎉🎉❤❤❤❤❤
@MG-jh1hm
@MG-jh1hm Месяц назад
Alina manea o ador❤
@StefanionutTrasa-ri3et
@StefanionutTrasa-ri3et 8 месяцев назад
Ba hai cu alt video m-am uitat de 10 ori la ele
@user-ys7pl2ve1i
@user-ys7pl2ve1i 7 месяцев назад
Respect oameni legi❤
@user-qy1en5cq4i
@user-qy1en5cq4i 6 месяцев назад
Grazie per lavoro vostro,
@gabrieltanasuica8482
@gabrieltanasuica8482 8 месяцев назад
♥️♥️♥️♥️♥️🌟🌟🌟🌟🌟👍👍👍👍👍
@GabiDriver
@GabiDriver Месяц назад
Yeah just is a Funny Animation XD
@SergiuandreiHalmi
@SergiuandreiHalmi 7 месяцев назад
Cazurile sunt adevărate
@user-wl8xu3og2e
@user-wl8xu3og2e 3 месяца назад
Eu o iubesc pe crina esanu❤❤❤
@Sergiu_BS40K
@Sergiu_BS40K 7 месяцев назад
Hoț pe hoț nu se fură 😂
@luxmmedia2200
@luxmmedia2200 7 месяцев назад
Imi place ca "domnul care avea probleme cu inima" e actorul care il joaca pe Nea Johnny in Las Fierbinti 🤣, iar in episodul trecut domnul ala in geaca albastra care a chemat politia pentru acel "homeless" este actor si el, si da, joaca si in Las Fierbinti. Productiaaa! Chemati-l si pe Bobonete, va rugam! 🤣❤‍🔥
@ninastanciuc9608
@ninastanciuc9608 7 месяцев назад
Eu care am crezut că sunt cazuri reale😂
@luxmmedia2200
@luxmmedia2200 7 месяцев назад
@@ninastanciuc9608 Si eu am crezut asta initial
@OP_BANDITU
@OP_BANDITU 7 месяцев назад
Nota 1 stati jos😔
@Music92u3y
@Music92u3y 6 месяцев назад
​@@ninastanciuc9608da ma ca ei steteau sa cheme politia sa consume benzina e real
@user-zl5kb3tq7w
@user-zl5kb3tq7w 5 месяцев назад
@gabriel78123
@gabriel78123 5 месяцев назад
respect
@peterminea3949
@peterminea3949 7 месяцев назад
Băiatul era haiduc :) !
@fireleaks434
@fireleaks434 8 месяцев назад
stiu si eu pe tatal cuiva de are un dulap plin cu bani si akuri da il tine inchis cu parola
@LILCOCO2013
@LILCOCO2013 7 месяцев назад
În video cazul este regizat dar ei încearcă să-l reproducă
@FlorinGabriel-ti2vp
@FlorinGabriel-ti2vp 2 месяца назад
❤❤❤❤❤
@IrinaIrina-nb8xr
@IrinaIrina-nb8xr 4 месяца назад
Toate că toate da Alexandra😍😍
@maripoteleanu3086
@maripoteleanu3086 3 месяца назад
mereu zic ca lea fost frica
@florentinatudose5670
@florentinatudose5670 7 месяцев назад
Alexandra alexandru bogdan alina place mult cum lucrati voce muzica minunata frumoasa amundouiiii crina bravo bine FLORENTINA dumezeu pazeasca acasa masina familie copii sanatate mult din partea mea inima suflet marea lurcact si dimineata si noapte nu vefrica dumezeu pazeasca
@MandeaPetru
@MandeaPetru 4 месяца назад
Poliția 🇷🇴❤❤
@yanisnegaa1204
@yanisnegaa1204 8 месяцев назад
Pistolul ala nu e berreta in vaita lui.Este un p99 walter si este airsoft pe co2
@laurentiuviscan2123
@laurentiuviscan2123 2 месяца назад
Cand a ajuns camera mai aproape au schimbat pe Beretta PX4 Storm 🤣 Coincidenta e ca si politia are in dotare PX4 (stiu ca e regizat...dar totusi puteau sa nu arate arma sa fie mai credibil)
@IonTanase-bi2id
@IonTanase-bi2id 29 дней назад
Ce ce😊😊😊🎉🎉🎉🎉🎉
@clipuriamuzante8991
@clipuriamuzante8991 8 месяцев назад
Totul este facatura.nimic nu e drept
@user-qt7jb8xd8v
@user-qt7jb8xd8v 5 месяцев назад
Я правильно понял, полиция спрашивает у преступника: Вы мужчина или женщина!?
@user-bd1xk4ps2w
@user-bd1xk4ps2w Месяц назад
Eu deși am 11 ani când o sa cresc aș vrea sa ma fac polițist pentru ca pot salva oameni si îmi place foarte mult sa fiu polițist va respect
@DobrinoiuAndra
@DobrinoiuAndra Месяц назад
Și euu
@user-bd1xk4ps2w
@user-bd1xk4ps2w Месяц назад
@@DobrinoiuAndra frumos❤
@Angel22-
@Angel22- 6 месяцев назад
@mario-xk8dv
@mario-xk8dv 7 месяцев назад
Ce trant o prins hoțu😂
@gicaciobanugica3664
@gicaciobanugica3664 Месяц назад
Buna rau romanei❤❤❤❤❤😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢
@VasileAvram-xe9ig
@VasileAvram-xe9ig 8 месяцев назад
Er. Tată nu e
@Antonia.-436
@Antonia.-436 5 месяцев назад
😮😮😮😮😮😮❤❤❤❤❤
@andrewspreston7594
@andrewspreston7594 Месяц назад
Prin Costești de Argeș se trece cu lemne se ia șpagă in certificatul de inmatriculare in plus se cicula cu viteză excesiva si multe altele deci nu peste tot este politie ce trebuie
@iuliancopiceac2002
@iuliancopiceac2002 7 месяцев назад
Au vazut și ei la posturile din străinătate si acum pun si ei in practica, așa episeoade se difuzează cu poliția germană, dar spre deosebire de ai noștrii, nemții își fac treaba🫡
@sonialupsa687
@sonialupsa687 7 месяцев назад
Eu vreau să devin politista
@VasileAvram-xe9ig
@VasileAvram-xe9ig 8 месяцев назад
Er nu e tatăl
@AdelinaJumolca
@AdelinaJumolca 24 дня назад
Poliția și eu merg mașină c cineva mașinaRARES
@Stefaniaa_00
@Stefaniaa_00 7 месяцев назад
E unisex 😂
@ionvlad5947
@ionvlad5947 6 месяцев назад
Eu am fost lovit pe trecerea de pietoni de o mașină nimic nu so rezolvat si am si tije in picioare
@user-yz5lo6fy6d
@user-yz5lo6fy6d 7 месяцев назад
😮😮😮😮
@dinuandrei6216
@dinuandrei6216 8 месяцев назад
Secția 9 în snagov 😂😂
@xazikors
@xazikors 8 месяцев назад
Unde putem găsii sezonul 1?
@AndreiAndrei-hu9ll
@AndreiAndrei-hu9ll 18 дней назад
Te duc la spital dacă te mănâncă ursul
@ElenaTrascu-ct7gm
@ElenaTrascu-ct7gm 6 месяцев назад
Acestea filmari e pt cine își doreste să aiba un caracter de om si cei 7 ani de acasă uneori in viata mai e si ce fapte facem altora, ce oferim aia primim .
@iulianvlad6947
@iulianvlad6947 8 месяцев назад
E actori 😅
@davidkd272k5
@davidkd272k5 4 месяца назад
Daca emisiunea asta e reală ,cum e un cameraman ,adică e cam ciudat ,oricum e tare rău emisiunea
@florintudorancea6991
@florintudorancea6991 5 месяцев назад
Și dacă le dădea un glonț în cap trebuie și cască anti glonț
@dire_balemoon
@dire_balemoon 6 месяцев назад
6:52 s a furat hoț pe hoț:)) also, foarte fain episodul, recent am inceput sa va urmaresc si este una dintre cele mai bune emisiuni tv!!
@user-ir6pd8le3r
@user-ir6pd8le3r 8 месяцев назад
Ba cum sa nu ști anul nașteri
@augupartyano
@augupartyano 8 месяцев назад
In realitate, in urma unei cazaturi sau a unei lovituri la cap sau coloana, pot aparea amnezii temporare.
@optimistulanlocreset9198
@optimistulanlocreset9198 4 месяца назад
Ei chiar sunt politisti a si zis cineva care a fost în spatele masini de politie la serial
@nicudamir199
@nicudamir199 8 дней назад
Bună dacă se fură animale domestice depe imaș noapte .
@pooky4565
@pooky4565 8 месяцев назад
Unde pot sa vad sezonul 1 va rog?
@danielmihaiburtan2724
@danielmihaiburtan2724 6 месяцев назад
Ma intereseaza si pe mine unde pot vedea sezonul 1??
@Nicolhere
@Nicolhere 5 месяцев назад
😡
@user-qs5ki2hb4o
@user-qs5ki2hb4o 4 месяца назад
Cristina ieșanu este cea mai tare
@IonTanase-bi2id
@IonTanase-bi2id 29 дней назад
Hv😮😮😮😮😮😮😮😮
@alexandrunichita
@alexandrunichita 7 месяцев назад
Din caz ca nu vati prins actori arata ce ar trebui sa faca politia in diferite actiuni si cazuri
@alexandramariascheau9510
@alexandramariascheau9510 7 месяцев назад
Sunt polițiști reali ... E un parteneriat între poliția română și AXN cu aceste episoade... Practic ne prezintă niște cazuri cu care ei se confruntă și în viața de zi cu zi. Nu sunt actori ...
@toxic-vd7cf
@toxic-vd7cf 7 месяцев назад
pe comisarul sef il cheama jenel?
@Georgi-09
@Georgi-09 7 месяцев назад
Si cum de fiecare data sunt aproape de acțiune?????
@nicholasgame1685
@nicholasgame1685 8 месяцев назад
intrebarea mea este infractori cum nu vad cameramanii
@user-zk6tf6le8y
@user-zk6tf6le8y 4 месяца назад
🫡🫡
@user-li7dk7dq4z
@user-li7dk7dq4z 7 месяцев назад
Pupila
@sebastiannodis2954
@sebastiannodis2954 4 месяца назад
În realitate nu este așa.te cheamă la secție.
Далее
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 6
44:37
Просмотров 456 тыс.
Lectii de Viata - SEZ. 3, EP. 67 - Intretinuta
40:01
50 YouTubers Fight For $1,000,000
41:27
Просмотров 121 млн
[RU] Winline EPIC Standoff 2 Major | LAN | Final Day
9:48:47
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 21
43:28
Просмотров 397 тыс.
Lectii de Viata - SEZ. 4, EP. 98 - Amintirea mamei
41:13
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 17
44:10
Просмотров 491 тыс.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 16
45:00
Просмотров 313 тыс.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 9
44:40
Просмотров 427 тыс.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 19
43:28
Просмотров 470 тыс.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 7
44:15
Просмотров 583 тыс.
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 18
43:12
Просмотров 521 тыс.
Утро в Нью Йорке
0:16
Просмотров 3,8 млн
Пожилая пара и квадроберы
0:43
У Котика Отняли Игрушку 🥺
0:15