Тёмный
No video :(

Stihiri la Vecernia Pogorarii Sf. Duh 

ORTODOX™
Подписаться 25 тыс.
Просмотров 9 тыс.
50% 1

Mănăstirea Putna - Stihiri la Vecernia Pogorârii Sfântului Duh (Rusalii), glas 1 și glas 2
Glas 1
Praznicul la cincizeci de zile prăznuim şi venirea Duhului, sorocul făgăduinţei şi plinirea nădejdii și taina câtă este! Cât este de mare și de cinstită! Pentru aceasta, strigăm Ție: Făcătorule a toate, Doamne, slavă Ție (de două ori).
Cu graiurile celor de alt neam ai înnoit pe Ucenicii Tăi, Hristoase, ca prin ele să Te propovăduiască pe Tine, Cuvântul cel fără de moarte şi Dumnezeu, Care dai sufletelor noastre mare milă!
Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăşte profeţíi, sfinţeşte pe preoţi, pe cei necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari teologi i-a arătat; toată rânduiala Bisericii o plineşte. Cel ce eşti de o fiinţă şi de un scaun cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, slavă Ţie!
Glas 2
Văzut-am Lumina cea adevărată; primit-am Duhul cel ceresc; aflat-am credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne; că Aceasta ne-a mântuit pe noi (de două ori).
Prin proroci ne-ai vestit nouă calea mântuirii, şi prin apostoli a strălucit harul Duhului Tău, Mântuitorul nostru. Tu eşti Dumnezeu întâi, Tu şi după acestea, şi în veci Tu eşti Dumnezeul nostru.
În curţile Tale Te voi lăuda pe Tine, Mântuitorul lumii şi, plecându-mi
genunchii, mă voi închina puterii Tale celei nebiruite, seara şi dimineaţa şi la amiază, şi în toată vremea, Te voi binecuvânta, Doamne!
În curţile Tale, Doamne, credincioşii, plecându-ne genunchii sufletului şi ai trupului, Te lăudăm pe Tine, Tatăl cel fără de început, şi pe Fiul cel împreună fără de început, şi pe Preasfântul Duh cel împreună-veşnic, Care luminează şi sfinţeşte sufletele noastre.
Pe Treimea cea de o fiinţă cu cântări să O slăvim: pe Tatăl şi pe Fiul, împreună cu Duhul Sfânt; că aşa au propovăduit toţi proorocii şi apostolii cu mucenicii.

Опубликовано:

 

28 авг 2024

Поделиться:

Ссылка:

Скачать:

Готовим ссылку...

Добавить в:

Мой плейлист
Посмотреть позже
Комментарии : 2   
@gabisawa
@gabisawa 4 года назад
Glas 5 ?
@mariusmihai2310
@mariusmihai2310 3 года назад
glasul 1 stihiri samoglasnice
Далее
New Dyna Skin is OP🥵🔥 | Brawl Stars
00:16
Просмотров 305 тыс.
Vecernia - Glas 1
59:32
Просмотров 9 тыс.
Pogorârea Sf. Duh - Stihiri la Vecernie
12:53
Ο Χερουβικός ύμνος - Ήχος α΄
12:45
Cântările IV-VI, ectenia mică
9:27
Просмотров 2,7 тыс.
Pogorârea Sf. Duh - Utrenia
1:32:06
Просмотров 1,1 тыс.