Тёмный

Relu Moldovanu - Omul care ia în serios promisiunile lui Dumnezeu 

Biserica 1 Carpați
Подписаться 18 тыс.
Просмотров 1,6 тыс.
50% 1

Luca 2: 25-38
25. Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.
26. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
27. El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
28. Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
29. „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
30. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,
31. pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor,
32. lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.”
33. Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
34. Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire.
35. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”
36. Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.
37. Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.
38. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.
01.01.2023
Biserica Penticostală nr.1 Carpați, Cluj
biserica1.com
/ biserica1.ro
/ biserica1.carpati
/ @corbiserica1carpati16

Опубликовано:

 

22 окт 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии    
Далее
Relu Moldovan - Renunțarea la iluziile religioase
54:41
Promisiunile lui Dumnezeu - Nu te teme | Devotional
19:14
Cunoscuți de Isus pe nume  | cu Dr. Rev. Lazăr Gog
39:33
„Unul va fi luat și altul va fi lăsat!”
58:49
Просмотров 45 тыс.