Românii au talent 2023: Dumitru Hermeneanu 

Un om adevărat cu sufletul mare exemplu tuturor oamenilor cu mila și iubirea lui Dumnezeu nemăsurată Amin Doamne ajuta

Un Domn cu Litera Mare

sunt pe aceeasi lungime de unda, doar ca ratiunea imi zice, precum spun si altii mai jos - este nevoie si de maturitate pentru a intelege/procesa astfel de poezii... ar fi nedrept sa ceri unui suflet zglobiu sa se gandeasca la apropierea mortii.

Ne am dat dracu:)))

@@floriansilisteanu4228 Dezastru

​@@nbw0313 pai e mai bine sa pui nebunia lui Bacovia intr-un suflet zglobiu sau toate mizeriile de descrierile pornografice din romane " recomandate" copiilor... moartea e o realitate, din nefericire nu alege dupa varsta, cred ca trebuie sa vorbim despre moarte ca un pas care ne asteapta pe fiecare!

Nu poti preda asa ceva copiilor de liceu, vor intelege superficial. Doar oamenii maturi care au trecut prin asa ceva pot intelege cu adevarat.

Poezie de Alexandru Vlahuță...

AMIN amin amin!! MARA'NATHA 🙋🏻‍♀️❤

❤❤❤❤❤❤❤

AMIN amin.. Sunt perfect de acord cu dumneavoastră. Slava Domnului Isus ❤

@@sergiu6966 vai mama ei de materie cenușie ,Cu iubita lui sotie care a părăsit această lume ,Ești Copil....

Eu cred că este vorba despre întâlnirea în Lumea DIVINITĂȚII, în SPIRITUALITATE, unde SUFLETELE noastre sunt UNA CU CREATORUL.

🙏❤

Condoleanțe! Să vă dea dumnezeu putere să treceți peste durere!

Cu deosebita sti🙏

Cu deosebita stima.🙏

@@denisapasca154 mulțumesc Denisa 🙏

@@harisgeo897 multumesc 🙏

Respect draga domn ,ce frumos ,ce minunat ,Bravo d le ,cinste dumneavoastra ,mai rar astfel de oameni in astfel de vremuri ,cinste cinste d le

Dormi în pace Alexandru Vlahuţă Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ţi tulbur somnul, Nici să plâng… La ce-am mai plânge pe-adormiţii întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfăşur şi să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înţelept Şi-ale lumii toate parcă le văd limpede şi drept. Cât de clare mi se-nşiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscată-acuma ţărna ce te copere, şi mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că eşti dusă pe vecie. Uneori te ţin departe şi mă-ntreb de ce nu-mi scrii… Dornic căutând în cale-ţi, parcă tot aştept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea şi viaţa fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Şi-aş voi atunci, aproape, Faţă-n faţă-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descindă-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuieşte şi-n văzduh aștrii îndreaptă, Şi eu, viermele din tină, Să-i cer astfel socoteală lui, izvorul de lumină: Doamne, dacă nu se mişcă nici un pai de pe pământ Fără ştirea şi voinţa ta, şi dac-al tău cuvânt Este singura poruncă cărei toate se supun; Dacă tu eşti drept, puternic şi nemărginit de bun, Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreaptă? Pentru ce ne surpi credinţa-n judecata ta-nţeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfinţită Şi în ţăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită? De ce-aşterni omătul iernei peste floarea lui april Şi-un linţoliu pe obrazul visătorului copil? Pentru ce iei două inimi, căror tată zici că eşti, Şi, topindu-le în focul tinereţii, le urseşti Dor cu dor să-şi împletească, prinse-n dragoste nebună Şi, când se iubesc mai dulce şi-şi fac visuri împreună, Din senin îţi vine-o toană: zvârli ţărâna peste una, Iar pe cea stingheră neagra jale pentru totdeauna! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Doamne, iartă-i pe aceia cari-ncep să se-ndoiască. Sunt dureri prea grele-adesea pentr-o inimă-omenească! O, de-ai şti cât am iubit-o şi cât sufăr, m-ai ierta Că-ntr-un timp pierdui credinţa în dumnezeirea ta! Era tânără, frumoasă. Vai, şi cum o mistuise Boala. Parc-o văd, când mâna-i slabă întinzându-mi zise: Ce te uiţi aşa la mine… M-am făcut urâtă… ştiu! Şi-ncepu să plângă,-ntr-însa plânsul doar mai era viu! Ochii mari, dar stinşi, sub alba-i frunte i se adâncise Şi pe vinetele-i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morţii gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Îşi da duhul, liniştită, ca un Mesia pe cruce, Am simţit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân şi drojdia credinţei ce-o purtam fiinţei tale. Şi mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vieţii noastre cale Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi. Lumea asta-mbătrânită în mizerii şi nevoi Singură se cârmuieşte. Piatră, floare, astru, om, Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom, Rând pe rând, una din alta, fără ştirea nimănui. Tot ce Biblia ne cântă decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei, iadul cu munci, Îngeri, rai… o-nchipuire!… Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de îngheţul morţii Şi ieşii sub minunata boltă înstelat-a nopţii, Luna galeşă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare, Revărsa atâta farmec şi-n aşa sfântă splendoare Se-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Şi-mi zisei: E cu putinţă să fim tot dintr-o bucată? Eu clipa de lut, şi dânsa veşnicia de lumină! Eu urăsc şi plâng, ea trece zâmbitoare şi senină… Eu mă târâi prin noroaie, ea pluteşte-n cer albastru… Câtă depărtare, Doamne, de la vierme pân la astru! Dar cum lunecă prin stele, fără să le-atingă?… Cine Mână-atâtea lumi, cu pază, pe cărările senine? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, ce mic, şi ce netrebnic m-am simţit atunci-naintea Marii străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda şi mintea! Şi adânc smerit, cucernic, pocăit în faţa lunii, Slavă şi-nchinare-adus-am bunului stăpân al lumii. Dormi, iubito, dormi în tihnă. N-am venit să-ţi tulbur somnul. Am venit să-mi plec genunchii şi-a mea inimă spre Domnul.

@@AaaBbb-vt6qv Multumiri pentru aceasta publicare

Pentru cei, mulți, care întreabă, postez autorul si titlul poeziei recitate magistral de domnul Dumitru Hermeneanu. Dormi în pace Alexandru Vlahuţă Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ţi tulbur somnul, Nici să plâng… La ce-am mai plânge pe-adormiţii întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfăşur şi să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înţelept Şi-ale lumii toate parcă le văd limpede şi drept. Cât de clare mi se-nşiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscată-acuma ţărna ce te copere, şi mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că eşti dusă pe vecie. Uneori te ţin departe şi mă-ntreb de ce nu-mi scrii… Dornic căutând în cale-ţi, parcă tot aştept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea şi viaţa fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Şi-aş voi atunci, aproape, Faţă-n faţă-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descindă-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuieşte şi-n văzduh aștrii îndreaptă, Şi eu, viermele din tină, Să-i cer astfel socoteală lui, izvorul de lumină: Doamne, dacă nu se mişcă nici un pai de pe pământ Fără ştirea şi voinţa ta, şi dac-al tău cuvânt Este singura poruncă cărei toate se supun; Dacă tu eşti drept, puternic şi nemărginit de bun, Spune, pentru ce adesea lovitura ta-i nedreaptă? Pentru ce ne surpi credinţa-n judecata ta-nţeleaptă? De ce fulger cazi pe-un templu, spinteci bolta ta sfinţită Şi în ţăndări crăpi icoana Maicii Domnului, trăsnită? De ce-aşterni omătul iernei peste floarea lui april Şi-un linţoliu pe obrazul visătorului copil? Pentru ce iei două inimi, căror tată zici că eşti, Şi, topindu-le în focul tinereţii, le urseşti Dor cu dor să-şi împletească, prinse-n dragoste nebună Şi, când se iubesc mai dulce şi-şi fac visuri împreună, Din senin îţi vine-o toană: zvârli ţărâna peste una, Iar pe cea stingheră neagra jale pentru totdeauna! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Doamne, iartă-i pe aceia cari-ncep să se-ndoiască. Sunt dureri prea grele-adesea pentr-o inimă-omenească! O, de-ai şti cât am iubit-o şi cât sufăr, m-ai ierta Că-ntr-un timp pierdui credinţa în dumnezeirea ta! Era tânără, frumoasă. Vai, şi cum o mistuise Boala. Parc-o văd, când mâna-i slabă întinzându-mi zise: Ce te uiţi aşa la mine… M-am făcut urâtă… ştiu! Şi-ncepu să plângă,-ntr-însa plânsul doar mai era viu! Ochii mari, dar stinşi, sub alba-i frunte i se adâncise Şi pe vinetele-i buze un surâs încremenise. Cum părea de-mbătrânită-n nemblânzita morţii gheară! Când, sub galbena lumină a unei făclii de ceară, Îşi da duhul, liniştită, ca un Mesia pe cruce, Am simţit atuncea, Doamne, că din suflet mi se duce Pân şi drojdia credinţei ce-o purtam fiinţei tale. Şi mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vieţii noastre cale Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi. Lumea asta-mbătrânită în mizerii şi nevoi Singură se cârmuieşte. Piatră, floare, astru, om, Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom, Rând pe rând, una din alta, fără ştirea nimănui. Tot ce Biblia ne cântă decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei, iadul cu munci, Îngeri, rai… o-nchipuire!… Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de îngheţul morţii Şi ieşii sub minunata boltă înstelat-a nopţii, Luna galeşă-n văzduhuri, de a pururi plutitoare, Revărsa atâta farmec şi-n aşa sfântă splendoare Se-arăta vederii mele, că mă-nfiorai deodată Şi-mi zisei: E cu putinţă să fim tot dintr-o bucată? Eu clipa de lut, şi dânsa veşnicia de lumină! Eu urăsc şi plâng, ea trece zâmbitoare şi senină… Eu mă târâi prin noroaie, ea pluteşte-n cer albastru… Câtă depărtare, Doamne, de la vierme pân la astru! Dar cum lunecă prin stele, fără să le-atingă?… Cine Mână-atâtea lumi, cu pază, pe cărările senine? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A, ce mic, şi ce netrebnic m-am simţit atunci-naintea Marii străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda şi mintea! Şi adânc smerit, cucernic, pocăit în faţa lunii, Slavă şi-nchinare-adus-am bunului stăpân al lumii. Dormi, iubito, dormi în tihnă. N-am venit să-ţi tulbur somnul. Am venit să-mi plec genunchii şi-a mea inimă spre Domnul.

se scrie : E X P R E S I V

@@antonia-oliviagiura4223 bravaaaaa

Nu ststi prea mult in Italia c o sa. uitati limba romana , veniti acasa !

@@antonia-oliviagiura4223 prima posibil...