În tot Siangtan-ul nu se găsea o casă asemănătoare cu cea a lui Joe Bray. Dar şi Joe era un om original, chiar şi pentru China, unde din timpurile lui Marco Polo se cuibărise o sumedenie de oameni extraordinari.
Casa era din piatră şi planurile fuseseră concepute de Pinto Huello, un arhitect portughez, care avea darul beţiei. Huello fusese nevoit să părăsească ţara sa natală în împrejurări foarte puţin onorabile pentru el şi ajunsese prin Canton şi Wuchau, în oraşul acesta mare şi murdar.
În genere se spune că Pinto elaborase planurile în mod genial. Într-o singură noapte, când casa era pe jumătate gata. Din cauza aceasta, jumătate din casă semăna cu celebra pagodă de porţelan şi rămânea să servească ca monument pentru gusturile excentrico-fantastice ale lui Pinto. Cealaltă jumătate semăna cu un depozit de mărfuri, cum se pot vedea cu duzinile pe malurile canalului şi oglindea minunat dispoziţia de după beţie a portughezului.
Joe era un munte de om, care iubea China şi băutura, plăcându-i să viseze toată ziua. Concepea atunci planuri admirabile; niciunul însă practicabil. Se bucura şi era încântat că din acel colţ îndepărtat putea pune în mişcare pârghii şi macarale, care ar pute aduce modificări radicale omenirii.
Când îl apucau asemenea „dispoziţii”, Joe semăna un Hârűn al-Rashâd. S-ar fi dus deghizat printre săraci şi ar fi împărţit bani acelora care o meritau. Dar nu întâlnise încă pe săracii care ar fi fost demni de filantropia lui.
China este o ţară în care se poate visa cu uşurinţă. Din locuinţa sa, Joe putea privi în depărtare, spre valurile fluviului Siang-Kiang, pe care se clătinau corăbii. Reflexul apusului de soare strălucea pe valuri.
Multe vaporaşe alunecau spre mare. Pe pânzele lor se reflectau razele soarelui în culori arămii. Mişcarea populaţiei semăna cu aceea a unui roi de albine. Dar de la distanţa de unde se afla Joe nu prea se putea distinge lămurit şi - ceea ce era mai important mai ales pentru China - nici mirosul caracteristic oraşelor chinezeşti nu ajungea până la el.
Bătrânul Joe Bray însă era obişnuit cu mirosul acela specific, care nu-l mai înspăimânta. El cunoştea toată ţara asta mare, din Manciuria până la Kwangs şi de la Şantung până în valea Ini Kiao-Kie, unde se vorbea o franţuzească de neînţeles. China reprezenta pentru Joe cea mai mare şi cea mai importantă parte a lumii. Întâmplările barbare şi mirosul caracteristic erau pentru el dovezi normale de viaţă. Gândea chinezeşte şi ar fi trăit în totul ca un chinez, dacă nu ar fi fost împiedicat de tovarăşul său.
Joe străbătuse pe jos toate provinciile Imperiului şi pătrunse în oraşe şi locuri unde albii n-aveau voie să intre. Odată fusese prins dezbrăcat de veşminte şi dus în Yamenul teribilului Fu-chi-ling, care fusese un timp guvernator al Su-Kiangului, spre a fi ucis. Dar. Joe plecă de acolo încărcat cu onoruri ca un mandarin şi fu condus la palatul fiicei cerului.
Dar toate acestea îl lăsau indiferent pe Joe Bray, care din naştere era englez; apoi deveni american, când America căpătă influenţă mai mare. De altfel, îşi putea permite toate lucrurile, căci era milionar, ba mai mult chiar. Casa era un palat. Câştigase enorm de mult la întreprinderi miniere şi altele. Câştigurile astea se înmulţiseră în ultimii zece ani atât de mult încât deveniseră averi fantastice.
Joe stătea comod într-un fotoliu adânc. Aşa putea el visa. Lângă el şedea Fing-Su. Acesta avea o statură înaltă şi arăta foarte bine, chiar dacă-l comparăm cu un european. Nu avea nimic chinezesc în el, afară de ochii oblici. Gura obraznică şi nasul acvilin îl moştenise Fing-Su de la mama sa, care fusese o franţuzoaică; părul negru însă şi culoarea palidă caracteristică, de la tatăl său, de la Schan-Hu negustorul acela şiret şi aventurier. Fing-Su era îmbrăcat într-un halat gros de mătase şi cu pantaloni lungi până la ghete. Mâinile şi le băgase în mânecile halatului şi le scotea numai din când în când, spre a arunca scrumul de la ţigară.
Joe oftă, sorbi din pahar şi zise:
- Totul a venit aşa cum o meritaţi, Fing-Su. O ţară care n-are cap, n-are nici picioare şi nu se poate mişca; peste tot nu vezi decât stagnare, totul merge pe dos! Asta-i China! Înainte mai erau câţiva inşi, care ştiau să domnească, Ming şi bătrânul Hart şi Li-Hung.
Biay oftă din nou. Cunoştinţele sale asupra Chinei şi a vechilor dinastii nu prea erau grozave.
- Banii nu au valoare, dacă nu ştii să-i întrebuinţezi cum trebuie. Uită-te la mine, Fing-Su. N-am căţel, nici purcel şi totuşi sunt multi-multi-milionar! După cât se spune, familia mea e aproape dispărută.
Îşi frecă iritat nasul.
- Aproape”, repetă el cu precauţie.
- Dacă anumiţi oameni ar face ce vreau eu, nu ar fi aşa.
- S-ar putea spune că nu e nevoie decât ca dumneta să-ţi exprimi dorinţa ca ea să se şi împlinească.
6 сен 2024
