Тёмный

Sarmizegetusa Regia - Când și Cum a fost construită? (Viața lui Deceneu, Ep. 5) 

Daniel Roxin - Istorie
Подписаться 120 тыс.
Просмотров 41 тыс.
50% 1

Toți cei care sunteți preocupați de istoria geto-dacilor știți că în Munții Orăștiei se află cel mai special și misterios spațiu sacru al geto-dacilor: Sarmizegetusa Regia. Unii dintre voi chiar ați fost acolo.
V-ați pus însă întrebarea când a fost construită incinta sacră și de către cine?
Ei bine, în episodul 5 din serialul VIAȚA LUI DECENEU, împreună cu istoricul Dan Oltean, vom vorbi despre acest moment astral în care s-a început construcția templelor de aici, despre principiile spirituale care au stat la baza realizării complexului spiritual, dar și despre alte lucruri foarte interesante.
Subliniez că niciun text antic nu menționează anul în care a început construcția templelor, însă istoricul Dan Oltean, după decenii de studii, ne spune că se poate deduce acest moment cu un grad ridicat de probabilitate.
Vizionare cu folos!
Acest episod este sponsorizat de domnul Pop Ciprian Călin, serialul fiind realizat cu suportul Centrului Metropolitan de Cultură și Educație „Ioan I. Dalles” din București și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Daniel Roxin
Descoperă cărțile scrise de Dan Oltean: „Religia Dacilor”, „Regii Dacilor” și „Davele Dacilor”. Comandă-le pe site-ul DACIA ART: dacia-art.ro/c...
#sarmizegetusa #dacia #istorie #spiritual #danoltean

Опубликовано:

 

28 сен 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 94   
@mariananadaban1404
@mariananadaban1404 2 года назад
Meritati tot respectul romaninilor pentru tot ceea ce faceti domnule Roxin.Respect!
@taiuca51
@taiuca51 3 года назад
Domnule Roxin, va mulțumesc din toată inima pentru ceea ce faceți. Dumnezeu sa va daruiasca tot binele din lume!
@AlwaysRoblox2022
@AlwaysRoblox2022 3 года назад
Mulțumesc pentru toată munca depusa, pentru pasiunea cu care se fac aceste înregistrări și pentru minunatele informații pe care le aflam cu toții! 🙏
@santossanty2548
@santossanty2548 3 года назад
felicitării!!! oameni calzii cu un suflet patriotic, o mare plăcere să vă ascultăm, adevărata istorie aici o învățăm!.
@traiantataru8864
@traiantataru8864 3 года назад
Onoare si respect stimate domn!Toata stima pentru ceea ce intreprindeti!
@stevenwolf8483
@stevenwolf8483 3 года назад
Ar trebuii ca sa ne adunam in fiecare an pe 21 Iunie, de solstitiul de vara ca sa sarbatorim infiintarea Sarmizegetusei Regia.
@Sub001
@Sub001 2 года назад
Da si sa strigati ZAU ZAU ZAU cum făceau aia prin SARMIZEGETUSA la piatra ce se credea ca e a lui zamolxe
@adrianaherta4310
@adrianaherta4310 2 года назад
@@Sub001 . 🔥 Zamolxe a trăit în secolul XV î.H. 🔥 .
@adina774
@adina774 3 месяца назад
@valim7348
@valim7348 3 года назад
Mulțumim pentru că ne aduceți mai aproape de strămoșii noștri și împărtășiti din tainele lor. Extraordinar!
@cameliachiriac4455
@cameliachiriac4455 2 года назад
Înainte de sunet (vorbirea), imaginea (fotografia, video) este cea care ne aprinde scânteia minții, în capacitatea omului de a înțelege locul și rolul lui în "legea transformării universale" a evoluției unei specii : omul!
@lilianaduta4630
@lilianaduta4630 6 месяцев назад
Domnule Roxin iti multumesc din inima pentru reportaj va ascult cu mare drag
@iuliaduculescu8209
@iuliaduculescu8209 3 года назад
Multumesc cu recunoștință!
@lilianaduta4630
@lilianaduta4630 6 месяцев назад
Multumesc pentru acest episod va ascult cu drag!
@eduardavram8088
@eduardavram8088 3 года назад
Daci care au mai ramas ar trebui sa dam macar un Like 🙏🏽
@laurameda1121
@laurameda1121 3 года назад
Multumim,cu respect.
@chrisf3144
@chrisf3144 3 года назад
Pe linga multumirile si aprecierea pentru documentarele extraordinare am o intrebare: unde ati filmat, la 7km de Sarmizegetusa, si de ce exact acolo? M ar bucura sa stiu unde este Templul lui Apollo si daca exista o harta a tuturor locatiilor dacice/sacrale? Va multumesc.
@comancomann5046
@comancomann5046 9 месяцев назад
Templul lui Apolo, cel Alb este Templul construit care era pe insula Șerpilor, acolo unde sa găsit Gliconul Dobrogean, șarpele alb.
@elenagassner7998
@elenagassner7998 3 года назад
MULTUMIM !
@elenaspaniol9695
@elenaspaniol9695 3 года назад
... NU ÎNTÂMPLĂTOR... VA TRANSMIT - 7- ȘAPTE... GANDURI DE MULȚUMIRE 🌿 💙💛❤️
@avanger-cp2fc
@avanger-cp2fc 3 года назад
Daniel cand faci subtitrari in engleza sa te fac faimos international? Pe toate continentele ar dori toti sa le vada.
@viorlandronescu3630
@viorlandronescu3630 5 месяцев назад
Toată consideratia domnule Roxin cât mai multe descoperiri și documentare care sa ne lumineze
@adrianvesa5655
@adrianvesa5655 3 года назад
Va salut dl. Roxin
@Nft24
@Nft24 3 года назад
20 spre 21 iunie sau 21 spre 22? Multumesc
@brunhilda881
@brunhilda881 3 года назад
Daniel, imi plac emisiunile tale, si admir angajamentul tau. Atentie insa, ca te pui intr'o situatie jenanta care te discrediteaza, cu acest istoric care face unele afirmatii fara temei. Am verificat, fiindca, cum spune dumnealui, sunt logiciele si putem vedea ce constelatii erau la orizont in anumite momente. Deja, vorbind despre sapte planete, stim foarte bine ca in antichitate se vorbea de sapte planete inclusand soarele si luna. Neptun, Uranus si Pluton nu erau vizibile cu ochiul liber si nu se stia de ele. Iar la data propusa de istoric, imi pare rau dar la orizont sunt doar Jupiter si Saturn. Numai bine.
@roxindaniel
@roxindaniel 3 года назад
Dan Oltean vorbeste despre cele 5 planete cunoscute in antichitate + Soarele si Luna. Deci nu e nicio greseala. Poate exprimarea nu a fost foarte precisa, dar asa stau lucrurile. Vizionati episodul urmator unde se exprima clar cu privire la acest lucru...
@brunhilda881
@brunhilda881 3 года назад
@@roxindaniel Multumesc, negresit voi viziona toate episoadele. O seara buna
@mariamoldovan7318
@mariamoldovan7318 2 года назад
Sarmisegetuza Règgia... Règgia, in lb italiana, inseamna,,casa regelui,, , locuinta, rezidenza cu monopol financiar...
@hondacbr7784
@hondacbr7784 3 года назад
Parca era teritoriul maghiarilor ? Nu ei au făcut constructia ? Recent au facut afirmatii ca le-am luat teritoriul ! Sa dovedeasca daca este scris in limba maghiară !
@irinelpredescu7549
@irinelpredescu7549 3 года назад
maghiari acum peste 2000 de ani?😅
@hondacbr7784
@hondacbr7784 3 года назад
@@irinelpredescu7549 Nu ai vazut ce declara toti maghiarii ca noi leam luat ardealul! Recent un bezmetic a facut comparatia cu crimeea ca vor Ucrainienii sa o ia inapoi a facut aluzie de tratatul de la TRIANON ! ASA CA AM ÎNTREBAT NU ESTE O INSCRIPȚIE IN MAGHIARA ? CA EI AU FOST PRIMII ! DAR MAI ESTE O VARIANTA CARE POATE UN AIURIT SA ZICA CA PE VREMEA AIA NU STIAU SA SCRIE !
@laurapoenaru3047
@laurapoenaru3047 3 года назад
@@irinelpredescu7549 Pai altfel cum? Miine-poimiine auzim ca maghiarii erau chiar stramosii dacilor....
@irinelpredescu7549
@irinelpredescu7549 3 года назад
@Laura Poenaru in cronicile unguresti sta scris ca ajungand in Transilvania, au dat acolo peste 3 voievodate locuite de vlahi si slavi...
@mihaibucur320
@mihaibucur320 3 года назад
Romanii nu aveau nevoie de limba ungurilor ci de femeile lor să facă prunci români,,,!!👏👿😇
@adina774
@adina774 3 месяца назад
De unde pot cumpăra cartea?
@gabrielavasari1006
@gabrielavasari1006 3 года назад
Daniel Roxin ! Una scrii și Alta citești :SARMISEGETUZA !!!??? Secunda 49” !?? Idem la D.Oltean la 1,52.....HALAL COMENTATORI 👎👎👎👎🤔😭🤔😭😫👎👎
@vioricazamfira7065
@vioricazamfira7065 3 года назад
O lectie de istorie pentru patriotii romani cati mai sunt si iubesc tara noastra !Multumesc Daniel Roxin.!
@stefanpaul842
@stefanpaul842 3 года назад
Toate aceste capitole ale Istoriei noastre dacice trebuie puse in Manualele de Istorie din Scolile Primare. Multumim mult pentru tot ceea ce faceti pentru neamul nostru romanesc.
@stefanpaul842
@stefanpaul842 Год назад
@@Maria-e1q7c Ce daca-i ascuns ? cauti la ISTORICI adusi de Daniel Roxin si Prof.Gica Manole si afli tot ADEVARUL .."In zilele de pe urma ADEVARUL va iesi la suprafata, diavolul nu-l poate opri..."...
@adina774
@adina774 3 месяца назад
Nu se dorește asta.Tot ce știam este o minciună..predată in scoli.
@stefanpaul842
@stefanpaul842 3 месяца назад
@@adina774 ADEVARUL va invinge acum cu caderea "Imperiului Minciunii" de la Washington condus de evrei.Din 1970 s-au pus pe distrugerea familiei si in special pervertirea copiilor. Lumea s-a trezit. DOAMNE AJUTA
@elenachirila8030
@elenachirila8030 2 года назад
Foarte frumos .Felicitari despre postari si invataturi .
@gicadaicu4804
@gicadaicu4804 2 года назад
IN INIMILE NOASTRE BATE PULSEAZA SUFLETU STRABUNILOR NOSTRI GETO DACILOR.
@alionatinica4775
@alionatinica4775 2 года назад
Informații neprețuite!
@alexandruturlea409
@alexandruturlea409 2 года назад
Salutare de la Cugir domnilor si multumim pt emisiune
@ioanabarbutoiu3821
@ioanabarbutoiu3821 3 года назад
Sunteți doi oameni deosebiți, vă admir din toată inima. Am citit și cărțile pe care le-ați scris, inclusiv "Religia Dacilor", pe care le recomand patrioților români, care au mai rămas...
@cdjmk1000
@cdjmk1000 2 года назад
Cred ca ar ajuta scopul o subtitrare in Engleza
@andygugu5595
@andygugu5595 2 года назад
Respect pentru tot ce faceti domnule Roxyn 👍😍💓
@eduardgrossmann1698
@eduardgrossmann1698 3 года назад
Superb . Inca o lectie nepretuita din ISTORIA acestui NEAM.
@deliaradulescu8523
@deliaradulescu8523 3 года назад
Ce fel de oameni au ramas in Romania? MA inspaimanta tacerea si neimplicarea populatie in lupta pentru respectarea istoriei noastre, pentru civilizatia acestui taram. Inspaimantator!!!! De aceea sa fiti binecuvantat dvs caci sunteti singurul care puneti pe inalta treapta aceste subiecte care arata adevarul evolutiei poporului roman.
@UserulFaraNume2023
@UserulFaraNume2023 Год назад
RADULESCU DELIA , Bineee punctat DELIA , RESPECT !!! Te asigur DELIA , că în ROMANIA au mai rămas și oameni de CALITATE ( probabil în mai toate domeniile de activitate ) care însă se lupta și cu greu fac fata acestor nulități care s-au cățărat in tot felul de funcții în diverse instituții ( bugetare ) ale statului da ? Scara valorile a fost și a rămas răsturnată , într-o țară în care acest " val " al nonvalorilor , se întinde CA o pecingine da ? Și totuși ( in final ) te rog să-mi îngădui o singură întrebare : Când au făcut vreodată ROMANII singuri o revoluție ???.P.S. Răspunsul , prin bunavointa...
@sartemisa1
@sartemisa1 3 года назад
700 pagini noua carte si inca se mai lucreaza la ea. Frumos. Bravo
@luciancrisan-lupa4859
@luciancrisan-lupa4859 2 года назад
Fascinant!!
@draculascountry9872
@draculascountry9872 3 года назад
Norocul cu internetul, aflăm și noi cine suntem, în felul ăsta devenim rapid și violent cine suntem. Daci. Dacia.
@mirelalacusta8705
@mirelalacusta8705 3 года назад
Bunä dimineata Multumim foarte mult pentru dorinta dumneavoasträ de a ne tine " la curent" cu noi si noi descoperiri si semnificatii . Se observä clar cä domnul Dan Oltean este si bine informat si pasionat si are si dispozitia de a ne descoperi si nouä aceste lucruri impresionante! Toatä recunostinta si multumirea pentru întreaga muncä depusä!
@stellacurteanu3859
@stellacurteanu3859 3 года назад
Mai există oameni!! Mai există români adevărat! Respect și considerație!!
@ash8207
@ash8207 3 года назад
Ca de obicei, niste informatii uimitoare. Respect & succes in continuu!!
@ioanabarbutoiu3821
@ioanabarbutoiu3821 Год назад
DeceneUS, dragul meu Daniel, ia aminte și nu mai greși, este foarte important sufixul numelor de geto-daci, asta îi face geto-daci! Dan Oltean pronunță corect DeceneUS! De la el am învățat această regulă.
@wolficu1761
@wolficu1761 3 года назад
Abia astept si aceasta carte..
@dorinamihalache4403
@dorinamihalache4403 3 года назад
Felicitări Daniel Roxin, te admir și te prețuiesc pentru dragostea ce o ai și o sadesti in inimile romanilor fata de strămoșii noștri daci. Am fost la Sarmisagetuza, am avut o experienta deosebita(pe un cer senin de iulie am văzut împreună cu fiul meu un nor care întruchipa un cap de lup), dovada ca lupul alb e prezent pe acele locuri sfinte. Se intimpla în ziua de 14. 07.2014
@UserulFaraNume2023
@UserulFaraNume2023 Год назад
MIHALACHE DORINA , Hmmmmm. !!! Mai sa fie....
@MihaiGreenluv
@MihaiGreenluv 3 года назад
Bravo voua! Confirm tot ceea ce sustineti. Respect.
@mihaialinprismareanu6733
@mihaialinprismareanu6733 3 года назад
Bravo, Doamne ajuta!
@cameliachiriac4455
@cameliachiriac4455 2 года назад
D-nul Dan Oltean, vorbește ca pentru cunoscători! Toată stima și respetul pentru d-voatră! Dar, vă reamintesc că noi suntem "afoni" în ceea ce privește propria istorie! Am fost învățați la școală, cu un alt tip de rădăcini istorice! Chiar dacă studiile ADN demonstrează altceva! Conform istoriei propagandiste, noi suntem urmașii lui Traian! O rușine! Noi suntem urmașii geto-dacilor!
@danageorgescu1924
@danageorgescu1924 3 года назад
Mulțumesc cu recunoștință!
@brici63
@brici63 3 года назад
🇲🇩🥴👍
@miticamoisa6666
@miticamoisa6666 3 года назад
Daniel,roxim,esi,un,adevarat,patriot,mergi,mai,departe,pina,,,,,,,,,
@terenceconnelly9016
@terenceconnelly9016 Год назад
Please English subtitles
@alexandrubranescu6793
@alexandrubranescu6793 2 года назад
DACIA.
@danutpaduraru7647
@danutpaduraru7647 3 года назад
Dacia Eterna !
@simionadrianpopa7917
@simionadrianpopa7917 3 года назад
Mulțumim frumos!!!
@mirceaneguta6078
@mirceaneguta6078 3 года назад
Bună dimineața domnul Daniel.
@iulianmirea2804
@iulianmirea2804 3 года назад
Incredible. 🔙🔚🔜🆎🆑🆙
@comancomann5046
@comancomann5046 3 года назад
Data respectivă a Construirii Ancestrale a Sarnisegetuzei este 15 iulie,inclusiv 15 August. Am studiul în acest sens. 15 iunie este începutul acestei perioade de studiu astronomic și în funcție de poziția geografică a SarmisegetuZEI.
@mariamoldovan7318
@mariamoldovan7318 2 года назад
Ar fi interesant cum se traduce DECE- NEUS DECE = dieci = zece NEUS = ??? poate stie cineva...
@BarbaGD
@BarbaGD Год назад
Dacii venerau o zeitate numita Zalmoxis(zal= sef,cap si Moxis= Moise). Deceneus are o stransa legatura cu cele 10(dece, zece, dieci) porunci date lui Moise pe muntele Sinai. Astazi in biserici s-a pastrat termenul NAOS.
@BarbaGD
@BarbaGD Год назад
Naos= locuinta lui Dumnezeu Prinaos= spatiul ce precede intrarea in locul preasfant.
@mariaionescu7244
@mariaionescu7244 3 года назад
Traiasca poporul dac.💜..mulțumesc cu recunoștință 💗🍃🌼💜
@marimunteanu8751
@marimunteanu8751 3 года назад
💥🏞💥🙏👍👍🙏💥....,"mult succes ",!⛰🌲🌳💥💫
@anamariasafira5549
@anamariasafira5549 2 года назад
Ar fi mai simplu sa spunem ca Dumnezeu este Soarele.
@nicusorstanciu7629
@nicusorstanciu7629 10 месяцев назад
Daniel Roxin regele istoriei cu invitatii liui
@howdidowdi4268
@howdidowdi4268 3 года назад
Cartile d-lui Olteanu sunt 200 de lei bucata. Cam scumpe
@borisleonovick9473
@borisleonovick9473 2 года назад
multe gafe in episodul asta....
@UserulFaraNume2023
@UserulFaraNume2023 Год назад
BORIS , In fapt ce-ai vrut să ne spui ???
@alexandrubranescu6793
@alexandrubranescu6793 2 года назад
Dacă.sunt.atâtea.descoperiri.despre.cei.ce.au.fost.TRACI..DACI Am.și.eu.o.antrenare.Dece.nu.Purtam.și.noi.ca.nație.numele.de.DACIA.și.avem.nume.de.amprumuRomania.dat.de.Romanîn.
@linux6036
@linux6036 Год назад
Tu de ce nu schimbi prenumele din Alexandru in ceva dacic?
@mariamoldovan7318
@mariamoldovan7318 2 года назад
Cum se face , ca steagul de lupta al lui Decebal, este identic cu cel al CHINEZILOR, adica: Sarpele inaripat, cu cap de lup, si corp de dragon???
Далее
Главное рыба есть, а воды нет..
00:54
КОТЯТА В ОПАСНОСТИ?#cat
00:36
Просмотров 701 тыс.
Viața lui DECENEU. Ep. 1 - Lumea în care a trăit
23:34
Lucruri neștiute despre Sarmizegetusa
31:00
Просмотров 32 тыс.
Viața lui Deceneu, Ep. 4 - Relația cu Burebista
21:32
Главное рыба есть, а воды нет..
00:54