Ciudat, si eu am fost unul dintre copiii care au ucis o vrabie cu o prastie in copilarie. Dupa ce a cazut dupa cablul de curent am fost socat, am luat-o in palme si am pus-o pe niste frunze de pelin care crestea in tufe in fata curtii bunicilor mei de la tara. Am plans mult atunci. Si acum imi pare rau pentru ea. Nu mai e nimeni acolo, casa e pustie si aproape toti batranii din zona au pierit...
Da, versurile magistralului Zaharia Stancu, caruia, din motive care ne scapa, sigur nu literare, i s-a limitat accesul la premiul Nobel pentru literatura. Si lui Nichita la fel. Recititi "Descult" al magistralului Zaharia Stancu!
eu ascult melodia asta de cand ma stiu, este o melodie de suflet pentru mine, si de fiecare data cand o ascult o lacrima mi se prelinge pe obraz...este pur si simplu superba...
@VARALBASTRA este un cantec al meu de suflet..il cantam si in liceu..si mai tarziu..si la 30 ani il cantam, il. cant si acum....reflecta cumva viata noastra tumultoasa din ultimii 30 ani...
Puțini români stiu că Zaharia Stânci a fost un mare poet Am avut onoarea ca în toamna lui 73 când am intrat în randul pionerilor ,sa fie alături de noi.Dar ce pricepea o fetiță de 7 ani?In anul următor s a prăpădit.
timpul e in permanenta schimbare, deaceea si omul trebuie permanent sa se schimbe, sa se dezvolte si unica primejdie pentru el e moartea, in rest tot ce ne sta in cale si noi primim ca primejdie sunt doar indreptatirile noatre!! frumoasa piesa!!!!
Extraordinar, cei doi băieți din CONSTANȚA. Suntem aceiași generație. Ei absolvenți la M. Eminescu. Eu la Bălcescu Păcat ca E. Baboi a plecat în Canada. M. Batzu nu a reușit sa găsească pe altcineva de valoarea lui E. Baboi.
Eu cand ascult aceasta melodie am pielea de gaina, ma ia cu frisoane.Intaia data ce-am ascultat-o, nu mi-a fosr rusine sa plang,...Ce sa-i faci !?, pilda. :P :D :x
Odata am ucis o vrabie Am tras cu prastia-n ea si-au lovit-o Pe urma o zi si-o noapte intreaga Am tot plans-o si am tot jelit-o Nu m-a batut mama, nu m-a certat In mana tineam o bucata de paine "Degeaba", mi-a spus, "degeaba mai plangi, Ce-ai omorat, omorat ramane. " Mai tarziu am crescut flacaiandru M-am indragostit nebuneste de-o fata Si nu stiu de ce intr-o zi a murit Si-n alta zi a fost ingropata De mult nu mai trag cu prastia-n vrabii De mult nu mai merg la nici o-ngropare Soarele apune dupa niste neguri Si rasare-n flacari din mare Uneori pe la ea mai trec si pun o floare Frumoasa ca un suflet calator Degeaba sunt pasari, zapada si soare Sincer si eu as vrea sa mor
Îmi amintesc de o întâmplare mai deosebită, din 2019. Eram în stația de autobuz. Veneam de la serviciu. Era sâmbătă sau duminică. Și am văzut pe șosea o pisică albă. Am chemat-o insistent, să nu fie călcată de vreo mașină. Nu cred că avea stăpân. Și mieuna insistent. Chiar dacă nu pot vorbi, animăluțele au felul lor de a-și arăta tristețea. Și vedeam o grămadă de oameni trecând. Niciunul nu s-a oprit să-i ofere puțină alinare unui suflet nevinovat cum era acea pisică. Așa că am rămas în stație minute bune. Am mângăiat pisica. Abia apoi am plecat, după ce m-am asigurat că pisica e în siguranță. Acel gest mi-a dat o stare de bine. Aici e esența càntecului interpretat mai sus, pe versurile lui Zaharia Stancu: Să nu rănim fizic pe nimeni, dar nici să rănim sentimentele cuiva.
Odata am ucis o vrabie. Am tras cu prastia in ea si-am lovit-o. Pe urma o zi si o noapte intreaga Am tot plans-o si am tot jelit-o. Nu m-a batut mama, nu m-a certat. In mana tineam o bucata de paine. Degeaba mi-a spus, degeaba mai plangi, Ce-ai omorat, omorat ramane. Mai tarziu am crescut flacaiandru, M-am indragostit nebuneste de-o fata. Nu stiu de ce, intr-o zi a murit Si-n alta zi a fost ingropata. De mult nu mai trag cu prastia-n vrabii, De mult nu mai merg la nici o-ngropare. Soarele apune dupa niste maguri Si rasare in flacari din mare.
