Тёмный

Politicul și mafia pădurilor. Cum blochează politicienii controalele Gărzii Forestiere 

Recorder
Подписаться 708 тыс.
Просмотров 608 тыс.
50% 1

Politicienii continuă să tragă sfori în domeniul silvic, iar una dintre instituțiile supuse acestor influențe este Garda Forestieră, adică principalul organ de control care ar trebui să descopere tăierile ilegale.
Garda Forestieră are nouă filiale, care acoperă întreg teritoriul României, iar inspectorii șefi care le conduc sunt personaje-cheie în lupta statului român cu hoții de lemn. Prin urmare, partidele au tot interesul să-i țină sub control politic, așa că încearcă să amâne organizarea concursurilor pentru ocuparea acestor poziții. Astfel, o parte dintre șefii de filială ai Gărzii Forestiere sunt numiți pe perioadă determinată, pentru a putea fi schimbați prin decizie politică dacă ajung cu controalele acolo unde nu trebuie. Rezultatul este că cei mai mulți preferă să nu deranjeze firmele de exploatare cu conexiuni politice.
Un caz atipic este cel al lui Amar Ienea, care în urmă cu doi ani a ajuns în poziția de inspector-șef al Gărzii Forestiere Timișoara, responsabilă cu controlarea pădurilor din trei județe. Sub conducerea noului șef, Garda Forestieră Timișoara a intensificat controalele, descoperind multiple nereguli și retrăgând atestatul de exploatare al mai multor firme. Inevitabil, acțiunile de control au ajuns să supere oameni cu influență în cele mai importante partide ale țării: PSD și PNL.
Recorder a urmărit activitatea inspectorului Ienea din ultimele luni, pentru a arăta ce se întâmplă atunci când un șef din Garda Forestieră refuză să se supună presiunilor politice.
--------------------------
Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
site: www.recorder.ro​​
pagina noastră de Facebook / ​​
contul de Instagram / recorder.ro
Ne puteți urmări și pe Telegram: t.me/redactia_recorder

Опубликовано:

 

29 мар 2022

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 2,8 тыс.   
@b.e.1601
@b.e.1601 2 года назад
Locuiesc undeva în N-E României, mai exact zona Moldovei. Chiar azi dimineață am ieșit la câmp să semănăm. Vizavi de ogorul nostru e o pădure destul de bătrână. 2 ore cât am stat numai drujbe și copaci căzând am auzit....tatăl meu cu o voce plină de tristețe îmi spuse că vechea vorbă "se fură ca în codru" nu e deloc falsă. Aici chiar se fură ca în codru...
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Cum a fost dat jos un inspector ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@popescucatalin-ioan3977
@popescucatalin-ioan3977 2 года назад
Flutur!
@alexm-ro
@alexm-ro 2 года назад
Pe la noi taie și plopii de pe marginea soselelor ca padurile le-au ras. Astia-s ca orcii aia din Mordor, le place sa vada un desert parjolit peste tot, copacii le provoaca mancarimi. Moldova va fi o mare exploatare agricola impartita intre trei, patru boieri in 100 de ani
@andreirau
@andreirau 2 года назад
Eu locuiesc în București. Pe vară mai e cum mai e. Dar pe toamnă spre iarnă în pădurea Băneasa, în sectorul 1, între DN, Pipera, Băneasa, unde sunt Academia de Poliție, STS, SIE parcă, se taie în draci. Ies pe toate părțile, unde sunt bariere cu cheie (!?) de altfel, tot felul de dube, dacii papuc, mici camionete cu lemn, zilnic, majoritatea fără numere de inmatriculare. Eu ce spun la Locala sau la politia de sectie dacă sun? Că cine și pe unde iese? Și ăia nu văd singuri, niciodată.
@rstn9999
@rstn9999 2 года назад
Admir si sustin recorder, dar simt cum fiecare video nou de la ei imi mai scoate din viata un prieten tanar, convins pe buna dreptate ca si domnul Ienea in finalul documentarului de faptul ca Romania merge intr-o directie gresita... Nu pot decat sa sper ca PNL si PSD vor disparea pana voi avea nepoti, desi imi este greu sa cred cu modul in care trateaza ei subiectul educatie. PNL+PSD = aceeasi mizerie!
@Gabriel-of-YouTube
@Gabriel-of-YouTube 2 года назад
Deci este clar că această "afacere" criminală este a politicienilor.
@carplavinia8595
@carplavinia8595 2 года назад
Cam toate afacerile sunt învârtite de politicieni.🙂
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la P C A ??? ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@iuliuslovin37
@iuliuslovin37 2 года назад
Gabriel da si ei dau vina pe Occident...si asa omul de rand crede ca e vina occidentului...dar defapt e de la noi, avem scursuri care trebuie sa dispara!
@pasteancalin7826
@pasteancalin7826 2 года назад
a catorva (chiar daca sunt multi) dintre politicieni. Mai sunt oameni in politica la fel ca si domnul Amar Ienea
@cooltrades7469
@cooltrades7469 2 года назад
@@pasteancalin7826 E inspector, nu politician......
@aurelpopescu1029
@aurelpopescu1029 2 года назад
Silă și greață! Acestea sunt sentimentele și senzațiile pe care le am când văd asemenea miniștri și parlamentari (foști sau actuali).
@sandupescardunarean
@sandupescardunarean 2 года назад
ADEVARA
@ionion3008
@ionion3008 2 года назад
Eu cred că dacă se fură din bogățiile țării noastre, fără OPRIRE, avem nevoie urgentă de doua trupe de soldați bine pregătiți Și bineînțeles susținuți de o forță oficială de stat, RĂSPÂNDIȚI în zonele unde se taie masiv, Și vară somație,tot ce este găsit, în flagrant,,, împușcați pe loc, Și 2-3, dintre capiii (miniștri) Și ei împușcați pe loc.,,,ca jertfă de ispășire a acestui fapt. Și vă spun că va intra groaza în ei . Neam de neamul lor nu va mai tăia un lemn.Dar 😟cum v.am spus este nevoie de un ȚEPEȘ. ca să se vadă vreo 10 sicrie,,cu unii din mortăciunile astea. Deci împușcați Și vreo 2 miniștri. Ce spune.ti.😉😉😉😉
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 11 месяцев назад
Trebuie schimbat tot acesta e stătu eșuat numit partide asta seamănă cu politicieni PNL
@Anselmo-Carvalho
@Anselmo-Carvalho 2 года назад
Felicitări Amar Ienea pentru onestitate și efort în protejarea pădurilor noastre! România are nevoie de atât de mulți oameni cinstiți care au în suflet viitorul națiunii noastre! Împreună am putea avea șansa de a scăpa de politicienii corupți care ne distrug țara pentru câștig personal.
@PaulSebastianM
@PaulSebastianM 2 года назад
Mă bucur că nu lăsați acest subiect să fie uitat și că ați continuat să faceți investigații și să arătați lumii ce nelegiuiri se fac zilnic în țara asta, chiar de către mai marii statului. Cel mai important lucru este ca aceste neleguiri să fie descoperite, ca acești oameni să fie văzuți, ca faptele lor să fie cunoscute, pentru că asta e cea mai mare grijă a lor, să nu fie văzuți, ca să poată acționa din umbră, ca lupul să poată să își poarte blana de oaie și nimeni să nu-l recunoască.
@claudiaionescu1661
@claudiaionescu1661 2 года назад
@TechnicPark- Store NU,, SE MIȘCĂ "NIMIC. 🤔 SUNT,, OAMENI MARI" ALEȘI DE POPOR PENTRU.....👀
@roverwaters3875
@roverwaters3875 2 года назад
ne lipseste un reportaj bine regizat cu "eroii" din spitalele romanesti 🤡🤡
@johnbarleycorndoe
@johnbarleycorndoe 2 года назад
măcar de ar fi mai marii, dar sunt mai căcații cu ochi la costum
@nelugrosu5357
@nelugrosu5357 2 года назад
Tara musteste de coruptie…..a plecat Ponta..a ramas Simonis…….ghinion
@atva641
@atva641 2 года назад
Becali Bercea Tiriac Dragnea Basescu BISERICA PREOTI Bica Kioves Udrea Vintu Toti parlamentari si mari afaceristi si toti shmecheri si inca ce mai platesc taxe si impozite cred ca au achiat toti pe ultimi 32 de ani 10 centi euro (5 bani) impreuna adica 0,000000001 centi euro de fiecare. Parca la averea lor trebuiau fiecare sa plateasca minim 30 milioane euro pe an adica 32ani x30 milioane euro=960 milioane euro deci circa 1 Miliar e de euro fiecare si sunt 800.000 de milioanri dinastea in euro ce ne da 800.000 Miliarde de euro in 32 de ani si 30.000 Miliarde euro pe an . UNDE SUNT BANII? ALO ANAF,DNA,BNR,FISCU,CIOLANIS,POLITIA,JUSTITIA,PARCHETUL,BISERICA,ONGEURILE,PARTIDELE UNDE SUNT BANII DE TAXE SI IMPOZITE DE LA PRIVILEGIATI ASTEA SUPER SPECIALI CU PENSI SPECIALE SI SALARI SPECIQALE? TREBUIE SA FIM SI NOI SUVERAN SI SA NU MAI PLATIM TAXE SI IMPOZITE 99% DIN BANII DE TAXE SI IMPOZITE SE DUC PE HOTI , NU AVEM DRUMURI,SCOLI,SPITALE, BANII SE SIFONEAZA , SUNT 3 MILIOANE DE ANGAJATI LA STAT ADMINISTRATIE LOCALA SI CENTRALA SI ALESI PUBLICI SI 3 MILIOANE DE ALTI ANGAJATI LA STAT PRIN FIRMELE CAPUSE CARE DESERVESC INSTITUTI DE SATAT, DECI PRACTIC 6 MILIOANE DE PUTORI MUNCESC LA STAT DAR IN REALIATE PLIMBA BASINILE PE LA BIROURI SI ISI FAC UNGHILE DACA NU DOAR SUNT BETI SAU AU UITAT SA MAI VINA LA MUNCA CHIULANGITA CRONICA IN MASA CONTAGIOASA APAR ODATA LA 3 ZILE SI SE SEMNAZA DE INTRARE SI IESIRE ORI II GASEST ACASA ORI LA SHOPING, LA PENSAT DEPILAT GASESTI POLITISITI SI POLITISTE IN TIMPUL SERVICIULUI NU ESTE GLUMA ESTE REAL NUMAI FETITE IN MAI. TOTI ANGAJATI LA STAT SUNT NEAMURI SCHEMA DEOBICEI ESTE AJUNGE UNUL DIRECTOR PRIMAR SI ISI BAGA TOATE NEAMURILE AMANTELE SI COPII BASTARZI ASA FUNCTIONAZA TOATE INSTITUTILE DE STAT SI FIRMELE CAPUSE SUNT UN FEL DE MAFIE LA FAMILIA SI BORFDEL CA JUMA APRAOPE TOATE SUNT AMANTELE SEFULUI. ADICA EI AU LEGALIZAD PROSTITUTIA SI BORDELUL INSTITUTIONALIAZAT LA STAT. SE PREDAU FUNCTI BIROURI DIN TATA IN FIU CA SI LA PIEDONE DACA 6 MILIOANE MUNCESC LA STAT 2 MILIOANE MUNCESC LA PRIVAT ACESTI 2 MILIOANE SUNT COCOSATI DE PATRONI SI DE STAT SA PLATEASCA SALARILE LA PUTORILE DE LA STAT CEI 6 MILIOANE SI VOI NUMITI ASTA LIBERTATE ESTE SCLAVIE TERORISM GUVERNAMENTAL STATATL CALOMNIE LA ADRESA ECONOMEI DE PIATA UNDE MEDIU PRIVAT TBUIE SA AIBE 90% DE ANGAJATI NU STATUL IN ROMNIA NU EXISTA DEMOCRATIE ESTE UN COMUNISM MASCAT SI DICTATURA. BAIPASUL PRIN CARE INIMA NUMITA ROMANIA NU FACE IM ESTE BANII ADUSI DE ROMANI DIN STRAIANATATE MUNCA SI FURTURI SI FONDURI IMPRUMUTURI EXTERNE. SE MINTE ECONOMIC DAR SI CA INFRASTRCTURA ROMANIA ESTE TERMINATA SOMAJUL EREA CEL MAI MIC INFLATIA LA FEL DE CE CA 70% DIN ROMANI AJUNSESE SA MUNCEASCA AFRA DACA II EXPULZAI IN 24H DAR SI IN 3 ANI rOMANIA NU PUTEA SA ASIGURE 8 MILIOANE DE NOI LOCURI DE MUNCA MAXIM 800 PUEA SI POATE SI MAXIM 80.000 IN TIMP CAT PRIVIND CONDITILE DE MUNCA SI MUNCA LA NEGRU SALARIZARE VA IESI RAZBOI CIVIL CUM II DAI UNUIA INVATAT PE 3000 EURO SALARIU 200 EURO ? IAR BANII POMPATI IN TARA DE DIASPORA DIN MUNCA SI FURTURI DAR SI IMPRUMUTURI EXTERNE SI FONDURI EUROPENE A CONTRIBUIT CU PESTE 70% LA ECONOMIE SI LA INFLATIE SI VAI CE NE MANDRIM SHMECHERI PE DATORI SI PE FARTI DE LA DISTANTA CE NE SPONSORIZEAZ CEA MAI MARE MINCIUNA SOMAJUL REAL IN ROMANIA ESTE 71% ADICA CEI PLECATI AFARA 70% PLUS 1% SOMERI DIN TARA SI INFLATIA NU ESTE CUM MINTEAU 0,6% CI 80% DACA TAIEM IMPRUMUTURILE SI FONDURIEL EUROPENE SI CE BANI TRIMITE DIASPORA IN TARA DOAR HAITI NE MAI DEPASESTE DAR TREBUIE SA FIM FERICITI II VOM DEPASI PE HAITIENI NOI VOM FI PRIMI IN LUME LA SOMAJ SI INFLATIE DATORI EXTERNE SI LIPSA INFRASTRUCTURA REFORMA SI REDUCERE CHELTUIELI BUGETARE SI PERSONAL. DOAMNE AJUTA SA VINA POMOHACIU SI DANIEL SECURISTU RASPOPIT SA DEA CU MIR EXISTAB TOATE ATRIBUTELE INCEPERI UNUI RAZBOI CIVIL SI VA INCEPE REPEDE IN MAXIM 3 ANI CU EXPULZAREA ROMANILOR SI TAIEREA FONDURILOR EUROPENE SI A IMPRUMUTURILOR SE NUMESTE ZIUA SCADENTEI PANA ACUM ROMANIA ACHITA IMPRUMUT CU UN ALT IMPRUMUT LA O ALTA TARA BANCA SAU CHIAR LA ACEEASI DAR CU CLAUZE MAIDURE SI DOBANZI MAI MARI. ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-JXSHbsRLfKE.html
@luciant3526
@luciant3526 2 года назад
Acest domn Ienea, trebuie promovat la maximum in toate sensurile; Și in sensul in care trebuie sa se bucure de expunere maxima, parând a fi un om integru, care încearcă sa-și facă treaba corect; Ar trebui ca toți sa-l promovam, sa fie mereu in lumina publica,astfel încât nimeni sa nu-l atingă nici cu-n deget.
@celestindimitriu3675
@celestindimitriu3675 2 года назад
Pai dati share pe facebook, la documentarul asta. Cel putin este un start
@eosforfly
@eosforfly 2 года назад
DEGEABA, ROMANII SUNT ORBI, NU V ATI SATURAT MA DE PSD SI PNL? NU VA ESTE RUSINE???? vreti o schimbare tot cu ei?
@markvivianfoe
@markvivianfoe 2 года назад
@@celestindimitriu3675 de o viata e plină România de “starturi”
@racer06
@racer06 2 года назад
La fel ca Berceanu de la mediu, a fost promovat in "sensurile corecte", dar pentru sistem.
@cocoroco5024
@cocoroco5024 2 года назад
A fost schimbat!
@constantinLu_
@constantinLu_ 7 дней назад
Domnule Amar, de ar fi mai multi oameni ca dumneavoastra. Usor, usor am mai scapa de leprele din politica romaneasca. Felicitari pentru curajul si taria de a va face munca asa cum trebuie.❤
@claudiujicmon2576
@claudiujicmon2576 2 года назад
De oameni de calitate ca si domnul Amar Ienea avem nevoie in societate, tot respectul pentru constiinta curata cu care isi profeseaza meseria👏 Oameni ca si dansul ar merita rasplatiti cu salarii si pensii speciale
@daniekl1
@daniekl1 2 года назад
Cand vad ca Recorder scoate un nou material, ma simt ca si cum ar aparea un nou episod din Game of Thrones. Diferenta este ca aceste materiale reprezinta realitatea in care traim. Respect Recorder!
@cannonobc
@cannonobc 2 года назад
E păcat , trăim serialul “Statul Eșuat si Corupt”
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Cum a fost dat jos un inspector ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@ytmish
@ytmish 2 года назад
as prefera un serial educativ cu importanta votului pentru un grup de oameni care (cica) vor democratie as prefera sa venim la vot, in loc sa ne vaicarim ca ce prost merge
@rstn9999
@rstn9999 2 года назад
Admir si sustin recorder, dar simt cum fiecare video nou de la ei imi mai scoate din viata un prieten tanar, convins pe buna dreptate ca si domnul Ienea in finalul documentarului de faptul ca Romania merge intr-o directie gresita... Nu pot decat sa sper ca PNL si PSD vor disparea pana voi avea nepoti, desi imi este greu sa cred cu modul in care trateaza ei subiectul educatie. PNL+PSD = aceeasi mizerie!
@trompetatrompel9558
@trompetatrompel9558 2 года назад
Pacat ca tot nu facem nimic noi ca cetateni......tot prosti suntem si asta se vede la alegeri....exemplu USR
@OpTicaL9578
@OpTicaL9578 2 года назад
Nici salariul nu îl aștepți,cum aștepți reportajele astea.
@Khanu101
@Khanu101 2 года назад
Parcă adevărul e mai tentant că și salariul dar sincer zici ca Romania e un tutorial cum sa distrugi o țară pas cu pas
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
@@Khanu101 Audiat la P C A ??? ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@georgesecareanu4962
@georgesecareanu4962 2 года назад
Foarte bine ne fac! Lasa ca noi i-am votat! FELICITARI MAFIEI!
@cristiannegritas3454
@cristiannegritas3454 2 года назад
Dumnezeu să pedepsească, acești oameni, să nu se bucure de nimic ce au furat.
@_al_c2638
@_al_c2638 2 года назад
Respect domnule Ienea. Fiti convins ca sunteti o mandrie pentru romanii adevarati.
@cosminmoga837
@cosminmoga837 2 года назад
Oamenii ca si Amar trebuie promovati ! Oamenii care au coloana sunt o comoara rara, bravo Recorder pentru emisiune!
@celestindimitriu3675
@celestindimitriu3675 2 года назад
Pai dati share pe social-media, la documentarul asta. Cel putin este un start
@ytmish
@ytmish 2 года назад
mai bine ar face serial despre importanta votului, pt ca daca romanii se pisa pe el de vot, asa dau puterea politica haitelor astora. Haita asta de comunisti mereu va avea interes sa scada numarul votantilor, usor de controlat dupa aceea, de aici si propaganda asta agresiva anti vot vizibila cat china. Vino la vot, trage alti 100 dupa tine, asa creste si Amar si toti cei ca el.
@ianismariavlogs1715
@ianismariavlogs1715 2 года назад
@@ytmish Asa....si pe cine votezi?Ai fost atent la ce se spune in reportaj?Ra..tu' de Tabugan a fost in 5 partide in 12 ani!Asa ca mai canta la alta masa cu mersul la vot.
@ytmish
@ytmish 2 года назад
@@ianismariavlogs1715 Inca sunt membru USRPLUS, deocamdata mai stau pana la congresul din octombrie, sa vad daca se schimba regulile interne, sa fie un partid sanatos, sau, plec. celelalte optiuni pt mine sunt FD al lui Orban (cu toate ca nu am incredere in el, dar am ceva incredere in Violeta Alexandru) Si partidul diaspora unita, PDU. Poate un partid verde facut de oameni ca Amar. Eventual o alternativa sanatoasa la USRPLUS, cu oamenii buni care s-au perindat prin partid si au fost anihilati metodic de team barna. Si, daca chiar nu o sa am cu cine vota, gasesc eu un independent ceva, de votat tot votez, indiferent. Repet, trebuie sa votam, si nu sa fim obsedati de un partid sau altul. Eu poate am votat USRPLUS, dar daca ceva se prezinta mai bun in 2024, merg cu ei. Ce este mai bun dpdvul persoanei care voteaza, aia conteaza, indiferent de rezultate.
@romicamamica7943
@romicamamica7943 2 года назад
@@ianismariavlogs1715 Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqsv.html
@mariusoutdoor
@mariusoutdoor 2 года назад
Dumnezeule mare chiar nu putem face nimic pentru a stopa acest fenomen în România??? Multă sănătate domnului Ienea și felicitări echipa recorder, Doamne ajută și haideți sa ne trezim și sa ne eliberăm de aceste căpușe politice 🤷🤦‍♂️🙏
@photozenro
@photozenro 2 года назад
Eu cand vad ca postati cate un reportaj, ma intristez, pentru ca imi dau seama ca mai adaugam/scoatem la iveala inca o problema a tarii. Felicitari pentru tot ce faceti!
@LavYammy
@LavYammy 2 года назад
Recorder tu ai puterea de a ajuta si sustine acest om cinstit si bun. Nu lasati lucrurile asa va rog, domnul Ienea merita sa ajunga din nou la Garda de Mediu si sa aiba grija de padurile Romaniei. Continuati sapaturile 🙏 Atat spun...omul bun si cinstit se cunoaste dupa ochi...atat...
@radutradu2544
@radutradu2544 2 года назад
In 2010-2011 , am lucrat la defrisarii de Padure in Muntii Rodnei . Parca so acum il aud pe domnul Padurar cand a spus " nu acoperitii toate cioatele , ca este prea batator la ochii , lasati sa mai luam si cate o amendaa . " Imi pare rau , pentru ca eram foarte tanar si nustiam exact ce se petrecea acolo
@funkXCIV
@funkXCIV 2 года назад
Poti da mai multe detalii? Cat era amenda? Cati copaci se taiau? Unde erau dusi?
@radutradu2544
@radutradu2544 2 года назад
@@funkXCIV nustiu exact cat era amenda , dar ma gandesc ca era destul de mare. In Perioada aia firma care exploata in paduriile din Muntii Rodnei se numeste ( Frasinul )
@floriniacob5639
@floriniacob5639 Год назад
Bravo recorder doar respect Pt ceea ce faci sa vadă lumea cine sunt acești șobolani care ne taie pădurile la pușcărie cu ei cu toti
@gabidavid7014
@gabidavid7014 2 года назад
Incredibil dl, cum oamenii care își fc treaba în țara asta sunt dați afară și hienele rămân încontinuare în funcție. Pur și simplu incredibil 🤦‍♂️😢
@sandupescardunarean
@sandupescardunarean 2 года назад
ADEVARAT
@sorinadrian6268
@sorinadrian6268 2 года назад
Nimic nu-mi creste tensiunea asa cum o fac aceste lichele care ne conduc și care nu se satură niciodată. Mulțumim recorder!
@juanjose9490
@juanjose9490 2 года назад
Aceste lichele ne conduc de la așa-zisa "Revoluție"
@chrepechrep1534
@chrepechrep1534 2 года назад
Ar fii fain daca ar lua recorder si un rol de educare cu un video sau doua explicand ce am putea face noi ca cetățenii in legătură cu lucrurile care le descopera ei. Simt ca ma uit la chestiile astea doar ca sa ma deprim nu ca sii cand stiind care e problema pot sa o si repar
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA Constanta ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@alexteofil9199
@alexteofil9199 2 года назад
Mergi la vot si alege oamenii care apara pădurea, ca astia nu sunt alesi de pomi, sunt alesi de oameni. 🙂
@phteven9610
@phteven9610 2 года назад
@@alexteofil9199 Si daca toate posibilele alegeri de vot sunt oameni cu interese persoanel, implicati in coruptia forestiera? Pe cine votezi ?
@adrianionut7680
@adrianionut7680 2 года назад
@@alexteofil9199 Momentan nu exista nici un partid in Romania care sa merite votul nostru. Sunt aceeasi oameni care provin din acelasi sistem. Prima data schimbi sistemul, apoi oamenii.
@mortumatiidekkt
@mortumatiidekkt 2 года назад
@@phteven9610 Raul cel mai mic, ca aud asta de cand sunt copil. Ar trebui sa candidam, dar o facem doar sa furam o pozitie e la ei si sa incercam sa nu ne lovim prea tare de zidul existent. Ii omoram? ne cearta lumea ca e inuman. II batem? nu mai avem tupeu nici sa zicem ce trbeuie prostului, dar sa-i dam o palma celui care merita. asa ca ne lamentam si comentam pe RU-vid. Avem doar intrebari, si ne e greu sa incercam sa gasim un dram de raspuns.
@mirunad47
@mirunad47 Месяц назад
Felicitari Recorder !!!si va multumim pt munca si efortul depus,pt faptul ca v ati pus in pericol vietile ..si pt multe alte,va multumim! E trist ca o Romanie intreaga sta si priveste nu face nimic,nimic ..nici pt ei insisi,nici pt cei care au avut curajul si puterea sa vorbeasca ..bravo lor!ei sunt vrednici de cinste,Dumnezeu sa i rasplateasca!
@user-yu1sh8pm5l
@user-yu1sh8pm5l Месяц назад
Cinste și respect fostului șef. Sper sa candidezi. Țara are nevoie de oameni ca voi
@ioana_raducea-marin
@ioana_raducea-marin 2 года назад
Respect domnului Ienea! Integritate pana la capat. Sper la un viitor mai bun pentru astfel de exemple nationale
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Cum a fost dat jos un inspector ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@popescucatalin-ioan3977
@popescucatalin-ioan3977 2 года назад
Finalul este trist, nu mă așteptam la asemenea decizie! Respectele mele Recorder, îmi pare rău pentru acel inspector! 😭😭😭😭
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA Constanta ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@csaby1923
@csaby1923 2 года назад
Eu chiar ma asteptam ! Doar nu crezi ca il lasa la conducere sa tot puna bete in roate si sa nu poata Topogan ala sau cum mmm il cheama sa-si ia cei 3 euro pe m cub
@KaneStock
@KaneStock 2 года назад
Bravo echipei Recorder ! Multumim pentru munca depusa si totodata pentru onestitate!
@ionelmanole1599
@ionelmanole1599 9 дней назад
Amar ienea....bvoo bvoo bvoo... felicitări...sunteți o persoană care motivează ...un exemplu de urmat..bvo de 1000 de ori
@dinufishingtravel
@dinufishingtravel 2 года назад
Toata stima si respectul pentru acest OM: Amar Ienea!!! Face parte din grupul de oameni care ar scoate Romania din mocirla! Multe multumiri si pentru acest reportaj de exceptie 👍
@nicolaebanel5030
@nicolaebanel5030 2 года назад
Cum a fost schimbat inspectorul sef de la ipj ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@TarabostesDetecting
@TarabostesDetecting 2 года назад
Felicitari Alex pentru inca un material foarte bine documentat. Iti sugerez sa "sapi" mai departe in directia Simonis si ai sa fi surprins ce nenorociri fac baietii lui prin Timis. Fratele lui, Bojin, Milutinovici...o intreaga mafie la nivel local.
@blr9051
@blr9051 2 года назад
Da, mare mafie e pe zona asta. Susținută de politicieni bineînțeles. Simonis e unul din ei. Si mulți altii. Niste hoti.
@FanoiuDeLaMedgidia
@FanoiuDeLaMedgidia 2 года назад
Bai ALEX , nu te supara...lumineaza-ne si pe noi te rog respectuos....ce se intampla prietene dupa multele si bunele voastre reportaje si anchete ? Dorm institutiile in drept si stau cu mainile in san ? Ca nu inteleg...nimeni nu raspunde , nimeni nu se autosesizeaza si nimeni nu se duce la puscarie ? Este de-a dreptul incredibil si revoltator....Murim in noi . N-am cuvinte sa-ti multumesc tie si echipei tale , voastre...pt ceea ce sunteti , pt ceea ce faceti si pt grozava si dura munca-batalie pe care o faceti si duceti. Dumnezeu sa va binecuvanteze !
@jazzovy
@jazzovy 2 года назад
Politicienii nostri sunt ca în poezia aia cu Zdreanță. Cu dovada în față îți spune cu seninatate că nu există așa ceva. Sistemul invinge în cel puțin 90% din cazuri. Până când nu o să avem o justiție, DNA, gardă mediu si forestieră, poliție, independente politic nu se va schimba nimic. Deocamdată suntem bucuroși că cei ca voi, jurnaliștii de investigație, mai existați și ne arătați fața adevărată a celor care ar trebui să ne reprezinte și care acum sunt lupii paznici la stână. Singura soluție pe care eu unul o văd e sa ieșim cu toții în stradă încercând să schimbăm sistemul, dar asta nu cred că se va întâmpla. Bravo pentru reportaj!
@cristinalibrizzicristinali5188
@cristinalibrizzicristinali5188 2 года назад
RESPECT. DOMNULE. INSPECTOR. DE. LA. GARDA. FORESTIERA👍👍👏👏👏👍
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@mereutaionica1275
@mereutaionica1275 2 года назад
Corect. Nu o să se întâmple nimic.Toata lumea știe cum merge treaba, dar nimeni nu ia o măsură concretă. Uitasem ,lemnul pentru populație este foarte scump și din ce in ce mai greu de găsit. Mulțumesc recorder pentru munca depusă.👏👏👏
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la P C A ??? ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@alice.6732
@alice.6732 2 года назад
O sa ia masuri EUROPA. Nu va faceti griji.....daca NOI nu suntem capabili. O sa fim si sancționați pt distrugerea pădurilor pt ca am atentat la clima si sănătatea populației. O sa vezi cum le iese pe ochi tot ce au furat. Toti o sa faca pușcărie. Unul cate unul o sa cada. O sa vezi.
@cristidospy1529
@cristidospy1529 2 года назад
Faceți o treabă extraordinară, vă mulțumim pentru tot efortul depus , și spor în continuare la demascarea acestor hoți.
@weropyume29
@weropyume29 Месяц назад
stii ce ma doare ca oameni care vor bine sunt umiliti si scosi din societate, mie mila de acest om
@laurok123
@laurok123 2 года назад
Aceste clipuri ar trebui împrumutate de televiziuni și arătate in prime time catre toată țara, dar știm cum funcționează asa zisele televiziuni independente
@stcriss6458
@stcriss6458 2 года назад
Sper sa fie repus pe functie domnul inspector sef si sa revina in forta mai aprig ca niciodata 💪🏻 Institutiile parazitate de stat sa isi faca treaba cu demnitate 👎
@bordasdan954
@bordasdan954 2 года назад
Eu l-as pune in locul ministrului.
@dinescupaul914
@dinescupaul914 Год назад
Bravo recorder! unde-i unul nu-i putere, unde-s multi puterea creste! Daca stam si ne uitam pe youtube si nu facem nimic, asa v-a ramane! Se fura ca-n codru, legea codrului! Dar Romanii trebuie sa fie uniti!
@BociortAdrianIoan
@BociortAdrianIoan 2 года назад
psd pnl bor, cancerurile tarii! securocomunistii, de care nu am scapat.
@Paul15vts
@Paul15vts 2 года назад
Nu am cuvinte , nu stiu ce sa comentez , felicitari Recorder
@alexnastase217
@alexnastase217 2 года назад
Mare rusine pentru statul roman. Dupa fiecare reportaj raman cu un gust amar. Talhari si mincinosi fara scrupule! Odata intrat in hora, e greu de iesit. Mai ales dupa 62 de ani👍
@romicamamica7943
@romicamamica7943 2 года назад
Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqsv.html
@petrebucur8727
@petrebucur8727 2 года назад
Ăștia nu au rușine. Sint ei cu ai lor și se pun în posturi bune între ei. Na că iar ma întreb cit o costa o pușcă cu lunetă
@cv5823
@cv5823 2 года назад
De cand ma stiu politicu din Caras a fost un cuib de viespi, cu Frunzaverde pe post de Corleone. Din pacate partidele inca mustesc de scursuri traseiste ca Tabugan si Simonea care se pricep doar la furaciuni si minciuni. Iar ghertoiu udemerist Barna se pare ca este doar o piesa din sistem, urmeaza mai departe ordinele si atat. Respect dl Amar Ienea 💪✌️
@catalinandrei6114
@catalinandrei6114 2 года назад
În fiecare zi a vieții mele mă felicit că am plecat din România acum zece ani, asta nu înseamnă că realitatea de acolo nu ustură, nu doare, nu mușcă din mine absolut sfâșietor...
@valentinavoinea5561
@valentinavoinea5561 2 года назад
Felicitări pentru ce faceți! Dezamăgitor ca suntem conduși de acești oameni de nimic...
@georgect93
@georgect93 2 года назад
Un hot comunist cu apucaturi specifice, acest Tabugan! Excelent, domnilor de la Recorder, si multumesc pentru inca un material de informare (si nervi)!
@KB9eve
@KB9eve 2 года назад
Bravo Alex. Inca un om pe care " ai reusit sa il lasi fara loc de munca", inca o data ai aratat cat de corupt e sistemul si inca o data, in ciuda eforturilor voastre, nu se intampla nimic din pacate..
@oldlander327
@oldlander327 2 года назад
Vesnica problema a talharilor cu guler , dar de fiecare data ,ne indignam,injuram, suntem "ravasiti "de patriotism si ....nimic,a doua zi coplesiti de griji si facturi umflate am uitat . De treizeci de ani !
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@anonymusanonymu4588
@anonymusanonymu4588 2 года назад
Bravo baieti, pe ei si mama lor.
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la P C A ??? ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@ytmish
@ytmish 2 года назад
decat vaicareala din toate videourile astea de ani intregi (nu doar la Recorder) mai bine ar face un serial saptamanal cu cat de important este votul pentru democratie, daca si se vrea asa ceva
@anonymusanonymu4588
@anonymusanonymu4588 2 года назад
@@ytmish problema este ca toti sunt din mafia lemnului. Fiecare partid fura lemne. Democratia si votul sunt bune cand ai pe cine alege. Trebuie facut un maidan aici si dat jos tot parlamentul, resetat tot si pusi oameni curati. Trebuie facut si o resetare a tot ce inseamna institutii publice. Mergi la vot ca sa votez acelas rahat dar de alta culoare. Eu de cand am buletin am fost la toate alegerile si iti zic doar atat, imi pare rau ca nu am mers sa fac un gratar si sa beau o bere la munte. Am stat in diaspora 7 ore ca sa votez niste plue cu ochi care au facut pe dreq sa-i ia. Eu nu mai pierd vremea sa merg sa votez aceasi oameni aceasi mizerie. Pana cand nu o sa se hotarasca cei din tara sa demita tot Parlamentul eu imi vad de treaba mea in strainatate ca ii bine. Oricum Statul Roman la cei din strainatate le da doar muhe, multa muhe.
@ytmish
@ytmish 2 года назад
@@anonymusanonymu4588 te inteleg perfect, dar, totusi, tin sa iti arat unde consider eu ca gresesti major in ce priveste votul (sper sa nu mi-o iei in nume de rau or something). Votul nu tre dat unui individ, sau unui partid. Votul trebuie dat Romaniei democratice, pentru ca altfel castiga aia comunista (dupa cum se vede). Si eu mi-am luat teapa cu Iohannis, dar am stiut ca votez intai ca sa votez, dau votul Romaniei democratice. Apoi, tre sa intelegi ca rolul nostru nu este sa stabilim noi personal liderii, si ei au libertatea reala sa devina corupti. Apoi, iar, tre sa intelegi ca comunistul uraste votul in sine, se sperie CEL MAI MULT de vot, pentru ca asta este singura metoda reala prin care el isi pierde puterea politica. Inteleg ca esti nervos, dar daca mai ai vreo legatura cu Romania (si nu trebuie sa mai ai, daca traiesti in afara, sau daca nu mai simti ceva) atunci dpdvul meu nu ai de ales, trebuie sa votezi. Se clatesc apele in timp, nimic nu se spala instant asa cum am dori toti, trebuie mai multe cicluri electorale. Esential este sa fie tinuti in sah de populatie, pentru ca toti hotii astia stiu ca daca populatia ii vrea afara, afara ajung. Si cand voteaza 60, 70, 80%, atunci nu isi mai permit sa faca toata kkturile de acum, cand voteaza doar USListii aia fara creier. Esential pt comunisti este, repet, sa micsoreze continuu numarul de votanti => mai usor pentru ei sa controleze. Iar nevotand, faci exact ce vor astia. Tre sa votam, tre sa votezi in sensul pur al ideii de vot, adica sa votezi cu CE AI MAI BUN ACUM!, nu cu greuceanu sau fat frumos, care apoi poate sa te dezamageasca
@anonymusanonymu4588
@anonymusanonymu4588 2 года назад
@@ytmish Tot timpul am votat raul cel mai mic pentru ca in Romania exita doar putregai. Voi nu va dati seama da timp nu mai exista. In 40 de ani devenim stepa daca nu oprim defrisarile. Ce sa fac eu cu o stepa cand acum am o tara frumoasa?
@vlad612
@vlad612 2 года назад
Stiam ca ma voi enerva din-nainte sa incep sa ma uit. Sunt probleme care poate palesc in umbra conflictului de langa noi, dar sunt ale noastre, ne dor si ne vor afecta atat pe noi, cat si pe copiii nostri.
@codreanartur5408
@codreanartur5408 2 года назад
Bravo Recorder. Totusi..trist că stăm ca blegii și înghițim asta. Rușine pentru toți găinarii, care ne vând viitorul copiilor.
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA Constanta ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@dino7340
@dino7340 2 года назад
Romanilor, oricate video uri ne ar face cei de la Recorder atata timp cat NOI nu cerem adoptarea unor legi mai dure pentru taierea lemnelor in parlament lucrurile nu se vor schimba. Data viitoarr cand iesim in strada, in loc de subiectele noastre obisnuite pentru care protestam am putea sa iesim pentru paduri, eu zic ca O2 acela respirat in fiecare secunda merita!
@g.n6434
@g.n6434 2 года назад
Cum a dat jos un inspector sef ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@pauliulian5126
@pauliulian5126 2 года назад
Ce sa faci cu legi dure când nu le aplica nimeni? Ți se pare că îi afectează cu ceva pe ei acum legile?
@tudorcristea8553
@tudorcristea8553 2 года назад
Legi sunt cacalau , problema este ca sunt aplicate doar prostilor
@lucluciano869
@lucluciano869 2 года назад
Ar trebui sa iesim in strada si sa ii luam la bataie pe toti dar noi suntem buni doar sa comentam online 😩😩😩
@dariusandrica5188
@dariusandrica5188 2 года назад
Respect Ienea, sunteți un om puternic💙 Felicitări Recorder
@IulianAndrei
@IulianAndrei 2 года назад
Ieșim toti la protest in seara asta!
@AlexxJan94
@AlexxJan94 2 года назад
Respect maxim dle Alex Nedea pentru tot ceea ce faci...!!!
@AlexBrasovVideo
@AlexBrasovVideo 2 года назад
Felicitari Recorder pentru acest material. Sper sa deveniti acei “influenceri” de care Romania are nevoie pentru a schimba aceste lepre de oameni. Asta e mai mare decat minstrul Padurilor, mergeti si mai sus sau chiar in afara hotarelor.
@alinazarzu2583
@alinazarzu2583 2 года назад
Multumim Recorder - ca de obicei, un reportaj excelent. Cred ca ar fi bine ca noi, toti cei care ne umplem de indignare cand vedem realitatea mafiota din tara asta, sa ne organizam intr-o comunitate online si sa facem si trimitem petitii / adrese pe la toate institutiile din tara asta care ar fi trebuit sa ne protejeze si nu au facut-o: DNA (sa ne spuna care e stadiul investigatiilor pornite in urma sesizarilor de dare de mita si de ce nu sunt trimise inca in judecata), ministerul mediului (sa ne explice exact ce nereguli au fost semnalate la TM care justifica schimbarea inspectorului sef, fie ea si temporara, in conditiile in care cu siguranta statisticile arata un nivel crescut al activitatii si performantei institutiei sub aceasta conducere, sa ne spuna care este planul concret de control si sa ne spuna si concluziile acestui control), avocatul poporului si orice alta institutie vi se mai pare relevanta. Si asta ar fi bine sa facem dupa fiecare astfel de material Recorder - cu cateva zeci de mii / sute de mii de semnaturi (online, ca altfel nu e fezabil) pe astfel de petitii inainte de a fi transmise institutiilor publice relevante, cu siguranta nu vor mai putea fi ignorate. Ar fi minunat daca ne-ar putea ajuta Recorder cu o platforma online pentru astfel de petitii, organizate pe subiecte - eu una as fi dispusa sa contribui si financiar la sustinerea acestei munci suplimentare si as semna fara nicio retinere orice astfel de petitie / cerere. Poate ca nu vi se pare mare lucru nici genul asta de presiune, dar eu zic ca orice e mai bine decat nimic...
@g.n6434
@g.n6434 2 года назад
Cum a fost dat jos un inspector sef ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@croitorustefan5264
@croitorustefan5264 2 года назад
Declic e o comunitate care se ocupa cu tot felul de petiții. Recomand sa arunci un ochi pe la ei
@andrewmichael9951
@andrewmichael9951 2 года назад
De acord!!
@tudorvali7981
@tudorvali7981 2 года назад
Da, Declic e un grup de oameni faini cu initiative civice foarte bune✌
@teodorpelan8107
@teodorpelan8107 2 года назад
CINE AUDE , VEDE SI TACE ..TRAIESTE 1000 DE ANI IN PACE . Zicala mafiei ..aplicata si de Tabugan ..care face ,,ce trebuie,,..Un traseist jalnic care nu este intrebat nimic .Halal specialisti ..cu nesimtirea innainte ..ca asa e ,,bine,, pentru EI !
@intheseveinsromanbloodstil7595
@intheseveinsromanbloodstil7595 2 года назад
Foarte trist. Sper să meargă mai departe domnul Ienea în instanțele de judecată și să i se facă dreptate.
@nicolaebanel5030
@nicolaebanel5030 2 года назад
Mincinosul din politie ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@Scandura1997
@Scandura1997 2 года назад
Sunt pe aceiași mână politica cu instanțele de judecată. Și copii de 7 ani știu ce înseamnă corupție și văd cine e corupt și ale noastre instanțe ce așteaptă? Să uităm noi proștii și să meargă corupția mai departe.
@adrian-madalinradu3234
@adrian-madalinradu3234 2 года назад
Off, nu e deloc ușor să urmăresc asemenea materiale. Însă cred că adevărul este un duș rece care ne trezește la realitate.
@XPOSEDTruth
@XPOSEDTruth 2 года назад
CEA MAI TARE ECHIPĂ DE JURNALIȘTI, MĂCAR ISTORIC VORBIND, VOI SUNTEȚI! AVEȚI TOATĂ SUSȚINEREA MEA❤️
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Cum a fost dat jos un inspector ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@XPOSEDTruth
@XPOSEDTruth 2 года назад
@@icxsul3772 nu sunt interesat.
@wisewolf78
@wisewolf78 2 года назад
Am luat aminte de la cultura saşilor privind dragostea şi respectul lor pentru natură, fauna şi flora naturii, iar ei considerau doar arborii bătrâni buni pentru defrişare şi plantau un puiet în locul celui bătrân. A defrişa pădurile virgine îi precum o crimă împotriva naturii şi a umanității.
@lithiumlink
@lithiumlink 2 года назад
Nu tine de cultura unei etnii ci de educatie civica si bun simt al tuturor.
@wisewolf78
@wisewolf78 2 года назад
@@lithiumlink Nu cunoşti cultura Sachsen, iar hoția o venit dinspre Bukarest unde etniile precum grecii, machedonii, turcii, evreii, armenii, țiganii şi arabii or creat un haos cultural şi social. Valahia o fost un izvor de subcultură şi Can can social, iar un mare dramaturg machedon o descris-o veridic în schițele sale. Natura nu iartă nemernicii care o rănesc prin defrişări şi poluare. Vom avea destule aluviuni datorită acestor "crime odioase" împotriva naturii. Legislativul şi Guvernul servesc intereselor de grup care fac bani ilegal şi cine se opune lor, va plăti cu funcția. D-ul Ienea o fost suspendat din funcție la ordinul mafiei din Legislativ.
@lithiumlink
@lithiumlink 2 года назад
@@wisewolf78cultural, hotia este universala. Nu tine de vre-un grup etnic sau grupare sociala. Imi poti enumera o sicietate unde furtul si hotia nu exista? Toti sasii sunt buni si drepti sau cum ca nu te inteleg.
@wisewolf78
@wisewolf78 2 года назад
@@lithiumlink Nu vei vedea hoție în comunitatea saşilor. Ei or clădit urbile faine din Ardeal.
@lithiumlink
@lithiumlink 2 года назад
@@wisewolf78 ai dreptate. Presedintele este un foarte bun exemplu.
@graurionutb
@graurionutb 2 года назад
Foarte trist! Mereu visez sa pot sa ma intorc in tara sa ajut sa se faca o schimbare dar uitandu-ma la astfel de oameni si mijloacele lor prin care fac ce doresc, nici vis nu se mai poate numi ci imposibil de facut ceva. Felicitari pentru curaj!
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 11 месяцев назад
Cu cine vrea romini să facă schimbare cu copii bătrîni maltratați atunci pa luativa adio de la țărișoara nu va interesat atunci de ce vă interesați credeți că se schimba ceva cu sistemul aceiași hoți prin rotație promovați de sistem
@deliamariaburtea1737
@deliamariaburtea1737 2 года назад
Felicitari equipei Recorder pt toata aceasta serie de clipuri. In acest forma a-ti salvat mai multa padure decat au facut institutiile in ultimii 20 de ani!
@IulianAndrei
@IulianAndrei 2 года назад
Ieșim toti la protest in seara asta!
@noexcuse.s
@noexcuse.s 2 года назад
@@IulianAndrei ati fost? 🤣🤣 oamenii sunt in moarte clinica in Romania. Atata timp cat au sa le ajunga de pe o luna pe alta toata lumea e multumita! Nimeni nu mai protesteaza, toti sunt “fericiti” pe tik tok facebook sau instagram 🤦🏻‍♂️
@florinfilimon6008
@florinfilimon6008 2 года назад
Sper sa ajunga pe promul loc in tending si la toate posturile de televizune!
@nicolaebanel5030
@nicolaebanel5030 2 года назад
Cum l-a fost schimbat inspectorul sef de la ipj ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@elenavoicu9155
@elenavoicu9155 2 года назад
Vise...multe posturi tv sunt deținute de infractori/ciuma ROȘIE etc. ......
@nicolaeionutcozma5104
@nicolaeionutcozma5104 2 года назад
Pai și personajele astea nu merita spânzurate în fata Casei Poporului? Cu câtă nonșalanță răspund si fără pic de rușine!!! Încă odată, Respect Recorder!
@Scandura1997
@Scandura1997 2 года назад
Tot noi prostimea trebuie să-i spânzurăm...nu știu cât mai putem suporta peste tot corupție și furt pe față...când ajunge unu corect pe post de conducere este dat afară. Nu degeaba toți ajung corupți, dacă ăla cinstit nu fură este zburat din funcție.
@Maria-lt8hb
@Maria-lt8hb 2 года назад
Felicitări pentru investigație! Sper să merite toată munca depusă și să se schimbe ceva cu adevărat în România.
@CrissyCriss828
@CrissyCriss828 2 года назад
Felicitări! Cel mai bun procuror în numele poporului e Recorder! ❤️👍✨🙏
@kitchensurvivor8357
@kitchensurvivor8357 2 года назад
Asteptam si episodul doi cu rezultatele "controlului."
@andreiion1898
@andreiion1898 2 года назад
Cât de clar este totul, ma întreb cum e posibil sa privim cu toții acest material și sa rămânem doar la nivelul de privit ?!!! Cât de evident este totul, miniștri și capi la nivel înalt cât de penibil pot juca teatru…nici cu atâtea camere și atâtea dovezi puse.N fata nu se iau măsuri…despre ce putem sa mai vorbim ?!??!!! Este incredibil ce se întâmpla, încă nu pot sa “procesez” un asemenea material, e jenant , uitati va la ei ce Tatuț ieftin joaca, pana la ministru 🤦‍♂️🤦‍♂️🤦‍♂️…și noi rămânem cu uitatul…ieșim in strada ca vrea Dragnea sa și favorizeze închisoarea, 🤦‍♂️…d aia avem traiul asta ? 9 lei motorina, alimentele au explodat, curentul, gazul, recorduri de prețuri inimaginabile, iar noi ne am mobilizat la Dragnea🤦‍♂️, iar acum cu buzunarele goale și stomacul covrig stam la tv și ne uitam la dezastrul din economie, comerț, s.a…dar noi ieșim in strada la Dragnea cu sutele de mii…aici doar privim…
@Scandura1997
@Scandura1997 2 года назад
Să știi că și judecătorii sunt corupți și toți care au putea opri aceste ilegalități sunt mână în mână cu ei. Amenzi, pușcări cu suspendare, pușcărie 2,3 ani cu executare ăstea sunt doar de ochii prostimii ca să vedem noi că se face ceva în țara asta. Nu ne mai salvează nimeni, doar o nouă revoluție care să conțină moartea tuturor celor cu funcții de conducere!
@diansebastian23
@diansebastian23 2 года назад
Orice fel de lege care ar putea limita escrocheriile care se întâmplă în toate domeniile trebuie să fie propusă și să treacă votul din Parlament după care trebuie ratificată de Guvern și domeniul juridic (aici cel mai probabil DNA) ar trebui să aibă pe lângă obligația puterea să urmărească și să pedepsească infracțiunile comise în încălcarea ei. Din păcate, legi care ar interzice express hoțiile la drumul mare care merg la noi nu vor trece de vot niciodată într-un parlament plin de corupți; Guvernul trebuie să aibă interesul și puterea executivă să se aplice legea aceasta, nu doar prin vorbe, ci și acțiuni concrete, lucru greu de imaginat deoarece tipic legilor date la noi ar fi “uitate” paragrafele privind cum exact s-ar face punerea în vigoare a legii; de asemenea ar trebui conferită puterea organelor Justiției de a întrerupe orice fel de ocupare de post public sau de conducere și exercitarea oricărui puteri în acest sens dacă suspectul este cercetat pentru acte de corupție, dare sau luare de mită indiferent de natura ei si obstrucționarea justiției în acest sens cu premeditare. Ei bine, atâta timp cât cei la conducere sunt cei din popor iar noi înșine ca popor nu suntem dispuși să avem coloană și să refuzăm mizeriile care se întâmplă și să ne responsabilizăm pentru soarta noastră nu se poate schimba nimic în bine decât împinși de la spate (vezi UE). Totuși îmi permit ca tânăr să am curajul să zic că lumea românească caracterizată atât de amar de comunism, lipsă de caracter, brutalism și hoție apune și încet-încet ne mobilizăm în a schimba în bine țara; în fond, dacă nu o facem noi, cine o va face?
@doinabadila2913
@doinabadila2913 2 года назад
Ticăloșii
@MeandMe699
@MeandMe699 2 года назад
no derapa de la subiect, hai sa iesim in strada pentru paduri, punct!
@ionutrotaru5242
@ionutrotaru5242 2 года назад
Păcat... un asemenea final... nu ma asteptam. Felicitări pentru ceea ce faceți.
@robertstefangavril7935
@robertstefangavril7935 2 года назад
In fiecare zi cand ma duc la locul de munca, plec de acolo sau sunt in zona soselei de centura din Iasi, nu exista zi sa nu vad minim 3 camioane pline de lemne. In unele zile, lemnele au peste 1,5 metri in circumferinta. Coruptia ne opreste grav
@adybiluta
@adybiluta 2 года назад
Si uite asa este demisa inca o persoana care vrea sa schimbe ceva. Multa "sanatate" tuturor fosilelor care decid viitorul tarii 🤬🤬🤬🤬
@lovenkranz
@lovenkranz 2 года назад
Nu inteleg cum pot trai oamenii astia cu ei insisi. Incredibil!
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA Constanta ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@elenamovila1271
@elenamovila1271 2 года назад
Felicitări, Recorder! Și felicitări oamenilor care au demnitate și curaj să nu tacă sau să nu fie complici prin omisiune.
@rararo
@rararo 2 года назад
Chiar terminasem de revăzut toate reportajele în legătură cu pădurile din România. Mă bucur așa mult să văd că ați continuat să ne informați și sperăm că într-o zi, totul se va schimba în bine.
@Alin18301
@Alin18301 2 года назад
Felicitari pentru munca depusă
@viidar3893
@viidar3893 2 года назад
Mulțumesc Recorder pentru acest material!
@ionescudan6924
@ionescudan6924 2 года назад
Chiar nu putem organiza un protest in fata ministerului mediului? Sunt deja peste 60.000 de vizualizari pana in acest moment numai pe RU-vid. 10.000 de oameni in fata ministerului mediului ar crea mare mare deranj. Sunt absolut convins ca ar lua amploare si in alte orase din țară. Subiectul este sensibil și frustrant pentru mulți dintre noi!
@elenavoicu9155
@elenavoicu9155 2 года назад
Bravo !👍 👍
@MeandMe699
@MeandMe699 2 года назад
26.5 vin in tara, sunt gata sa ma alatur orcarui protest in aceasta privinta.
@ytmish
@ytmish 2 года назад
Omul asta este perfect pentru un partid cu adevarat VERDE! L-as vota instant (iar eu sunt actual USRPLUSist, dar as prefera partidul omului astuia)
@ytmish
@ytmish 2 года назад
@@eusebiunedelea794 ai uitat sa zici neomarxisti, si sper sa nu fii platit in ruble in vremurile astea 😁
@catalinion6575
@catalinion6575 2 года назад
Da-mi doamne putere sa ii pot executa! O fac fara regret, cu sange rece!
@dd3260
@dd3260 2 года назад
Trist ce se intampla in padurile noastre! Tot aparatul de stat este capusat de persoane incompetente..si noi visam la dezvoltare sau prosperitate..la ce se pricep ei cel mai bine? La a fura!!! Felicitari Recorder! Keep it up!
@romicamamica7943
@romicamamica7943 2 года назад
cand te pui contra sistemului si... ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqsv.html
@miteadima8919
@miteadima8919 2 года назад
Este foarte trist ce se intampla. Exista oameni care vor sa isi faca treaba si nu sunt lasati pentru ca derajeaza pe multi politicine necinstiti. Pacat
@eddbro82
@eddbro82 2 года назад
Pica un nou episod Recorder si cativa politiceni corupti aud boss music. Imi place.
@Dranzell
@Dranzell 2 года назад
Si alti cativa politicieni fac o rocada cu cei "responsabili" de pe pozitii de conducere pe alte pozitii de conducere si treaba merge in continuare.
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
@@Dranzell Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@noneofyourbusiness2012
@noneofyourbusiness2012 2 года назад
Daca vrem sa vedem o schimbare, putem incepe cu noi (pe langa raportarea acestor ilegalitati cand le vedem). Lemnul furat se transforma in mobila Ikea (pe care toti o schimba si de la an la an daca poate), pungi de hartie la supermarket si la livrari, ambalari excesive ale produselor in astfel de materiale, furculite/lingurite/paie "eco" din lemn/hartie complet inutile, toate sticlutele ini-mini pe care vi le cumparati ca "sa stiti cata apa beti" de parca vi-e greu sa va numarati paharele - sticle care sunt transportate pe baloti de lemn etc. O fi aratand mai bine lemnul decat plasticul, dar mai bine arata folosirea cu cap a unor produse sau eliminarea lor completa de pe piata. Mai exact, mai umblati si cu sacosele de textile caci nu patiti nimic, beti si din pahar direct ca nu va doare buza fara pai de hartie, luati-va mobila de calitate si cu cap din prima & lasati moda/trendurile care ghici ce - se schimba constant si nu poti tine pasul cu ele (e doar marketing si atat), luati-va la voi tacamuri de acasa cand mergeti la picnicuri/gratare etc. Aici e vorba si de confortul nostru care incurajeaza tot ceea ce se intampla acum. Lemnul furat nu a plecat nicaieri - e in casele noastre. Motivul pentru care oamenii astia fura (pe langa bani) e si ca ati incepe sa urlati la proteste in secunda 2 daca n-ati mai gasi cosul impletit din nuiele Saluding de la Ikea, sau (better yet) hartie igienica in supermarketuri (vezi inceputul pandemiei). Sau nu stiu ce alte prostii la care nu va ganditi nici macar o secunda "oare de unde provine cartonul ala"/"care e impactul incurajarii productiei de astfel de obiecte din lemn?". De unde credeti ca aveti hartii pentru imprimanta, servetele de masa, paharele de carton pentru cafea, hartie igienica, alte un milion de produse pe care le folosim?
@alexandruturza7131
@alexandruturza7131 2 года назад
Toata societatea noastră se bazează pe consum. Vrem sa avem 7 perechi de pantofi, 10 jachete, telefoane noi tot la 2 ani, mașină cât mai nouă, frigiderul plin ca după aia să aruncăm jumătate din mâncare.
@zvetlanagabriela2077
@zvetlanagabriela2077 2 года назад
Exaaact, atat de bine spus! Totul se intampla si cu concursul direct sau indirect al populatiei, suntem partasi cu totii! Elocvent si reportajul in care romanii de rand, angajati ai firmelor, deveneau violenti atunci cand li se faceau controale si li se puneau piedici in ilegalitati! Populatia fura la fel ca si statul..
@ciprianzoltansimori6475
@ciprianzoltansimori6475 2 года назад
Multumim Recorder pentru toata munca depusa.
@g.n6434
@g.n6434 2 года назад
Cum a dat jos un inspector sef ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@GabrielMelescanu
@GabrielMelescanu 2 года назад
Credeam ca azi va fi o zi plictisitoare, dar mersi recorder
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la P C A ??? ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@RaduGhiorghiu
@RaduGhiorghiu 2 года назад
👏👏👏 ce viață liniștită e în-afara granițelor României. Câteodată uit de ce am plecat, dar din când în când î-mi mai dă câte-o palmă filmulețele despre corupția din țara în care mă întorc mereu ca turist o săptămână două pe an. Admir curajul oamenilor care au rămas în România și se luptă cu sistemul, chiar și fără niciun rezultat. Mă înclin cu respect Recorder.
@danbarosan8874
@danbarosan8874 2 года назад
cel care darama muntii prin IPJ ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@user-je1kl7sp3i
@user-je1kl7sp3i 11 месяцев назад
Stați acolo și da dacă puteți plecați cu toți luativa familiile nu le lăsați aici nu va mai aparține tara deja atunci ce va mai interesează
@123456745433
@123456745433 2 года назад
Îmi pare rău că dânsul si-a pierdut locul de muncă mai ales că acest sacrificiu nu cred ca poate crea o schimbare favorabilă zonelor de pădure . O dovadă mai clară asupra corupției nu cred că există.
@g.n6434
@g.n6434 2 года назад
Cum a fost dat jos un inspector sef ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@dumitrumatei4004
@dumitrumatei4004 2 года назад
Grav nu este ca a rămas fără loc de munca. Ci pt. ca a fost dat afara pt. ca își făcea datoria. Omul oriunde ar fi pus este capabil. A și spus:"am o fetita care atunci cand va creste mare sa nu îi fie rușine cu activitatea mea.
@laurentbuzz9078
@laurentbuzz9078 2 года назад
Felicitări pentru munca depusă !!
@n3amtu_2k29
@n3amtu_2k29 2 года назад
Felicitări pentru munca depusă!
@dan612
@dan612 2 года назад
20:52 Bai, felul in care minte un politician (roman) cu mana pe inima, cu ochii intre-deschisi si maxilarul inclestat, in semn de suferinta adanca...priceless...arta teatrala in forma pura...doar scoala romaneasca de politica & golanie poate da asa ceva!
@nicolaebanel5030
@nicolaebanel5030 2 года назад
Cum l-a fost schimbat inspectorul sef de la ipj ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@d1427
@d1427 2 года назад
cum ti cheama pui de dac? Barna Tanczos, domnule!
@elenavoicu9155
@elenavoicu9155 2 года назад
👍 👍......
@ionene5021
@ionene5021 2 года назад
Tabugan ar vrea ca atunci când va veni procurorii pentru o percheziție, sa fie anunțat cu o luna înainte. Sunt tari de tot. Ăștia conduc. Și noi nu avem oameni pe șantiere.
@nicolaebanel5030
@nicolaebanel5030 2 года назад
De ce a ajuns sa fie audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
@wallyhasisi
@wallyhasisi 2 года назад
Felicitari pentru material. Keep up the good workd and stay safe :D
@UnRomanFericit82
@UnRomanFericit82 2 года назад
#RESPECTRECORDER pentru materialele filmate si împărtășite!🇷🇴👏👏👏
@gavreaciprian8991
@gavreaciprian8991 5 месяцев назад
Mulțumim!
@elkyry25
@elkyry25 2 года назад
Asta patesti cand te pui impotriva sistemului.Respect domnului Ienea nu stiu cati dintre noi ar fi avut curajul dansului
@romicamamica7943
@romicamamica7943 2 года назад
cand te pui contra sistemului si... ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqsv.html
@SHADOW-ms6np
@SHADOW-ms6np 2 года назад
Mă bucur că nu lăsați acest subiect să fie uitat și că ați continuat să faceți investigații și să arătați lumii ce nelegiuiri se fac zilnic în țara asta, chiar de către mai marii statului.
@romicamamica7943
@romicamamica7943 2 года назад
Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqsv.html
@jackthereapper
@jackthereapper 2 года назад
De fiecare dată când postați am o bucurie stranie in suflet. Presimt că o să mă enervez groaznic, dar mă bucur că există și jurnalism independent in Romania care își face treaba. Felicitări pentru material și succes in continuare!
@XBauBauX
@XBauBauX Год назад
Bravo Recorder pentru acest reportaj si pentru toate reportajele realizate ... faceti o treaba de nota 10 ... sunteti adevarati jurnalisti.
@stefandaniel96
@stefandaniel96 2 года назад
Felicitări pentru munca depusă 👏💯🎯
@icxsul3772
@icxsul3772 2 года назад
Audiat la PCA ru-vid.com/video/%D0%B2%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BE-Z_auLUEUqqs.html
Далее
DOCUMENTAR RECORDER. Primar în preaviz
27:09
Просмотров 530 тыс.
Ozoda - JAVOHIR ( Official Music Video )
06:37
Просмотров 873 тыс.
Poliția Română, în misiune de autodistrugere
25:03
ROMANIA, TE IUBESC! - MAREA DEFRISARE
47:13
Просмотров 193 тыс.
Undercover mission for a mafia state
59:45
Просмотров 3,2 млн
Investigation by Recorder: Asphalt
27:59
Просмотров 1,5 млн